Home » Politic » Vasile Dâncu: Români, nu vi se mai pregăteşte nimic!

Vasile Dâncu: Români, nu vi se mai pregăteşte nimic!

27 Aug 2009 Ruxandra Hurezean | 11 comentarii | 4909 vizualizari
Rating:
22 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Dupa ce a plecat de la conducerea PSD, miraculos, lui Vasile Dancu i-a revenit luciditatea
Dupa ce a plecat de la conducerea PSD, miraculos, lui Vasile Dancu i-a revenit luciditatea
Sociologul Vasile Dâncu explică într-un interviu pentru Cotidianul cum stăm cu alegerile prezidenţiale de peste 3 luni. Politic vorbind, stăm prost, spune Dâncu: „Candidatul liberal lipseşte“. „Mircea Geoană se zbate“. „Băsescu nu face nici un gest de competiţie“. Fostul lider pesedist, astăzi retras la catedră, la Cluj, spune că lipsesc viziunile şi proiectele candidaţilor, acestea fiind înlocuite de scandal politic. Vasile Dâncu oferă şi portretul-robot al liderului care ar trebui să câştige alegerile din noiembrie: cel care va avea sentimentul predestinării sale. E vorba, arată Dâncu, de acel sentiment „care te face să uiţi de poftele tale pentru a îndeplini o misiune, îţi laşi familia plină de pofte sau partidul căutător de funcţii şi bani din buget şi te dedici progresului unei societăţi“.
 
 
Am intrat pe ultima sută de zile pe pista spre Cotroceni, cum vi se pare oferta acestui an? Ce-i lipseşte?
 
Lipsesc începutul şi, mai ales, consistenţa. A început parcă de prea mult timp şi nici acum nu are toţi actorii pe scenă. Candidatul liberal lipseşte cu desăvârşire din competiţie, deşi s-a lansat demult. Mircea Geoană se zbate să prezinte soluţii peste soluţii, dar nici măcar vicepreşedinţii din nucleul strategic al partidului său nu fac ceva să le repete pe la televizor sau la întâlniri aceste teme, multe chiar interesante. Principalul candidat, deţinătorul centurii, nu face nici un gest de competiţie, ba chiar dă semne că se gândeşte serios la a nu candida, iar unii pierd o grămadă de timp încercând să-i consilieze o sperată lehamite sau frică de alegeri. Este imaginea tragică a unei mulţimi care, ca la răscoală, trage de un jilţ încercând să-l dea jos pe ocupantul care nici măcar nu este acolo, este plecat prin ţară.
Ce lipseşte acestei curse? Politic, lipseşte poziţionarea politică a candidaţilor, lipsesc variantele de program, nu avem efort de reflecţie, doar scandal politic. O societate normală este cea în care candidaţii la fotoliul de preşedinte aduc viziuni despre viitor, viziuni fondate pe proiecte de societate.
Cornel Nistorescu a inventat odată sloganul „Români, vi se pregăteşte ceva!“, dar astăzi putem spune aproape sigur: Români, nu vi se mai pregăteşte nimic!
 
V-aţi luptat pentru îndepărtarea „dinozaurilor“ din PSD. Cum interpretaţi sfaturile americanilor în privinţa folosirii lui Iliescu şi a lui Năstase în campania pentru Geoană? Credeţi în eficienţa lor?
 
Consilierii străini sunt mai mult sperietoare pentru adversari decât utili în campanii. Ştiu multe lucruri despre campaniile negative, dar cunosc România de pe Internet şi pot fi uşor anticipate reacţiile lor. E o crimă să dai milioane de dolari unor agenţi de influenţă ipotetici, în timp ce sute de tineri specialişti români să nu fie nici măcar băgaţi în seamă. Uneori, la master sau la doctorat corectez referate la disciplina marketing şi comunicare politică, mai bune ca şi concepte strategice sau inventar de mesaje decât tot ceea ce vedem în campanie făcut pe bani grei. Nu cred că cineva te poate ajuta decisiv în a câştiga fotoliul de preşedinte, dar cred că asocierea cu anumite personaje te poate ajuta să pierzi. Transferul de încredere este nesigur ca efect, dar şi limitat. Oamenii ştiu să facă legătura dintre persoanele dintr-un partid chiar dacă nu le afişăm hectare de fotografii în care politicienii dau mâna cu gesturi stângace şi false.
 
Cât credeţi că vor conta în planul imaginii scandalurile legate de familia preşedintelui? Cât a contat soacra lui Geoană, fiul lui Păcurariu, finul lui Tăriceanu? Erodează rubedeniile imaginea politicianului sau electoratul de la noi este mai tolerant şi acceptă aceste favoruri ca pe nişte practici înrădăcinate, populare, oarecum fireşti pentru că sunt generalizate?
 
Nu contează prea mult, nu cred că vor conta deloc. Opinia publică s-a desensibilizat datorită expunerii repetate la scandal, cu sau fără rost. Imaginea politicienilor este erodată, iar a instituţiilor politice şi administrative este la pământ. Oamenii nu mai au nici o speranţă în contribuţia politicianului ca om, ca şi conştiinţă sau ca minte responsabilă. În fond, cei mai mulţi oameni ştiu că dacă ar fi în locul politicianului X ar face aproape la fel: s-ar gândi la rubedenii, la acumularea de case şi alte acareturi. La noi, umbrele din biografia de politician fac parte dintr-o ceaţă în care este învelit orice lucru în spaţiul public mioritic. Presa nu se simte responsabilă în a aduce dovezi irefutabile în scandaluri, ca o consecinţă a scandalului politicianul nu se simte obligat să răspundă serios şi documentat, iar opinia publică, de regulă indiferentă, uită foarte repede. Mătuşa lui Adrian Năstase, soacra lui Mircea Geoană, băiatul lui Păcurariu, fetele sau fratele preşedintelui sunt aproape personaje mitologice pentru că par a fi construcţii cu rol de campanie sau producţii conjuncturale. Puţin documentate, scandalurile mor repede şi nici instituţiile nu fac nici un efort pentru a căuta adevărul, sau măcar un adevăr cât de cât bazat pe fapte. De aici simularea generalizată în ritualul tuturor scandalurilor publice. Conducătorul unei cruciade recente se întreţinea seara, cordial, la un pahar, cu presupusa victimă, iar unii „cu brand“ anti-Băsescu sună la Cotroceni din când în când pentru a vedea dacă nu au dat prea tare la televizor în şeful statului. Evident, secretarele lor înregistrează cu telefonul mobil, cine ştie când este nevoie de acest element de negociere cu şeful. Publicul a mirosit mascarada şi cred că se mulţumeşte să înjure din colţul gurii şi începe să nu mai creadă pe nimeni, şi prin asta cred că actuala generaţie politică şi-a atins unul dintre scopuri: nu contează cine a fost comunist, securist, delator, hoţ, disident sau victimă, este bine să nu fie criteriu, să hotărască doar potenţialul şi resursele.
 
Aici, în Balcani, funcţionarul şi familia lui sunt proprietarii funcţiei respective, uneori funcţia respectivă a fost cumpărată pe patru ani, este o investiţie, pe care vrea s-o recupereze cât se poate de repede. În general, doar interesele directe şi campaniile electorale produc scandaluri şi investigaţii puternice în România, în rest... mocirlă, o mlaştină care înghite totul. Se animă moralitatea doar când apare lupta pentru scaune.
 
Ce s-a ales de speranţele unei generaţii aşteptate în politică? Ridzi, EBA, Udrea, Lavinia Şandru, Cozmin Guşă...
 
Din laşitatea unei generaţii terminate nu poate răsări o generaţie eroică. Poate doar una mai spilcuită, mai telegenică sau mai neruşinată. Nu are cum să schimbe lumea o generaţie de tineri, tinerii pot doar să se conformeze sau să aducă mici retuşuri de cârcotaş. Printre tinerii din politică nu există romantici sau naivi, ei de regulă au proiecte personale articulate comunicaţional şi relaţional, au venit în urma unei relaţii cu un senior, iar în promovarea lor a prevalat relaţia de rudenie, relaţia afectivă sau loialitatea. Printre acestea se poate strecura şi inteligenţa sau buna intenţie, dar schimbarea structurală a sistemului nu se poate face decât cu barda sau luptând în echipă. Nu cred că politica este o ocupaţie pentru tineri, ci una pentru oameni maturi, serioşi şi responsabili. Tineretul este important în politică atunci când se luptă pentru condiţia socială a celor tineri, pentru condiţii mai bune de studiu, sau pentru protecţia ori condiţiile bune la prima angajare în muncă. Dacă le cerem tinerilor prea mult, cădem în păcatul ipocriziei. Dacă ar fi să le cer ceva tinerilor care fac politică, le-aş cere să nu repete modelele de rele practici ale bătrânilor de la care învaţă acum. Atât! Este de-ajuns, încă nu se cunoaşte în istorie o societate condusă de tineri! Totuşi, între bătrâni ipocriţi ori retrograzi şi tineri superficiali şi oportunişti îi prefer pe ultimii. Haideţi să nu tragem în tinerii care sunt înfrânţi de politică, să ne uităm la lipsa de voinţă de schimbare ce caracterizează întreaga noastră societate. În fond, nimeni nu i-a ajutat pe tineri serios în politică pentru că le-a dat funcţii, dar nu le-a oferit modele viabile. Restul e cancan, vorba reclamei.
 
S-a votat visceral aproape de fiecare dată, vot de sancţiune, a venit un alt partid, preşedinte, oricare, numai ca să-l înlocuiască pe cel care săturase publicul. Ce fel de candidat ar rupe lanţul acestor slăbiciuni? Cam când credeţi că va scăpa România de „blestemul de a alege între doi comunişti“?
 
Comunist sau necomunist, bătrân sau tânăr, bărbat sau femeie, contează mai puţin. Primul politician care va avea sentimentul predestinării sale. Este sentimentul care te face să uiţi de poftele tale pentru a îndeplini o misiune, îţi laşi familia plină de pofte sau partidul căutător de funcţii şi bani din buget şi te dedici progresului unei societăţi. Dar nu un progres simulat, superficial, bun de arătat în campanie, ci unul esenţial, de profunzime. Un politician care va avea curajul să viseze la schimbarea la faţă a României, cum spunea Cioran în tinereţe, cred că va găsi încă zece bărbaţi care să i se alăture. O idee serioasă privind modernizarea României va găsi baionetele necesare, cum ar spune Napoleon, problema este că omul acela trebuie să creadă în ea, cu putere şi cu sacrificiu.
 
Puncte tari la Mircea Geoană? Dar puncte slabe?
 
Punctele tari la Mircea Geoană nu sunt, din nefericire, foarte vizibile pentru că poate încă nu a descoperit voinţa de putere, iar pentru cele percepute ca slabe nu este responsabil în totalitate şi nici nu pot fi considerate ca responsabile pentru eşecurile de până acum. Pentru viitor vom vedea.
 
La Traian Băsescu?
 
Schimbarea poziţiei în percepţia publică şi în sistemul politic pentru preşedinte, în raport cu alegerile trecute, poate face ca să avem o inversare paradoxală: punctele tari să devină vulnerabilităţi, iar cele slabe, să poată fi puse într-un proiect câştigător. Şi aici, doar viitorul ne va arăta ce vor face, fiecare la rândul lui, cu potenţialul pe care-l are.
 
Dacă aţi candida la Preşedinţie, ce fel de campanie aţi face? Care ar trebui să fie temele serioase ale unei dezbateri pentru prezidenţiale?
 
Câteodată glumesc cu prietenii mei şi spun că o să candidez în 2014, dar este, desigur, un mod de a alina o amărăciune. Nu m-am gândit la ce campanie aş face pentru mine, căci prin prisma profesiei mele s-ar putea ca atunci să fac campanie pentru altul, şi aş vrea să i se potrivească lui, nu mie. Dacă aş candida la Preşedinţie, le-aş vorbi oamenilor sincer, deschis, despre toate suferinţele mele din cei zece ani de politică. Aş propune o altă formă de agregare politică, probabil un partid nou, de expresie civică, fără justificări istorice sau demagogie patriotardă. O formaţiune care să se constituie în chiar acţiunea de comunicare politică şi mobilizarea. I-aş îndemna să uite tot ce ştiu despre politică şi să se gândească atunci când votează la oameni pe care ar avea curajul să-i lase să doarmă la ei acasă şi să-i împingă de la spate pe aceşti oameni spre politică pentru că noi avem păcatul de a aştepta să fim propuşi. Oamenii pot învăţa să iasă din pesimismul social în care ne aflăm azi, încă mai pot valoriza şcoala mai mult decât învârteala şi munca mai mult decât comerţul cu vechituri. Aş spune oamneilor că trebuie reinventată şcoala românească, nu doar formele de examinare, şi că acest lucru trebuie să ne coste pe fiecare, după puteri, nu doar bugetul statului. Temele importante pentru o campanie adevărată are modalităţile echitabile de a împărţi costurile sociale, astăzi plătite doar de cei săraci, reconstrucţia mecanismelor comunitare de solidaritate colectivă sau necesitatea unor forme de economie solidară ori de comerţ echitabil. Nu aş vrea însă s-o mai lungesc cu această joacă de-a politica, nu cred că aş câştiga cu asemenea idei. Săracii României sunt momiţi în campanii cu ulei, zahăr, bere sau rachiu, primarii, cu fonduri de la Guvern pentru biserici fără enoriaşi sau şcoli care nu se vor termina niciodată. Pregătisem pentru anul acesta scheletul unei lucrări cu scop de ghid electoral, ceva de genul „500 de întrebări pentru candidaţi“ sau „500 de idei pentru România“, dar m-a lovit un soi de descurajare, de lehamite şi am lăsat-o la faza de proiect gândindu-mă că nu va interesa pe prea mulţi în cadrul noilor obiceiuri electorale din campaniile noastre.
 
Cum vedeţi evoluţia actualei coaliţii PSD/PDL şi care este scenariul cel mai plauzibil de rezolvare a crizei din coaliţie?
 
Nu e criză prea mare în coaliţie, se iau hotărâri în Guvern, se cheltuieşte bugetul, baronii locali de toate culorile (adică portocalii, roşii, albaştri sau verzi) se duc cu traista la guvern după bani. E doar o variantă a jocului acela studenţesc în care fiecare caută un pretext să se retragă discret pentru ca ultimul, cel mai fraier, să rămână să plătească consumaţia sau să spele vasele, dacă nu are bani. Provocarea este să rămâi cât mai mult posibil la masă pentru a consuma, în acelaşi timp, însă să poţi pleca la timp înainte de a se prinde şeful de sală. Să ne aşteptăm să se comande şampanie, atunci o să ne dăm seama mai bine că asta este intenţia. Coaliţia va ţine atâta timp cât sunt bani de cheltuit, chiar şi bani virtuali.
 
Cum apreciaţi analiza PSD, apărută pe piaţă zilele acestea, care înfăţişează posibilitatea unei candidaturi Oprescu (preşedinte)/Băsescu (premier) şi racolarea a 18 parlamentari PSD de către PDL.
 
De multe ori, în politică este valabilă zicala „De ce ţi-e frică nu scapi“, dar documentul pe care îl invocaţi este, probabil, o intoxicare de campanie sau un balon de încercare. Este un moment de un absurd incontestabil, suntem parcă în piesa lui Samuel Beckett „Aşteptându-l pe Godot“. Pe marginea drumului, Estragon şi Vladimir, Pozzo şi Lucky discută, iar fraza cea mai cunoscută este - „Nu este nimic de făcut“. Pentru a înţelege însă atât piesa marelui dramaturg, cât şi realitatea politică trebuie să-l cităm pe Horia Lovinescu care spunea că, pentru a desluşi sensurile adânci, trebuie să fi cunoscut măcar o dată, în forme minore, neliniştea aşteptării. În timp ce aşteptăm ne putem pierde timpul cu scrisori pierdute sau strategii aduse de vânt.
 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

11 comentarii

 
1
aurel98 27-Aug-2009 21:21
Nu-mi pare rau.........
Ca am continuat sa citesc cotidianul.ro,descoperand si asemenea interviuri.Dna.Ruxandra Hurezeanu,de ce nu le-ati sugerat si colegilor dv.asemenea teme de dezbatut intro publicatie?Ar fi saltat ratingul publicatiei cu 100%.E unica tema de circulatie nationala cu impact la electorat.Cele abordate de Nistorescu&comp.sunt pur comuniste,aberatii de denigrare unidirectionate si care sunt apreciate de aceeasi teapa de cititori.Aic se potriveste"cine se aseamana se aduna" apropos de leCare si inca cativa.
2
x_a_n 27-Aug-2009 22:23
Foarte bun interviul si foarte consistente raspunsurile domnului Dancu. Mai devreme v-am felicitat pentru reportajul realizat in Abrud. Acesta este al doilea articol care m-a facut sa sper ca ziarul va redeveni interesant. De acum inainte va voi cauta articolele.
3
PUIU DE CHIABUR 27-Aug-2009 22:32
ADORMIRE INDUSA PARSIV.....
DACA POPORUL INCA NU VREA REGE, CASA REGALA IL PROPUNE PE RADU DUDA. SCOATETI-L IN FATA SI VEDETI CE SE INTAMPLA !!!
4
ninjashow 28-Aug-2009 00:18
Remus Cernea - Partidul Verde
Anuntarea candidatului Partidului Verde la alegerile prezidentiale, in persoana lui Remus Cernea

Partidul Verde(www.verzii.ro), membru al Verzilor Europeni, in cadrul sedintei Delegatiei Permanente de sambata 22 august 2009, a luat decizia, in unanimitate, de a-l desemna pe Remus Cernea candidatul partidului la alegerile prezidentiale din aceasta toamna.

Vineri, 28 august, ora 12.00, in cadrul unei conferinte de presa sustinute la sediul partidului din Sos. Oltenitei, nr. 188, sector 4, Bucuresti (aproape de statia de metrou Piata Sudului-Big Berceni), candidatul va fi prezentat presei si va fi lansat oficial site-ul campaniei.

Actuala clasa politica a esuat in a moderniza Romania si a o transforma intr-un stat de drept, eficient institutional si prosper. In ultimii 20 de ani au proliferat coruptia, incompetenta, lipsa de viziune, populismul, lipsa de respect fata de interesul public. Toate au dus la o ampla degradare a societatii, mediului si relatiilor dintre oameni. Am asistat, in aceasta perioada, la instaurarea si consolidarea unui monopol politic prin promisiuni care s-au dovedit desarte, prin cumpararea simbolica sau concreta a voturilor si prin legi electorale injuste, cele mai restrictive din Uniunea Europeana. S-a ajuns la un inghet al clasei politice, partidele parlamentare actuale, lipsite de credibilitate, blocand prin orice mijloace aparitia unor alternative.

Aceste lucruri reprezinta pentru multi un motiv solid de descurajare, resemnare sau emigrare. Intelegem aceste sentimente sau atitudini, dar, pentru noi, situatia dramatica a Romaniei reprezinta un mobil pentru actiune si confruntare hotarata cu sistemul.

Partidul Verde considera ca trebuie depasit infantilismul politic al acestor 20 de ani si face o propunere credibila si consistenta societatii romanesti prin desemnarea lui Remus Cernea drept candidat pentru alegerile prezidentiale.

Partidul Verde prezinta un candidat care are cu adevarat de comunicat un mesaj nou, coerent si foarte
5
Ruben 28-Aug-2009 08:53
PACAT DE DANCU ,PENTRU
confundarea lui cu un partid bolsevic!
Oricum,observam delimitarea lui de toate doctrinele si oamenii politici actuali!
...Si inca ceva,pacat de Romania pentru ca oameni ,intelectuali capabili ca si el, stau pe tusa in espectativa!
De aceea am aujuns ultimii locuitori ai Europei!
PS.
...si inca pacat,pentru ca sunt convins,ca o personalitate cultivata si bineintentionata,precum Dancu,ar face o partida excelenta cu un bun strateg politic si onest cetatean ,in persoana lui Traian Basescu!
Dar....timpul trecea si marii oameni ai Romaniei dormeau in comoditate si jena!
6
Turcescu 28-Aug-2009 09:38
Un interviu interesant
Nu ar fi lipsit de interes sa continuati astfel de interviuri si cu alti intelectuali de valoare. Felicitari.
7
gfelicia 28-Aug-2009 11:03
Da, Domnule Profesor!
Remarcabil interviul. Profesorul Dancu este un om competent si onest. Din acest motiv nu a reusit in politica. Portretul politicianului care ar putea sa scoata tara din situatia actuala aduce cu cel pe un mare sociolog, Max Weber, il facea in anii'920. Aveti dreptate, dle. Dancu, de un astfel de om am avea nevoie. Problema este sa-l gasim si sa-l promovam. Astia de acum nu sunt decat, vorba lui Weber, niste parveniti obtuzi ai momentului.
8
a1a1a2 28-Aug-2009 11:33
interviu dincu
Nu mai da sfaturi, dle. "profesor" Dincu, ca pe unde ai fost, ai comis esecuri rasunatoare. Meseria ta e tradarea si oportunismul. De fapt, tu esti reprezentantul cel mai stralucit pentru "sistemul ticalosit". Emiti "ipoteze stiintifice" in favoarea celui care da mai mult. Esti prototipul perfect al gainarului. Iti aduci aminte ce-l mai linguseai pe Nastase, cum avea Nastase 150% intentie de vot in sondajele tale otravite de la Metro Media ? Zi "merci", ca ai acumulat niste bani negri in perioada guvernarii sale, ca nu te-a prins Justitia si dispari din viata publica. Cind erai eurodeputat la Parlamentul European, colegii din comisie nici nu stiau cum arati la fata. Oriunde ai fost, ti-a pasat doar de interesul personal. Pa, pa, pa, ratatule !
9
Lucifer 28-Aug-2009 12:24
Nici Ardealul nu mai "naşte" oameni!
Tot ce vine din Ardeal este la fel ca "România balcanică" pe care ardelenii o detestă dar o practcă cu voluptate.Iată nişte specimene "ardeleneşti":Boc,Ioan Rus,Guşă,Blaga,toţi mitropoliţii,etc.Am crezut ca pentru România "lumina" ar trebui să vină din Ardeal,dar m-am lecuit:nu ardelenii vor imprima României direcţia cea bună;ba,dimpotrivă!...
10
calinutz 28-Aug-2009 12:27
a1a1a2, au un nume de robot...
...probabil ca cei care te-au programat nu ti-au gasit un job mai bun decat sa postezi tampenii in Cotidianul... :)) Incerci cu jumatati de adevar sa pari destept dar se simte ca totul a fost inregistrat pe un disc care nu are alta sarcina decat sa se repete la nesfarsit. Dar piese ca tine sunt pana la urma benefice: ne arata in mod cert diferenta intre dintre oameni si masini, dintre suflet si nesuflet, dintre viata si moarte. a1a1a2, esti mort! Sau, cel putin, nu ai viata!
11
rxctps 28-Aug-2009 13:44
Ce de vorbe!
Ce de "fineturi"de telectual rasuflat facut la Stefan Gheorghiu.Cat bla-bla doar ca sa spuna ce?Ceea ce stim cu toti,ca NU suntem in stare sa ne descurcam singuri,ca din cauza noastra(clasa politica in frunte cu presedintele este de fapt "noi") nu contam pentru nimeni,nici macar pentru noi insine.Daca nu ar fi fost Casa Regala a Tarii,intemeiata de un om adevarat, probabil ca nici nu s-ar mai fi vorbit de Romania si de romani.Romanii care au reusit au reusit doar in strainatate,aici "au reusit" doar teparii...si vor reusi in continuare dupa cate se vede.Ca dealerii de masini de lux din tara nu se plang de lipsa de clienti,dimpotriva!
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
POLITIC