Home » Bani & Afaceri » Imobiliare » Vila „verde“ scade întreţinerea la jumătate

Vila „verde“ scade întreţinerea la jumătate

15 Ian 2009 Nicu Stan | 3 comentarii | 5501 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
O casă ecologică poate fi mai scumpă cu până la 20%. Specialiştii spun că merită.
 
Cladirile eco sunt proiectate in asa fel incat sa fie expuse la soare iarna si la umbra vara
Cladirile eco sunt proiectate in asa fel incat sa fie expuse la soare iarna si la umbra vara
Avantajul celor care vor opta pentru cumpărarea unei case „verzi“ este, potrivit celor care desfăşoară activităţi în acest domeniu, reducerea cheltuielilor cu facturile de întreţinere, care ajung la jumătate, comparativ cu cele pentru o casă construită prin metode tradiţionale. „Fiecare detaliu este gândit astfel încât să se obţină un produs mai bun, costurile de utilizare, întreţinere sau operare putând ajunge să fie şi cu 50% mai mici“, ne-a spus Stephen Scrivens, Principal al Landscape Technology. Există mai multe modalităţi de a interpreta conceptul de „construcţie verde“.
 
„În general, o clădire este considerată verde dacă prin design, materiale de construcţie şi tehnologiile utilizate se reduc atât consumul de energie, cât şi impactul negativ asupra mediului“, ne-a spus Laura Nemoianu, reprezentantul România Green Building Council.
 
Clădirile verzi sunt de obicei proiectate pentru a fi cât mai bine expuse la soare iarna şi umbrite pe timpul verii. De asemenea, utilizarea la maximum a luminii naturale este un element ce defineşte o casă verde. Un alt aspect important este legat de „water management“, care se poate traduce prin utilizarea de instalaţii eficiente, captarea apei pluviale pentru uz casnic, precum şi eliminarea apei uzate fără a polua mediul. Alte elemente care caracterizează o construcţie „verde“ sunt izolaţia, sistemele de încălzire şi răcire eficiente sau pasive. În mare, materialele de construcţie utilizate la o clădire ecologică sunt similare celor utilizate în construcţiile tradiţionale, însă amănuntele fac diferenţa.
 
„În general, se utilizează mai multă izolaţie, care de obicei este naturală şi se evită utilizarea polistirenului. De asemenea, se utilizează mai mult lemn decât beton, pentru a cărui producere se consumă multă energie“, a precizat Stephen Scrivens. Ca preţ, o casă construită în acest fel va fi mai scumpă decât una construită tradiţional. „Costurile unui imobil ecologic diferă în funcţie de proiect. „O construcţie verde poate fi mai scumpă cu 2 până la 20% decât una tradiţională“, ne-a spus Hadley Barrett, directorul companiei Oxford Management.
 
Cât costă vila „verde“
 
Potrivit lui Ciprian Ana, administratorul firmei Policons Group SRL, o casă construită normal are un preţ mediu de aproximativ 500 de euro plus TVA, metrul pătrat construit, în condiţiile în care finisajele sunt de calitate medie. Dacă ne raportăm la acest preţ reiese că preţul unei vile construite pe tehnologie verde ajunge la aproximativ 600 de euro plus TVA. „Cei care îşi vor construi o casă „verde“ vor beneficia de un standard de viaţă mai ridicat, de o locuinţă călduroasă, protejată de zgomot, de o calitate mai înaltă a construcţiei, precum şi de o maximă eficientizare a utilizării spaţiului“, a concluzionat Hadley Barrett.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
peka 16-Ian-2009 17:50
casa verde
domnul nemirschi ar fi trebuit sa faca tot ce statea in putinta lui si sa impiedice amanarea pe termen nedeterminat a proiectului \"casa-verde\"
2
dependablero 16-Ian-2009 20:13
competitivitate \\
calea sigura de promovare si succes a \\\'casei verzi\\\' este demonstrarea competitivitatii fata de \\\'casa clasica\\\'; in \\\'demonstrarea\\\' acestei competitivitati, abordarea exhaustiva a solutiilor sustenabile si ecologice aduce cel mai rapid dovezile necesare; sustinerea legislativa determinata de \\\'vointa\\\' politica, validarea rezultatelor de catre organisme independente, \\\'educarea\\\' beneficiarilor si a investitorilor sunt actiuni pe care cred ca le are in vedere Romanian Green Building Council, al carui rol si activitate se cere a fi mai mult mediatizate. Ce ar fi daca ziarul \\\'Cotidianul\\\' ar avea lunar, daca nu bi-lunar un articol dedicat \\\'casei verzi\\\'; ar putea fi chiar un serial, adica \\\'relatarile\\\' sa se lege intre ele.....
3
Lancaster 19-Ian-2009 09:17
Fals ecologism
Există două categorii de măsuri ecologice: unele autentice, care contribuie la reducerea efectivă a poluării şi emisiei gazelor cu efect de seră şi unele false, care doar invocă scopurile ecologice, dar în realitate se bazează pe "sifonarea" de fonduri de la bugetul de stat, cu larga cooperare a guvernanţilor, ecologia fiind doar pretextul.

Fiecare îşi poate forma propria părere despre categoria în care se încadrează o măsură sau alta.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
IMOBILIARE
 
Vrei un business la cheie?
Banana Moon este leadear european pe piata de costume de baie si imbracaminte de plaja, cu o vechime de 20 de ani.
Locatiile vizate sunt zonele centrale ale oraselor, centrele comerciale si statiunile de la malul marii. Pentru magazinele deschise in primele doua tipuri de zone, franciza prezinta i [detalii]