Un mitocan la curtea Regelui Soare

"Personajul lui Moli�re din "Burghezul gentilom" nu se mai numeste Jourdain, ci Jurdanescu si este de fapt..."

Urma numele unui contemporan bogat, de care toti spun ca s-au saturat, dar a carui prezenta asigura publicul emisiunilor tv. Domnul Jurdanescu nu este nici burghez, nici gentilom, el este un biet mitocan de pe la noi, plin de bani, care vrea sa-si puna comportamentul de acord cu averea. Ca pe vremea inceputurilor teatrului romanesc, din textul original, scris ca sa-l distreze pe Regele Soare, sint luate situatiile comice, intersectarile intre personaje, dar trama e dotata cu vorbele pocite ale sulfuroasei realitati romanesti, cu lipsa de masura a tuturor celor din prim-planul actualitatii.

Obiectiv implinit: parvenirea

In viata, procesul parvenirii e practic incheiat: posesorii bunurilor materiale si-au asigurat competentele "autoritatilor intelectuale" si textul adaptat incearca sa puna la un loc ceea ce la Moli�re era un proces cu ceea ce in Romania e o stare de fapt. Textul clasic e mai puternic decit adaptarea (regia si versiunea scenica: Petrica Ionescu; traducerea si adaptarea: Ruxandra Hagiu si Cristina Croitoru), aceasta ratacind printre tintele marturisite sau nu, fara sa nimereasca unghiul din care Jurdanescu e ridicol si periculos in acelasi timp. Un singur moment din spectacol sugereaza aceasta pista - cel al interviului filmat. In rest, decorul (Dragos Buhagiar) decoreaza, obiectele se misca dictind evolutia personajelor, baletul (Razvan Mazilu) baleteaza, iar muzica (Adrian Enescu) muzicalizeaza in lungile minute ale unui spectacol proiectat distractiv.

Daca teatrul romanesc s-a decis sa faca o bucla in timp si sa se intoarca la experienta adaptarilor si a localizarilor de pe vremea lui Costache Caragiale, n-ar fi rau sa-si insuseasca energia creatoare, candoarea si substanta civica ale acelora. Extraordinara etalare de mijloace impresioneaza, dar dupa ce se asimileaza efectul dorinta de teatru ramine nesatisfacuta: combinatia intre procedeele de bilci, de grand-guignol si fastul baletului si al operei ar fi perfect legitima daca s-ar coagula intr-o structura coerenta, daca intermediile s-ar include in desfasurarea comediei si nu ar fi lungi fragmente care rup ritmul spectacolului.

 O sa vina el si Ion Luca

In context, Victor Rebengiuc lasa sa se inteleaga ca el ar putea juca extraordinar personajul din Romania al piesei scrise de Moli�re, demult, in Franta. Ceea ce se vede sint stralucirile de diamant ale unui talent luminat doar intimplator de proiectoare. Fara sa aiba instrumentele de detectare a imposturii din sferele unei cunoasteri pentru el ezoterice, Jurdanescu se supune batjocurii explicite sau implicite si, paradoxal, calitatea sa de victima, observatiile de bun-simt smulg mai multe aplauze decit postura sa ridicola. Se tipa mult pe scena (Cecilia Birbora), unii actori se zbenguie in spatiul libertatii, cu rost si fara (Claudiu Bleont, Maia Morgenstern), altii incearca sa-si pastreze cumpatul (Maria Buza, Vlad Ivanov, Marius Manole), dar, dincolo de ceea ce poate tine de starea unei anumite seri, se vede ca distributia nu functioneaza ca un ansamblu omogen in care fiecare intelege macar de ce intra si de ce iese din scena. Spectacolul nu e la inaltimea investitiei (de toate felurile) depuse pentru realizarea lui, dar atunci, in secolul XIX, n-a trecut prea multa vreme intre Costache Caragiale si genialul sau nepot Ion Luca.