Home » LA CALD » Tratatul de dezarmare va fi semnat la Praga, în aprilie

Tratatul de dezarmare va fi semnat la Praga, în aprilie

20 Mar 2010 | 0 comentarii | 556 vizualizari
Rating:
3 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Noul tratat de dezarmare nucleară ruso-american START va fi semnat la începutul lui aprilie, la Praga, susţine cotidianul rus Kommersant, citând o sursă diplomatică apropiată negocierilor, relatează AFP.
 
Arme, Obuze, Militari
Arme, Obuze, Militari
"Tratatul este gata în întregime, negociatorii nu fac altceva la Geneva decât să se pună de acord asupra formulărilor, având în vedere nuanţele din limba rusă şi engleză", a afirmat sursa citată, care a participat vineri la întâlnirea dintre secretarul american de Stat, Hillary Clinton, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, la Moscova.

"Acesta stabileşte o legătură între (noul) START şi scutul antirachetă american din Europa şi veţi vedea în curând în ce mod va fi făcută aceasta", a precizat sursa citată de Kommersant. Potrivit cotidianului rus, este "sigur" că tratatul va fi semnat înainte de summitul internaţional privind securitatea nucleară, care va avea loc la 12 şi 13 aprilie, la Washington. Suresele citate de cotidianul Kommersant susţin că a fost aleasă Praga ăn locul Kievului, pentru ca americanii au refuzat Kievul, a cărui candidatură a fost propusă de preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

Principalele probleme referitoare la noul tratat de dezarmare ruso-american, care va continua START 1, încheiat în 1991 şi expirat la 5 decembrie 2009, au fost rezolvate, a declarat vineri secretarul american de Stat, Hillary Clinton.

Preşedinţii rus şi american, Dmitri Medvedev şi Barack Obama, au definit în iulie obiectivul de a reduce numărul focoaselor nucleare la un interval de 1.500-1.675 pentru fiecare dintre cele două state foste adversare ale Războiului Rece, iar numărul vectorilor capabili să le transporte să fie redus, de asemenea, până la un interval de 500-1.100.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
LA CALD