Home » Arte & Popcult » Carte » Un paria de Nobel

Un paria de Nobel

20 Ian 2009 Alina Purcaru | 0 comentarii | 1426 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
„Viaţa şi vremurile lui Michael K“, romanul nobeliatul lui J.M. Coetzee apărut la Humanitas Fiction şi tradus de Eduard Bucescu, vorbeşte pe limba lui Kafka despre bucuria de a fugi de unul singur.
 
J.M. Coetzee
În economia vieţii urbane nu există individ mai banal şi mai neglijabil decât Michael K, personajul pe care J.M. Coetzee îl scoate altoindu-l cu fibra lui Don Quijote pe kafkianul K. Nu are nimic, nu a învăţat mare lucru, n-a sclipit prin nici o faptă mare şi nu poate fi ţinut locului. Obligat să crească la marginea oraşului Cape Town, după ce orfelinatele şi centrele de reeducare l-au livrat societăţii, Michael K se ocupă paşnic de întreţinerea unui parc şi nu se gândeşte la viaţa lui mai mult decât s-ar gândi la ziua de mâine.

Nici cei care ar avea obişnuinţa introspecţiei şi a proiecţiilor nu o mai fac, pentru că ţara e în război. Nimic nu ni se spune despre taberele care se înfruntă, nici un cârlig cronologic nu fixează povestea înfăşurată în jurul acestui paria idealist, dar războiul pătrunde în fiecare fibră a psihologiilor mobilizate în carte.

Într-o ţară în care teroarea face noua ordine, Michael K se preumblă negândindu-se la altceva decât la un loc sub soare, departe de lagăre, de oraş, de întrebări şi de conflicte străine de el. Ceea ce face J.M. Coetzee, şi o face impecabil, este să decupeze tocmai spectaculosul unei existenţe banale pe care nimic nu o mai leagă de universul exterior, redus, cel puţin în acest roman, la ostilitate pură.

Singura legătură cu viaţa de aici şi acum era mama, bolnavă şi neajutorată, pe care încearcă să o scoată din Cape Town şi să o ducă la ferma copilăriei, călătorie condamnată din start la eşec. Michael K va continua drumul de unul singur, asemenea mai celebrului arpentor K, către o ţintă nu mai puţin iluzorie ca destinaţiile lui Don Quijote, însufleţit doar de legătura profund senzorială pe care o simte cu pământul.

Fără metafore şi fără analize, Coetzee scrie un roman halucinant despre o conştiinţă din aceeaşi familie cu prinţul Mîşkin, cu K şi cu idealiştii temerari sortiţi iremediabil solitudinii: un poem despre epifaniile prin care senzorialul dezvăluie sinele, pe un fundal absurd şi angoasant, în care tablele de legi nu mai funcţionează la nici un nivel.
 

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CARTE
 
CELE MAI