Viitorul SF al României

Într-o povestire scrisă de Sebastian A. Corn pentru Cotidianul, România de azi nu le mai apare locuitorilor din Deşertul Danubian, care-i va lua locul peste 50 de ani, decât în vise, iar despre cei care şi le-au dezvăluit nu se mai aude nimic după ce sunt duşi de preabunii senatori la cuvele de transplant de la Castranova.

 

Eroul său, un tânăr, Iane, nu are curaj să-şi pomenească nedumerit visul decât mamei sale şi doar într-o scrisoare trimisă în siguranţă prin-tr-un porumbel călător, căci reţeaua oficială de comunicare simstim e controlată riguros de „bunii senatori“ şi el nu vrea să-i dezamăgească cu acest coşmar.

 

Bănuieşte însă că visul nebunesc despre „colonia România“ i-a fost transferat din greşeală în timpul unei operaţii de înfrumuseţare, o grefă cu piele de leopard care îl face favoritul fetelor pentru plimbări în oazele de smochini şi rodii de la Pleniţa: „Mai mult decât atât, până şi senatorul nostru, dl Bohdan, stăpânul complexului industrial, s-a uitat la mine cu luare-aminte şi mi-a promis un viitor strălucitor“, îi scrie el mamei, dar îşi arată şi îngrijorarea faţă de libertăţile pe care le aveau pe atunci coloniştii din România: îi trăgeau la răspundere pe conducători („Acest lucru m-a îngreţoşat foarte, căci ce poate fi mai rău decât să ne băgăm în treburile bravilor noştri senatori, ba, mai mult, să purtăm, alături de ei, povara hotărârilor de fiecare zi?“) sau puteau să se plimbe fără oprelişti şi fără să dea nimănui socoteală („În ruptul capului n-am înţeles cum devine chestia asta: cine te mai hrănea, dacă tu umblai teleleu? (...) Şi cine-ţi mai purta de grijă ca să-ţi ofere norocul unei vieţi îndelungate dacă respectai Înscrisurile Coloniilor?“), iar „România“ avea păduri şi câmpii de a căror distrugere, spunea absurd visul, se făcuseră vinovaţi iubiţii senatori.

 

Însă tânărul are şi o veste bună pentru mama sa, promisiunea pe care i-a făcut-o bătrânul senator Bohdan, care în curând va avea nevoie de un nou suport biologic: „Eu voi fi braţele, picioarele şi ochii lui. Plămânii mei vor respira pentru el, inima mea va bate în contul lui, iar ficatul meu se va ocupa să-i catalizeze deşeurile metabolice. De fapt (...) cred că asta ţineam să vă spun cel mai mult, dragii mei: că, în sfârşit, cineva din familia noastră va suporta (ce cinste!) transferul unui senator în celulele sale, astfel încât preacinstita faţă să-şi continue viaţa, netulburat, purtând de grijă atâtor colonişti sărmani. (...) O să vă anunţ cu două zile mai devreme de transferul senatorului Bohdan în celulele mele. Domnia sa mi-a promis că o să vă lase să veniţi să-l vedeţi şi să puneţi mâna pe el după ce eu voi trăi în contul sufletului său. Amin!“.

 

Aşa sfârşeşte visul despre România al lui Sebastian A. Corn. În schimb, Dan Doboş, autorul trilogiei SF „Abaţia“, are o altă idee despre cum va fi odată ca niciodată în 2059, când vor fi fost schimbate canoanele după care fiinţa umană s-a călăuzit timp de milenii: „În sensul că priorităţile unei fiinţe care va şti că poate trăi 150 de ani, poate 200, vor fi cu totul altele decât cele ale omului modern. E de aşteptat ca individualismul feroce, care se manifestă astăzi prin plasarea eului în centrul activităţilor de zi cu zi, să se exacerbeze. Mă aştept ca omul să se scufunde într-un paradox păgubos, dorindu-şi să trăiască din ce în ce mai mult timp fiindcă e ocupat tocmai cu acţiunile care sunt menite să îl facă să trăiască mai mult“.

 

Dan Doboş se aşteaptă ca atunci România, ca şi Europa de Est, să se fi trezit deja din „propaganda neoconilor americani“ şi să accepte că acele comunităţi care nu îşi manifestă identitatea sfârşesc prin a fi înrobite de cele care şi-o servesc şi şi-o asumă, iar neîncrederea în sistemul politic să-şi fi produs efectele: „Va duce probabil la fărâmiţarea administrativă, având ca rezultat crearea unor triburi tehnologice extrem de specializate, care îşi administrează resursele, inclusiv pe cele de democraţie, precum votul, şi depind de un produs extrem de perfecţionat. Statul român şi mai ales naţiunea română vor fi doar istorie sau pagini de neînţeles din opera unor scriitori care vor fi studiaţi din pură obligaţie şcolară. Eu unul sper să nu trec prea departe de 2040“.

 

Însă Michael Hăulică şi-ar putea dori contrariul, căci România pe care o vede peste 50 de ani este forma ideală a celei de azi: „Vom avea, în sfârşit, legi europene, adică exact aşa cum vor fi în toată Europa. Şi ele vor fi respectate întocmai. Şi cine nu le va respecta se va muta la puşcărie. Mai cred că, peste 50 de ani, învăţământul românesc va fi util, că în şcoli nu se va preda ceea ce ştiu profesorii să predea, ci ceea ce este cu adevărat nevoie, ceea ce îşi doresc elevii şi părinţii acestora. Iar metoda reproductivă - adică aia cu te duci acasă, înveţi lecţia şi vii şi mi-o spui, ca să văd eu ce memorie ai - nu-şi va mai găsi locul decât în studiile de istorie a învăţământului. Sper să se facă pasul de la memorare la înţelegere. Şi mai cred că, peste 50 de ani, medicina va fi medicină, spitalul spital, iar medicii vor trăi liniştiţi din salariul lor. Ca toţi ceilalţi“.

 

Iar mentalitatea va fi aceeaşi 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte, se gândeşte el: „Peste 50 de ani marii bogaţi ai României vor fi copiii celor pe care azi nu e bine să-i întrebi cum au făcut primul milion. Deştepţii naţiei vor fi oameni care acum de-abia se nasc, deci vor trăi toate zilele în capitalism. Cu alte cuvinte, peste 50 de ani vom fi scăpat, în sfârşit, de comunism. Adică altă mentalitate, 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7“.

 

 

Sebastian A. Corn este chirurg, numele acesta nefiind decât pseudonimul său literar sub care a publicat mai multe cărţi SF precum „Imperiul Marelui Graal“, care a luat Premiul „Vladimir Colin“ în 2006 ,sau „Cel mai înalt turn din Baabylon“. Dan Doboş publică de multă vreme literatură SF, cea mai cunoscută lucrare a sa fiind trilogia „Abaţiei“, „Blestemul Abaţiei“ obţinând în 2004 Premiul Conferinţei Naţionale de SF, Romcon, pentru cel mai bun roman SF românesc al anului precedent, iar ultima sa carte este antologia de proză scurtă „Gheorghe, un om special“. Michael Hăulică este autorul volumelor „Madia Mangalena“ şi „Despre singurătate şi îngeri“ şi câştigătorul Premiului „Vladimir Colin“ în 2000.