Home » Arte & Popcult » Un dric numit Panţa

Un dric numit Panţa

01 Iun 2008 Gabriela Lupu | 0 comentarii | 911 vizualizari
Rating:
5 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
După experimentul fericit „Un tramvai numit Popescu”, un spectacol-călătorie ţinut în vechiul tramvai de pe ruta Sibiu-Răşinari, pe versuri de Cristian Popescu, regizorul Gavril Pinte a apelat de această dată la un alt mijloc de locomoţie teatrală.
 
Astazi nu se fumeaza
„Astăzi nu se fumează“ păcătuieşte prin redundanţă şi prin morbiditate
Noua sa montare, „Astăzi nu se fumează” (prezentată în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu), se desfăşoară în bună parte într-un autobuz. Acesta este mai curând o luntre motorizată a lui Caron, fiind asemenea unui dric, acoperit cu o uriaşă pânză mortuară neagră. Spectacolul însuşi este realizat ca un soi de anticameră a morţii, personajul principal, omnipotent şi omniprezent, fiind clipa finală. Construit pe versurile poeţilor Iustin Panţa şi Mircea Ivănescu, „Astăzi nu se fumează” este o litanie nesfârşită de poeme închinate morţii. 

Spectatorii sunt purtaţi cu acest dric, în care căldura toropitoare pare a face parte din scenariu, într-o hală a uzinei Simerom. Acolo călătoria continuă, publicul fiind mutat din loc în loc, în camera de lucru a poeţilor unde are loc „naşterea poemului”, în poveştile de dragoste, în cârciumă, în gară şi în sala de aşteptare, în casa de nebuni, în intimitatea gândurilor lor. Fragmente de versuri sunt repetate obsesiv până la epuizare. În mod fatal, poetul Iustin Panţa a prezis accidentul de maşină în care avea să moară, el făcându-şi, încă din viaţă, din moarte o iubită. Ca-n „All That Jazz”, moartea e ca o mireasă, mireasă albă, mireasă neagră, tânără şi seducătoare sau bătrână veşnică.

Montarea lui Gavril Pinte ar fi una reuşită dacă nu ar insista atât de apăsat pe elementul repetitiv. Construit ca o slujbă religioasă sau ca un bocet de înmormântare, spectacolul păcătuieşte tocmai printr-o mult prea mare lentoare şi printr-o revenire patetică la aceleaşi şi aceleaşi versuri, replicile ajungând uneori să fie aproape previzibile. De la deprimare, spectatorul ajunge destul de repede în stadiul de banală plictiseală, iar tonul mereu egal al rostirii versurilor nu ajută nici el prea mult la fidelizarea publicului. Chiar şi aşa sunt câteva bune performanţe actoriceşti care reuşesc să spargă monotonia frazării tip litanie, Florin Coşuleţ, Viorel Raţă, Ciprian Scurtea, Adrian Neacşu şi Vlad Robaş reuşind să se detaşeze de „pluton”.

Printre spectatori s-au numărat şi unii dintre actorii japonezi, în frunte cu Nakamura Kanzaburo, care, nebeneficiind nici măcar de traducere în limba engleză, au trăit probabil unele dintre cele mai lungi două ore din viaţa lor. Cantitatea de moarte şi de poezie tinzând spre supradoză, mare parte dintre spectatori şi-au revenit la viaţă dregându-se cu câte o bere pe terasa festivalului.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT