Home » Home » Features » Subestimaţii şi supraestimaţii României

Subestimaţii şi supraestimaţii României

12 Mar 2009 Raluca Ion, Steluta Voica | 12 comentarii | 2993 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Timpul nu le şterge pe toate, dar dârzenia unor voievozi, programe politice, picturi celebre sau versuri tulburătoare la vremea lor au ajuns la noi coborâte sau mult prea înălţate faţă de locul lor cuvenit în istorie. Cotidianul vă propune spre dezbatere dacă fanarioţii sunt victimele istoriei românilor, dacă Nicolae Grigorescu îşi merită locul pe soclul naţional şi masoneria a fost binefăcătoarea nerecunoscută a României.
 
Nichita Stanescu este considerat de criticul Ioan Bogdan Lefter drept un poet care a acumulat notorietate si prestigiu peste valoarea lui reala sub comunism
Nichita Stanescu este considerat de criticul Ioan Bogdan Lefter drept un poet care a acumulat notorietate si prestigiu peste valoarea lui reala sub comunism
 
ARTĂ
 
Prima mare nedreptăţită care-i vine fără să stea deloc pe gânduri în minte istoricului de artă Erwin Kessler este pictura murală exterioară a secolului 17 şi 18 din Oltenia, faţă de cea din Moldova: „Pictura asta, precum e cea a lui Radu Zugravu sau cea care s-a păstrat la bisericile săteşti şi mănăstirile Horezu şi Bistriţa, e subevaluată. Pictura moldovenească, cum e cea a mănăstirilor din nordul Moldovei, faţă de cea oltenească e preţioasă, saturată, matură, e cum sunt nestematele în comparaţie cu pietrele de râu, care deşi nu sunt atât de strălucitoare au o anumită frumuseţe şi vigoare.“ Picturii murale moldoveneşti i-a fost acordată această întâietate nemeritată pentru că a fost mai multă, mai veche şi legată de mari ctitori, precum Ştefan cel Mare, continuă istoricul de artă.
 
Următorul scaun de mare domn pe care-l face Erwin Kessler să se clatine e cel al lui Nicolae Grigorescu: „E supraevaluat. El e considerat patriarhul picturii româneşti în sens de belle arte şi de obicei poziţia patriarhului nu se prea discută. E un pictor onorabil, dar comparativ cu arta barbizonistă franceză e de palier doi sau trei şi dacă facem o raportare, Grigorescu îi e net inferior lui Daubigny, de exemplu. Grigorescu putea să se orienteze la Paris spre lucruri radical mai noi, la impresionism sau postimpresionism, el n-a fost deschis spre modernitatea cea mai radicală, ci spre una mai molcomă, cum a fost cea de la Barbizon”. Subevaluat însă, în aceeaşi perioadă cu mult prea elogiatul Grigorescu, e însă Apgar Baltazar, spune Erwin Kessler, poate pentru că a murit la 28 de ani, şi abia tablourile din perioada sa de maturitate sunt foarte bune: „Are un expresionsim cu tuşă puternică, pe care l-ar fi dus mult mai departe decât Iser, un alt supraevaluat”.
 
Iar în perioada comunistă, supraevaluaţii de pe cai mari s-au numit Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu, care i-au închis lui Ţuculescu gloria între câţiva cunoscători: „Baba şi Ciucurencu erau doi mediocri plasaţi pe poziţii de genii, iar în perioada în care ei au început să ţină frâiele artei româneşti, cel mai subevaluat artist român al tuturor timpurilor a fost Ion Ţuculescu, singurul cu şanse să ajungă la fel de mare ca Brâncuşi”. Următorul supraevaluat poartă, după părerea lui Erwin Kessler, numele de Horia Bernea: „Opera sa e doar o formă de dezamăgire faţă de un modernism pe care nu a putut niciodată să-l profeseze în zona riscantă a lui. A avut în permanenţă nevoie de semne, care l-au dus spre simbolistica ortodoxă, a avut nevoie de panaşul genialităţii într-o vreme în care acesta era perimat. Trebuia să ocupe cineva poziţia geniului şi s-a oferit el, dar geniile adevărate nu mai făceau ca geniile de altădată pictură multă”.
 
LITERATURĂ
 
Epocile mai îndepărtate au peisajele retrospective cele mai echilibrate, spune Ioan Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, ferite de pripelile şi inerţiile, supraevaluările de moment sau nedreptăţile prea îndelung prelungite, şi totuşi începuturile, perioadele de pionierat rămân în zona incertitudinilor: „ Iată, ca exemplu, situaţia cronicarilor noştri, toate istoriile literare şi manualele şcolare încep cu ei. Or, ei, cronicarii, n-au fost scriitori, iar reconstituirile lor istorice nu sunt literatură. Cota lor, ca şi a mai tuturor celorlalţi autori de până în secolul al 19-lea, e deci exagerată”.
 
Iar în câteva cazuri, continuă Ioan Bogdan Lefter, victimele acestor supraaprecieri sunt, paradoxal, ei înşişi: „ Prestigiul cronicarului Miron Costin umbreşte meritul poetului omonim, care fixează prin «Viiaţa lumii» un reper major în istoria versificaţiei româneşti. Sau «O samă de cuvinte», culegerea de proze (legende istorice) ale lui Ion Neculce: trece drept opera secundară a cronicarului, deşi ar trebui privită drept o operă meritorie în sine”. Dacă în ceea ce-i priveşte pe Creangă, Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi sau Rebreanu poate vorbi despre stabilitate în aprecierea lor, nu acelaşi lucru poate spune Ioan Bogdan Lefter despre o bună parte dintre cei mai cunoscuţi autori români care şi-au câştigat celebritatea sub comunism.
 
Primul supraevaluat, Nichita Stănescu, ultimul subevaluat, Şerban Foarţă: „De la Ion Gheorghe şi Nichita Stănescu la Ioan Alexandru şi Adrian Păunescu au acumulat notorietate şi prestigiu peste valoarea lor reală, uneori mititică spre nulă. Foarte apreciaţi măcar de o parte a criticii, alţi autori de la Radu Petrescu şi Leonid Dimov la Mircea Horia Simionescu, M. Ivănescu sau Şerban Foarţă, lansaţi în anii imediat următori, nu sunt încă recunoscuţi unanim drept adevăratele nume ale epocii”.
 
SOCIETATE
 
În schimb, criticul literar Dan C. Mihăilescu crede că până la supraevaluări ne mănâncă netrebnicia subevaluărilor. Una dintre marile binefăcătoare ale României care nu şi-a primit încă răsplata în manualele româneşti este masoneria. „La destule capitole – Mihai Viteazul, Al. I. Cuza, răscoala lui Horea, Tudor Vladimirescu, Bălcescu, Ion Ghica, Heliade, fraţii Goleşti, Ion Câmpineanu, Eugeniu Carada, C. A. Rosetti până la Vaida Voievod manualele noastre de istorie sunt încă profund îndatorate masoneriei, ca şi jocului dublu al Curţii habsburgice între maghiari, germani şi români. Subevaluat e aşadar (uneori în chip flagrant, ca la paşoptism şi Napoleon al III-lea) şi rolul francmasoneriei în toată istoria şi politica noastră“.
 
Neînţeles la adevărata-i măsură a sacrificiului de sine, Alexandru Marghiloman, continuă Dan C. Mihăilescu, după cum „nepritocite” cum se cuvine au rămas biografia politică a lui C. Stere şi a lui Goga, statura exemplară în etica ştiinţifică a unor Simion Mehedinţi, Vasile Pârvan şi Mircea Vulcănescu sau destinul lui Alexandru Odobescu. Înşiruirea lui Dan C. Mihăilescu de nume mari, cărora ar trebui să li se aducă mai multă lumină în faptele de vitejie literară sau politică nu se opreşte însă aici. Ea conţine chiar şi un „monstru feeric”: „Subevaluat sistematic e şi rolul lui Urmuz în avangardism faţă de Tzara et comp. Subevaluaţi sunt Haig Acterian, D. C. Lazăr, Alice Botez sau Mircea Ciobanu. Nici măcar un monstru feeric, tipic pentru cinismul tranzacţional valah, precum Argetoianu, nu este general recunoscut, fie şi cu severele rezerve acut necesare”. Dan C. Mihăilescu nu uită nici o dragoste sacralizată în manuale, dar care nu şi-a trăit încă viaţa ca-n filme şi încă ceva pe lângă: „Orice naţie care ar fi avut norocul unei iubiri precum cea dintre Eminescu şi Veronica Micle ar fi făcut până acum douăzeci de filme documentare şi artistice despre această relaţie fascinantă? Noi nu avem nici unul“.
 
Veronica Micle a fost băgată în istorie de George Călinescu drept femeia uşoară şi nefastă din viaţa lui Eminescu. Ceea ce nu-i drept, crede criticul literar Nicolae Manolescu. „Era o femeie extraordinară şi între ea şi Eminescu a fost o mare pasiune, cum se vede şi din corespondenţa lor. De altfel, după moartea lui ea s-a şi sinucis, iar asta arată cât l-a iubit.“
 
ISTORIE
 
Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu trebuiau ţinuţi minte doar ca domnitori, dar pentru românii de azi sunt sfinţi. Şi nu pe drept, crede istoricul Zoe Petre: „Însuşi faptul că au fost canonizaţi reprezintă o desprindere clară de documente. Cronicarii îl descriu pe Ştefan drept un om violent, ca să nu mai vorbim de tot felul de muiereturi din preajma lui. Iar Brâncoveanu, dincolo de faptul că nu se ştie sigur dacă scena cu descăpăţânarea şi oferta de convertire e reală, a avut o relaţie cu totul dubioasă cu ţarul Rusiei, a jucat şi cu el, şi cu otomanii”. Ceea ce a intrat în istorie drept Revoluţia lui Tudor Vladimirescu s-a numit la vremea ei „zaveră”, iar proclamaţia pe care acesta a lansat-o când a trecut din Oltenia în Muntenia era plină de termeni foarte vagi şi nu avea valoare de program politic.
 
„Nu era un mare revoluţionar cu idei modernizatoare”, îl aşază Zoe Petre la locul lui. Pe Nicolae Bălcescu l-au ridicat în ochii urmaşilor la rangul de creier al Revoluţiei de la 1848 comuniştii. „Ei l-au ales drept principalul reprezentant al revoluţiei, tocmai în opoziţie cu ceilalţi reprezentanţi, ca să-i poată înjura pe aceştia. Brătienii, de exemplu, au făcut carieră ca liberali şi erau duşmanii de clasă. Şi în ziua de azi, oamenii cred acelaşi lucru despre Bălcescu. Ştiu cazuri de profesori de istorie care au fost ameninţaţi de părinţi cu moartea, pentru că nu-i învăţau pe copii ceea ce li se spusese lor în şcoală”. În ceea ce priveşte Răscoala de la 1907, numărul de 11.000 de morţi este o fantezie, mai spune istoricul: „În realitate, au fost 600 de morţi, bineînţeles că este mult, nu ar fi trebuit să fie nici unul, dar numărul de 11.000 a fost vehiculat de publicistul socialist N.D. Cocea şi ăla a rămas”.
 
Supraestimatul cu cea mai mare vechime din istorie este, în opinia ei, Zamolxis: „Nu e un personaj istoric, indiferent ce ar crede unii, dar nu e nici marele zeu pe care adesea îl considerăm patronând întreaga istorie a geţilor. Singurele informaţii despre Zamolxis sunt cele transmise de Herodot. Toţi autorii antici posteriori, fără excepţie, nu fac altceva decât să preia şi să prelucreze spusele lui Herodot”.
 
Posteritatea i-a nedreptăţit pe fanarioţi, ţinuţi minte drept grecotei cu nas subţire, hrăpăreţi şi nu drept cei care au introdus legislaţia scrisă în Ţările Române şi au încercat să reformeze instituţiile. Motivele sunt, în parte, rasiste: „Până la jumătatea secolului al XIX-lea când vin evreii din Galiţia, grecii erau străinii, duşmanii. Grecii erau duşmăniţi în toţi Balcanii, în Bulgaria, toate numele greceşti au fost traduse în slavă. E adevărat că luau şapte piei de pe om şi inventau tot felul de impozite. Dar erau şi o administraţie mult mai eficientă, erau foarte cultivaţi şi au adus ideile modernizatoare în Balcani”, dă Zoe Petre Fanarului ce-i al Fanarului. Alt caz clasic de micşorare a meritelor, de data asta a celor regeşti, este cel al lui Ferdinand.
 
Deşi oficial a fost numit „Întregitorul”, urmaşii au uitat că el a „angajat ţara într-un război care răspundea interesului prioritar al naţiunii române, în ciuda faptului ca asta l-a costat renegarea de către propria sa ilustră familie, a izbutit să învingă când nimeni nu mai credea în victorie şi a pregătit ţara pentru o unificare realizată prin cele mai democratice mijloace imaginabile la acea dată”. Tot Regele Ferdinad a realizat reforma agrară şi a prezidat o nouă constituţie, care introduce principiul votului universal. Când e să aleagă care epocă a fost de aur pentru România, Zoe Petre are un răspuns cu care nu dă greş: „Cea în care n-ai apucat să trăieşti. Dar cea mai idealizată epocă pe departe este interbelicul“.
 
ARHITECTURĂ
 
Multe dintre clădirile din Bucureşti construite în perioada interbelică sunt însă ignorate astăzi, iar numele arhitecţilor care le-au proiectat nu înseamnă ceva decât pentru avizaţi. „La noi sunt apreciate arhitectura de secol XIX şi stilul neo-românesc, cea interbelică este subestimată şi în rândul elitelor. Puţine sunt clădirile din anii’20-30, apreciate, conservate, protejate. Ne e frică să ieşim cu lucruri moderne, nu înţelegem că putem să ne exprimăm şi prin lucruri care nu sunt vechi, ancestrale. Cel mai important ahitect din interbelic a fost Horia Creangă, nepotul lui Ion Creangă, despre care nu multă lume ştie. El a făcut blocul Patria sau clădirea care a devenit apoi Uzina 23 August” din Bucureşti, spune Ştefan Ghenciulescu, redactorul-şef al revistei „Arhitectura”.
 
Rămas în Istorie ca pictor, Marcel Iancu, fondatorul, alături de Tristan Tzara al mişcării dada, a fost uitat ca arhitect. Necunoscut le-a rămas urmaşilor şi Duiliu Marcu, arhitectul Academiei Militare şi al Palatului Victoria, sau GM Cantacuzino, cel care a restaurat Palatul Mogoşoaia şi a proiectat hotelul Belona din Eforie şi hotelul Rex din Mamaia. Câteva clădiri, ridicate în plin comunism, ar trebui să aibă parte de mai multă admiraţie, încearcă să le facă dreptate Ştefan Ghenciulescu: „În anii ’60-’70 au fost făcute nişte lucruri, unele valoroase la nivel mondial, care apăreau în reviste de arhitectură din străinătate. Mă refer aici la toate staţiunile, Mamaia, Olimp, Neptun, felul în care erau aşezate, calitatea clădirilor. Clădirea Circului de Stat şi pavilionul Romexpo au fost făcute tot în perioada aia şi sunt complet ignorate, sunt considerate comuniste. În schimb lumea uită cât de comunistă e Casa Poporului, o îmbinare între megalomanie şi kitsch, între Hitler sau Stalin şi «Răpirea din Serai». Anca Petrescu este singurul caz de arhitect supraapreciat din România, în condiţiile în care la noi arhitecţii în general nu se bucură de notorietate”.
 
SOCIOLOGIE
 
Când cercetătorii îi pun să îşi facă autoportretul, românii se descriu ospitalieri, sociabili, inteligenţi, adaptabili şi creativi. Raluca Popescu, cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, arată de ce aceste calităţi sunt supraestimate: „În realitate nu suntem ospitalieri. Când un străin vine în România şi întreabă ceva pe stradă, toată lumea evită să vorbească cu el, să îi răspundă, spun că nu ştiu engleza. Ne credem sociabili, dar nu prea suntem. Cercetările arată că ieşim rar din casă, ne vedem rar cu prietenii, avem o încredere scăzută în oameni, iar majoritatea timpului ne-o petrecem cu familia şi cu prietenii. Cât despre creativitate şi adaptabilitate, societatea românească este destul de conservatoare şi conformistă”. În schimb, românii se subestimează în faţa străinilor: „Ne criticăm tot timpul în faţa lor, ne autoironizăm, dar, într-un fel, ne şi scuzăm, «aşa suntem noi, suflet balcanic!»“.
 
FILM
 
Nici criticile nefavorabile, nici mult premiatele filme noi româneşti, nici producţiile hollywoodiene nu reuşesc să-l dea jos pe Sergiu Nicolaescu de pe soclul pe care l-au pus, cu zeci de ani în urmă, „Dacii” şi „Mihai Viteazul”. „Continuă să se bucure de un prestigiu exorbitant în ochii publicului, slavă Domnului, nu şi în ochii criticilor de film, care îl plasează atât de jos pe cât merită. Filmele lui fac rating pe tv, continuă să se vândă bine pe DVD, «Supravieţuitorul» a fost cel mai vizionat film românesc în cinematografe. Internetul geme de comentarii laudative din partea tinerilor şi nu înţeleg cum poate să le placă «Supravieţuitorul» după ce au văzut «Ultimatumul lui Bourne»“, se miră criticul de film Andrei Gorzo, care l-ar mai coborî o treaptă şi pe Dan Piţa. „Persistă ideea că filmele făcute de Dan Piţa înainte de revoluţie sunt superioare celor de după. Eu cred că nu e adevărat. Alexandru Tatos e în momentul ăsta foarte sus, pe drept, în ierarhia criticilor şi a cineaştilor tineri, dar nu cred că este foarte apreciat de public din păcate”.
 
 
Subapreciaţi
 
• Pictorul Ion Ţuculescu
• Pictura bisericească oltenească
• Adevărata operă literară
a cronicarilor
• Urmuz, Radu Petrescu,
Leonid Dimov
• Masoneria
• Fanarioţii
• Clădirea circului Globus
• Regizorul Alexandru Tatos
 
Supraapreciaţi
 
• Zamolxis, zeul geţilor
• Revoluţionarul Nicolae Bălcescu
• Pictorul Nicolae Grigorescu
• Nichita Stănescu, Adrian Păunescu
• Casa Poporului şi arhitectul ei
• Sergiu Nicolaescu
• Epoca Interbelică
• Ospitalitatea şi sociabilitatea românilor
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

12 comentarii

 
1
Tomashek 12-Mar-2009 21:51
Cine judeca?
O prima intrebare care se ridica tine de valoarea celor care fac aprecierile. Atat pentru cei din vechime, cat si pentru cei de astazi, citarile, republicarile, manualele si mediatizarea aseaza "valori", formeaza "elite", uneori fiind chemati sa stabileasca ierarhiile oameni care nu au ei insisi expertiza sau fiind macinati de orgolii care nu le permit "s-o recunoasca acolo unde este". Coteriile din lumea culturala romaneasca determina taceri stanjenitoare asupra unor oameni de valoare doar pentru ca aceia nu fac parte din gasca de prieteni sau din sursele de legitimare ale gastii actuale la putere.

Sa luam, de pilda, categoria ilustrata de Dan C. Mihailescu. E tipic ca despre Marghiloman, Parvan, Stere etc. sa se pronunte literatii. Apreciaza mesajul sociologic si politic oameni care nu sunt pregatiti, prin natura formatiei lor, sa treaca mai departe de intelegerea literara a textului. Si aveti carente, dle Mihailescu, la bibliografie, caci s-a scris consistent despre respectivii, doar ca publicatiile neaparnd la editurile care monopolizeaza piata ... nu le stiti. Ca un facut, niciunul din numele citate de dvoastra nu a aparut vreodata la Humanitas. Raspundeti-va de ce si veti avea si mecanismul prin care se oculteaza sau se supradimensioneaza diversi autori.

Si ajungem si la subiectul personajelor tabu, despre care daca cineva scrie, atunci cartile nu sunt vandabile (caci "critica" nu are organul sa le sesiseze), sau nici macar publicate, caci se apreciaza ca nimeni nu le-ar cumpara.

Asadar, mi-e teama ca puneti problema gresit. Gusturile, lecturile, "ochiul" se educa. Si nu de pe o zi pe alta, ci in timp. De asta va mira reactiile la filme. Faceti o lista cu nume de filme mai vechi, straine, "8 si jumatate". Cati vor sti? Intre tabloidizare si preamarirea acelorasi figuri (nu vreau sa ma gandesc la cat de supraexpus este Eliade!), nu este loc pentru analize de bun simt. Oamenii cu bun simt nu-si fac loc printre pilele si oportunismele zilelor noastre.
2
mettyec 12-Mar-2009 22:14
Fara fanarioti
Epoca fanariotă a fost caracterizată de la început prin politici fiscale excesive, dictate atât de nevoile otomane, cât şi de ambiţiile domnitorilor, care fiind conştienţi de statul lor fragil, căutau să-şi plătească creditorii cât mai repede, după care încercau să se îmbogăţească cât încă se mai aflau la putere. Pentru a sadisface nevoile crescânde ale Porţii şi pentru a-şi asigura beneficii personale, domnitorii fanarioţi au iniţiat politici dure de taxare a populaţiei, adusă rapid în stare de sărăcie lucie.
Cu mici exceptii legate de cultura nu cred ca avem motive sa fim mindri de fanarioti. Mentaliatea fanariota o regasim si in zilele noastre la politicienii romani cu rezultatele pe care le cunostem cu totii.
3
Nikko_Bogdan 13-Mar-2009 08:46
Fanarioti
mettyec (12-Mar-2009 22:14)
Fara fanarioti
Epoca fanariotă a fost caracterizată de la început prin politici fiscale excesive, dictate atât Aici nu e vorba sa fii sau sa nu fii "mandru" de ei. Aceasta ancheta este despre recunoasterea unor merite pentru subestimati si cercetarea mai critica a celor supraestimati.

De exemplu, felul in care vorbesti dumneata despre fanarioti. Tu nu arati decat o parte a monedei, cea pe care o vezi tu. Dar adeavrul istoric este mult mai complex decat simpla sintagma "fanariotii au fost rai"

Da, fanariotii, in mod clar, fac parte dintre cei mult subestimati. Invatamantul, de exemplu, isi are radacini viguroase in aceasta perioada. Sa nu credem cumva ca doar Cuza si Carol I au ridicat natiunea asta. Pentru ca este o greseala. (Cuza, de fapt, de cativa ani incoace, este pus de multi istorici la categoria SUPRAestimati.)
4
mettyec 13-Mar-2009 12:36
Replica
Admit ca meseria mea nu e cea mai potrivita ca sa angajez o polemica pe un subiect pe care il stapinesc doar la nivel de cultura generala. Totusi mi-a ramas in memorie din copilarie:
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în Sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

Bietul Tudor Vladimirescu nu a murit totusi degeaba, pentru ca la 1821 s-a terminat cu domniile fanariote. Din pacate naravurile le mai pastram si astazi.
5
1540206044453 13-Mar-2009 20:31
supraevaluti si subevaluati
Nu am inteles nici o data de ce uni vor sa rastoarne o anumita ordine fireasca impusa de-a lungul timpului.
Cred cumva ca astfel vor capata o anumita notorietate, vor deveni genii ? Demoland intotdeauna ajungi sa te confunzi cu molozul si praful rezultat, si nu uitati diamantele se sparg foarte greu!
6
matrix4 13-Mar-2009 23:36
cea mai supra
Z Petre"Ştiu cazuri de profesori de istorie care au fost ameninţaţi de părinţi cu moartea, pentru că nu-i învăţau pe copii ceea ce li se spusese lor în şcoală"
stirile au aparut la PROTV la ora 5, sau a fost serial la OTV?
sau despre care tara ne vorbeste?

ps: sa ne bucuram totusi ca am primit civilizatia Fanarului (balcanica adica) de la acei domnitori subevaluati, care au introdus legi scrise cum sa colecteze birurile!!!
macar stapanirea austriaca de peste munti i-a pus pe bastinasi sa faca drumuri, sa regularizeze ape, sa cartografieze terenul etc
7
vlad38 14-Mar-2009 17:57
super
excelenta ideea acestui articol. Ma asteptam la mai multe comentarii raportat la numarul de vizualizari. Daca ar fi cu precadere astfel de articole am putea sa ne cunoastem mai bine ca natie si ne-am impaca cu noi insine. Dupa "nasul" meu, categoriile (supra si subevaluati) sunt corecte. Dar nu sunt in nici un caz de acord ca Nichita ar fi un supraevaluat. O anumita antipatie se trage de la faptul ca era in relatii amicale cu sistemul. Si ca avea succes- lucru impardonabil in Romania. Poezia lui e in continuare sublima si nu intamplatoare. Poti auzi un vers necunoscut si, fara ezitare sa spui: Nichita. Asta pot doar marii poeti. Se intmpla acelasi lucru si cu Eminescu. E drept, si cu Paunescu, dar numai pentru ca se simte excesul in tot ce scrie. Asa avem noi, instinct pentru poeti dar si pentru impostori in ale poeziei.
8
t m 16-Mar-2009 11:13
articol interesant dar fara folos in
societatea de azi unde cultura e la pamint, in invatamint nu se face scoala (azi-miine scot si istoria din programe, dupa reducerea nr. de ore, ca sa nu mai vorbim de faptul ca e tratata de genul un paragraf Mihai Viteazul- o pagina Esca si alte VIP create artificial de voi mass-media!), patrimoniul national e distrus cu o uluitoare rautate, iar televiziunile sprijina timpirea populatiei si sustinerea unei clase politice fanariote.
In ritmul asta o sa ajungem o natie de inculti si analfabeti ca si americanii pe care ne straduim amarnic sa-i copiem!
9
maevis 17-Mar-2009 00:48
poetul
mettyec (13-Mar-2009 12:36)
Replica
Admit ca meseria mea nu e cea mai potrivita ca sa angajez o polemica prezinta doar o fateta a problemei cu fanariotii astia, asa cum o vedea el si in mod sigur subiectiv, nu obiectiv.
intr-adevar rolul in istoria tarilor ro a fanariotilor e mult subestimat, au contribuit mult la modernizarea vietii in multe privinte, reforme despre care nu se vorbeste, f. importante, lucruri care de regula se ignora din cauza ca mai mult se retine aspectul istoric "de rusine" , coruptia si moravurile alunecoase pe care le aveau grecii astia. romanii sunt in general complexati.
10
maevis 17-Mar-2009 00:52
mentalitate superficiala
1540206044453 (13-Mar-2009 20:31)
supraevaluti si subevaluati
Nu am inteles nici o data de ce uni vor sa rastoarne o anumita ce ai tu !!!

e un proiect foarte bun si util acesta de a aseza diverse personalitati ale trecutului pe locul pe care-l merita, EXACT.
ACURATETEA UNEI ESTIMARI E EXTREM DE IMPORTANTA PT PREZENT SI VIITOR.

erori de aprecieri pot surveni usor in istorie si de aia e important de modificat si restabilit adevarul !
11
maevis 17-Mar-2009 01:00
Nichita rus ?
vlad38 (14-Mar-2009 17:57)
super
excelenta ideea acestui articol. Ma asteptam la mai multe comentarii raportat la numarul de era rus din cite stiu plus in relatii cu sistemul cum zici, de unde o antipatie...ai dreptate.

de acord ca e un articol super !!!
12
carina2 29-Mar-2009 21:44
subestimatii si supraestimatii
Nu stiu de ce e atat de greu sa vedem ca problema, de fapt, e nu ce am facut noi prin istorie, ci modul execrabil in care ne descompunem batandu-ne joc de ea. Si primii care sunt in putrefactie din acest punct de vedere sunt intelectualii. Sunt intr-o deruta care nu se mai termina si trag dupa ei si restul societatii, prin programa scoalara, prin "opinii" tamaiate stiintific facute publice in materiale precum cel de fata. E simplu. O elita deruta devalorizeaza ce are valoare si supravalorizeaza cea ce nu are. Exemplul il avem ... chiar in acest articol. Bai Stefane, ce naibii ma, te-ai batut cu turcii, ii tinusi la respect, dar ai fost un curvar, da-o incolo de treaba. Iar tu Grigorescule, mars d'acilea! Nu? Suntem, ca neam, cata istorie avem. Si cum nu avem istorie, ca ne batem joc de ea, nu suntem nici ca neam. Suntem o societate de adunati, de stresati dupa vile si de barfitori. Cam cum facem aici. Ne barfim istoria. Dar "da bine", nu? Suntem sofisticati si cu "constiinta sociala". Tudor Vladimirescu, ca termina cu jaful fanariot, facu doar o "zavera". Ce chestie!
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FEATURES
 
CELE MAI