Home » Politic » Partide » Vanghelie: Geoană ar putea propune un guvern de uniune naţională dacă ajunge preşedinte

Vanghelie: Geoană ar putea propune un guvern de uniune naţională dacă ajunge preşedinte

29 Aug 2009 Izabela Niculescu | 2 comentarii | 930 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat sâmbătă la Realitatea TV că Mircea Geoană ar putea propune, dacă devine preşedinte, un guvern de uniune naţională, neexcluzând posibilitatea ca şi PDL să fie invitat să facă parte din acesta.
 
Marian Vanghelie are sugestii pentru Geoana
Marian Vanghelie are sugestii pentru Geoana
"Eu vă spun că dacă Mircea Geoană este mâine preşedintele României, care ar mai fi problema în acest Guvern? N-ar mai fi nicio problemă, nu trebuie tratată neapărat problema să iasă PDL de la guvernare, nu ştiu, zic, îmi asum eu răspunderea pentru ce zic, poate vine Mircea Geoană cu soluţie de guvern de uniune naţională. De ce neapărat să scoatem PDL şi să nu folosim oamenii buni? De ce să nu mergem în perioada asta complicată şi de criză să găsim soluţii pentru români?", a declarat primarul sectorului 5, răspunzând la întrebarea moderatorului emisiunii "3X3" de la Realitatea TV despre variantele pe care le iau social-democraţii în funcţie de câştigătorul alegerilor prezidenţiale, informează NewsIn.

"Cineva nu gândeşte de a câştiga şi de a scoate PDL, nu asta este ţinta, ci să găsim soluţiile economice, repet, poate ne asumăm  inclusiv un guvern, de ce nu, de uniune naţională, care este problema?", a continuat liderul PSD Bucureşti. Întrebat dacă o soluţie ar putea fi şi un guvern minoritar al PSD, Vanghelie a confirmat şi această posibilitate. "Poate să fie şi asta o soluţie, în care anumite partide vor să susţină PSD să ducă mai departe un program de guvernare. Eu vă spun că PSD poate să preia guvernarea, fără scandal, şi s-o ducă mai departe. Sunt sigur că, cu oamenii pe care îi are, PSD poate să preia guvernarea şi să schimbe lucrurile în România", a continuat liderul social-democrat. Vanghelie a evitat să spună pe care din variante le preferă, declarând că "e rolul lui Mircea Geoană să vă spună soluţiile".

Anterior acestor afirmaţii, Vanghelie declarase în cadrul emisiunii că există şi oameni de la PDL pe care îi apreciază, menţionându-l aici pe Vasile Blaga şi îşi exprimase regretul că Traian Băsescu, la finalul anului trecut, nu a găsit soluţia unui guvern de uniune naţională. "Nu vreau să mă duc într-o anumită extremă şi să spun că numai de la PSD sunt oameni de calitate, peste tot sunt oameni de calitate şi sunt şi oameni care ar trebui să facă un pas în spate şi din acest punct de vedere cred că ar trebui să găsim o soluţie şi  preşedintele României avea şi calitatea şi posibilitatea să găsească soluţia unui guvern de uniune naţională şi să lăsăm jocurile. Cu toată lumea ar fi trebuit preşedintele, dacă ar fi avut o responsabilitate, să caute specialiştii cei mai buni....", a pledat Marian Vanghelie.

Primarul sectorului cinci a mai spus că liderii coaliţiei se ceartă "în proporţie de 70% pe probleme de Traian Băsescu". "Scandalurile şi problemele în coaliţie intervin când ambiţiile personale ale preşedintelui României doresc să fie peste Guvernul României, peste premierul Boc şi peste miniştrii din Guvernul Boc", a mai arătat Marian Vanghelie.

 



 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
Turcescu 30-Aug-2009 15:14
O democratie originala
La ce bun sa se mai faca atunci alegeri ? Indiferent pe cine alegem noi ei tot ajung la in capul mesei la ciolanul cel gras.
Mai bine ar face un singur partid al fomistilor care sa ne conduca, ar face economii si la alegeri, ar desfiinta si parlamentul si ar transforma democratia intr-o dictatura iar noi vom emigra in Botswana.
2
OLDROCKER 30-Aug-2009 19:29
guvern de uniune?
gata,am inteles,deci care este vrea ca ferentariul cu prelungirea zabrauti sa fie la guvernare...pinochio pres si care este prem mienestru...s-alege prafu de romanica daca se'ntimpla asa ceva,dar mai sti?
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
PARTIDE