Home » COLECTII » Literatura » Vacanţă de Crăciun în Ţara Oz

Vacanţă de Crăciun în Ţara Oz

16 Dec 2008 Ilinca Andrei | 2 comentarii | 3451 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Cu „Vrăjitorul din Oz“ şi „Viaţa şi aventurile lui Moş Crăciun“, Colecţia „Literatura“ va intra în vacanţă doar până pe 7 ianuarie 2009.
 
Dacă anul trecut Crăciunul a fost sărbătorit în Colecţia „Literatura“ cu „Alice în Ţara Minunilor“, anul acesta maestrul de ceremonii într-ale ficţiunii a fost Frank L. Baum, din opera căruia Cotidianul şi Editura Univers au oferit cititorilor două best of-uri: „Vrăjitorul din Oz“ şi „Viaţa şi aventurile lui Moş Crăciun“.
 
După mai bine de doi ani în care a asigurat 104 porţii de literatură - de la romane-cult până la ficţiune dozată în povestiri şi nuvele sau, dimpotrivă, instantanee decupate din vieţile scriitorilor prin jurnale şi corespondenţă -, Colecţia „Literatura“ îşi va lua o scurtă vacanţă, numai bine pentru o revenire în forţă la începutul anului viitor. Mai precis, până pe 7 ianuarie, când deja tradiţionalul volum de miercuri va aduce o poveste despre rupturile şi regăsirile unei familii norvegiene.
 
„Plopii din Berlin“ este romanul care i-a adus Premiul Riksmal lui Anne S. Radge, scriitoare norvegiană care şi-a început exerciţiile într-ale ficţiunii scriind cărţi pentru copii. Tradus în 15 limbi, după cele 250.000 de exemplare vândute în Norvegia, volumul lui Radge va redeschide ritualul Colecţiei „Literatura“ pe 2009, care pregăteşte publicului o selecţie pe măsura celor de până acum.
 
Printre cele aproape 50 de titluri pe care Cotidianul şi Editura Univers le-au propus anul acesta s-au numărat cărţi semnate de Simone de Beauvoir, Cesare Pavese, Nadine Gordimer, Pedro Almodovar, Hisashi Inoue, William Gibson, J.C. Huysmans, Franz Kafka sau Oscar Wilde. La acestea se adaugă reeditarea „Arhipelagului Gulag“ al lui Alexandr Soljeniţîn, care s-a vândut din prima zi a Târgului de Carte Gaudeamus în 600 de exemplare. În afara volumelor individuale, Colecţia „Literatura“ a numărat în rafturile ei şi câteva antologii, pe teme diferite şi ilustrate cu texte clasice sau, dimpotrivă, mai puţin cunoscute, dar la fel de apetisante.
 
 

 

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
clodel 21-Dec-2008 02:43
Arhipelagul Gulag
De unde as putea sa imi procur primul volum din „Arhipelagul Gulag” daca nu am reusit sa-l cumpar impreuna cu celelalte 2?As putea sa il comand de pe site-ul ziarului "Cotidianul"? V-as fi recunoscatoare pentru informatie...O zi buna”
2
potemkin 21-Dec-2008 13:24
incearca la diverta...
am un prieten care n-a mai prins vol I cu ziarul, iar pe shop.cotidianul a dat de \"stoc epuizat\". L-a gasit la Diverta, se vindea mai scump decat cu ziarul, dar daca nu vrei sa ramai cu seria incompleta, scoti banul si cumperi editia de librarie. Succes.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
LITERATURA