“Un fel de Peter Pan al filmului românesc”

Sala Union a Cinematecii Române găzduieşte luni seară, de la ora 18.00, premiera filmului documentar “Despre IULIAN MIHU, aşa cum a fost. Despre NOI, aşa cum suntem”, o producţie a Editurii Video a Ministerului Culturii, realizată de regizorul Laurenţiu Damian. Filmul este un omagiu adus unuia dintre cei mai importanţi regizori români, autor al unei opere inegale şi controversate, dar de o certă originalitate. Pe parcursul a 87 de minute, personalităţi care l-au cunoscut - precum actriţa Violeta Andrei, Sergiu Nicolaescu, Julieta Szönyi, Liliana Tudor Iorgulescu, Radu Boruzescu - şi colaboratori apropiaţi ai regizorului îl evocă, fiecare în propria manieră. Realizat pe un scenariu de Ana Marina Constantinescu (producător executiv la două filme ale cineastului), documentarul este subintitulat “În memoria lui Iulian Mihu şi a altor cineaşti care, poate, aşteaptă un REMEMBER”.

 

 

“Uităm cineaşti importanţi. Mulţi dispăruţi, nu din cauza bolilor, ci a nefericirii: Manole Marcus, Mircea Săucan, Lucian Bratu, Savel Ştiopul, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Iulian Mihu. Mulţi... resemnaţi, parteneri cu uitarea: Andrei Blaier, Malvina Urşianu, Liviu Ciulei... Fiecare dintre ei merită un film”, îşi explică demersul regizorul Laurenţiu Damian, care-l defineşte astfel pe Mihu: “Acest regizor genial care s-a născut la timp, dar a trăit într-un timp potrivnic. Un poet care a fost judecat de oameni care nu ştiau nici un vers. Un avangardist în plin realism socialist”. Tot Laurenţiu Damian mai spune: “Filmul despre Iulian Mihu a fost necesar. Dureros de necesar. Fiindcă filmul nu arată doar anvergura unui mare creator dispărut, ne arată şi pe noi. Aşa cum suntem”.

 

“Fără îndoială, Iulian Mihu (3 noiembrie 1926-20 iunie 1999) rămâne o figură aparte, poate singulară în peisajul cinematografului românesc”, consideră scenarista Ana Marina Constantinescu, totodată şi producător al filmului. Într-adevăr, cineastul Iulian Mihu, spirit avangardist şi estet, este autorul a trei filme emblematice pentru istoria cinematografului românesc: “Viaţa nu iartă” (1958, împreună cu Manole Marcus), filmul care marchează, practic, ieşirea cinematografiei româneşti din “îngheţul” proletcultismului, “Felix şi Otilia” (1971), ecranizare excepţională după cartea unui alt mare rafinat, George Călinescu, şi “Lumina palidă a durerii” (1979), film inclasabil, una dintre cele mai bune pelicule româneşti din toate timpurile. “Frescă epică şi baladescă a unui sat uitat de lume, dar peste care istoria trece nemiloasă, strivind”, “Lumina palidă a durerii” este asociat de Ana Marina Constantinescu cu monumentala “Siberiada”, capodopera lui Andrei Mihalkov-Koncealovski, dar o “lectură” atentă trimite şi la “Arborele cu saboţi”, filmul lui Ermanno Olmi despre lumea rurală italiană, care primise Palme d’Or cu puţin timp în urmă.

 

 

Dacă aceste două filme îl arată pe Mihu ca pe un estet rafinat, capabil să aplice o grilă poematică atât lumii citadine, cât şi celei rurale, patriarhale, spiritul iconoclast al cineastului s-a manifestat, totodată, şi în destule filme bizare, greu de evaluat, pe care, la vremea respectivă, criticii de film nu prea au ştiut cum să le trateze: “Comoara” (1981), “Omul şi umbra” (1981), iar după Revoluţie, lipsit de cenzură, artistul produce două filme, care frizează kitsch-ul şi megalomania absurdă: “Flăcăul cu o singură bretea” (1990) - “filmul a împărţit breasla în două - unii strigau că este o prostie, alţii că este un film genial”, îşi aminteşte Laurenţiu Damian - şi “Dublu extaz” (1997), în care lansează “tinerele speranţe” Rona Hartner, Daniela Nane, Costel Caşcaval. “La filmul «Comoara», în care voievozii fumau Kent şi vorbeau în dodii, stârnind hazul şi făcând praf conceptul de film istoric, de «epopee naţională», un ministru de la Ministerul Culturii Socialiste de atunci l-a fugărit prin toată Casa Scânteii”, povesteşte Damian o întâmplare la care a fost martor în acei ani.

 

 

“Mihu, doar cu el însuşi, urmărindu-şi, cu mici abateri, un program personal şi enigmatic”, spune despre cineast Ana Marina Constantinescu, care încearcă să explice eşecul lui Mihu cu “Flăcăul...” astfel: “În ţara lui Eugen Ionescu, Tristan Tzara sau Victor Brauner, în cinematograf, Iulian Mihu era pandantul, corespondentul lor, al absurdului lansat de ei. Pe Mihu nu-l interesa să aibă tact; ignora regulile”.

Cuplul Radu şi Miruna Boruzescu (scenograful Radu Boruzescu este interpretul tânărului Felix în filmul lui Mihu) spunea, în 2005, cuvinte foarte frumoase despre regizor, într-o scrisoare trimisă de la Paris: “Personalitate labirintică, Iulian Mihu a fost un fel de Peter Pan al cinematografiei româneşti, cu o veşnică tinereţe de spirit, cu o cultură cinematografică remarcabilă, având ca modele figurile cele mai nemăsurate pe care le admira şi la care se referea mereu: Stroheim, Welles, Paradjanov, Fellini...”.

 

 

În documentarul care are premiera luni seară, la Union, Violeta Andrei, una dintre actriţele-”fetiş“ ale lui Mihu (soţia fostului ministru de Externe al lui Ceauşescu, Ştefan Andrei), vorbeşte astfel despre regizorul de la care a acceptat, de multe ori, să o “urâţească”: “Am revăzut filmul «Felix şi Otilia»; este un film genial, absolut genial, pentru că Mihu era un regizor de geniu. Trebuie să recunoaştem, crea o atmosferă fantastică de multe ori din lucruri cărora nu le dădeai importanţă în clipa respectivă”.

 

Cu această ocazie, Editura Video tipăreşte şi un elegant album-catalog, în ediţie bilingvă, română şi engleză, care cuprinde: texte ale autorilor filmului, spicuiri din cronicile filmelor cineastului sau din textele colegilor săi despre el, fragmente din texte ale lui Mihu, fragmente din interviurile din documentar, fişele tehnice ale filmografiei regizorului, precum şi numeroase fotografii, din filme sau din arhive personale.