Home » Home » Top News » Vlasov are 0,4% din economie, dar vrea totul

Vlasov are 0,4% din economie, dar vrea totul

08 Noi 2009 Doru Cireasa | 1 comentarii | 1853 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), căreia urma să i se subordoneze Registrul Comerţului, are 4.000 de membri din totalul de un milion de firme active.
 
Proiectul de lege promovat de patru parlamentari PNL şi PC, mai toţi legaţi prin diferite interese economice sau politice de şeful Camerei de Comerţ şi Industrie a României, avocatul Mihai Vlasov, deţine recordul erorilor în materie de elaborare a unei legi. Proiectul în cauză prevede trecerea Registrului la CCIR. Odată aplicate, efectele propunerii legislative ar fi dezastruoase atât prin prisma agenţilor economici, cât şi a relaţiei României cu UE. Un material dat publicităţii vineri de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) demonstrează aceasta.

Potrivit Constituţiei, bunurile publice, printre care şi cele ale ONRC, nu pot intra în patrimoniul unei entităţi private, cum este CCIR. Registrul este de interes naţional, existenţa şi funcţiunile lui sunt prevăzute inclusiv în actele semnate de România cu UE, în timp ce Camera nu este decât o ONG asupra căreia statul nu exercită nici un control sau exercită unul minim. „Măsurile propuse (...) au ca efect concesionarea acestui serviciu public de interes general, prin transferul în gestiunea camerelor de comerţ, cu nerespectarea principiilor egalităţii de tratament, transparenţei şi proporţionalităţii, pe care trebuie să se bazeze, potrivit interpretării Curţii Constituţionale, concesionarea unui serviciu public (...).“ „Bunurile aparţinând statului şi administrate de ONRC şi bunurile acestei instituţii dobândite din fonduri publice nu pot intra în patrimoniul unei entităţi private, prin transformarea statutului instituţiei“, afirmă Comisia juridică a Senatului într-un aviz negativ dat propunerii legislative. Or, dincolo de denumirea pretenţioasă, CCIR, instituţie care ar trebui să reprezinte integral şi fidel interesele mediului de afaceri, are nu mai mult de 4.000 de membri, adică 0,4% din numărul total de un milion de agenţi economici activi din România.

Trecerea ONRC în subordinea CCIR nu ar fi pe placul UE, arată un material realizat de ONRC. Prin Directiva 61/151/CEE, a publicităţii, România are obligaţia de a ţine registrul central al comerţului, sarcină care revine statului, şi nu unor entităţi private. „Consecinţa este aceea că Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ca integrator de capitol, nu ar mai avea posibilitatea controlului implementării angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la UE“, arată analiza ONRC. În plus, banii acordaţi de către UE prin mai multe programe comunitare, cum ar fi cele care privesc furnizarea de servicii online mediului de afaceri, ar putea fi retraşi de UE. Este vorba despre şase milioane de euro. ONRC se regăseşte şi în Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Registrului îi revine obligaţia punerii în practică a şase directive comunitare privind societăţile comerciale, spre exemplu publicarea situaţiilor financiare, sancţionarea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de publicitate, furnizarea informaţiilor către cei interesaţi în timp util, în format clasic şi electronic, înregistrarea şi arhivarea atât în format clasic, dar şi electronic a informaţiilor prevăzute de directive etc.

Urmărirea acestor obiective de către 41 de entităţi private independente nu va fi posibilă, mai spune ONRC. Nu în ultimul rând, proiectul de lege permite camerelor de comerţ să îşi stabilească propriile tarife de lucru. Firmele vor avea surpriza să constate că înregistrarea unei firme la Constanţa este mai scumpă decât cea în Vrancea. În condiţiile în care ONRC joacă un rol important în controlul operaţiunilor comerciale care pot avea ca efect fraudarea TVA, preocupare de bază a CE, trecerea acestui control din mâna judecătorilor de la ONRC în cea a unor directori numiţi de preşedintele unei camere locale e ridicolă, mai arată materialul.

Cine sunt autorii trăsnăilor?
Iniţiatorii propunerii retrimise vineri de preşedintele Traian Băsescu Parlamentului, spre analiză suplimentară, sunt liberalul Cristian David, care este ginerele preşedintelui CCIR, Mihai Vlasov, conservatorul Dan Voiculescu, despre care presa a scris că a închiriat de la Romexpo, societate la care CCIR e acţionar, spaţii comerciale la un preţ mult mai mic decât cel al pieţei, precum şi alţi doi parlamentari PC, subordonaţi pe linie de partid lui Dan Voiculescu.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
naiv 09-Noi-2009 11:16
mai vrem?
asta ne asteapta de o guvernare PNL si PSD! Hai Crin, hai Geoana!
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TOP NEWS