Home » Politic » Guvern » UDMR, eternă şi fascinantă la guvernare

UDMR, eternă şi fascinantă la guvernare

14 Dec 2009 Bogdan Gamalet | 0 comentarii | 1085 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
După negocierile purtate cu PDL este foarte probabil că UDMR a acceptat să fie cooptată la guvernare. Sigur, noua (şi vechea) alianţă nu este bătută în cuie, dar sunt foarte mari şanse ca viitoarea coaliţie parlamentară să cuprindă - cel puţin - PDL, UDMR, grupul minorităţilor, altele decât cea maghiară, plus independenţii. Rămâne de văzut dacă li se va alătura şi PNL, pentru a obţine astfel o majoritate solidă, chiar confortabilă, care ar lăsa PSD în ofsaid, singur în opoziţie.
 
S-ar putea spune că o alianţă între PDL şi UDMR nu ar fi decât firească, ambele formaţiuni politice fiind membre ale popularilor europeni, majoritari în Parlamentul European. Dar acest firesc survine abia acum, după ce, nu de mult, aceeaşi UDMR se aliase, deloc firesc din punct de vedere doctrinar, cu PSD şi PNL. UDMR a făcut parte din celebra coaliţie „322”, numărul parlamentarilor uniţi în dorinţa de a-l demite pe preşedintele Băsescu, acesta fiind, de altfel, suspendat din funcţie. Eufemistic vorbind, UDMR a încercat din răsputeri - şi, aproape de fiecare dată, a reuşit - să acceadă la portofoliile Executivului, cu toate că indicele de care s-a bucurat în Parlament a fost în jur de 6%, cu mici fluctuaţii, de maximum un procent. Sau poate tocmai de aceea, maghiarii fiind cei care puteau să încline balanţa către o majoritate.
 
Începând cu primele alegeri, din 20 mai 1990, UDMR a ajuns în Parlament, de unde nu a mai ieşit niciodată. La guvernare, UDMR a fost prezentă încă din 1996, în Convenţia Democratică din România. Între 2000 şi 2004 a sprijinit din opoziţie guvernul PSD+PUR. Din 2004 a revenit în Palatul Victoria împreună cu Alianţa Dreptate şi Adevăr şi a rămas, după ce, în 2007, PD a ieşit de la guvernare. În momentul de faţă, UDMR este în opoziţie. Dar pentru cât timp?
 
Liderii marcanţi ai UDMR şi-au văzut liniştiţi de afacerile lor, la adăpostul şi cu ajutorul frâielor puterii. Astfel, Attila Verestóy (de 19 ani senator, ca şi Markó Béla) are, conform site-ului businessromania.com, o avere estimată la 60 de milioane de euro, având afaceri în domenii variate. De altfel, Verestóy a fost acuzat de DNA de conflict de interese, în 2007. A fost catalogat drept „oligarh” de către Băsescu. După trei ani de portofoliu, între 2004 şi 2007, Zsolt Nagy a fost suspendat din funcţia de ministru la Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cauza unei anchete a DNA privind dosarul unor privatizări strategice, fiind suspectat de scurgeri de informaţii secrete către reţeaua infracţională a lui Stamen Stancev. Alţi foşti miniştri UDMR, Borbely László, Károly Borbely, Markó Béla (vicepremier, ministru de stat), Attila Korodi, Iuliu Winkler, şi alte figuri marcante, György Frunda, Kelemen Hunor şi Márton Árpád, stau şi ei bine financiar.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
GUVERN