Home » Arte & Popcult » Viaţa comunistă la mintea copiilor

Viaţa comunistă la mintea copiilor

18 Dec 2008 Lucia Popa | 0 comentarii | 2846 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Imagini pop-art cartonate despre teme precum “Moş Gerilă”, “În vacanţă”, “Cutremurul”, “PCR” sau “Lipsuri”: la Librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţăranului Român a fost lansată cartea ilustrată “Epoca de Aur pentru copii”, o bijuterie grafică semnată de artistul Ştefan Constantinescu.
 
Epoca de aur pentru copii
Paginile cerate, cu ilustraţii spectaculoase, situează cu uşurinţă volumul în rândul obiectelor de artă, iar informaţia, neconvenţională, exprimată lejer şi cu un fin ton ironic, trece în plan secundar, umbrită de grafica elegantă. Artistul Ştefan Constantinescu şi-a propus iniţial un volum care să stârnească interesul copiilor, frapat de întrebarea fiului său referitoare la o fotografie cu Ceauşescu - “Cine este ăsta?”, strângând un minimum de informaţie concentrată, prezentată atractiv, ca să-i lămurească pe cei mici cum trăiau românii în ultimii 20 de ani ai comunismului românesc. Cartea începe cu 1968, anul naşterii lui Ştefan Constantinescu, şi reprezintă o istorie neconvenţională, cu legende care circulau printre bucureşteni în vremea comunismului sau cu amintiri de pe vremuri, întotdeauna încărcate de un gust amar, sugerat cu discreţie.
 
Rezultatul - o carte bilingvă, colorată şi chiar cu pagini de colorat - depăşeşte scopul autorului, lucrarea putând fi gustată la orice vârstă şi organizată pe capitole tematice precum “Moş Gerilă”, “În vacanţă”, “Cutremurul”, “PCR”, “Lipsuri”, “Bucureşti” şi altele. Oriunde ai deschide volumul te întâmpină imagini de inspiraţie pop-art, cartonate, care se ridică dintre pagini, unele înfăţişând momente antologice din istoria naţională comunistă, altele - amintiri din arhiva fotografică a familiei artistului. Printre relatări succinte despre cozile interminabile la alimente poţi găsi, de exemplu, un abonament la mâncare de pe vremuri, când era limitat dreptul fiecărui cetăţean la o anumită cantitate zilnică de carne, lactate, legume şi fructe, un carnet miniatural de membru UNC sau de elev, o copie după buletinul artistului sau după certificatul acestuia.
 
Vechi bancnote de 25, 50 şi 100 de lei, un caiet de şcoală dictando sau o “spirală a timpului”, care trece în revistă evenimente politice şi sociale notabile din anii comunismului, sunt alte elemente grafice care se ridică dintre paginile cărţii. Unele dintre aceste imagini cartonate pot fi scoase, graţie unei tehnici ingenioase, în laterala paginii, glisând deasupra câte unei fotografii. Constantinescu presară câteva casete gen “Ştiaţi că”, ce cuprind informaţii curioase, mai puţin ştiute sau uitate despre vremurile comuniste, cum ar fi că “salariul oficial al lui Ceauşescu în 1989 era de 18.000 lei, aproximativ 1.200 dolari la cursul oficial. Din această sumă, Ceauşescu depunea lunar 5.000 de lei la CEC în contul copiilor săi”. Sau: “Ceauşescu a aflat despre cutremur în timp ce se afla în capitala Nigeriei la un banchet oferit de şeful de stat nigerian. Iniţial el a crezut că Bucureştiul a fost distrus integral datorită beznei totale cauzate de pana de electricitate”.
 
Vremurile de care aminteşte artistul sunt unele în care cea mai bună distracţie a românilor în concediu era să meargă la mare, cu hoteluri modeste, în care cel care deţinea valută era pedepsit cu închisoarea, oamenii se călcau în picioare la cozile din faţa alimentarelor. Românilor de atunci li se părea mare lucru dacă făceau rost de o casetă video străină, strecurată de un coleg “pe sub mână”, şi se entuziasmau când aveau ocazia să se pozeze lângă animale împăiate. Cartea mai cuprinde şi mărturii şi cugetări despre Epoca de Aur semnate de personalităţi precum Adina Brădeanu, Agnes Ers, Ion Grigorescu, Alexandru Polgár, Toader Popescu, Miruna Stroe, Alina Şerban şi Ana Maria Zahariade.
 
“Epoca de Aur pentru copii” este editată de Institutul Cultural Român de la Stockholm, Pionier Press şi Labyrint Press. Cartea, ale cărei exemplare au fost individual lucrate de mână, a fost publicată în 1.000 de exemplare, în librăriile româneşti ajungând între 50 şi 70, şi poate fi achiziţionată contra a 230 de lei, a arătat autorul la lansarea de la Cărtureşti MŢR.
 
Acesta a arătat că lucrarea sa a ajuns în câteva şcoli din Suedia, folosită ca material de studiu pentru orele de istorie, şi că este difuzată la Stockholm şi New York, în librării specializate. Lansarea în România a cărţii reprezintă ultima etapă a proiectului “Epoca de Aur pentru copii”, care a cuprins expoziţii găzduite de Botkyrka Konsthall din Suedia şi Institutul Cultural Român Stockholm, editarea unui catalog, proiecţii de filme şi conferinţe tematice. Cartea interactivă a mai fost prezentată în cadrul Bienalei de Artă Periferic 8 de la Iaşi (3 - 18 octombrie 2008), precum şi la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Göteborg (25 - 28 septembrie 2008), cel mai important eveniment de gen din Scandinavia, cu o cifră anuală de peste 100.000 de vizitatori.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT