Home » Politic » Tăriceanu îşi păstrează paşaportul diplomatic

Tăriceanu îşi păstrează paşaportul diplomatic

18 Dec 2008 | 9 comentarii | 2899 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Premierul nu va mai fi obligat să predea paşaportul, în urma unei decizii din această lună a Guvernului.
 
Calin Popescu Tariceanu
Premierul Tăriceanu nu va mai fi obligat să predea paşaportul diplomatic, după ce nu va mai fi prim-ministru, în urma adoptării de către Guvern a unei OUG prin care aceeaşi prevedere este impusă şi în cazul foştilor şefi de stat şi al foştilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, potrivit NewsIn.

Guvernul a modificat, la începutul lunii decembrie, prin ordonanţă de urgenţă, Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, astfel încât premierul nu mai este obligat să predea paşaportul diplomatic, în vederea anulării, la încetarea calităţii deţinute. Aceeaşi prevedere a fost impusă şi pentru foştii şefi de stat, dar şi pentru foştii preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Potriviti articolului 11 din Legea 248/2005, alineatul 3, "la încetarea calităţii prevăzute la art. 8 alin. (1), instituţia din cadrul căreia face parte titularul are obligaţia să predea documentul Ministerului Afacerilor Externe, în vederea anulării". La articolul 8 sunt enumerate persoanele care au dreptul la paşaport diplomatic.


 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

9 comentarii

 
1
balauru 18-Dec-2008 18:08
se spune ca...
..si-a pastrat si dreptul la 10 cutii de viagra pe luna, gratis, de la statul roman care rasplateste cum trebuie demagogii. :-)
2
renatta 18-Dec-2008 18:19
Cultura liberala romaneasca...
Nu-mi dati voi, ca-mi iau io!
3
stranepotul albastru 18-Dec-2008 18:40
Viagra
10 cutii pe luna si tot degeaba, singura din viata lui cu care a avut o relatie normala a fost motocicleta, si asta inainte de Marea Tradare ...
4
LoL-repet 18-Dec-2008 19:29
cadrul legislativ
Sunt de parere ca ar trebui modificat cadrul legislativ. Este de dorit ca un guvern invalidat prin alegeri democartice sa nu mai poata da ordonante de urgenta dupa ce scrutuinul s-a p[rodus... Ar fi de dorit si ca membrii executivului sa nu poata candida uninominal decit daca isi dau demisia pe perioada campaniei electorale....In tarile democratice occidentale exista inca si mai multa scrulu-lo-zi-ta-te...adica membri executivului si familiile lor nu au voie sa fie implicati in afaceri sau speculatii financiare...sub sanctiunea demiterii.... dinspre partea mea poate sa-si pastreze pasaportul \"diplomatic\"...pentru ca oricum nu valoreaza nimic ceea ce face domnia sa.....tragica persoana...maligna si ...degreaba! ( pacat ca a p[rodus efecte!)...Vorba aceea-\"e tara frumoasa! pacat ca e locuita!\"
5
vax-albina 18-Dec-2008 20:10
Care-i grija voastra?
Nu mi se pare nimic anormal. E un drept castigat prin tot efortul depus. E usor sa stai pe margine si sa comentezi. N-as fi vrut sa fi fost in locul lui/lor. Vedeti-va de treburile voastre. Daca fiecare si-ar vedea de treburile personale, ar fi bine in tara asta. Toti suntem buni la criticat.
6
stranepotul albastru 18-Dec-2008 20:32
vax-albina@5
Grija mea e ca tot felul de neaveniti iau decizii impotriva interesului meu personal. "Dreptul" la care va referiti nu e castigat, ci e ACORDAT cu un scop de EXECUTIE, in urma unui proces democratic. In conditiile in care se deviaza de la aceasta EXECUTIE, ma simt lezat si doresc eliminarea incompetentilor care nu si-au executat functia. Acesti incompetenti sunt, de fapt, prin natura functiei lor, persoane PUBLICE care isi vad de treburile lor PERSONALE, ceea ce este inadmisibil.
7
Bogdan69 19-Dec-2008 03:32
intrebare
eu am o singura intrebare:

cine scrie articolu' asta de rahat?
8
CristianS 19-Dec-2008 13:18
idioti
Tariceanu e "vinovat" ca avem o tara normala. inclusiv dobitocii care critica intruna "tradarea" lui se bucura de aceasta normalitate. oricum, perioada lui s-a incheiat si vom vedea pe pielea noastra cat de buni sunt astia.
9
corcoos 19-Dec-2008 14:53
@CristianS
E o tara normala aia in care demnitarii isi trag privilegii pe viata, ca-n tarile africane?
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
POLITIC