Dar nu purta semnul întrebării, ci pe cel al unei exclamări entuziaste şi pline de speranţă. Am crezut asta mereu, cu gândul la o anume puritate a vârstei, la ataşamentele slabe ale tinerilor faţă de lumea pe care o părăseam atunci. Am crezut-o chiar dacă, în toamna lui 1990, luându-i un interviu la Paris, regretatul Al. Paleologu m-a tras de mânecă, explicându-mi că tinereţea nu este o valoare în sine, ci doar un dat, că e foarte important ce face cineva cu tinereţea de care se bucură. Deşi, raţional, îmi dădeam seama că are dreptate, m-am comportat mereu ca şi cum n-ar fi avut.
Publicitate
Am crezut, chiar dacă părea absurd. Şi am acţionat în consecinţă, încurajând, sprijinind, semnalând măcar orice tânăr în care radiografiam ori bănuiam anumite calităţi, unele daruri.
Trebuie să recunosc, după douăzeci de ani, că, dacă în alte domenii - literatură, arte, cărturărie - s-a mai întâmplat să am dreptate, în ce priveşte politica, m-am înşelat aproape în totalitate. Nu ştiu dacă din pricina mecanismelor de selecţie ale partidelor ori din pricina efectului lor deformator implacabil, „întinerirea“ vieţii politice a înregistrat un eşec glorios, juniorii aliniindu-se grabnic seniorilor. Acum e imposibil să înregistrezi vreo diferenţă între agresivitatea verbală a unor Guşă, Boureanu, Lavinia Şandru, Elena Udrea sau Ponta şi cea a „bătrânilor“ domni Năstase, Mitrea sau Berceanu. EBA stâlceşte limba română cu aproape acelaşi talent ca şi primarul sectorului 5, deşi teoretic a trecut prin mai multe şcoli decât dl Vanghelie.
În cazul Ridzi, coalizarea prostească în jurul cheltuitoarei şi obraznicei doamne ministru nu a cuprins nepermis de multă vreme doar conducerea partidului şi organizaţia de femei a PDL, ci şi pe junii partidului. Dl Boureanu, cu spectacolele sale de prost gust şi insultele fără frână, nu are nici un motiv să fie gelos pe dnii Vadim Tudor şi Becali, i-a ajuns voiniceşte din urmă. Eforturile dlui Sever Voinescu de a apăra ceea ce e de neapărat, gesturile dnei Ridzi, pe mai toate televiziunile, sunt măcar consternante. Spre cinstea lor, dl Cristian Preda mai spală onoarea tinerilor, iar dna Monica Macovei pe cea a femeilor din PDL. Doar să nu se trezească loviţi în moalele capului cu „disciplina de partid“! Domnii Chiuariu şi Adomniţei încă produc coşmaruri!
Că un partid se dovedeşte a fi la fel ca şi celelalte era de aşteptat, numai naivii incurabili şi-au făcut iluzii. Că întinerirea clasei politice, la nivelul tuturor partidelor, a ajuns într-o fundătură mi se pare mult mai grav. E clar că, în 20 de ani de pluralism politic, după mai multe rotaţii la guvernare, am reuşit să producem o clasă politică a cărei principală calitate este autoreproducerea. Chiar când este dispusă să accepte „sânge proaspăt“, are mecanisme infailibile pentru a-l „strica“. Nici nu mai cred că avem o soluţie politică, instinctul de autoconservare este atât de puternic încât aceşti ipochimeni nu vor risca nimic, de teamă să nu-şi taie craca de sub picioare. Din afara câmpului, în afara soluţiei revoluţionare - revoluţiile sfârşesc prost la noi! -, ar fi naşterea societăţii civile. Din păcate, într-o societate incapabilă de orice acţiune în afara absenţei la vot!
...destul de trist tabloul si cum nu se poate de adevarat. Si, asa e, e greu de vazut de unde poate veni solutia, cind clasa politica e asa de imbatrinita in rele, iar societatea atit de inerta. Cred ca va simpatizeaza dl. Grebu! Si de aceasta data, desenul este exceptional!
Solutia este responsabilizarea tuturor celor implicati in viata publica. Pentru aceasta este nevoie doar de \"VOCI\", care sa prezinte societatii romanesti solutia care ii poate responsabiliza pe cei amintiti mai sus, solutie care exista de...16 ani, si care a fost ignorata de toti cei care azi se arata oripilati de situatia in care ne aflam! Eu am solutia si doresc sa stiu daca este cineva dispus sa-si puna \"VOCEA\" in slujba exorcizarii Raului din societatea romaneasca!!! Daca va exista cineva sa ma contacteze prin intermediul Cotidianului, sau sa fiu invitat la redactia Cotidianului! Dar ma tem ca toate \"bocetele\" pentru starea Tarisoarei, sunt doar pentru \"imaginea artistica\"! As dori ca timpul sa nu-mi confirme aceasta temere!!!
...m-ati facut curios, d-le/d-na rizoaicad.arges! sigur, nu sint o personalitate cunoscuta, probabil nu pot fi o VOCE, dar nu credeti ca si oamenii obisnuiti pot face ceva? imi spuneti si mie solutia, rogu-va?!
Cu siguranta ca oamenii obisnuiti vor putea face foarte multe, dar numai dupa ce VOCILE cunoscute opiniei publice vor face cunoscuta solutia, care indubitabil va avea efectul scontat! Va pot spune ca solutia amintita va aduce o renastere generala societatii romanesti, deoarece va revigora fibra morala si vointa poporului roman, prin revigorarea fibrei morale si a vointei fiecarui individ! Va mai spun ca solutia i-a fost oferita Presedintelui Basescu, cu Scrisoarea Nr.86 din 4-01-2005, careia nu i s-a dat un raspuns, alb sau negru, nici dupa 4 ani si jumatate!!! Aceasta situatie arata cat de mult il intereseaza pe Basescu prezentul si viitorul Romaniei!!! Rogu-va mai aveti rabdare. Poate ca una dintre VOCILE indignate de starea societatii romanesti sa fie sincera si sa ma contacteze! Mai astept!
Bineinteles ca e comod sa fac acum pe desteptul, dupa ce in primii ani postdecembristi amavut si eu iluziile (a se citi comoditatile) mele.... Ideea de baza este insa ca meseria de politician roman are inevitabil o anume fisha a postului. Pe care o impun alegatorii. intr-o lume tare grabnica la asudui politicenii, dati-mi mie voia sa vad ca problema vine totusi de la omul de rind si cu vot. Aaa, ca vreun genial ar putea misca lucrurile spre altfel - e posibil, atita doar ca nu avem contract sa ne bucuram tocmai noi, acum de asa pogorire. // In ce priveste iluziile postdecembriste. mereu imi fuge azi mintea la Coriolan draganescu... Ori la actorii care pornesc in roluri candide si sfirsesc in cele mature de lichele. Sint zeci de exemple.
..mă iartă ca aşa tîrziu recunosc că am fost un bărbat grăbit şi-am uitat să-ţi spun săru'mîna pentru generozitatea cu care ai construit imaginea lumii rezistente la "nemţie".
Nu'ş de mai contează, acum, dar eu de la bun început am remarcat acribia ta, dar m-am luat cu alea-alea şi-am uitat ce era mai important.
Se poate şi mai rău, zău! În Toate pînzele sus, Ibrahim găteşte un borş de perişoare mărunţite cu satîrul. Rumînii vin rupţi de lamuncă, înfulecă, nu zic nimic, doar Ibrahim cu ochii roată, întreabă "Estem bun, bre?" La care Gherasim i-o tîrînteşte "Hm, cam mărunţite perişoarele!".
Siktir! - se scandalizează finul bucătar. Pe bună dreptate.
...pista falsa, ca e un fel de pesimist structural combinat cu un meliorism capatat prin exercitiu. desi citeste o persoana din prima secunda, ii acorda fiecareia un fel de prezumtie de nevinovatie, uneori dusa pina la absurd. E interesant ca tip psihologic. Uneori, imi reporseaza ca-l studiaza, dar reprosul e blind. Dar daca va citi ce-am scris aici, ma tem ca voi avea parte iar de reprosuri - calme! Ceea ce, desigur, e si mai greu de dus!
Bine-ai venit acasă! Ai avut noroc - aşa eşti tu, norocos! - cu o durere de cap cumplită şi (nu) din senin ivită, că iar m-aş fi răzvrătit. Dar nu m-au ţinut puterile, aşa c-am lăsat-o cum ai zis tu. Dar tre să se fi întâmplat ceva şi cu tine, că, de obicei, nu-ţi ia atâta vreme, dragă! Te iert, că amu ce ţi-oi face, no! Oameni suntem!
Da, se poate si mai rău, ai dreptate! Numai că eu n-am prea ştiut, că-n urbea scolastică, o baltă liniştită de felul ei, n-au prea fost prăpăstii şi nici valuri cari să mă-nspăimânte. Da, precum văd, pe-aiurea-i mult mai neagră viaţa... Citesc ceva interesant (nu-ţi spun ce), da foaaarte-foaaarte crud.
Dacă la 36 de ani (cu unul mai puțin decât am eu acum) cineva spune: Speranţa e în tineri!, asta înseamnă că mi-a cam trecut vremea... Ce chestie! Nici măcar n-am apucat să-mi dau bine seama...
Anul trecut m-au invitat colegele din preuniversitar la un cerc pedagogic, să ţin o lecţie model, în care să integrez metodele astea active, care sperie pe toata lumea. Şi m-am pregătit eu din toate puterile, pentru că îmi rămăseseră în minte cercurile pedagogice din primii mei ani de învăţământ, când eu eram foarte tânără, iar domnii şi doamnele erau foarte învăţaţi (ardelenii scriu, în general, puţin, dar (tot în general) ştiu carte: adică, cine ştie, apoi ăla ştie!). Şi mă duc eu acolo, blindată cu power-point-uri, cu imagini (pregatisem Moara cu noroc, faţă-n faţă cu Hanul Ancuţei), citisem de nu-mi venea a crede, să nu ma fac de râs, no! Şi când ajung acolo, din aprox. 50 de persoane, vreo 5 erau mai în vârstă decât mine, celelalte ori îmi fuseseră eleve, ori îmi fuseseră studente. Am avut senzaţia unei lovituri de ciomag în moalele capului. A fost prima dată când am văzut cu ochii mei că nu mai sunt eu... cea mai tânără!
Pentru că, trebuie să vă spun, eu cred că am fost cea mai răsfăţată profă din oraşul acesta, unde am găsit oameni minunaţi la catedră. Poate de aceea sunt astăzi atât de... derutată, pentru că oamenii aceia nu mai sunt, iar eu, ca Moromete, m-am trezit singură, în mijlocul unui val de necunoscuţi.
Nu mi-e teamă de ei, ba chiar am mari speranţe şi mulţi vor confirma. Sunt sigură de asta. Dar pentru că ei sunt mulţi, iar eu sunt una, mă tem că nu-i voi putea primi pe toţi aşa cum am fost eu primită, cu braţele deschise.
Am fost atât de răsfăţată, încât nici măcar n-am observat cât de bătrâni erau profesorii mei (niciodată nu voi putea spune colegii mei, deşi i-am cunoscut la catedră, nu la clasă). Am observat asta abia acum, când nu mai prea am cui să mulţumesc.
...ce spuneţi Dvs, domnule Petraru, chiar foarte bine.
Eu însămi, comentând articolul precedent, am făcut referire la debutanţi, înţelegând prin aceasta nu atât persoane foarte tinere, cât oameni care n-au mai lucrat până acum într-o redacţie; să nu mai vorbim de una cu tradiţia Familiei!
Am dormit vreo 5 ore dupa-masa, ca aveam o cumplita durere de cap. Acum, de 10 minute a inceput sa ploua. Parca s-a mai descarcat atmosfera.
Inainte de a fi mamă, lucram mai bine noaptea decat ziua. Apoi, o data cu venirea copilului, eram atat de obosita, ca nu ma puteam concentra nici ziua, d-apoi noaptea... De vreun an mi-am revenit abia. Si, cand obosesc, ma opresc. Lucrez cand am tragere de inima (altfel nu pot).
LAntonesi face parte din generaţia mea - diferenţa dintre noi doi ar fi de 3-4 ani, că văd că e secret de stat. Cum eu aveam 38 de ani la Revoluţie, el avea 35, maximum. Tînăr sau bătrîn?
Nu e o pistă falsă vîrsta fiindcă, atunci, şi articolul de la care pornim este bazaconie. E vorba despre "generaţia aşteptată" încă de-acum 20 de ani. După cum pune LAntonesi problema, îl cam aşteptăm pe Godot.
Prima temă a discuţiei ar putea fi: De ce n-ar avea şi cei invocaţi de LAntonesi, aceleaşi aşteptări de la generaţia venind din urmă, de vreme ce ţi ei se află la vîrsta la care şi noi "visam" la generaţia venind din urmă? De pe la ce vîrstă începi a-ţi pune nădejdea în generaţia următoare? "Te retragi", recunoscînd că aparţii unei generaţii pierdute?
Ai putea spune, cu oarece temei, că încă de pe la 35 de ani.
Există o pistă falsă aici, dar în ideea de "voce" (vorba unui colecţionar de voci, de pe-aici, personaj din Vînzătorul de păsări, probabil). Vocea de acum 20 de ani sună altfel acum; la fel - tema; tot aşa - variaţiunile. Pînă şi instrumentul, doamnelor şi domnilor, e altfel încordat, e lirică lăută - azi, din chimvalul izbăvirii d'antan.
Nu e prea clar despre ce avem a vorbi. Despre "inadaptarea" intelectualului? Ori despre inadecvarea la comandamentul "vremii revoluţionare"? Nu cumva doar despre lasitudinea de a ţine piept "revoluţionarilor de profesie"? Sau - cam trist dar cît de uman? - despre neînţelegerea lumii în care trăiam, trăim şi din care ne retragem ofensaţi dar demni? Cum am spune: Noi am făcut ce era de făcut, dar n-a fost de ajuns, şi nu din vina noastră. Căci nu sînt vremile sub om ci bietul om - sub vremi. Alţii la rînd, că doar nu tot alba la roată!
Dar cît de bătrîni să fim cînd nici n-am păşit pragul sexagenar? Mai ales, pentru ce anume - bătrîni?
Deci, aşteptarea generaţiei următoare e semn al neputinţei, marcă a eşecului orgolios-asumat individual, cînd el e doar colectiv, deci neimputabil.
De ce? Pentru ca vinovatiile si esecurile sint mereu separabile, individuale, pe cind sperantele se croiesc cam impreuna! Aici a nimerit-o Conventia! Bietul om e si nu e supt vremi! Pentru ca fie poate incerca sa schimbe vremile, solutia pentru care a optat man, fie schimba locul pentru altul cu vremile avansate, cum am procedat eu! In momentul 90, era firesc sa-ti pui sperantele in cei mai tineri, cred. In fond, toti erau afectati de lumea in care traisera, cu atit mai putin, cu cit traisera mai putin. Nu altfel procedase Moise atunci cind i-a purtat pe evrei prin pustie pina au murit toti cei nascuti in sclavie, inclusiv el! Asta e diferenta - noi l-am pus baci pe Iliescu sa ne izbaveasca! Si nici el n-a avut stofa de Moise devreme ce n-a stat deoparte!
Cit priveste cazul in speta - care retragere? Pai daca se retragea nu pleca omul unde vedea cu ochii, eventual chiar acolo de m-am reintors eu?! Sigur, vorbeste aici, pe linga prietenie si un fel sentiment difuz al vinovatiei, desi nu mi-a dat vreodata de cind ne-am revazut vreun semn ca ar fi cazul! Dar, citeodata, nu trebuie sa-ti dea cineva vreun semn! Asa ca am ales sa-l sprijin cit pot in ce s-a pus in minte de cind ne-am revazut incoace, dar sa nu ma bag in fata!
...exemplul cu Moise nu-mi apartine, il stiu de la el, caruia i-l evocasera in 1990 tot Al Paleologu si Paul Goma. Sigur ca poate parea vetust si idealist sa evoci exemplul unui personaj cvasi-mitologic, sigur ca epoca moderna e mai grabita decit vremurile vechi, dar la ce-ar mai servi toata mitologia daca nu am lua-o drept reper? Valoare are doar imposibilul, halucinantul! Sarja cavaleriei poloneze impotriva tancurilor nemtesti e o imbecilitate din punct de vedere militar, dar dimensiunea militara este doar una din cheile de lectura! A bon entendeur, salut!
Am vorbit cu Virgil Iordache, o singură dată - în septembrie 1990. Era preşedinte al FSN. În vastul său birou de preşedinte, unde era o masă lungă, goală. Mai era un telefon direct cu \"Petrică\", mais Gaston y etait jamais au telephon. Eram patru, cu amicul care mă dusese acolo, cu BB Teodorescu - azi consilier la Cotroceni, dar şi fost ministru în guvernul Ciorbea. Cum amicul şi Bujor aveau ceva de tăinuit, m-am trezit conversînd cu Iordache, în care l-am recunoscut, imediat, pe-al meu - vorba Inimioarei. Pentru cine n-are idee, \"noi\" sîntem o sectă răspîndită-n lumea largă, fără organizaţie şi structuri, ai cărei membri se recunosc după limbaj. Acea parole (vorbire) care dă seama de langue (limbă) semnalizînd Et in Arcadia ego. Arcadia nefiind neapărat Academia, poate grădina Lyceumului - mai curînd, unde peripatizăm cu toţii, o vreme - neapărat.
Îl priveam cu rezervată curiozitate căci era liderul formal al formaţiunii guvernătoare, aliat al duşmanului de moarte al Proclamaţiei de la Timişoara - în calitate de semnatar al Proclamaţiei, m-am gîndit.
Avea un aer fericit, de amfitrion, bucuros de oaspeţi. Apoi m-am gîndit că era bucuros a-şi fi întîlnit limbajul pe care degeaba-l aştepta de la \"Petrică\" et ejusdem farinae.
L-am atacat cu \"modelul suedez\", just intuitiv fiindcă am constatat că astfel îl înhămase Ilici ca edecar, la carul exagerat-alegoric al FSN. \"Să aruncăm ancora înainte!\", mi-a zis, cînd eu clătinam băbeşte din cap, căci modelul suedez se baza pe o coeziune socială la care nici atunci - cum nici acum - nici nu puteam visa, darmite visa. Tocmai fusese învinsă Golaniada, şi nu mai era decît un an pînă la mineriada care să-l măture şi pe \"Petrică\", apelabilul telefonic niciodată de găsit.
Bucuros că voiam \"să mă alătur\" - deşi eu nu prea voiam, fără a şti clar de ce - Iordache mi-a arătat o schiţă în care FSN creiona atragerea sindicatelor: V-ar interesa?
Inimioară, ce spui tu acum, incercam eu sa va explic in urma cu ceva vreme, dar cred ca n-am reusit sa fiu prea clara; vad ca tu o spui mai bine decat maine, de unde ca adevarul nostru tine de reprezentarea noastra. Eu sunt de acord cu tine in tot ce spui, dar asta... alterapars!
Eu am inteles altfel articolul asta, anume cam asa: domle (ar zice LA), acum 20 de ani strigam entuziast ca speranta e in tineri, in generatia curata care va sa vie; douazeci de ani generatia asta n-a prea venit, si-a trebuit sa ne repliem tot noi, care am fost nitel atinsi de sistemul ticalosit; azi, dupa 20 de ani eu sunt tot aici, generatia tanara a venit, dar am impresia ca e pe acelasi calapod cu generatia de-o credeam io de-nlocuit!
Asta e! Cam mare pretul, da, no! Sa n-avem si noi prozelitii nostri???
Chestia intristatoare, dle LA, este ca ticalosii intotdeauna au grija sa lase urmasi, pe cand oamenii de bine sunt mai putin atenti la chestia asta. Cred ca stiu si de ce: oamenii cinstiti, cari n-au facut rau nimanui, nici nu se asteapta ca cineva sa le faca rau. Or ticalosii, sunt ei ticalosi, dar nu neaparat atat de prosti, incat sa nu-si dea seama ca ticalosia are, totusi, picioare scurte. Si-atunci ei stiu ca e doar chestiune de timp, ca se va sfarsi cu matrapazlacurile... De aceea au ei prozeliti: pentru ca au avut grija sa-si pregateasca prabusirea si, mai ales, pe cei care sa-i prinda, in cadere, sa le-o atenueze...
Mi-am amintit un banc cu Lenin, unde un fost tovarăş al lui din ilegalitate avea o dilemă: Să-i spun adevărul, se-ntunecă figura luminoasă a tovarăşului Lenin. Să nu i-l spun, înseamnă să-l mint pe tovarăşul Lenin.
Adevărul avea vreo 3 trepte, ca o rachetă spaţială: prima - FSN voia să juguleze mişcarea sindicală, încă din faşă; a doua - omul ăsta accepta senin o manevră antirevoluţionară şi antidemocratică; a treia - foaia aia de caiet dictando, odată încăpută pe mîna lui PM Băcanu, de pildă, ar fi putut produce o explozie de indignare. (A ajuns, chiar la Băcanu, şi n-a produs ni-mic. Concetăţenii mei prozaic-didacticişti o luau metodic: Democraţia este 1) am scăpat de Ceauşescu; 2) avem căldură, lumină, televizie, magazine pline, paşapoarte; 3) noi să fim sănătoşi!)
I-am atras atenţia doar asupra ultimului aspect. Cu politeţea rară a oamenilor de mare caracter, m-a asigurat că avea deplină încredere în mine.
Aşa-l pomenesc, de-atunci: Preşedintele Deplinei Încrederi.
Acel Iordache chiar era un om tînăr. De vîrsta mea fiind, chiar am simţit imboldul de a-l mîngîia părinteşte pe cap. Măi, fiule - i-aş fi zis - da' tu chiar nu ştii nimic despre activişti!
De teama de a nu izbucni în plîns moşnegeşte, m-am eschivat: Mă mai gîndesc şi vă anunţ.
De-atunci încoace, de cîte ori auzeam despre Revoluţia furată, simţeam nevoia aloolurilor tari: Nu v-a furat-o nimeni, căscaţilor! Voi aţi rătăcit-o.
Deci, d-le Antonesi şi dragă Marcele, au fost două mari tabere: revoluţionarii profesionişti şi căscaţii din vocaţie. La ce ne-am mira că primii şi-au impus modelul, că tînăra generaţie e după chipul şi asemănarea lor, iar nu "a noastră" (cu toată modestia de care nu sînt capabil decît în mari momente, ca acesta).
exemplul cu pribegia in pustie, mi se pare foarte potrivit.
Omul stia ce stia: nu vor fi niciodata liberi, daca sa vor stabili la casele lor cu mentalitate de sclavi. Corect.
Oare mai tre sa treaca, si la noi, 20 de ani, domnule Petraru?
Inimioara, tu da-i nainte! Sau iar ne lasi in suspans?...
...nu-l chema Virgil, dar nici nu-mi amintesc acum prenumele. Tin insa un gest remarcabil al d-sale - a fost singurul care a inteles exact unde ii conducea dl. Iliescu pe parlamentari cu recunoasterea independentei Moldovei in 1991 si a fost singurul care a votat impotriva! Restul mai asa ca ovinele la strunga!
...ca vor trebui sa treaca macar 20 de ani! e clar ca raposatul domn Brucan ori era de un optimism incurabil, ori intelegea altceva prin democratie si normalitate!
Daca mai tre sa treaca 20 de ani, sa zicem ca primesc. Da cu o conditie: sa se cam schimbe!
Ma tem ca generatia mea ar cam trebui sa-si asume ceva responsabilitati. Nu doar in politica! Pretutindeni!
...politica e, pina la urma, partea cea mai de suprafata a vietii, cea in care punem cu totii problemele comune! pe care le delegam unora, pe care ii credem competenti sau macar binevoitori sa le rezolve, noi incercind sa raminem la chestiunile individual mai importante - de la profesie la dragoste, ca sa spun asa. uneori si in alte locuri, chiar si sint asa. nu acum, nu la noi! asta e!
Chiar nu-i stiu, ca nu m-a interesat pana acum.
Uite cum am judecat eu:
Domle, eu nu ma pricep la politica. Eu sunt dascalita si asta stiu sa fac. Politica, imi imaginam eu, o fac oameni care se pricep. De aceea m-am si dus la vot: ca sa imputernicesc pe oarescine sa decida si pentru mine, care nu ma stiu la nustiuce trebi la nivel inalt.
Dupa aia, am dormit linistita. Pana cand nepriceperea lor a inceput sa ma ingrijoreze: intre timp am mai crescut, am familie, copil, iar fata lumii a inceput sa se schimbe si pentru mine.
Acum realizez ca nu prea stiu mare lucru! Nu cunosc persoane (decat aleator), dar, mai rau, nu cunosc mentalitatea, ceea ce e mult mai grav. Si ca mine mai sunt atatia!
Marcele, dar de generalul Lebed, ştii? Era comandantul Armatei Roşii din Basarabia. A zis că, dacă românii nu se potolesc, el e la Bucureşti, în 48 de ore.
Fiindcă nu erai în ţară, la revoluţie, îţi pot spune un secret - dar rămîn-ntre noi, bine? Lebed avea dreptate, putea intra-n ţară ca-n brînză.
Prin Iordache, se mai înţeleg şi alţii. Care-au făcut mai mulţi purici pe-acolo, dar tot au lăsat lupta şi şi-au văzut de altea alea.
---
Sorry, mă eclipsez o oră. Nu mai mult, promit!
Dar in aia bine crescuti.Din pacate,nu pot fi crescuti in eprubeta sau in sere.La noi cresc de mici in minciuna,coruptie,ipocrizie,falsitate,manele,viole nta,etc.De noi,astia care ii criticam.Si atunci ce dracu' de pretentii sa avem de la ei,daca sunt copia noastra?!
..d-le MTV61? am putea oare spera sa fie non-conformisti fata de moravurile si naravurile noastre? nu e noncoformismul e caracteristica a virstei? sau, de cind cu "generatia PRO" (imbecila formula!) s-a dus naibii orice noncoformism si orice capacitate de distantare? nu am raspunsuri, intreb si eu.
Stai sa vedem. Le luam pe rand:
1. Daca vrei sa ma intrebi cata nevoie au tinerii mei de modele si daca preiau ei ceva din eventualul model, cred ca am un raspuns.
2. Daca ma intrebi cine formeaza modelul, cred ca am doar jumatate de raspuns.
Dar sa stii ca nu-s eu specialist in asta! Atata ca ma aflu mai mult intre tineri!
Tinerii mei au - la modul declarat si sustinut - nevoie de modele. Mi-au spus nu o data. Sufera, saracii, ca sunt adeseori repeziti de cei mari, ca nu li se explica anumite lucruri greu de inteles de catre ei, ca li se pretinde mai mult decat mintea lor poate pricepe la varsta asta. Aici trebuie sa le dam dreptate. Eu insami cred ca prea ii judecam prin prisma a ceea ce suntem, nu, cum s-ar cadea, prin prisma a ceea ce eram la varsta lor.
Neajunsul mare e ca tinerii mei vor prea ades retete, or asta mi se pare deja periculos, pentru ca nimic nu poate garanta ca experienta mea este cea mai graitoare sau ca faptele mele sunt cele mai curate.
Primul rol, în ordine cronologica, il au cei sapte ani de acasa, croiti pe o gandire sanatoasa: nu capul in pamant, dar nici obraznicie!
Al doilea, este cel al educaţiei prin scoala si biserica (si viceversa): nu magister/pontifex dixit, dar nici negarea lor vehementa.
Al treilea, cred eu, este discernamantul propriu: nu iau de bun tot ce spun unii sau altii, dar, daca zece imi spun ca sunt beat, ma duc si ma culc!
Anuntati-l pe d-l Antonesi ca ma poate suna la numarul de telefon 072396673Y, Y fiind radacina cubica a lui 8(opt). Daca doriti ma puteti suna si dv. oricand.
Va multumesc anticipat ! Rizoaica D.
(De la barabatus - curajos. De unde şi-n Mioriţa: Şi cai învăţaţi, şi cîini mai bărbaţi. Mă tem că generaţii de mari interpreţi ai lui Tipătescu n-au ştiut chestia asta.)
Tinerii au nevoie de modele... de succes, nu de orice model. Definim succesul?
...Nu-i cumva revolutionarul ala romantic de la Timisoara, ginerele lui Dan Iordachescu?
A fost o scurta perioada consilierul lui I.Iliescu la Cotroceni - dupa ce s-au impacat - si apoi, drept multumire, "demiurgul" Romaniei postrevolutionare(?), in ultima luna de mandat, l-a numit la sefia Insitutului Revolutiei Romane(?!) care mai are si un muzeu, daca nu ma-nsel.
La Vrata - Mehedinţi, am văzut - acum 25 de ani - cum asculta muierea de bărbat, nu crîcnea înaintea lui, nu se-aşeza în prezenţa lui, nu mergea în rînd cu el ci numa' la trei paşi îndărăt. Şi nu se băga-n vorbă ne-ntrebată.
Nu te presez, nu te scot la tablă. LAntonesi generaţia ta o are în vedere, de ea este el dezamăgit - vezi şi tu numele înşirate de el. Tot generaţia asta o avea în vedere şi acum 20 de ani, cînd îşi punea speranţe în ea.
Tu ziceai că tinerii au nevoie de modele. Eu zic că ei au nevoie de modele dar de succes, nu de ratare.
Care a fost modelul tău de succes? De ce te-ai făcut latinistă şi nu te-ai făcut Elena Udrea?
Dacă ţi se pare prea personal, te avertizez în legătură cu pericolul de a vorbi "în numele generaţiei", "la modul general" - vorbe de doi lei, cu care pierdem vremea dîndu-ne grav-preocupaţi de situaţia.
1. Daca vrei sa insinuezi ca m-as teme de/ori as avea nevoie de aprobarea lui LA, nu trebuie sa-ti bati capul: o data ca eu asum ce spun, apoi ca n-am semnat vreun pact de neagresiune. Mai degraba ma tem de tine, nu atat pentru ca nu stiu cine esti, dar, nestiind cine esti, ma tem sa nu te dezamagesc. Si in Ardeal, femeile se baga-n vorba numai cand barbatii isi fac vreme sa le asculte... No.
[Tinerii] nu sunt de un caracter rău, ci sunt de un bun caracter datorită faptului că nu au observat multe răutăţi; sunt şi creduli, pentru aceea că nu au fost încă mult înşelaţi. Sunt şi plini de speranţă, căci, precum cei ameţiţi de vin, tinerii sunt de un temperament cald, ca urmare a naturii lor; totodată, de altfel, şi datorită faptului că nu au ratat multe lucruri. De asemenea, ei trăiesc de cele mai multe ori în speranţă, căci speranţa este proprie viitorului, pe când amintirea este specifică trecutului, iar pentru tineri, viitorul înseamnă mult, trecutul înseamnă puţin… . Aristotel, Retorica, Traducere, studiu introductiv şi index de Maria Cristina Andrieş, Editura Iri, Bucureşti, 2004, pp. 235 sqq.
Este posibil ca o persoana in care astazi crezi, sa te dezamageasca maine, cu atat mai mult un tanar, care naiv si pur, nu se stie apara de coruptie, mai ales de cea a sufletului. Manat de elan, tanarul voieste, cel mai adesea, totul, dintr-o data, ceea ce nu-l impiedica sa dea in cap astazi celui pe care ieri il slavea, mai ales daca nu mai are nimic de castigat de la dansul. Nu?
Da scrie intr-o carte ca... pacatele tineretelor nu se vor pune la cantar. Mai stii???
Inteleg ce spui tu, cum ca de folos ar fi tinerilor modele de succes, nu de ratare...
Dar e greu sa stabilesti care, ce... Pentru ca ceea ce pentru unul e succes, pentru altul e nimic, iar pentru un al treilea ar putea fi ratarea cea mai crunta! Si invers: ceea ce pentru unul este un esec (nenorocul de a fi doar... primar si nu prefect, sa zicem), pentru altul ar putea fi sansa vietii, daca statutul primar il ridica de la acela de muncitor in 3 schimburi. De aceea, spun eu, nu exista retete.
Din punctul meu de vedere, exista un infinit de retete, cum exista si un infinit de definitii ale succesului. Emite una/sau mai multe si o/le comentam!
O sa-ti raspund, daca tot m-ai intrebat. Oricum as lua-o, modelul meu ramane un dascal... (desi am urat scoala toata viata mea).
Primul a fost invatatoarea mea, si o spun aici, cu toata raspunderea: INVATATOR, CUM AM AVUT EU, N-A AVUT NIMENI, NICAIERI, NICIODATA! Ce bădiţa Vasile, ce dl Trandafir, ce dl Vucea??? Vax albina crema puca! Invatatoarea mea avea cea mai frumoasa voce, scrisul cel mai frumos din lume, stia cele mai frumoase poezii, citea cele mai frumoase povesti si picta cele mai frumoase chestii. De aceea, nu mi-am dorit decat sa fiu invatatoare. Dar am picat la liceul pedagogic... si am facut 2 ani de mate-fizica!
...mi-am amintit de profa de romana din generala, cea mai buna dascalita pe care am cunoscut-o vreodata: ea mi-a deschis poarta literaturii, nu prin comentarii dictate si nici prin ce-a spus X critic despre Y scriitor, ci prin textul insusi, ca-i al lui Q, ca-i al lui Z, ca-i al lui Ţ. Am zis: nu-i nimic, ma voi face profa de romana! Trec la filo!
Dar trebuia sa dau diferenta din limba latina! Si asa am ajuns la Doamna (SSTL), o profesoara pensionara, jumatate poloneza, jumatate nemtoaica, din Bucovina de Nord, ajunsa aici stiti voi cum; femeia incepuse clasicele la Cernauti si le sfarsise la Bucuresti. Sapte ani am cutreierat lumea impreuna, de la Plaut la Goethe, de la Dostoievski la Cicero si retur.
Am ajuns studenta la clasice si-am cunoscut o alta doamna, acum nonagenara aproape, care m-a readus la text prin gramatica si de aici, m-a condus spre doctorat, pe aceeasi linie (am adaugat ulterior pragmatica lingvistica).
Am aceste cateva mari repere (pentru mine, foarte mari!), la care se adauga altele, nu mai putin insemnate, dar de mai scurta durata.
Nu puteam fi politician, ca n-am apucat sa-mi dau bine seama, deci n-as putea descrie din memorie fizioanomia... cui sa zic??? a Elenei Ceausescu! Nu ma interesa! pentru ca toata viata mea am fost in... alta parte!
"Trebuie să recunosc, după douăzeci de ani, că, dacă în alte domenii - literatură, arte, cărturărie - s-a mai întâmplat să am dreptate, în ce priveşte politica, m-am înşelat aproape în totalitate."
N-ar fi mare lucru dacă, în politică, n-ar veni oameni din "literatură, arte, cărturărie" (învăţămînt superior, să fie, cercetare ştiinţifică - poate)? La rigoare, chiar Ştiinţele politice produc specialişti în acele ştiinţe, nu politicieni.
Acum, ori nechemaţii din "literatură, arte, cărturărie" s-au refugiat în politică; ori politica ar darul de a strica tinerii - oamenii, în genere.
Să urmărim pe viu fenomenul. Începusem cu Claudiu Iordache, coleg de semnătură cu LAntonesi (pe Proclamaţia de la Timişoara) congener cu mine, Marcel, Băsescu, Tăriceanu, Petre Roman, Berceanu, CV Tudor, Pleşu, Liiceanu şi - ultimul pe listă, cu voia dv., A Năstase. A, să nu-l uit pe TRU - e important!
Deja, se pot grupa: politicienii pur şi simplu, politicienii ocazionali (Pleşu, Roman - de-acum) nepoliticienii (urna cu iepuraşi, de unde sare elefantul TRU). Cum toţi am avea în comun nu doar leaturile ci şi formaţia intelectuală din aceeaşi vreme, să se explice de ce am funcţionat (cei care) ca dascăli (modele, îndrumători, pur şi simplu "şefi") pentru generaţiile de tineri studioşi; ca stricători (tot cei care) de tineri intelectuali, odată intraţi în politică.
Ce are politica atît de toxic, încît rezistă la tratament numai cei dotaţi de la natură cu obrazul gros şi stomac de struţ?
Promisiunea parvenirii? Profesional, poţi parveni şi la nivel universitar - după cum dovedesc prea multe şi prea triste referiri la năravurile lumii academice româneşti. Material, nici nu ai nevoie de şcoală, e de ajuns să fii Marean, Adrean, cioban.
Mirajul notorietăţii? Mai productive ar fi mass media, adversatingul, fotbalul.
Să ne lămurim, Inimioară: o iau maieutic, nu socratic.
Un coleg de partid, tanar, care (din pacate pentru partid) profeseaza in UK, care ti-a citit articolul si ale carui idei le apreciez foarte mult mi-a dat o explicatie a fenomenului comentat de tine.
Citez: "Situatia cred ca este la fel si in Ghana, Congo, Bangladesh. Numai popoarele mari au selectia elitelor cat de cat riguroasa, pentru ca la virf, si politic, si stiintific, sunt intr-o competitie reala (de asta nostalgicii comunisti scolarizati la Moskova sau Leningrad duc dorul URSS).......La noi trebuie niste administratori de bloc oleaca mai versatili.......Tristetea este in universitati si Biserica."
Scuze ca am lipsit la un schimb de idei atit de generos, dar am patit-o. Am iesit cu niste mici treburi in oras, iar afara era atit de cald incit la intoarcere m-am asezat pe pat si am dormit vreo patru ore. Interesant ce scrieti alterapars, dar nu stiu de ce am impresia ca v-ati oprit cind trebuia sa intrati mai adinc in tema.
George, marea problema nu mi se pare a fi ca au intrat oameni din afara politicii in politica, profesionisti in afara de cei de origine securisto-comunista nu erau, ci ca n-au ramas multi acolo! Sint convins ca fiecare a avut motivul lui. Eu i-am reprosat lui LA, de pilda, retragerea, dar motivele lui mi s-au parut imbatabile. Nu atit in discutii, ca n-a spus mare lucru despre asta in afara de ce a spus presei, dar vazind ca nu ma las, mi-a dat sa citesc ultimul caiet, erau, sint vreo 6 - 7, din Jurnalul unui administrator in vremuri secetoase. Mi-a inchis gura in chestiunea asta. Poate le va publica vreodata.
Nu putem noi schimba politica, ea rămîne o troacă în care te mănîncă porcii dacă te amesteci. Decît să fii mestecat de porci, mai bine rămîi vegetarian.
\\\"Merge şi aşa\\\".
Marcele, acum mă cer eu afară. Oricum, îmi displac monologurile, intervenţiile nenumărate, nu fiindc-ar fi ale mele - şi sînt sătul de mine însumi - cît fiindcă sînt total contraproductive. Am văzut eu cum am blocat, şi nu dor o dată, comentarii la teme interesante, doar pentru că am turnat masiv. Oamenii ce să mai zică, dac-a venit ăsta şi-a predicat p\\\'aci? Să-i fie de bine! (Sper.)
...esti mai inspirat decit mine, pleci pe racoare! cel putin asa sper! poate tu esti plictisit de monologurile tale, eu le citesc cu interes, cred ca si lainimaesteunleac/alterapars!
Iubitule, iata-ne ajunsi la ceea ce, inconstient si involuntar avansam eu in cateva comentarii pe aici: GENERAŢIA ACEEA, DESPRE CARE TU VORBESTI, IMI ESTE TOTAL NECUNOSCUTA!
Modelele mele ţin de cel puţin una, daca nu doua generaţii inainte: oameni scoliti in perioada interbelica, aici ori pe aiurea, mai ales pe aiurea, la Viena si Berlin, la Budapesta si Paris, la Bruxelles ori Geneva, si, ca-n Ardeal, la Roma.
Prin urmare, nu cred ca pot face faţă exerciţiului maieutic propus de tine: nu din lasitate, nu din indiferenta! Pur si simplu nu va cunosc! Poate de aceea ma si aflu azi aici, dintr-o nevoie de socializare, sa zicem. Cand m-am pomenit fata-n fata cu generatia voastra, in urma cu vreo trei-patru ani, ma aflam deja eu insami la un anumit grad de maturitate, iar nevoia de modele incepuse deja sa se estompeze.
Cu siguranta ar putea raspunde insa cineva din generatiile pentru care ati servit de modele: ei vor fi stiind cat le-ati oferit si cat vor fi asteptat de la voi; de cealalta parte, voi stiti mai bine ce le-ati oferit si ce ati primit inapoi.
...ca veni vorba despre LA, domnule Petraru, eu cred ca locul lui este la catedra si in lumea literara, implicit in literatura. Arma scriitorului este condeiul, iar Dsa nu duce lipsa, dimpotriva. Are sansa de a intalni, an de an, generatie dupa generatie, spirite pure si necontaminate inca. La fel, are sansa de-a-i fi citite si analizate povestirile si eseurile la seminariile noastre (si el stie foarte bine: eram de fata cand nu una, ci mai multe persoane i-au spus asta intr-o singura zi!).
La fel si tu, Inimioară! Nu stiu cine esti, dar ştiu ca poţi face prin condei ca nu pot face mulţi, nici cu tancul.
La fel ceilalţi, oameni de litere si de arta, contemporani, care nu sunt asa non-valori cum vor alţii sa ne faca sa credem. Eu pot avea incredere in generaţia voastra, pot avea incredere in generaţia mea, pot avea incredere in cele care vor veni, cu minima conditie sa facem ceea ce stim noi mai bine si sa nu ne lasam intimidati. Ca asta-i problema, de fapt: cand ridica unul de calitate capul, se gaseste altul sa-i dea una mortala. Pana la urma, se va alege graul de neghina. Ca, zicea unul, nu mai stiu cine, ca nimeni nu traieste in vremea in care s-a nascut si nu moare in vremea in care a trait. Si nu cred ca se referea la Romania.
...omul? episodul politic a trecut, a plecat cu boli din el, mi-a spus de enspe mii de ori ca ii ajunge, stiu si de ce. deci, nu e nici un pericol, pe cit deciziile unui om sint predictibile, sa revina de unde a plecat! in cel priveste pe George, desi a dat unele detalii, nu-mi dau seama cit de mult a fost implicat in asa ceva, inclin sa cred ca nu excesiv.
...cand se intoarce. Cat despre mine... chiar deloc! Si nici n-oi pune picioru-n politica veac! Dar cred ca am dreptul sa spun ce astept de la cei carora le-am dat votul meu, nu?
Iar despre LA, el decide ca face cu viata lui. Ca nu e treaba mea ce fac oamenii cu vietile lor. Am spus ce cred legat de un aspect anume al activitatii sale, pentru ca stiu cat de citit este de studenti (si nu numai).
Astept sa ma sunati si sa-i transmiteti d-lui Liviu Antonesi ca ma poate contacta oricand, daca doreste sa prezinte societatii romanesti solutia pentru renasterea generala a acesteia. Datele pentru contactare sunt prezentate in comentariul Nr. 47. Multumesc!
Renaşterea societăţii româneşti depinde de tine, iar tu eziţi? Să fiu eu în locul tău, l-aş pisa pe amic pînă ar zice DA, l-aş livra Rizoaicei, şi-aş aştepta - liniştit - să văd renaşterea. Ştiu că mi-aş asigura fotoliu de orchestră.
Acum, nu pe bune, cîte reanşteri ai văzut în viaţa ta, de nu vrei să pui umărul la una? Căt crezi că durează - 100 de ani? Aş! Nici 300 nu poate dura, vreo 250 îi trebuie numa' să-nceapă procesul, iar pînă la chinurile naşterii - renaşterii, pardon! - mai va!
Hai, dă telefonul ăla, te rog eu - da?
Ori trimite Rizoaica la plimbare, să cînte la altă masă.
...asta, am avut de-a face doar cu Renasterea, cea a precedat si anuntat Modernitatea - si asta numai prin carti, muzica, tablouri! Sigur, a mai fost si Frontul Renasterii Nationale, dar asta cred ca nu se pune! Asa ca o sa-i trimit un mail omului sa-l anunt ca are un numar de telefon... renascentist!
Eu prefer birja. Aveţi birje la Arad? Cînd eram ca fiu-meu, mergeam la Severin cu un tren de noapte, în vacanţă. Ajungeam în zori, luau ai mei o birjă, căluţul tropăia mărunt, dinspre Dunăre venea un abur, oraşul dormea încă. Era o dulceaţă...
Birja sa fie! Si, daca tu vrei la Arad, la Arad sa fie, numa ca de-aici is vro 260 km! Da, ce-i o glaja la o biata de muiere???
Ca doara, stii cum e, famelia de la pasopt... intr-o birja stronga-zdronga!
La Suceava, nema gondole, nema birje. Dacă Aradul ţi-e departe, ce-ai zice de Piatra Neamţ?
Vorba cîntecului: Jumătate vin şi eu/ Să nu-ţi pară drumu' greu.
Că te trag în piept la măsurătoare, mi se pare corect. N-oi fi eu ăl mai fraier român!
...sint legate de ceea ce se numeste la noi sareta. cind mergeam la bunici, gara nefiind chiar in satul lor, ma louat de acolo cu sareta. E un fel de trasura, doar ca pe doua roti.
In ce-l priveste pe excelent, nu doar ca nu a marsat, dar rapus fiind de soare cind l-am intilnit, inainte de a se duce la Neamt, a scapat si vreo doua vorbe grele. E drept, a facut multa psihoterapie pe la lumea necajita la viata lui!
Dragilor, mi-a picat relantiu-n baie si-a durat o vreme pana am reusit sa ma reloghez. Vad ca, estimp, toata floarea e la Peatra!!! Am si io o intrebare: de la Iasi pana la Neamt, ii catu-i de la Neamt pana la Iasi, ori mai mult? Ori mai putin? Ca de la Neamt pan la Suceava (i.e. Falticeni) e tot atata... cat de la Suceava pan la Neamt!
Am fost si eu pe-acolo de cateva ori.. La Eş, de vro 2 ori, la Suceava de vreo 4, la Bicaz o data, iar la cireş, de cate ori am trecut pe-acolo. Si eram tineri si prosti... Acu tineretea o trecut! Da, o data, era sa plece lumea fara mine, ca stam si numaram ca proasta niste plopi, si ba-mi dadea cu sot, ba-mi dadea fara sot, pana se pornira astia cu gura pe mine: Hai, cocoana, ca-ti da cu zecimale!
Da, sa stiti ca si bunicu-meu avea sareta! Am vrut sa va spun, dar ma gandeam ca mi-a lua prea mult sa va explic ce-i aia. Era tot ce-i ramasese de pe vremea chiaburiei. Zicea ca era toata praf si n-au mai luat-o aia, ca n-aveau ce face cu ea. Si dupa ce-a pierdut batranul un picior, la ani buni dupa ce venise de pe front, da tot nu l-au mai putut salva, si-a cumparat o iapa, Stela, si s-a apucat asa, in carje, sa-si randuiasca sareta. Parc-acum o vad! O lacuise si era ca noua. Si iesea batranul duminica la fagadau, cu sareta lui sprintena, trasa de Stela; işi rasucea mustatile si se uita piezis dupa unguroaicele rumene si nu stiu ce le tot indruga pre limba lor, ceva mascari, cred io, ca radeau alea de mama focului. Si el, cu palaria trasa pe ochi, îşi bătea pipa de laturea de lemn, o umplea la loc cu tabac de-ăl bun (chiar! de unde dracu-l avea???), o indesa în colţul gurii si-i dadea calului un bici usor: Hai cu tata, Dumnezău şi tămădău mamii lor lor de muieri, ca-ncuie aştia făgădău! Si noi, copiii (nu mai mult de doi), coboram inaintea lui; unul tinea calul, iar eu luam carjele, potriveam una in pamant, sa se poata el sprijini si primeam banii de inghetata, cata puteam noi manca pana se-ndura batranul sa-si gate deţu de aiurit.
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach.
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci.
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public.
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K.
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu.
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european.
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia.
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".
Vezi primele comentarii
