Home » Societate » Religie » Un ierarh ortodox, declarat erou al evreilor

Un ierarh ortodox, declarat erou al evreilor

06 Aug 2008 Mirela Corlatan | 1 comentarii | 6128 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Un ierarh ortodox urmează să fie declarat „Drept între Popoare“ de statul Israel pentru că şi-a folosit poziţia pentru a salva evrei în timpul Holocaustului
 
Yad Vashem, Muzeul Holocaustului
La Yad Vashem, Muzeul Holocaustului, sunt mii de poze ale evreilor salvaţi şi mii de pomi plantaţi în onoarea salvatorilor lor. Sursa: Reuters
Mitropolitul Bucovinei din perioada 1940-1945, ÎPS Tit Simedrea, va fi al 56-lea român care va fi onorat de statul Israel cu titlul de „Drept între Popoare“ pe baza unui dosar ce se află acum pentru analiză la Autoritatea Martirilor Holocaustului şi a Comemorării Eroilor „Yad Vashem“ de la Ierusalim. Meritul mitropolitului de la Cernăuţi, susţinut de mai mulţi supravieţuitori evrei, este acela de a-şi fi folosit influenţa şi chiar riscat poziţia şi libertatea pentru a salva mai multe persoane în perioada Holocaustului. Independent de dosarul de la Yad Vashem, Centrul de Istorie a Evreilor din cadrul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a descoperit recent documente de arhivă care întăresc imaginea de „salvator“ a ÎPS Tit Simedrea. „Am descoperit, de exemplu, un document în arhiva preşedintelui de atunci al Federaţiei, Wilhelm Filderman, ce reprezintă o notă de audienţă de pe 13 octombrie 1941. Acesta a fost primit de mitropolitul Tit Simedrea pentru a-i cere să intervină pentru stoparea deportării evreilor din Bucovina în Transnistria“, spune Lia Benjamin, cercetătoare la Centrul de Istorie a Evreilor.

Deşi nu se poate contabiliza eficienţa demersurilor făcute de mitropolit ulterior, este cert că datorită lui a fost salvată măcar o familie de evrei. Este vorba despre familia ieşeanului David Slacman, refugiat la Cernăuţi înaintea pogromului, care se angajase la tipografia Mitropoliei Bucovinei. Pentru a scăpa de deportarea în Transnistria, acesta a apelat la un preot de la mitropolie, Gheorghe Rusu, pictor de biserici şi consilier artistic, care, cu aprobarea mitropolitului, a cerut autorităţilor de la Cernăuţi ca evreul să fie trecut pe lista celor care puteau rămâne în oraş pentru diversele servicii pe care le făceau, considerate indispensabile. David şi Ida Slacman, împreună cu cei trei copii, ajunseseră deja în ghetoul din Cernăuţi, de unde urmau să fie deportaţi în Transnistria, însă Gheorghe Rusu a mers la guvernatorul Calotescu pentru a obţine autorizaţie ca familia de evrei să poată rămâne la mitropolie. Guvernatorul, pe seama căruia se pune semnarea a 17.000 astfel de autorizaţii, cu aprobarea mareşalului Antonescu, a refuzat să semneze şi pentru David Slacman, însă preotul obţinuse anterior semnătura unui subaltern, maiorul Stere Marinescu, şeful Cabinetului militar al guvernatorului. Cu aceasta, Gheorghe Rusu şi-a asumat riscul şi a mers să scoată din ghetou familia Slacman. Din fericire pentru ei, lipsa semnăturii guvernatorului nu a fost sesizată şi cei cinci evrei au putut merge la mitropolie, unde au stat ascunşi într-un subsol vreme de aproape doi ani, până în 1943, cu aprobarea mitropolitului Tit Simedrea. Atât el, cât şi preotul Rusu şi-au riscat viaţa întrucât în octombrie 1941 s-a emis ordonanţa prin care se instituia pedeapsa cu moartea pentru cei care ascundeau evrei sau îi ajutau să fugă. În total, în 1941 au fost deportaţi 30.000 de evrei în lagărele de tranzit de la Atachi şi Mărculeşti, apoi în Transnistria. Un al doilea val, de 4.000 de oameni, a urmat în 1942.

După 60 de ani de la deportare, unul dintre fiii lui David Slacman, Marcel, care atunci avea 11 ani, iar apoi a emigrat în Israel şi şi-a schimbat numele în Meir Shai, a vrut să răsplătească gestul eroic al preotului Rusu, care, printre altele, a pictat Catedrala de la Sibiu. Astfel, el a întocmit un dosar pentru Yad Vashem ca acesta să fie declarat „Drept între Popoare“. Dosarul a fost aprobat, iar în 2007 titlul i-a fost acordat post-mortem lui Gheorghe Rusu, care la 90 de ani a emigrat, împreună cu fiica sa, în Brazilia, unde a şi trecut la cele veşnice. Pentru că fiica sa este foarte în vârstă, titlul a fost primit în cadrul unei ceremonii la Patriarhie de însuşi Patriarhul PF Teoctist. Acesta a fost, de altfel, unul dintre ultimele evenimente publice la care Teoctist a luat parte şi cu atât mai semnificativ cu cât acesta a fost acuzat că în tinereţe ar fi împărtăşit ideologia legionară şi ar fi participat chiar, în timpul rebeliunii din 1941, la distrugerea sinagogii Resit Daath. Ironia sorţii face ca însuşi Gheorghe Rusu să se fi aflat în proximitatea unor personaje cu poziţii antisemite, el fiind nepotul Patriarhului Miron Cristea, care s-a pronunţat deschis pentru politica antisemită a guvernului lui Antonescu. Gheorghe Rusu, care a lucrat în subordinea Patriarhiei ca director artistic al Tipografiei de Cărţi Sfinte Liturgice până la moartea lui Miron Cristea, a mers apoi la Cernăuţi, unde a devenit colaboratorul lui Tit Simedrea, care, la rându-i, se pronunţase anterior împotriva evreilor. Conştiinţa l-a determinat totuşi să-i ajute atunci când s-a pus problema deportării acestora. „Cazul mitropolitului a devenit cunoscut prin cel al preotului Gheorghe Rusu, care a primit titlul pe baza mărturiei celor salvaţi“, explică prof. Liviu Rotman, directorul Centrului de Istorie a Evreilor. Fost preot de mir, rămas văduv, mitropolitul s-a retras din funcţie în 1945, vieţuind apoi la Mănăstirea Cernica şi la schitul Darvari din Bucureşti. Considerat un cărturar, el a publicat lucrări despre începuturile monahismului românesc şi cultura română medievală. A murit în 1971.

În legătură tot cu deportările de la Cernăuţi, din 1941, au mai primit titlul de „Drept între Popoare“ şi alte două persoane. Este vorba despre primarul Traian Popovici, care era pe atunci primarul Cernăuţiului şi care ar fi semnat autorizaţii pentru circa 3.000 de evrei, salvându-i astfel de la deportare. El a intrat astfel în dizgraţia regimului Antonescu, care l-a declarat „jidovit“ şi l-a înlăturat în 1942. La fel, anul trecut a primit titlul din partea statului Israel şi Theodor Criveanu, care a fost însărcinat în 1941 cu concentrarea evreilor în ghetoul de la Cernăuţi. Datorită lui au rămas în oraş mai mulţi evrei decât a permis Antonescu, acordând pe ascuns permise. Criveanu a primit acest titlu, tot post-mortem, anul trecut. După deportări, acesta s-a căsătorit, în 1945, cu una dintre evreicele salvate, Malvina Hefter, iar cei doi au avut un fiu. La începutul anilor ’50, soţia lui Criveanu a emigrat cu fiul în Israel.

Condiţiile şi avantajele „Drepţilor între Popoare“
Dacă ar fi primit titlul de „Drept între Popoare“ în timpul vieţii, şi nu abia anul trecut, Theodor Criveanu ar fi putut obţine cetăţenie israeliană şi ar fi putut fi aproape de fiul său în Israel. Căci acesta este unul dintre avantajele pe care le presupune distincţia, deşi, dintre cei 55 de români care au primit-o până acum, nu se cunoaşte nici un astfel de caz. În principal pentru că majoritatea au primit post-mortem. Odată cu cetăţenia, automat vin „la pachet“ şi alte avantaje, cum ar fi cel al asistenţei medicale şi sociale gratuite în Israel, precum şi gratuitatea studiilor pentru urmaşi în instituţiile de stat. „Câţiva dintre români au primit şi înainte de 1989 acest titlu, însă documentarea era foarte dificilă întrucât arhivele erau închise şi nu se putea vorbi despre realitatea Holocaustului, care era un subiect tabu“, explică profesorul Liviu Rotman. Condiţiile ce trebuie îndeplinite sunt, în plus, foarte stricte. Dosarul trebuie să demonstreze că cel propus pentru titlu a ajutat şi a salvat evrei în perioada Holocaustului, că şi-a pus pentru asta viaţa în primejdie şi că nu a făcut-o pentru recompense materiale. „În 1993, acest titlu a fost acordat însă şi reginei Elena, care nu se poate spune că şi-a pus propriu-zis viaţa în pericol, însă s-a considerat că demersurile sale pe lângă cei apropiaţi lui Antonescu de a împiedica deportările au fost importante“, arată Rotman, care a fost una dintre excepţii. Pe de altă parte, spune acesta, sunt multe persoane care nu au primit acest titlu, deşi ar merita, iar una dintre acestea este tot un mitropolit, Nicolae Bălan al Ardealului, care, la fel, şi-ar fi folosit influenţa pentru a-l convinge pe Antonescu să renunţe la politica sa genocidară.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
lucid 06-Aug-2008 22:34
Mirelo!!!!!
Patriarhul Miron Cristea a murit la Cannes in primavara lui 1939. Cum putea el "sa se pronuntze deschis pentru politica antisemita a lui Antonescu", cand acesta a venit la putere in septembrie 1940? Prin spiritism cu masa???
Chiar nu potzi verifica pe google inainte de a scrie?
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
RELIGIE
 
CELE MAI