Home » COLECTII » Literatura » Soljeniţîn, cel care a învins comunismul (video)

Soljeniţîn, cel care a învins comunismul (video)

19 Noi 2008 Gabriela Lupu | 2 comentarii | 2178 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
„Arhipelagul Gulag” de Alexandr Soljeniţîn, cartea cu numărul 100 din Colecţia ,,Literatura’’ a ziarului Cotidianul, a fost lansată marţi seară la librăria "Diverta" de un „comando” format din Emil Hurezeanu, Adrian Ursu, Magdalena Boiangiu, Ioan T. Morar, Armand Goşu şi Cristian Teodorescu.
 
Cei prezenţi au început prin a ura Colecţiei „Literatura“ la cât mai multe cărţi. „Părinţii” ei, Cristian Teodorescu şi Ioan T. Morar, au povestit că previziunile lor în ceea ce priveşte dimensiunile şi popularitatea „Literaturii” au fost cu mult depăşite. „Ne gândeam atunci, la început, că, dacă aducem 20-30 de titluri de referinţă în bibliotecile românilor se poate spune că ne-am făcut deja datoria. Iată însă că acum nu mai puţin de 100 de cărţi de la Cotidianul au alungat de pe rafturi praful şi bibelourile şi au reînviat biblioteca”, a spus Ioan T. Morar.

„Am vrea să credem că aceste volume nu doar mobilează, ci şi populează casele românilor”, a completat Adrian Ursu. Colecţia ,,Literatura’’ a debutat pe 13 septembrie 2006, fiind prima iniţiativă de acest gen pe piaţa românească de publishing. Din 2006 până în prezent, prin Colecţiile Cotidianul, au intrat în bibliotecile cititorilor noştri peste 10.000.000 de unităţi bibliografice: cărţi, enciclopedii, CD-uri şi DVD-uri.

Referindu-se la publicarea „Arhipelagului Gulag”, Ioan T. Morar a comentat că aceasta vine la timpul potrivit, exact în momentele în care o serie de scriitori tineri de stânga minimalizează ororile comunismului, vorbind despre anticomunism ca despre o iluzie (se referea la volumul „Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale raportului Tismăneanu” apărut de curând la Editura Cartier, lucrare coordonată de Ciprian Şiulea, Costi Rogozanu, Ovidiu Ţichindeleanu şi de Vasile Ernu.) „Aşa cum comunismul a fost cât se poate de adevărat, mărturie stând sutele de milioane de victime, şi lupta împotriva lui a fost una reală”, a mai spus Morar. Toţi cei prezenţi la lansare au vorbit despre Soljeniţîn ca despre omul care a învins de unul singur sistemul comunist.

„Destinul lui putea fi cu totul altul. Putea să fi murit în lagăr şi ar fi rămas un anonim, unul dintre milioanele de morţi. În detenţie s-a îmbolnăvit de cancer şi numai printr-o minune a supravieţuit, după ce un medic, deţinut ca şi el, i-a făcut în lagăr o operaţie care a reuşit. Putea să rămână un scriitor al noii puteri de la Kremlin, cea a lui Hruşciov care, denunţând criminalitatea regimului lui Stalin, avea de gând să-l decoreze pe Soljeniţîn cu Premiul Lenin, cea mai importantă distincţie a URSS. Din fericire pentru el şi pentru umanitate, Soljeniţîn s-a speriat de faptul că nişte KGB-işti i-au invadat casa şi i-au ridicat manuscrisele. Atunci l-a contactat pe editorul său de la Paris şi i-a spus să publice cât mai repede «Arhipelagul Gulag». De acolo a început totul”, a precizat istoricul Armand Goşu.

Emil Hurezeanu a remarcat faptul că de-abia odată cu publicarea acestei monumentale lucrări ce dă mărturie despre dimensiunile genocidului de care se face vinovat comunismul, intelectualitatea occidentală, ce până atunci fusese mai degrabă favorabilă URSS, şi-a schimbat radical percepţia şi discursul. Cartea apare în Colecţia ,,Literatura’’ editată de Cotidianul şi de Editura Univers în trei volume, împreună cu ziarul şi în ediţie de librărie.

Comandă online colecţia "Literatura" pe shop.cotidianul.ro

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

2 comentarii

 
1
mai3 20-Noi-2008 14:15
important
As dori sa stiu daca exista posibilitatea sa mi trimiteti carte "Arhipelagul Gulag". Nu am reusit sa o cumpar.
2
fariseu 21-Noi-2008 21:39
Care pe care...
Absolut deplasat comentariul d-lui IT Morar despre volumul "Iluzia anticomunismului". Probabil ca Domnia sa continua sa vorbesca fara sa fi citit volumul. Autorii nu "minimalizeaza ororile comunismului" si nici nu vorbesc despre "anticomunism" ca despre o iluzie. Ei se refera la mascarada anticomunista din Romania, care nu are nimic de a face cu cercetarea atat de necesara a unei perioade tragice din istoria Romaniei si la echipa de marionete in frunte cu setosul de publicitate Vladimir Tismaneanu, instrumentalizati de presedintele Basescu in competitie cu premierul Calin Popescu Tariceanu, asistat de alti doi anticomunisti de profesie: Marius Oprea (intrat in competitie cu Vladimir Tismaneanu) si Stejarel Olaru.
Care pe care, spunea Lenin; asta o vom afla pe 30 noiembrie.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
LITERATURA