Home » Societate » Administratie » Telegondola lui Onţanu şi Chiliman va avea şase staţii

Telegondola lui Onţanu şi Chiliman va avea şase staţii

02 Iun 2009 Flaviu Etves | 0 comentarii | 1725 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Traseul aerian pe care vor putea circula bucureştenii este de la Pavilionul H din parcul Herăstrău până la Cora în şoseaua Pantelimon.
 
Primăriile sectoarelor 1 şi 2 au primit marţi aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) pentru construirea unei telegondole care va circula peste lacurile de pe râul Colentina.

Telegondola dorită de edilii sectoarelor 1 şi 2 ar urma să aibă mai multe funcţiuni - turism, agrement şi transport public, "oferind utilizatorilor posibilitatea de a admira zonele verzi şi luciul de apă". Potrivit Biroului de presă al sectorului 2, traseul pe care va circula telegondola este din spatele magazinului Cora din şoseaua Pantelimon până la Pavilionul H din parcul Herăstrău şi în sens invers.

În proiect se prevede că vor fi montaţi stâlpi de susţinere a cablurilor din 700 în 700 de metri şi că vor fi prevăzute şase staţii. Lucrările vor începe în anul 2010, iar telegondola va circula deasupra apei, dar şi pe uscat. În plus vor fi curăţate lacurile, iar între cele şase staţii sunt monumente şi alte instituţii care vor putea fi vizitate. “Cu telegondola vor putea circula 10-12 persoane, iar acest lucru se va face contra cost”, ne-au informat cei de la sectorul 2.

Proiectul construirii telegondolei mai presupune amenajarea de parcări la capetele liniei, care vor permite descongestionarea traficului rutier prin traversarea Capitalei cu acest mijloc de transport. Un alt avantaj al proiectului este, în opinia edililor, amplasarea unor zone pietonale sub traseul telegondolei.

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ADMINISTRATIE