Home » International » Europa » Turcia cere UE să se întoarcă cu faţa spre Mecca

Turcia cere UE să se întoarcă cu faţa spre Mecca

01 Sep 2009 Razvan Ciubotaru | 0 comentarii | 2479 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Ajutată de poziţia strategică pe rutele energetice ale Europei, de importanţa militară pentru Orientul Mijlociu, diplomaţia turcă încearcă să treacă peste opoziţia statelor UE faţă de aderarea unei naţiuni musulmane şi să îndeplinească un obiectiv ce datează din anii ’60.
 
Zeci de milioane de oameni il celebreaza anual pe Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul statului turc secular
Zeci de milioane de oameni il celebreaza anual pe Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul statului turc secular
Turcia Şi Armenia au convenit luni să stabilească relaţii diplomatice pentru prima oară după declararea independenţei de către fosta republică sovietică caucaziană. Totodată, ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, a precizat că cele două state vor semna, în următoarele şase săptămâni, acorduri privind deschiderea frontierelor, care au fost închise din timpul războiului armeano-azer din enclava Nagorno-Karabah.
 
Decizia istorică luată de guvernele de la Ankara şi Erevan a fost interpretată ca un pas important al Turciei către aderarea la UE, odată ce puternicul lobby armean din statele UE, în special Franţa, a solicitat ca negocierile de aderare să fie condiţionate de reluarea relaţiilor cu Armenia. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, un opozant ferm al aderării Turciei, a declarat că „normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Armenia constituie un eveniment de importanţă istorică şi va contribui la stabilitatea regională“.
 
Tensiunile dintre Ankara şi Erevan, provocate de războiul din Nagorno-Karabah (provincie deţinută acum de Armenia) şi de nerecunoaşterea de către Turcia a masacrării a circa 1,5 milioane de armeni în perioada 1915-1917, ultimii ani de existenţă ai Imperiului Otoman, nu sunt singurele care amână procesul aderării la UE. Turcia este, pe de-o parte, singurul stat care a recunoscut Republica Ciprului de Nord, creată după invazia turcă din 1974, iar, pe de altă parte, Ankara îşi negociază aderarea la UE fără a recunoaşte Cipru, ţară membră a Uniunii. Conflictul pe tema divizării Ciprului între etniile greacă şi turcă a dus la blocarea a 25 dintre cele 35 de capitole de negociere pentru aderare. Pe lista neagră a Bruxelles-ului au mai figurat pedeapsa pentru adulter prevăzută de codul penal turc şi necesitatea modificării constituţiei turce, redactată în 1984 sub autoritatea unui regim militar.
 
Liderii europeni evită însă să se refere la perspectiva acordării statutului de cetăţeni europeni celor 75 de milioane de musulmani din Turcia, o populaţie tânără, care ar putea depăşi, în viitorul apropiat, populaţia Germaniei. „Turcia are o cultură diferită, un mod de viaţă diferit, capitala sa nu este în Europa, iar 95% din populaţia sa locuieşte în afara Europei. Nu este o ţară europeană“, a declarat fostul preşedinte francez Valery Giscard D’Estaing, unul dintre primii politicieni europeni care au încălcat tabuul privitor la religia şi civilizaţia turcilor. Germania, unde lucrează peste 2,5 milioane de turci cărora le este refuzată cetăţenia germană, se opune şi ea aderării la UE, sugerând în schimb acordarea unui „statut privilegiat“ Turciei.
 
Profitând de poziţia geostrategică a ţării, diplomaţia de la Ankara a ştiut însă să treacă peste piedicile venite de la Bruxelles. Jucând la două capete, premierul Recep Tayyip Erdogan a integrat Turcia atât în proiectul gazoductului Nabucco, susţinut de UE şi de SUA, cât şi în proiectul rival South Stream, iniţiat de Moscova, şi a luat în discuţie posibilitatea aprovizionării cu hidrocarburi a Israelului. Toate aceste proiecte se adaugă deja existentelor conducte indispensabile pentru securitatea energetică europeană care tranzitează teritoriul Turciei. Având acest atu, diplomaţia turcă s-a opus participării francezilor de la Gaz de France la realizarea Nabucco şi a obţinut recent importante concesii pe drumul către aderarea la UE, în schimbul semnării acordului politic pentru realizarea gazoductului.
 
În acelaşi fel, Turcia a profitat de scandalul publicării în presa daneză a caricaturilor profetului Mahomed pentru a condiţiona votul în favoarea numirii danezului Anders Fogh Rasmussen în funcţia de secretar general al NATO de obţinerea unui post de secretar general adjunct, a unor posturi importante în înaltul comandament al Alianţei şi de deblocarea unor capitole de negociere pentru aderarea la UE.
 
Rolul militar şi diplomatic al Turciei în războaiele de la graniţele sale, în Irak şi în Afganistan, şi în medierea disputelor dintre Siria şi Israel sau a războiului din Gaza a făcut din Statele Unite un susţinător al cauzei turce la Bruxelles. Astfel, Ankara a fost una dintre primele destinaţii externe ale preşedintelui Barack Obama, după preluarea mandatului. „Nu doar podurile de peste Bosfor leagă Turcia de Europa. Secole de istorie comună, cultură şi comerţ vă aduc împreună. Aderarea Turciei ar întări încă o dată fundamentele Europei“, a declarat, în aprilie, preşedintele Obama. Răspunsul politicienilor germani, aflaţi într-un an electoral, nu a întârziat. „Nu avem nevoie de lecţii din exterior. Armonia Europei se bazează pe rădăcinile spirituale comune. Turcia, care s-a autoproclamat reprezentantul lumii musulmane, nu se integrează acestui tablou“, i-a replicat lui Obama Markus Ferber, unul dintre eurodeputaţii Uniunii Creştin Sociale bavareze.
 
Spre deosebire de reacţiile publice ale politicienilor, companiile germane nu ţin cont de diferenţele culturale atunci când este vorba despre profitul adus de mâna de lucru ieftină din Turcia şi de piaţa de desfacere oferită de cei 75 de milioane de locuitori. Multe dintre firmele germane au început să părăsească noile state membre UE, pentru a se îndrepta către Turcia, un semn al declanşării integrării economice în UE. Cele două state au încheiat un acord pentru protejarea investiţiilor încă din 1962. În 1996, Ankara a semnat şi un acord de uniune vamală cu UE.
 
40 de ani de negocieri cu UE
Turcia a semnat primul acord de asociere la Comunitatea Economică Europeană în 1963. Turcia şi-a depus candidatura pentru aderare în 1987, însă aceasta a fost respinsă în 1989 şi în 1997. Statutul de candidat aflat pe picior de egalitate cu celelalte state europene i-a fost recunoscut în 1999, iar negocierile pentru aderare au debutat abia în 2005. Cele mai pesimiste estimări arată că Turcia ar putea deveni membră UE abia în 2021.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EUROPA