Home » Arte & Popcult » Ziua în care vom muri cu toţii

„2012“ - Apocalipsa reîncărcată

Ziua în care vom muri cu toţii

12 Noi 2009 Doinel Tronaru | 0 comentarii | 3593 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Filmul lui Roland Emmerich, care intră vineri pe marile ecrane, relansează moda filmelor apocaliptice care şi-au trăit gloria în preajma apropierii anului 2000.
 
Regizorul Roland Emmerich garanteaza ca, desi mare parte a lumii va fi distrusa, vor exista si supravietuitori
Regizorul Roland Emmerich garanteaza ca, desi mare parte a lumii va fi distrusa, vor exista si supravietuitori
Vineri are loc premiera mondială a unuia dintre cele mai aşteptate filme ale anului: „2012“, de Roland Emmerich, peliculă care prezintă o nouă viziune a „sfârşitului lumii“ ieşită de sub pana scenariştilor de la Hollywood. Filmul intră în mall-urile româneşti în acelaşi timp cu restul ţărilor civilizate, producătorii păstrând, până în prezent, un secret absolut asupra conţinutului peliculei. Se ştie doar că regizorul Roland Emmerich - specializat în „disaster movies“, el fiind autorul unor mari succese precum „Ziua Independenţei“, „Godzilla“ sau „The Day After Tomorrow“ / „Unde vei fi poimâine?“ - „face praf“ pentru a doua oară Casa Albă, simbolul „virilităţii“ americane. Prima oară au făcut-o extratereştrii din „Ziua Independenţei“, până să fie puşi la punct de eroul naţional interpretat de Will Smith.
 
Nu numai Casa Albă sau alte zone iconice din Statele Unite sunt însă distruse în acest film, ci şi aproape întreaga lume, împreună cu rasa umană care o populează. Aşa cum spune la un moment dat personajul principal, interpretat de carismaticul John Cusack, „nu este numai California... este întreaga lume“. Sub sloganul: „Am fost avertizaţi“, „2012“ prezintă sosirea unui cataclism global care pune punct lumii noastre, dar în acelaşi timp povesteşte despre lupta, bineînţeles eroică, a supravieţuitorilor. Pe scurt, un fost savant conduce un mic grup de oameni în bătălia de a contracara evenimentele apocaliptice. Acestea au fost prezise de străvechiul calendar mayaş şi de alte documente istorice, precum şi de date astronomice, biblice şi ştiinţifice, şi sunt relaţionate cu trecerea din Era Peştilor în Era Vărsătorului. Semnificativ: filmul lui Emmerich a purtat titlul de lucru „La revedere, Atlantida“.
 
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care şi le pun fanii lui Emmerich, aştepând cu nerăbdare premiera de vineri, este: „Chiar toată lumea va muri până la urmă în filmul ăsta?“. Curioşii pot să stea liniştiţi, altfel riscând să moară, mai devreme de fatidicul 2012, din prea multă tensiune: nu, regizorul Roland Emmerich a confirmat că filmul va fi unul cu „happy end“, doar e făcut la Hollywood, cum aţi putut crede altceva? „Din moment ce acest film este despre sfârşitul lumii, vor fi o mulţime de oameni (nu chiar toţi, dar majoritatea populaţiei de peste tot din lume) care vor muri în filmul meu; totuşi, cei care se vor ţine după personajul principal vor rămâne în viaţă“, asigură regizorul.
 
Totuşi, de ce a apărut frenezia cu 2012, ce are atât de special acest an? Luna decembrie 2012 marchează sfârşitul ciclului baktun, curent în calendarul indienilor mezoamericani (maya). Calendarul mayaş se sfârşeşte pe 21 sau pe 23 decembrie 2012. Credinţa în blestemul anului 2012 se bazează pe ideea că mayaşii previzionau sfârşitul lumii la acea dată şi, din moment ce lumea se „duce“, nu e nevoie să mai continui să numeri zilele sau să faci calendare după acel punct; nu e practic, munceşti degeaba. De fapt, chiar dacă data respectivă o fi avut vreo semnificaţie pentru pierduta civilizaţie maya, nu există nici o dovadă că ei chiar credeau că lumea va înceta să existe. Sfârşitul unui calendar poate fi, foarte bine, începutul unuia nou.
 
Cum-necum, chestia cu 2012 a prins şi a declanşat o adevărată frenezie printre amatorii de apocalipse, de numerologie şi de „spiritual kitsch“. Ieşirea pe piaţă a blockbusterului „2012“ nu este decât semnalul invaziei unui nou val de filme apocaliptice, despre „sfârşitul lumii“ din varii cauze, care revin astfel la modă după ce de-abia se stinsese isteria care a însoţit trecerea în noul mileniu. Se află „pe ţeavă“ sau au ieşit deja filme precum: „2012: We’re Already in It“, „2012: Ştiinţă sau superstiţie“, „Doomsday 2012 - Sfârşitul zilelor“, „Nostradamus: 2012“, „2012: Războiul pentru suflete“, „2012“ (altul, care va fi gata în 2011, cu un an înainte de „scadenţă“), „Roswell 2012“, „London 2012 Party“, „2012 Seeking Closure“, „Metaphysia 2012“, „Defcon 2012“, „December 21, 2012“, „2012: An Awakening“, „2012... şi Pământul n-a mai fost: Revelaţii, civilizaţii pierdute, căderea imperiului aztec, calendarul maya, Şarpele se întoarce“.
 
Treaba cu sfârşitul calendarului maya în 2012 a picat cum nu se poate mai bine pentru scenariştii aflaţi în pană de inspiraţie, după ce planeta a trecut cu bine de anul 2000 şi nu s-a întâmplat nimic deosebit, deşi câţiva ani buni înainte lumea fusese terorizată de ameninţarea virusului informatic Y2K. „Cap de serie“ al filmelor din a doua jumătate a anilor ’90, care speculau fiorul apocaliptic al apropierii de anul 2000, a fost SF-ul „Armageddon“ (regia Michael Bay), în care un grup de „eroi americani“, conduşi de Bruce Willis, salvau Pământul ameninţat de apropierea unui asteroid gigantic, pe acordurile languroase ale unui hit Aerosmith, vocalizat lasciv de Steve Tyler - „I Don’t Want to Miss A Thing“. „Fratele mai mic“ al lui „Armageddon“ a fost „Deep Impact“ (regia Mimi Leder), cam pe acelaşi subiect, în toate aceste filme un actant principal fiind preşedintele SUA, „cel mai puternic om al planetei“, nu-i aşa?
 
Începutul fusese făcut mai de mult, prin seriale tv ca SF-ul „Dosarele X“ şi, mai ales, „Millennium“, cu Lance Henriksen. Cheia supranaturală a acestuia din urmă a fost adoptată şi dusă mai departe de un film ca „The End of Days“ / „Apocalipsa“ (regia Peter Hyams), în care Arnie Schwarzenegger se luptă cu Satana (Gabriel Byrne) în ultimele zile ale lui decembrie 1999. În rest, multe filme mai de duzină cu Y2K în titlu. În aceeaşi perioadă preapocaliptică se încadrează însă şi „Twelve Monkeys“ (1995), capodopera lui Terry Gilliam, care descrie mai bine decât orice altceva atmosfera de „aşteptând sfârşitul lumii“: din viitorul pustiit de un virus devastator (A/H1N1 cu mutaţii?), este trimis înapoi - în lumea noastră iresponsabilă şi inconştientă - un călător în timp (acelaşi Bruce Willis, dar cu totul alt tip de rol), nu pentru a evita dezastrul, ceea ce e imposibil, ci pentru a colecta informaţii necesare luptei celor din viitor cu virusul.
 
După trecerea cu bine a lui 2000 au apărut două lucruri noi: 11 septembrie şi pericolul încălzirii globale. Acelaşi Roland Emmerich a descris excelent noua glaciaţiune care, aparent paradoxal, survine ca efect al încălzirii globale, în „The Day After Tomorrow“ / „Unde vei fi poimâine?“ (2004). Acum câţiva ani, controversatul Mel Gibson s-a lăsat şi el vrăjit de dispariţia civilizaţiei maya şi de sentimentul de „sfârşit de lume“, regizând „Apocalypto“, o poveste (considerată stupidă de istorici şi de intelectuali) în care, mai degrabă, îşi dezvolta fascinaţia pentru tortură şi trupuri goale, pe care şi-o descoperise în „Passion of Christ“.
 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI