Home » Arte & Popcult » Vlad Ivanov sau “poliţistul verb”

Vlad Ivanov sau “poliţistul verb”

26 Mai 2009 Gabriela Lupu | 1 comentarii | 2926 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Cu o punctualitate ce nu-mi stă deloc în caracter, la ora 12.30 trecute fix mă aflam la intrarea actorilor de la Teatrul Naţional să-l întâlnesc pe vestitul domn Bebe, pe numele lui din cartea de identitate Vlad Ivanov, actor român de teatru şi film.
 
Vlad Ivanov
“Ooo, este şi 29 chiar. Aţi venit la fix”, mă întâmpină degajat susnumitul. La precedentul nostru interviu era un frig de crăpau pietrele şi eu am întârziat atunci, ca de obicei, lăsându-l pe om să mă aştepte pe scările de la Teatrul de Operetă. (Îmi cer din nou scuze, domnu’ Bebe). El e foarte vesel, de-a dreptul bonom, şi nu pot să nu mă mir din nou cum de-i reuşesc acestui tip atât de jovial cele mai diabolice roluri. Păşesc în urma lui pe culoarele alambicate ale teatrului în care aproape că ai nevoie de hartă să te descurci. Toată lumea îl saluta şi-l felicita pentru succesul de la Cannes, el strângea mâini în stânga şi-n dreapta. Eu mă rugam în gând să nu apară de după vreun colţ Felix Alexa căruia îi făcusem chiar în acea zi o cronică negativă la “Sinucigaşul”. Dau totuşi nas în nas cu PR-iţa care-mi aruncă peste umăr un scurt şi cuprinzător “Am citit”. După câteva culoare îmbârligate şi două etaje de urcat cu liftul, intrăm în cabina lui Vlad Ivanov, mică şi primitoare ca o garsonieră de artist. Reuşesc să scot cumva reportofonul din poşeta mea ce e ca un triunghi al Bermudelor, plus 4 baterii de rezervă să nu rămân cu ochii-n soare ca altădată. Îmi iau figura de profesionistă a jurnalismului românesc şi încep: “Iar aţi fost la Cannes. V-aţi făcut mutaţie pe buletin sau cum?”. “Da. Aşa ar trebui, nu? Să-mi fac buletin de Cannes”.

“Şi sunteţi un port-bonheur pentru regizorii noştri. Cum jucaţi într-un film, cum ajunge să ia premiu la Cannes. Aveţi deja o listă de aşteptare cu regizori abonaţi la premii?”. “Ei, râdem, glumim, dar adevărul e că este o imensă bucurie să vezi ce bine primiţi suntem noi românii acolo. Cronicile excelente, oamenii de film din toată lumea în jurul nostru... E grozav”. “Vă mai urmăreşte spectrul domnului Bebe din «4,3,2» sau l-a uitat lumea?”. “Nuuu, nici vorbă. Toate ziarele străine au scris «Celebrul domn Bebe a revenit la Cannes». Nu cred că voi scăpa vreodată de el, ceea ce e foarte bine. Înseamnă că e un personaj de neuitat.” “În «Poliţist, adjectiv» jucaţi tot un Baubau?” “Un fel de Baubau. E un comandant de poliţie. Intrarea lui în scenă este pregătită intens. Subalternii «mei», Dragoş Bucur şi Ion Stoica, mă descriu pe tot parcursul filmului ca pe un monstru, un şef sever şi teribil de exigent. Toată lumea aşteaptă să vadă cum arată, domnule, ăsta? Nu ţip niciodată, dar fiecare cuvânt al meu este atent cântărit şi foarte dur. Nu sunt deloc blând, s-o spun pe a dreaptă. Este un personaj împietrit. Are doar o singură mişcare, se întoarce puţin cu scaunul. În rest, e imobil”.

“Încremenit în «proiect» cum ar spune domnul Liiceanu?“ “În principii, mai curând. El reprezintă legea seacă, dură, nemiloasă, justiţia oarbă, fără nuanţe”. “S-a spus că scena finală este extraordinară. E adevărat?” “Daaa. E cea în care apar eu.” “Desigur.” “ Corneliu a şi fost felicitat după proiecţie spunându-i-se că ultima secvenţă este genială. Aşa şi este.” “Norocul dvs. că aţi jucat tocmai în acea scenă.” “Am fost cu toţii foarte buni acolo, recunosc”. “Cum aţi defini filmul?” “E un film pour les connaisseurs. Corneliu a avut un curaj extraordinar. A filmat aproape în timp real. E, de pildă, o secvenţă în care personajul lui Dragoş Bucur, Cristi, face anticameră. Aşteaptă să intre la «mine» în birou. Timp de cinci minute, secretara bate la maşină, iar el se uită pe pereţi. Atmosfera se încarcă puternic, iar scena urmatoare «cade» adânc în spectator. “Cum îl cheamă pe şef?” “Anghelache”. “Anghelache, adică un fel de înger justiţiar?” “Poate, nu m-am gândit.” “Căci pe poliţistul bun îl cheamă Cristi. Nu degeba, nu-i aşa?” “Asta e o întrebare numai bună pentru Corneliu”.

“Un film cu poliţişti de Vaslui. Bănuiesc că nu-i «NYPD Blue» de fabricaţie moldovenească?” “Nuuuu. Nu e ca la americani, nu-i cu urmăriri cu maşini sau cu efecte speciale, dar este totuşi un film foarte special. “Care e povestea?” “Să spun, să nu spun? Hai că vă zic pe scurt ca să înţelegeţi despre ce vorbesc. Un poliţist de provincie este pus de şeful lui să urmărească trei tineri care fumează marijuana, să organizeze un flagrant şi să-i bage la închisoare. El nu vrea să le distrugă viitorul tinerilor şi-i explică şefului asta, expunându-i şi motivele. Că acei puşti nu fac trafic de droguri, că în alte ţări se fumează «iarbă» la liber, că nu vrea să le distrugă vieţile celor trei şi aşa mai departe. «Deci e vorba despre conştiinţă?», îl întreabă şeful. Şi atunci, comandantul îi cere secretarei un DEX şi îl pune pe subaltern să citească definiţia cuvântului «conştiinţă». În faţa «probei» lingvistice şi a logicii seci şi tăioase a comandantului, tânărul poliţist cedează.” “Dar comandantul ăsta are vreo vagă urmă de umanitate în el sau e doar un robot al sistemului opresiv?”

“El, în sinea lui, îl înţelege pe tânăr pentru că a trecut şi el la vremea lui prin acele examene de conştiinţă, dar, între timp, s-a înregimentat definitiv în sistem şi îl slujeşte orbeşte.” “Dacă personajul lui Dragoş Bucur e poliţistul adjectiv, comandantul dvs. ce parte de vorbire e?” “El taie şi spânzură.” “E verb atunci”. “Cred că da”. “Cum au fost filmările la Vaslui?” “Totul a funcţionat perfect. Corneliu ştia foarte bine ce vrea. Am filmat chiar la Poliţia Judeţeană... Şi-n rest, ne-am bucurat de ospitalitatea tatălui lui Corneliu, a domnului Adrian Porumboiu”. “Faceţi ce faceţi şi tot cu moldoveni de-ai dvs. lucraţi.“ “Eu lucrez cu oameni talentaţi. Dacă se întâmplă să fie şi moldoveni, cu atât mai bine.”

“Aţi jucat şi la Cristian Mungiu în «Amintiri din Epoca de Aur»? “Da. Ei, uite că acolo nu mai joc un rol negativ... Sunt un şofer de găini”. “Un ce?” “Un şofer de la Avicola care are o căsnicie pe butuci şi care se îndrăgosteşte, poate e prea mult spus, dar să zicem aşa, se îndrăgosteşte de o cabanieră. El face un soi de trafic cu ouă, ştiţi cum supravieţuiau oamenii pe vremea aia, prin mici furtişaguri...” “Era la ordinea zilei să şterpeleşti ceva de la locul de muncă...” “Oamenii trebuiau să-şi ducă zilele cumva, aşa că nu e nimeni de blamat pentru asta.” “Anghelache n-ar fi fost de părerea asta...” “În nici un caz.”

Ca un adevărat gentleman, Vlad Ivanov mă conduce după aceea prin labirintul Teatrului Naţional până la ieşire. La gura de metrou, o domnişoară împărţea pliante de promovare a unui spectacol. Dă să îmi întindă şi mie unul, după care se răzgândeşte. “Dvs. aţi mai văzut o dată spectacolul ăsta. Nu vreţi să-l mai vedeţi. Am eu aşa un feeling”, îmi spune pe un ton acid. Mă uit mai bine la ea şi o recunosc. E Antoaneta Cojocaru, “vaca de Julieta” din “inubliabilul” “Romeo şi Julieta” al lui Cărmăzan, spectacol căruia i-am tras la vremea lui o sfântă şi binemeritată bălăcăreală la gazetă. Revin brusc la realitate. Tot stând de vorbă cu un mare actor uitasem că există spectacole şi filme proaste pe lume. “Oare Vlad Ivanov mă va dezamăgi vreodată?”, mă întreb. “Pariez că nu”, îmi dau tot eu răspunsul. “Am eu aşa un feeling”...


 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
iann t. 27-Mai-2009 16:17
am si eu asa un feeling
ca/mi va placea teribil Vlad Ivanov, si nu doar el, adica tot ce misca in filmul lui Coneliu Porumboi. Secventa cu naucul mustacios&burtos care pune pe tabla constiinta politistului adj. la ordinul politistului verb, cum bine il botezi, secventa asta pe care am derulat/o de nu stiu cite ori a facut deja din mine un fan al filmului. Mi se intimpla cu Politist adj. ce mi s/a intimplat cu 432, adica m/am lipit de poveste inainte de a o vedea. Iar cind voi vedea filmul, va asigur ca voi trimte la plimbare toate juriile care l/au premiat si pe toti criticii care l/au aplaudat, carevasazica politist adjectiv va ramine singur/singurel in confruntarea cu mintea si sufletul meu, si/atunci o sa vaz eu pe unde va scoate camasa al nost Corneliu Porumboiu ...:) Pina atunci, sper sa nu mor de curiozitate, pe bune, ard de nerabdare sa vad cum arata, dom'ne, finalul ala genial de care vorbeste toata lumea!?! Si tot pina atunci, am o intrebare pt cei ce au vazut filmul sau macar secventa care circula pe toate drumurile virtuale : are sau nu are UMOR politist adj. ? , ca CTP, care a vazut filmul, zicea pe realitateatv ca nu are!!! Cum sa nu aiba umor, dle CTP, ca eu am vazut doar secventa cu pusul constiintei pe tabla si am simtit nevoia sa tot revad secventa asta, tocmai pentru umorul negru/amarui al absurdei situatii, umor pe care simturile mele nu se saturau sa/l tot adulmece.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT
 
CELE MAI