Tinerii greci explică de ce s-au revoltat

Violenţa de pe străzile Atenei, Salonicului şi ale altor oraşe greceşti, extinsă zilele acestea inclusiv în insule, este fără precedent în istoria recentă a Greciei democrate. Intensitatea protestului nu poate fi explicată simplu, invocând isteria anarhistă sau criza financiară globală. Răspunsul se găseşte mai degrabă în istoria Greciei, precum şi în faţa nevăzută a acestei ţări, care ascunde mai multă sărăcie decât putem vedea într-o vizită turistică în jurul Acropolisului.

 

După cum explică pentru Cotidianul Ani Vassalou, o studentă în vârstă de 24 de ani la Universitatea Mitilini, moartea tânărului de 15 ani Alexandros Grigoropoulos, împuşcat sâmbătă de un poliţist în cartierul Exarhia din centrul Atenei, este numai „picătura care a umplut paharul într-o societate extrem de nemulţumită de autorităţi“. Ani, care participă de regulă la demonstraţii împreună cu grupuri anarhiste sau de stânga, se declară şocată de cei care cred că grecii sunt acum în stradă fără motiv: „Ba sunt foarte multe motive pentru această revoltă! Şomajul, salariile mici, poliţia care mereu atacă demonstranţi în timpul fiecărui protest, propaganda media negativă împotriva tinerilor şi, într-un final, această crimă“.

 

Violenţele de pe străzile oraşelor greceşti (mai ales incendierea magazinelor şi a băncilor) sunt provocate de un nucleu dur de protestatari, numiţi de către toţi interlocutorii noştri „cei cu glugă“, pentru a se evita confuzia cu anarhiştii (nu toţi protestatarii violenţi sunt anarhişti şi nu toţi anarhiştii abordează tactici violente!). Însă la revoltele care au loc zilele acestea participă un număr foarte mare de oameni, tineri şi în vârstă, greci şi imigranţi, anarhişti, dar şi liberali. Protestele exprimă o nemulţumire generală a societăţii greceşti faţă de direcţia în care se îndreaptă ţara.

 

Dat fiind că mulţi dintre manifestanţi sunt tineri, protestul scoate în evidenţă dezamăgirea multor tineri greci care şi-au pierdut speranţa că pot trăi o viaţă decentă în ţara lor. După cum ne-a declarat jurnalistul grec Apostolis Fotiadis (de la cotidianul central „Kathimerini“), „tinerii se simt respinşi de această societate în care nu există spaţiu pentru creativitate şi inovaţie. Generaţia tânără de azi a fost numită, umilitor, «generaţia celor 700 de euro», pentru că acesta este salariul minim pe care îl primesc mai toţi tinerii, indiferent de gradul lor de pregătire. Cu aceşti bani nu se poate trăi în Grecia. Aşa că mulţi tineri rămân blocaţi într-o realitate nefericită în care îşi văd visele spulberate tot mai mult cu fiecare zi ce trece“.

 

Însă, bineînţeles, nu numai tinerii sunt afectaţi de condiţiile economice proaste din ţară. „Avem de-a face cu o criză structurală şi o senzaţie de blocaj generalizată“, comentează Fotiadis. „Sărăcia s-a extins foarte mult în Grecia în ultimii ani, distrugând treptat clasa de mijloc, care asigură coeziunea socială în mod tradiţional.“

 

O altă mare problemă a societăţii greceşti încă nerezolvată de autorităţi este situaţia numeroşilor imigranţi ilegali din ţară. Deşi Grecia practică politici antiimigraţioniste extrem de dure, imigranţii reuşesc totuşi să pătrundă în ţară şi sunt, de altfel, foarte vizibili pe străzile Atenei. Străzile cartierului turistic Kolonaki din centrul Atenei se umplu la orele de vârf cu vânzători ambulanţi de poşete, tricouri şi jucării, expuse pe cearşafuri direct pe trotuar şi gata de a fi strânse imediat când poliţia trece prin zonă. Numărul mare al acestui gen de comercianţi este motivat şi de faptul că aceşti oameni nu reuşesc să găsească altfel de ocupaţii, care le-ar permite integrarea în societate, şi mare parte din vină le revine autorităţilor, care descurajează tacit integrarea străinilor.

 

Multe dintre protestele care au loc în Grecia, organizate de anarhişti sau de grupuri de stânga, cer şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru imigranţi. Şi în revolta din zilele acestea unul dintre punctele invocate de protestatari este condiţia marginală a imigranţilor în societatea greacă. De altfel, imigranţii participă şi ei la revolte.

 

Din păcate, turnura violentă a revoltei de zilele acestea poate produce efectul contrar celui dorit. Astfel, o parte dintre imigranţii participanţi la demonstraţii ajung să fure din magazinele incendiate de protestatari. Miercuri, de pildă, autorităţile au anunţat arestarea a opt români şi albanezi pentru jaf, iar astfel de incidente cu siguranţă nu vor contribui la îmbunătăţirea imaginii şi a vieţii imigranţilor din Grecia.

 

Dincolo de problemele economice care motivează nemulţumirea faţă de guvernul de centru-dreapta aflat acum la putere în Grecia (partidul Noua Democraţie al premierului Costas Karamanlis are cu doar un mandat mai mult în Parlament faţă de opoziţie), violenţele de zilele acestea exprimă şi o antipatie adâncă a societăţii greceşti faţă de poliţie, accentuată de moartea tânărului Grigoropoulos, dar care îşi are rădăcinile în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial şi până la dictatura militară (1967-1973).

 

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Grecia a devenit una dintre scenele Războiului Rece. Ţara a trecut prin experienţa unui război civil între comunişti şi aliaţii lor (asociaţi cu lupta de rezistenţă antifascistă în perioada ocupaţiei Greciei de către italieni) şi naţionalişti de dreapta, aceştia din urmă fiind susţinuţi de puterile occidentale, care doreau să limiteze extinderea influenţei URSS în Grecia. Comuniştii au fost înfrânţi, iar guvernul instalat a urmat o politică de persecuţie a acestora, similară în mare măsură persecutării disidenţilor anticomunişti de către dictaturile comuniste din Europa de Est. Practicile represive au continuat sub dictatura militară, iar poliţia a reprezentat mereu instrumentul principal prin care autorităţile au controlat populaţia. De aici antipatia grecilor faţă de poliţie şi simpatia destul de mare pentru forţele de stânga, considerate progresive în contextul grec.

 

În anii ’80, poliţia a devenit din nou duşmanul numărul unu al populaţiei, fiind mereu trimisă în străzi pentru a reprima orice mişcare populară, a studenţilor, a muncitorilor, a pensionarilor. „În Grecia, poliţia s-a transformat dintr-o instituţie care protejează populaţia într-o instituţie considerată ameninţătoare de către oameni“, ne-a explicat Ilias Giannoulakis, doctorand în ştiinţe politice la Universitatea din Atena. „Autorităţile au folosit în mod constant poliţia în scopuri antisociale, conducând la dezumanizarea acestei instituţii, care acum este efectiv urâtă de către oameni.“ În plus, această imagine negativă a poliţiei se suprapune unei imagini pozitive pe care mişcările sociale o au în societatea greacă. „Viaţa politică a Greciei este caracterizată de mişcări de stradă şi confruntare directă cu autorităţile în toate momentele cruciale ale istoriei recente, în toate momentele în care au fost înregistrate importante progrese în ceea ce priveşte drepturile civile şi sociale.“ Guvernul este în pericol de a cădea, dar întrebarea este ce se va întâmpla după alegeri şi dacă celălalt mare partid grec (PASOK, socialist) va putea satisface nevoile unei societăţi în criză.

 

Stavros Ligeros, unul dintre participanţii la mişcarea de rezistenţă împotriva dictaturii militare din anii ’70, actualmente jurnalist, confirmă importanţa acestui moment: „Reacţia masivă la această crimă cu sânge rece pare a se transforma într-o revoltă urbană de proporţii. Mişcarea e importantă nu doar prin numărul mare de participanţi, ci şi prin aceea că este răspândită în toată ţara, cu participarea masivă a studenţilor, elevilor, tinerilor, angajaţi sau şomeri. Participarea lor este motivată de iresponsabilitatea - sau, mai precis, colapsul - sistemului nostru politic şi a instituţiilor sale“.

 

 

Ani Vassalou, studentă, explică ce s-a întâmplat în Exarhia: „Sâmbătă seară, fără un motiv evident, un poliţist a împuşcat un tânăr de 15 ani în piaţa Exarhia. Exarhia este un cartier bine cunoscut în Atena drept punctul de întâlnire a anarhiştilor (n.r. - este şi un cartier unde locuiesc mulţi imigranţi). De obicei, anarhiştii şi stângiştii merg acolo după demonstraţii, întorcându-se la locurile de muncă, sau pentru a mânca sau a bea o cafea. De aceea această zonă este deseori o ţintă a poliţiei.

 

Exarhia are o istorie de rezistenţă antiguvernamentală şi guvernele greceşti încearcă mereu să controleze acest cartier. Numărul poliţiştilor a crescut mult în Exarhia în ultima vreme, de când Noua Democraţie este la putere. În ceea ce priveşte împuşcarea lui Grigoropoulos, se pare că poliţistul care a tras făcea parte din forţele speciale, deci nu ar fi trebuit să fie inclus într-o simplă patrulă urbană prin Exarhia şi nici nu avea de ce să interogheze oameni înarmat“.

 

 

Ciocnirile dintre tinerii protestatari şi poliţie continuă în Atena şi se extind şi la ambasadele Greciei din Europa. În Atena, 15 clădiri universitare şi 100 de licee sunt ocupate încă de luni de tineri care au distrus arhivele şi mai multe birouri. În noaptea de miercuri spre joi, două maşini au fost incendiate în faţa consulatului grec din Bordeaux, după ce anterior asupra clădirii ambasadei elene de la Roma au fost aruncate fumigene şi vopsea roşie. Manifestaţii care au degenerat în confruntări au avut loc în faţa reprezentanţelor diplomatice din Napoli, Barcelona şi Madrid. La Moscova, o persoană necunoscută a aruncat un dispozitiv incendiar în consulatul general al Greciei.