Home » Arte & Popcult » Teatru » Un Afrim hardcore

Un Afrim hardcore

08 Sep 2008 Gabriela Lupu | 1 comentarii | 2211 vizualizari
Rating:
14 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Festivalul "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila” a debutat în forţă cu avanpremiera piesei “Omul pernă” de Martin McDonagh, în regia lui Radu Afrim, montare a Teatrului “Maria Filotti” din Brăila
 
“Omul perna” in regia lui Radu Afrim
Dacă până la această montare violenţa, traumele şi oroarea vieţii de zi cu zi erau doar sugerate în spectacolele lui, Afrim a decis de această dată să nu mai fie subtil. “Pentru că nici societatea nu e subtilă cu artistii”, regizorul dă un soi de croşeu de dreapta bine ţintit în stomacul lumii. Piesa este de o violenţă extremă, dusă până dincolo de orice imaginaţie, iar sentimentul spectatorului este asemenea celui unui boxer care primeşte pumni cu nemiluita în freză, fiind absolut incapabil să se mai ridice de la pământ la numărătoarea arbitrului.

“Omul pernă” este un soi de “1001 de nopţi” în variantă horror, fiind spuse zeci de poveşti macabre despre violenţă în general şi despre violenţa asupra copiilor în special. Spectacolul începe cu o secvenţă de hip-hop în care se spune povestea unui băieţel ce se întâlneşte cu o apariţie întunecată care-i taie degetele de la un picior şi cu un număr de cabaret noir, în care o divă blondă (Mihaela Trofimov) vrea să se trezească la viaţă şi să excite audienţa cu poveşti de groază autentice, decupate din ziare. Cu mişcări languroase, femeia ţine un show demn de “Dan Diaconescu în direct” făcând cu hohote isterice de râs pomelnicul ororilor zilnice trecute în presă fie la rubrica fapt divers, fie la cea de senzaţional, incendiar şi incredibil. Povestea omului pernă are parte astfel de un preambul românesc cu istoria unei femei din Bihor care a omorât un copil, beată fiind, pentru că i s-a părut că e un pitic sau o maimuţă, şi cu cea a unei fetiţe din Vaslui violate de tatăl ei de la vârsta de 13 ani sub ameninţarea cuţitului.

Piesa lui Martin McDonagh atacă şi tema agresivităţii statului asupra cetăţenilor, teroarea dusă până la absurd fiind reprezentată de doi poliţişti, unul bun şi unul rău, conform schemei hollywoodiene, ce anchetează un scriitor care, traumatizat de părinţi în copilărie, inventase poveşti despre copii abuzaţi în fel şi chip. Scrierile lui erau considerate de cei doi tablagii (Liviu Pintileasa şi Alin Florea într-o formă de zile mari) adevărate manuale de tortură, cu atât mai mult cu cât doi copii fuseseră deja omorâţi după modelul a două poveşti ale scriitorului Katurian, excelent interpretat de Eugen Jebeleanu, actor “împrumutat” de la Naţionalul timişorean. Brutalitatea poliţienească nu este cu nimic mai prejos decât cea a criminalilor înşişi. Sub tortură fizică şi psihologică, cei chemaţi să vegheze asupra liniştii cetăţenilor îl forţează pe anchetat să recunoască crime pe care nu le-a comis şi să-şi spună cu voce tare poveştile horror, scabroase şi fascinante în acelaşi timp, ca răul însuşi. Spectacolul nu e deloc lipsit de umor, de un umor bolnav şi subversiv, ca în scena în care scriitorul ajunge să le ţină şi lecţii de creative writing şi de teoria literaturii poliţiştilor explicându-le ce e aceea o răstunare de situaţie, vorbindu-le despre textualitate şi metatextualitate folosind drept material didactic poveştile sale şi ororile descrise în ele: un om format din perne care convinge copiii să se sinucidă cât sunt mici nu e un criminal, ci un salvator, pentru că i-a eliberat dintr-o viaţă de nefericire, ca şi omul negru care-i taie copilului degetele de la picioare pentru ca a doua zi băieţelul olog să fie singurul copil care scapă cu viaţă din oraşul Hamelin neputând să ţină pasul cu prietenii lui atraşi în mod fatal de muzica flautului fermecat. “Asta e o răsturnare, înţelegeţi?” Spectacolul lui Afrim este şi el plin de “răsturnări”, anchetatorii ajung anchetaţi, criminalii inocenţi, morţii vii, literatura viaţă şi horrorul comedie, singura certitudine rămânând refrenul atât de drag poliţistului rău devenit bun, refren cântat cu jale şi tremolo lăutăresc: “Foaie verde trandafir, în viaţă eşti musafir”.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
azazeal 17-Sep-2008 16:49
Mda...
Afrim is the best...si stie sa transpuna realitatea cruda in piesele lui...dc sa menajeze realitate si sa o faca mai induiosatoare...dc? Pentru ca nu le place unora sa vada ceea ce de fapt trebuie sa vada...ca nu le place sa deschida ochii si sa se izbeasca de niste lucruri crude...La tetaru te duci sa fii impresionat sa ti se transmita ceva...cand iesi de acolo sa stai pana pe drumul de acasa si sa meditezi nu sa iesi din sala si sa spui am mai adaugat o piesa in catalogul meu...Nu asta... Trebuie sa se realizeze acel catharsis...sa se umple sala de emotii...nu sa te uiti la un teatru rece si respingator...Asta inseamna teatru si in consecintza asta inseamna teatrul lui Afrim...felicitari pentru toate piesele puse...si sa o tina tot asha...!!! Ma aplec in fatza lui pentru ca are curajul sa spuna lucrurilor pe nume asha cum nu multi o fac...!!!
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TEATRU
 
CELE MAI