Home » Editorial » Invitati » Vântul schimbării

Vântul schimbării

03 Sep 2009 Cristian Pirvulescu | 1 comentarii | 2252 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Când politica devine nu doar incoerentă, ci de-a dreptul iraţională, cum se întâmplă acum, începe să bată puternic vântul schimbării. Şi nu e vorba de schimbarea unui om, a unui partid ori a unui guvern, ci de schimbarea unui mod de viaţă.
 
Cum politica nu poate fi izolată de restul fenomenelor sociale, atunci când se întâmplă ca aceasta să eşueze, problema devine una fundamentală. Căci politica dă direcţia. Şi fără direcţie nimic nu mai este sigur. E ceea ce experimentăm deja în România cel puţin de două decenii, dacă nu de vreo 80 de ani. Când însă centrul lumii e afectat, situaţia e gravă.
 
Că bate vântul schimbării, devine din ce în ce mai clar, dar încotro va purta acesta corabia? În astfel de momente nu e deloc indiferent cine se află la timonă! Când schimbarea a început să se manifeste în America, cu evoluţiile din campanie şi apoi cu alegerea lui Barack Obama ca preşedinte, mulţi au crezut că e un accident de parcurs. Un efect pervers al crizei. A venit apoi, la sfârşitul lunii august, înfrângerea catastrofală, după 60 de ani de guvernare, a liberal-democraţilor japonezi. Or, dacă SUA reprezintă prima economie a lumii, Japonia e a doua. Iar dacă schimbările afectează deja primele două economii, e greu de crezut că tendinţa poate fi inversată uşor.
 
Unii vor acuza de toate acestea criza economică, dar aceasta e doar o parte a explicaţiei. Deriva e mai veche, începuturile sale putând fi găsite în urmă cu câteva decenii, atunci când s-a optat pentru un model economic, social şi cultural bazat pe consumul fără limite. Căderea comunismului a făcut restul. Nemaiexistând nici un adversar, totul părea posibil. Aşa că mai-marii lumii, îmbătaţi de o victorie la care nu mai sperau, nu au mai ţinut seamă de nici o precauţie. Apoi totul s-a produs pe nebăgare de seamă: democraţiile au căzut în admiraţia pieţei pe fundalul unui formalism birocratic lipsit de viziune, pe când cetăţenii s-au transformat în consumatori. Vrăjiţi de iluzia unei lumi fără sfârşit, s-au lăsat atraşi în capcana consumului nestăvilit. Or, consumând politica precum orice altă marfă, au pierdut controlul propriilor vieţi. Dar au mai pierdut şi sensul cetăţeniei. Iar când piaţa s-a dovedit a fi un simplu instrument, iar nu un obiectiv, era deja târziu. Poate şi din această cauză acum dezvrăjirea e cu atât mai grea.
 
În politică, efectul credinţei că piaţa oferă sensul lumii a avut consecinţe la fel de devastatoare ca în economie. Imitând modelul dominant, politicienii au devenit promotori ai pieţei politice. Tot aşa cum erau urmărite cu religiozitate evoluţiile de pe bursă erau tratate şi rezultatele sondajelor de opinie. Iar partidele nu mai erau interesate de proiecte, ci de menţinerea sau de creşterea cotei de piaţă. La atât părea să se reducă politica - la vânzarea unui politician ca simplu produs de consum. Însă dacă un produs putea fi votat, nu putea însă oferi şi ţeluri. Iar atunci când criza a izbucnit, vidul pe care a fost construită politica ultimelor decenii a devenit vizibil. Jocul iluziei, care dusese pieţele la paroxism, a afectat în acelaşi fel şi politica.
 
Unii politicienii s-au trezit repede din visul dogmatic şi au schimbat macazul. Sarkozy, Merkel sau Brown au virat cu 180% încă din primele momente ale crizei. Şi electoratul, speriat de o schimbare prea brutală, dar satisfăcut de reacţia promptă, a votat cu cei care păreau adepţii moderaţi ai schimbării. Spre o astfel de concluzie par să trimită rezultatele recentelor alegeri europene. Dar Europa nu se va putea opri aici. Propunerile privind reglementarea bonusurilor bancherilor susţinute de unii lideri europeni, chiar dacă sunt schimbări minimale, dovedesc că noua direcţie se resimte şi la Paris, şi la Berlin.
 
Din păcate, în România, deşi momentul alegerilor prezidenţiale ar fi fost cel mai potrivit pentru o abordare critică şi responsabilă a modelului economic şi a direcţiei de urmat, nivelul trivial al dezbaterii politice face din nou ca să ne scape ceea ce este important. Vom putea însă rămâne în afara sau contra curentului?
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
ut 07-Sep-2009 11:05
Minerii si Greva Justitiei ?
Romania Pentru a nu mai fi "un popor multimilenar dar mereu pe cale de dezvoltare". Romania are nevoie de "gentrification". In USA gentrification inseamna demolarea cladirilor vechi pentru a le inlocui cu zgarie nori. Cuvantul "gentrification" are si inteles figurat de a demola ce e vechi si retrograd. Poti demola la noi pe cei care pentru a ramane la putere au organizat la Targoviste acea farsa sinistra pentru care doar Gica Popa s-a sinucis ? [in ZIG ZAG cu Ion Cristoiu -- > 16.08.2009, secventa min 70-85 : http://www.antena3.ro/emisiuni/zig-zag-cu-ion-cris toiu ]. Ma intreb daca Decembrie '89 nu a fost nu numai o eroare ci o crima pusa la cale de cei care pentru a ramane la putere si a jefui au tras in cei iesiti in strada iar Ceausescu asasinat pentru a nu mai exista un martor incomod la jaful ce a urmat. Justitia a fost bine platita pentru tacere. Greva justitiei din prezent nu este pusa la cale de cei ramasi putere ? Nu este similara cu chemarea minerilor ?

NB: de inlocuit eventuale spatii libere in link
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INVITATI