Home » Ultima ora » International » Un medic din SUA care practica avorturi în stadii avansate de sarcină a fost ucis

Un medic din SUA care practica avorturi în stadii avansate de sarcină a fost ucis

01 Iun 2009 | 0 comentarii | 754 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Un medic care practica avorturi în stadii avansate de sarcină şi care era ameninţat de mult de mişcările proviaţă a fost împuşcat mortal duminică, într-o biserică din Kansas, relatează AFP.

Medicul George Tiller a fost ucis când intra într-o biserică luterană din Wichita de un bărbat care a fugit imediat după atac la bordul unui Ford albastru, a spus poliţia.

Autorităţile au anunţat că au arestat un suspect, trei ore mai târziu, un bărbat alb în vârstă de circa 50 de ani.

Într-un comunicat difuzat de Casa Albă, preşedintele Barack Obama s-a declarat "şocat şi indignat" de uciderea medicului. "Oricât de profunde ar fi divergenţele noastre, pe chestiunile dificile, ca avortul, ele nu pot fi rezolvate prin violenţă", a subliniat el.

Tiller, în vârstă der 67 de ani, era unul dintre puţinii medici din SUA care practică avorturi în stadii avansate de sarcină. El era frecvent ameninţat de mişcările "proviaţă", care organizau manifestaţii în faţa clinicii sale din Wichita. În 1986, clinica a fost avariată de o bomb plasată sub acoperiş, iar în 1993 medicul a fost rănit de un bărbat care a fost arestat şi apoi condamnat la 11 ani de închisoare.

Chiar el urmărit de justişie pentru că efectuase 19 avorturi "ilegale" în 2003, medicul a fost achitat în martie. Denunţând o "vânătoare de vrăjitoare", el a explicat că este sub protecţia FBI de la descoperirea în 1994 a unei liste cu persoane ce urmau să fie ucise. El se afla în capul listei.

Avorturile în stadii avansate de sarcină sunt legale în Kansas, dacă doi medici independenţi certifică faptul că mama riscă probleme de sănătate ireversibile la naştere. Tiller era acuzat că avea legături financiare cu medicul care dădea a doua opinie.

Drama din Wichita intervine în condiţiile în care Obama a cerut în urmă cu două săptămâni susţinătorilor dreptului la avort şi opozanţilor să găsească un teren de înţelegere. Obama a promis respectarea dreptului la avort, dar a sugerat să se facă tot ce se poate pentru evitarea sarcinilor nedorite.

Potrivit unui sondaj recent, americanii se declară în proporţie de 51% ca fiind "antiavort", faţă de 42%, care susţin avortul. Sursa: NewsIn

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERNATIONAL