Home » Editorial » Editorialisti » Votul pozitiv

Votul pozitiv

09 Noi 2009 Cristian Pirvulescu | 8 comentarii | 2119 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
De douăzeci de ani în România votul este preponderent negativ. Nu se votează pentru un program, ci împotriva unui candidat. Iar votul contra cuiva antrenează mobilizarea şi votul în favoarea „victimei“, defavorizând orice dezbatere de idei.
 
Aşa au fost compromise dezbaterile ideologice care ar fi trebuit să se desfăşoare cu ocazia alegerilor parlamentare. Din funcţia de educaţie politică a cetăţenilor pentru democraţie parlamentară, care întregeşte rolul partidelor într-o societate deschisă, nu a mai rămas nimic. Şi asta pentru că, organizate simultan cu alegerile prezidenţiale, alegerile parlamentare nu au mai contat. Încă de la început, de la campania din 1990, toată confruntarea politică şi electorală s-a centrat în jurul candidaţilor la prezidenţiale. Iar personalizarea excesivă a vieţii politice a contribuit din plin la decredibilizarea Parlamentului şi a parlamentarilor.
 
Înainte ca Parlamentul să fi devenit imaginea publică a instituţiei inutile, acesta fusese deja depreciat ca centru al puterii de prezidenţializarea informală a regimului politic indusă de personalizarea politicii. Deşi alegerile parlamentare din 2008 nu au mai fost organizate simultan cu cele prezidenţiale, răul fusese făcut. Iar contestarea vehementă a noului sistem electoral a accentuat senzaţia de inutilitate a Parlamentului. În aceste condiţii, pe fundalul unui analfabetism civic amplificat de o tranziţie care a accentuat polarizarea societăţii, nu e de mirare că votul negativ a devenit arma votantului dezabuzat.
 
Până anul acesta, predominanţa votului negativ a antrenat schimbarea majorităţilor şi a guvernelor ca o consecinţă a alternanţei la preşedinţie. S-a conturat un fel de mecanică politică ce a generalizat un comportament electoral de contestare a celor de la putere. Şi, dacă la început beneficiarul personalizării politicii şi a votului negativ a fost Ion Iliescu, care era plebiscitat în 1990 cu 85% din primul tur pentru că împiedica revenirea moşierilor reprezentaţi de Ion Raţiu, în 1996 jocul de-a votul negativ s-a întors împotriva sa şi l-a ajutat pe Emil Constantinescu să preia puterea. Iar dacă în 2000 nu s-a votat pentru Ion Iliescu, ci împotriva lui Vadim Tudor, în 2004 s-a votat în primul rând împotriva lui Adrian Năstase. Ca şi predecesorii săi, şi Traian Băsescu a beneficiat de aceeaşi maşinărie. Conştient de remanenţa votului negativ, actualul preşedinte încearcă în 2009 să întoarcă mecanismul împotriva adversarilor săi. Poate şi din acest motiv şi l-a ales adversar pe Ion Iliescu.
 
Cum însă votul este o formă de participare la viaţa comunităţii, iar nu una de refuz al politicii, deturnarea sensului său a contribuit la permanentizarea crizei de încredere în instituţii. Redus doar la rolul de instrument al contestării şi alternanţei mecanice, votul devenea semnul unui sistem politic deja viciat. Iar personalizarea vieţii politice româneşti, lăsând câmp liber unui majoritarism maladiv care favoriza toate aventurile autoritare, a avut un rol determinant în compromiterea parlamentarismului. Porniţi în căutarea majorităţilor de negăsit - moştenire a unei epoci în care majorităţile trucate erau imaginea legitimităţii „revoluţionare“ -, politicienii şi-au dat întregul concurs la discreditarea coaliţiilor şi a jocului democratic. Votul negativ a fost şi rămâne semnul întoarcerii obsesive spre trecut şi al lipsei de alternativă. De aceea, trecerea spre votul pozitiv încă de la acest scrutin prezidenţial ar putea oferi ieşirea din impasul în care a ajuns România ca urmare a personalizării vieţii politice. Căci vine şi un moment în care trebuie să privim şi spre viitor.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

8 comentarii

 
1
pro 09-Noi-2009 21:39
pentru Basescu
Nu anti Basescu, nu anti floricica nu anti prostanac va fi votul meu ci va fi un vot pentru Basescu. Va fi un vot pozitiv.
2
rizoaicad.arges 09-Noi-2009 22:10
Pentru "pro" si cei asemenea lui!
Art.103(1) din Constitutie: "Presedintele Romaniei desemneaza... , in urma consultarii partidului care are majoritate absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.(care ofera o asemenea majoritate)!" In paranteze am scris ceea ce parintii Constitutiei au considerat ca este de la sine inteles, pentru orice om normal si de buna credinta! Caci de majoritate absoluta este vorba, indiferent ca ea este data de un partid sau de o coalitie de partide! Aceasta reprezinta si litera si spiritul Constitutiei pentru oamenii responsabili si de buna credinta! Derbedeii de maidan o vor interpreta cum vor "muschii" lor! Trist este, nu existenta unor derbedei ci, faptul ca exista intelectuali care le sustin si le "motiveaza" aberatiile!--- Ieri dl Basescu a spus ca nu i-a placut la Cotroceni, dar mai vrea odata! Noua, celor cu discernamant si fara interese fata de Basescu, NU NE-A PLACUT si NU-L MAI VREM NICIUN MINUT dincolo de prezentul mandat! Dnei Elena Udrea i-a placut si-l mai vrea odata! Deci, dl Basescu sa se adreseze dnei Udrea, pedelicilor si celor fara discernamant sau legati prin interese de Basescu! Dar sa NU se adreseze romanilor pe care ii sfideaza, atunci cand sfideaza pe cei 65% din Parlament care ii reprezinta!!!

3
rizoaicad.arges 09-Noi-2009 22:13
Pentru \
CITITI SI VEDETI DACA IN SARLATANUL DIN POVESTE NU-L DESCOPERITI PE DEMAGOGUL BASESCU!
----“Intr-un sat (care poate fi Romania!), un sarlatan a simtit ca poate profita de prostia acelor locuitori. In fiecare seara se urca pe dealul de langa sat si producea niste zgomote infioratoare, ce ingrozeau locuitorii, iar a doua zi le spunea acestora ca pe deal exista un monstru (care poate fi coalitia Grivco!), care ii va manca pana la unul, daca nu il recunosc pe el stapan absolut, caci doar el ii poate veni de hac monstrului! Dupa indelungi targuieli batranii satului se invoiesc sa-l recunoasca pe sarlatan drept stapan absolut, iar acesta se urca pe deal, incepe sa produca acele urlete infioratoare, mimeaza o lupta si in final, din varful unei stanci arata locuitorilor “pielea” monstrului pe care l-a si jupuit, dupa care o arunca in paraul ce curgea pe la baza stancii! Toata lumea era fericita ca a scapat de monstrul infricosetor, sarlatanul devenea stapan absolut peste toata suflarea satului, dar…niste tineri mai neincrezatori pornesc pe cursul paraului pentru a vedea cu ochii lor pielea “monstrului”! N-au mers prea mult, caci la o cotitura au gasit agatata in niste crengi “pielea” cautata! Surpriza a fost totala cand au vazut ca “pielea” aratata de sarlatan era de fapt o “manopera” a acestuia realizata din nenumarate petice! Cu “pielea” in bat tinerii se intorc in sat si il alunga cu pietre pe “salvatorul” sarlatan!”---- REFLECTATI! REFLECTATI! REFLECTATI!
4
gheorghe 09-Noi-2009 22:32
Votul pozitiv e posibil
Trebuie doar sa se legifereze votul "impotriva tuturor", sau "votul alb" valabil, care sa aiba ca efect locuri libere in Parlament sau in consilile locale corespunzatoare voturilor albe sau impotriva, si se obtin doua efecte benefice.
1. Reducerea numarului de parlamentari si de consilieri.
Nu ar mai fi necesara reducerea unei camere.
2. Partidele no vor mai face campanie penru votul impotriva adversarilor, vor face campanie pentru un vot pozitiv.
5
Lancaster 10-Noi-2009 01:05
Voturi albe pozitive ;)
Pot întreba pe onorabilul autor al articolului, cine a promovat la alegerile precedente voturile albe? Şi votul uninominal în forma în care Antonescu şi Tăriceanu au intrat în Parlament de pe locul 14?

Toată democraţia românească e o farsă, o simplă legitimare prin vot a unor aranjamente prestabilite. Începând de la alegerea unui primar de comună şi până la alegerile parlamentare.
6
miss_mytcor 10-Noi-2009 09:49
Alo,nu sunt D-na Udrea, desi o admir!
Lancaster (10-Noi-2009 01:05)
Voturi albe pozitive ;)
Pot întreba pe onorabilul autor al articolului, cine a promovat la alegerile precedente voturile
Labacaster @5 , fii atent aici ca mare adevar iesi pe guritza ta rotunda, cu buze moi , carminacee, ca ale amantului fatal al tuturor caprelor , securistul de cultura radiofonica si muzicala , TrU.
Toata democratia romaneasca este o farsa, totul este o punere in scena, totul este grotesc,mai ales de cand basdescu este personajul principal al Sistemului Ticalosit , scos in fata ca June -prim, in co-productia manelisto-securista numita 'Sa traiti ,bine!'
Preşedintele Băsescu s-a jucat în ultimul an - de când recesiunea economică a migrat dinspre America spre Europa- de-a „uite criza, nu e criza”. S-a răzgândit şi a revenit de mai multe ori. A acceptat şi a respins ideea de criză. Acum sugerează că trebuie să fim ajutaţi de străinătate să ieşim din recesiune, deşi alte ţări, precum Polonia, s-au ajutat singure.

26 septembrie 2008
Optimism incurabil
Preşedintele României, Traian Băsescu, declară despre cea mai mare criză economică mondială din ultimii 70 de ani, pornită din Statele Unite ale Americii, că nu va lovi şi ţara noastră: „România nu va fi afectată.
Nu estimez transferarea acestui cutremur (financiar - ) în România”!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

10 octombrie 2008
Optimismul se clatină
„Efectul eventualei lipse de responsabilitate a Guvernului, a Parlamentului şi a sindicatelor poate fi acela de a aduce criza la noi acasă, iar cei care vor fi afectaţi de eventuala iresponsabilitate vor fi exact cei pentru care se clamează acum grija, adică oameni cu venituri mici.”

17 octombrie 2008
Şi totuşi e criză!
„Dacă, datorită realizărilor noastre, nu ne-a lovit criza financiară, criza economică nu ne iartă dacă nu suntem prudenţi.”

18 octombrie 2008
Cârjă de criză de la BNR
Şeful statului român le cerea „băncilor şi Guvernului să încheie un parteneriat special care să ne protejeze de efectele crizei”.

23 octombrie 2009
Atacul la chiaburimea financiară
„O mare parte din această criză financiară este generată de corupţie, cea despre care ni se dau lecţii de dimineaţă până seara.

Au venit băieţi deştepţi cu studii la Harvard, Oxford şi au inventat cum să-ţi creşti acţiunile fără să ai bani, cum să dai credite fără să ai bani.”

31 octombrie 2009
Optimism incurabil
„Cu toată criza aparentă, România are soluţii pentru diminuarea efectelor. România va fi afectată şi acest lucru se vede deja, dar susţin că putem să evităm o criză dramatică.”

25 noiembrie 2008
Ba e criză!
Traian Băsescu îi dădea dreptate unui analist al Moody’s care estima că economia României se va prăbuşi de la o creştere de peste 8%, în 2008, la un minus de 0,3%, în 2009.

24 ianuarie 2009
Iar optimismul
„Am convingerea că putem trece prin această perioadă de criză economică la nivelul Europei şi la nivel global mult mai uşor decât o vor face multe alte ţări din Europa.”

27 ianuarie 2009
Criza: vine şi pleacă
„Criza vine şi va trece în doi-trei ani”.

13 februarie 2009
Rămâne cu noi şi-n 2010
„În acest an şi probabil şi în 2010, şi 2010 este un an în care criza nu va ocoli lumea, deci nici România.”

18 martie 2009
Criza nu trece
„Trebuie ştiut că actuala criză va acoperi şi anul 2010 prin efectele ei.”

30 aprilie 2009
Românul şi criza
„Este clar că în situaţie de criză, dincolo de ceea ce poate face Guvernul, esenţială este solidaritatea românilor cu realitatea.”

16 mai 2009
Şi totuşi optimismul
„Se pare că începem să ne revenim.”

15 iunie 2009
Criza-i de la Isărescu
„Optimismul manifestat de BNR nu are acoperire în evoluţiile viitoare economice şi vom avea scădere şi în trimestrul doi, ceea ce înseamnă intrare în recesiune după toate normele; dacă împrumutăm bani să dăm salarii, puteţi să consideraţi că ne pregătim de intrare în derapaj economic şi social.”

20 iulie 2009
Să ne-ajute alţii!
„România nu poate ieşi singură din criză. Resursele noastre sunt mult prea mici pentru a ne transforma într-o locomotivă.”

14 august 2009
Statul e incapabil
„România nu trebuie să intre în derapaj. Până în prezent, statul român a demonstrat că nu este capabil să se adapteze la criză, spre deosebire de sistemul privat, care s-a ajustat imediat.”

24 august 2009: S-a înşelat
„Sunt unul dintre ei care s-au înşelat în decembrie anul trecut, când vedeam 2009 ca pe un an cu creştere economică. Mi-am ajustat punctul de vedere la realităţi.”

30 august 2009
De vină-s alţii
„Noi nu vom ieşi din criză până când nu vor ieşi şi alţii. Am intrat în criză economică pentru că au intrat şi alţii.”

3 octombrie 2009
Să ne dea străinătatea!
„Nici eu, nici Guvernul, nici Banca Naţională nu ne-am propus să scoatem ţara din criza economică, pentru că nu se poate acest lucru. Criza e globală şi România depinde de ceea ce se întâmplă la nivel global. Nu există nici o ţară care să se extragă singură din criză. Ţările ori ies toate, ori nu iese nici una.” „Creşterea economică negativă se va reduce odată cu trimestrul al patrulea al acestui an, iar în 2010 trimestrul al doilea trecem pe creştere pozitivă.”

7
pro 10-Noi-2009 17:48
domnule profesor luati lectii
gheorghe (09-Noi-2009 22:32)
Votul pozitiv e posibil
Trebuie doar sa se legifereze votul "impotriva tuturor", sau "votul alb" valabil, care sa
Domnule profesor iata o monstra de reforma electorala utila societatii spre deosebire de sistemul electoral parlamantar strutocamila pe care il avem multumita in parte si dumneavoastra.
8
Bogdan DT 11-Noi-2009 01:15
Ma mir ca un specialist...
...scrie asemenea bazaconii... Daca am cauta in trecut vot pozitiv, sincer si masiv, l-am gasi la Mussolini, Hitler, Stalin, Peron, Mao, toti idolatrizati de zeci de milioane de alegatori. Acea dragoste a publicului fata de dictatori era reala, aproape palpabila. Marturiile contemporanilor sunt uneori cutremuratoare, halucinante... Asa ca, slava Domnului, democratia e caracterizata prin preponderenta votului umil, negativ, de barare a nulitatilor. Eu nu am o admiratie speciala pentru Basescu, dar voi merge negresit sa-l votez, tocmai pentru ca e mai putin rau decat toti ceilalti candidati. Votul meu este si anul acesta unul negativ, si ma mandresc cu asta...
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EDITORIALISTI