Login Inregistrare ca membru
Sam, 26 Mai 2012, 01:01
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Actualizat: 11:35, 2010 Mai 22
Home
»
Home
»
Interviu
»
Sistemul energetic este vechi, jefuit şi fără viitor: La un pas de întuneric!
Sistemul energetic este vechi, jefuit şi fără viitor: La un pas de întuneric!
Jean Constantinescu, unul dintre mentorii reformei energetice româneşti, afirmă că ne aşteaptă o criză de sistem. Reprezentant al României la Eurelectric, nu este ascultat de nimeni la Bucureşti, din cauză că interesele politice clientelare primează. Acum conduce Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie.
Suntem într-o criză de sistem şi aproape de o criză a energiei. Lipsa de reformă sau, chiar mai mult, intenţiile politicienilor de deviere spre formule etatist-centraliste ne fac să anticipăm blocajul.
Ordonanţa pentru înfiinţarea unei companii a energiei, promovată de cabinetul Tăriceanu, nu era bună?
Din fericire, acea normă a fost abrogată de actualul guvern. Din nefericire, administratorii statului de acum au găsit o soluţie şi mai proastă: crearea a două entităţi prin care societăţile nerentabile de producţie să fie amestecate cu cele profitabile (hidrocentralele), iar cele mici să fie lăsate pe dinafară.
Ca să nu se închidă unităţile mai scumpe?
Oamenii de decizie nu pricep că toate grupurile de producţie trebuie să trăiască pe picioarele lor, iar haiduceala nu se potriveşte cu economia de piaţă. Ca să vă dau un exemplu, entităţile de la Iernut şi Drobeta, având costuri mari, vând energie la orele în care cererea e mare şi preţurile în piaţă sunt ridicate (Figura Opcom).
Se caută o bicefalitate tipic PD-L, PSD?
Nu eu am spus-o! Se poate interpreta şi aşa. Oricum, cred că ar fi o aventură păguboasă şi chiar riscantă pentru România.
Dacă vin doi competitori străini? Unul german şi altul francez? Nu e bine?
Priviţi cu atenţie piaţa cimentului! Sunt trei competitori şi au cartelat producţia. Nu vi se pare că tentativa de dominare a pieţei energiei electrice şi de pregătire a vânzării hidrocentralelor mari este frauduloasă? Politicienii par să fie inconştienţi.
Nu cunosc consecinţele sau sunt prăzi ale sistemului mafiot?
Eu nu am văzut vreo ţară care să-şi vândă hidrocentralele mari, construite din bani publici. La noi, acestea au fost practic amortizate. Ţinta unor băieţi deştepţi e să pună mâna pe bijuteriile coroanei, singurele rămase în tezaurul naţional, şi să le achiziţioneze la preţ de nimic.

De ce nu au făcut-o până acum?
Pentru că Hidroelectrica a fost protejată la privatizare. Mai întâi au pus mâna pe contractele de reparaţii şi modernizare, apoi pe energia ieftină şi acum vor să le ia de-a întregul.
Cum e cu energia ieftină?
Este energia hidro de bază, cea care are costurile de producţie cele mai mici. Au cumpărat la preţuri modice şi au putut vinde la preţurile pieţei, fără ca cineva să-i întrebe ce fac.
Nimeni nu-i controlează?
Când am început programul de reformă, prin anul 1997, noi ne-am gândit la reglementarea mecanismelor pieţei energiei, la separarea producătorilor de distribuitori-furnizori, precum şi la un sistem naţional de transport independent. Am presupus că managementul companiilor de stat va fi reformat şi nu va mai fi posibil clientelismul. Dar nu s-a vrut. Am propus doar construirea unei pieţe concurenţiale a energiei electrice.
Nu era prea devreme pentru România?
Politica energetică de dinainte de 1996 ne lăsase la coada ţărilor aspirante la UE. Conservatorismul domina decizia. Se vorbea în spiritul tradiţiilor moştenite de la vechiul regim, despre independenţa energetică, când centralismul era dus la extrem. Chiar şi înainte de 1989 fuseseră mai multe întreprinderi de electricitate decât atunci.
Eram pregătiţi pentru schimbări radicale?
Oh, nu! Erau peste o sută de mii de sindicalişti. Cu reprezentanţii lor am negociat din greu.
Care au fost susţinătorii planului dumneavoastră de reformă?
Legislaţia energiei electrice, interesul instituţiilor financiare internaţionale şi transformările în domeniu din ţările europene.
Ce să notăm ca puncte realizate?
Înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), legea energiei electrice, începerea reglementării tarifelor, separarea producătorilor de furnizori, precum şi înfiinţarea Transelectrica.
Ce a urmat?
Am deţinut funcţia de preşedinte al ANRE, timp în care s-a gândit de la zero prima legislaţie secundară a energiei, s-au despărţit producătorii mari şi s-a înfiinţat Electrica. Propusesem patru, cinci producători „carne şi os“ pentru a fi privatizaţi în viitor. După multe negocieri politice s-a hotărât ca Hidroelectrica să rămână o entitate separată. Privind retroactiv, cred că atunci s-a luat o decizie înţeleaptă.
Între 2000 şi 2004, procesul de reformă a stagnat?
România a reuşit să încheie cu succes negocierea Capitolului 14 „Energie“ cu Comisia Europeană, sprijinindu-se pe această reformă. În 2003, Transelectrica a introdus sistemul energetic naţional în infrastructura UE, după trecerea cu brio a unor teste severe. În zece ani, Renelul nu reuşise vreun progres în acest program de interconectare. Erau cel puţin şapte, opt investitori străini de profil care aşteptau privatizarea producătorilor termo, „ajustaţi“ succesiv de mai multe guverne. Complexurile energetice fuseseră pregătite pentru privatizare cu bani de la UE.
Alianţa D.A., PNL-PD, v-a readus la conducerea ANRE?
Nu. Fusesem deja mutat de către vechiul guvern, destul de surprinzător, spre final de mandat. Cei din Alianţa D.A. m-au înlocuit, eu cred în dispreţul legii şi fără nici un motiv.
Energia era oaia neagră?
Nu au priceput că fărâmiţarea era o etapă necesară, mai ales datorită inerentei privatizări a termocentralelor. Guvernanţii trebuie să înţeleagă că ANRE şi Consiliul Concurenţei vor fi nevoiţi să stea permanent cu arma la picior ca nu care cumva să se unească companiile într-o politică de monopol.
Şi iată că răul s-a produs azi. Două gemene se pregătesc de măritat.
În zadar tragem semnalul de alarmă. Videanu se laudă la întâlnirile internaţionale cu modelul de reformă românesc, dar acasă reforma este blocată.
Ce ar trebui să facă actualul guvern?
Mai întâi, să reformeze guvernanţa corporatistă, criteriile şi responsabilităţile manageriale, regimul vânzărilor de bunuri şi servicii de către întreprinderile controlate de stat, după modelul achiziţiilor publice. Apoi, să deblocheze privatizarea termocentralelor. Investiţia privată este indispensabilă sectorului, mai ales în vreme de criză.
Ce s-a întâmplat?
Politicienii au greşit când au blocat privatizarea în sectorul producţiei, zonă prin excelenţă concurenţială. Bruma de bani ai producătorilor de stat s-a dus pe reabilitări fără viitor, pe cârpeli. Nici un investitor privat nu şi-ar fi cheltuit aşa banii.
Când au apărut băieţii deştepţi ai energiei?
De prin 2001, din momentul în care au putut negocia contracte preferenţiale, motivate de plata în natură a serviciilor de reparaţii-modernizări. Ulterior, s-a dus o adevărată bătălie politică.
Degeaba au urlat vocile cotroceniste. DNA nu a mişcat un deget. Din ce zonă de influenţă politică sunt grupurile de firme?
Din toate. Absenţa unei relaţii serioase între stat şi privat, într-o zonă concurenţială, a încurajat corupţia. Problema contractelor preferenţiale a apărut din cauza inexistenţei unui management corporativ. În nici o ţară nu există obligaţia ca întreaga energie să fie tranzacţionată pe pieţe centralizate.
De ce aţi fost înlocuit în 2005 de la ANRE? Nu vă numise Berceanu?
Hotărâsem să fie controlate o serie de investiţii la ANRE pe bani PHARE, peste care planau dubii serioase.
Şi aţi tulburat muşuroiul PD?
Cam aşa ceva, bănuiesc. De altfel, am formulat o plângere penală în care arătam că schimbarea mea putea fi explicată numai prin dorinţa de muşamalizare a fraudei.
Dar eraţi numit de Tăriceanu, ANRE făcând parte din cancelaria prim-ministrului.
Acuzat de prea mult liberalism, am fost demis fără nici o explicaţie. Scrisoarea trimisă la cabinet nu a primit nici un răspuns.
Vi s-a oferit iar o alternativă?
Toţi oamenii angrenaţi în ancheta respectivă au fost demişi, fără nici o motivare şi fără să li se ofere vreo alternativă. Am fost cred singurul şef eliminat atunci din sistem. Înlocuit cu cineva foarte aproape de contractele preferenţiale cu energie.
Ce lipseşte din legislaţie?
Dacă există o lege a achiziţiilor, nu avem una similară a vânzărilor produselor şi serviciilor de stat.
De parcă ar lipsi doar atât?
Această normă nu e dorită de nimeni. Fără o guvernanţă corporativă reală, managerii companiilor de stat nu sunt decât nişte prelungiri ale staffului din minister, care face şi drege pe criterii politice.
Cum le dictează grupurile de interese. Preţurile şi tarifele sunt mari faţă de alte state membre UE?
Tarifele au devenit puternic distorsionate. Consumatorii industriali mici şi mijlocii plătesc foarte mult, avantajaţi fiind doar cei casnici. Invers ca în UE.
Păi ce guvern ar mări preţul de consum al populaţiei?
Trebuie să ne hotărâm. Vrem piaţă sau administrarea preţurilor pe criterii sociale. Dar că produsele româneşti nu pot concura pe pieţele externe din cauza preţului mare la energie nu e un furt de căciulă? Există soluţii de factură suportabilă la consumatorii rezidenţiali, care să nu atenteze la piaţă.
Ceva reproşuri?
Nu mai lucrăm pentru consolidarea pieţei energiei, şi de aceea investitorii privaţi fie ne ocolesc, fie se pregătesc să cumpere ieftin societăţile de stat.
Cât despre criză?
Aşa cum merg lucrurile, sistemul energetic se poate bloca în următorii ani. Se consumă din ce în ce mai mult, chiar dacă avem acum o pauză. Producătorii termo nu pot investi în tehnologii noi, eficiente şi curate. În ciuda unor îmbunătăţiri locale, ca efect al presiunii concurenţiale incipiente, producţia se realizează de multe ori la costuri duble sau triple faţă de cea din ţările din UE. Unde e competitivitatea?
Mulţi primari din vestul ţării iau energie electrică de la sârbi.
E mai ieftină, dar probabil că nici acolo preţurile nu sunt reale. Trebuie precizat însă că din străinătate poate pătrunde în sistemul naţional numai 10-15% din ce folosim. Consumatorii sunt captivi producătorilor din ţară, ceea ce nu e normal.
Ne prăbuşim?
Viitorul pare sumbru. Ministrul Economiei spune că are biroul plin de strategii. Dar soluţia pe care o promovează e în conflict deschis cu strategia în vigoare şi ea plină de inconsistenţe. Mă întreb unde se poate ajunge fără ţinte şi cu măsuri care se bat fie cap în cap cu normele naţionale, fie cu politicile UE?
Ce ar fi de făcut?
O mai bună legislaţie, renunţarea la clientelismul de partid, o mai bună administrare a banilor, management pe criteriul profitabilităţii, nu ca prelungire a birourilor ministeriale, şi privatizarea producătorilor termoelectrici şi a furnizorilor de energie.
Comisia Europeană nu zice nimic?
Ne paşte tot timpul câte un infringement. Până acum, forurile UE au fost îngăduitoare. Cel mai grav va fi momentul în care oficialii europeni vor descoperi că reforma în domeniul energiei nu a devenit ireversibilă.
Cât de aproape suntem de blocaj?
Curând, factura energiei nu va mai fi suportabilă, iar sistemul de alimentare cu energie va deveni nesigur, situaţie favorabilă intrării în criză. Ajungem acolo dacă vom plăti pentru emisiile de noxe ale echipamentului existent, dacă menţinem eficienţa de 30% la termocentrale, dacă nu susţinem energia alternativă cu soluţii complementare, iar piaţa va rămâne nesigură pentru investitori. Parcă toate politicile publice actuale sunt făcute înadins să ajungem la blocaj.
-
Cotidianul.ro iti recomanda stirea de business a momentului: Aici sunt banii dvs: Elena Udrea a dat 40 de mil. euro pe săli de sport
4 comentarii
|
||
|
||
|
Vezi primele comentarii
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste
2. Să se refere doar la articolul la care postează
3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
- SECRETARA - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- INGINER OFERTARE - VEL SERVICE
- Assistant Manager - BCL Group
- consultant financiar - DIASING Agent de Asigurare SRL
INTERVIU
Recomandări de weekend
14 Mai 2010 0 comentarii
“Egoistul”, un spectacol în care Jean Anouilh se pare că şi-a ascuns biografia sub chipul maestrului Radu Beligan. Îl secundează Marin Moraru, Mihai Fotino, Carmen Stănescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Sanda Toma, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Sâmbătă, la Sala Amfiteatru a TNB.
Salonul Cărţii de la Torino
Fantasmele memoriei
13 Mai 2010 0 comentarii
Astăzi s-a deschis cea de-a 23-a ediţie a “Salonului Internaţional al Cărţii” de la Torino, care va dura până pe 17 mai. Sunt prezente peste 1.400 de standuri. O noutate a actualei ediţii este şi extinderea manifestării dincolo de hotarele regiunii: la Roma, Milano, Florenţa, Bologna şi Napoli. Pe lângă lansările de carte, publicul entuziast va putea asista la mese rotunde, conferinţe, dar şi la numeroasele concerte ce se vor derula în Salonul Galben de la Lingotto, precum şi în librăriile şi cafenelele din centrul oraşului.
Drame, politică şi “dezmăţ” la Cannes
14 Mai 2010 2 comentarii
Ploaie de bliţuri, numeroase personalităţi, în seara inaugurală. Cu “maximus, maximus” a fost primit Russell Crowe la premiera filmului “Robin Hood”, o ecranizare a legendei haiducului medieval englez, în viziunea regizorului Ridley Scott. Îi dă replica celebra Cate Blanchett în rolul Lady Marian.
Surprize şi nostalgii la Cannes
12 Mai 2010 0 comentarii
Cu numai două zile înainte de deschiderea festivalului, în competiţia oficială a mai intrat o peliculă. E drept, autorul ei nu este un necunoscut. Organizatorii au admis înscrierea filmului „Route Irish” al lui Ken Loach. O chitară pentru tine
15 Mai 2010 0 comentarii
Acesta a fost invitaţia clubului Fire pentru şapte tineri talentaţi care s-au duelat într-o confruntare artistică, miza fiind îndeplinirea visului oricărui folkist: o chitară electro-acustică Ibanez.
Iarmaroc Fest, muzică şi bâlci în pădure
14 Mai 2010 0 comentarii
Între 21 şi 23 mai se dă adunarea amatorilor de rock, folk, funk, techno, raggae, hip-hop, house şi electro la Urziceni, într-un loc pitoresc, o pădure de 27 de hectare, la Iarmaroc Fest, eveniment ce-şi doreşte să recreeze întâlnirile duminicale de bâlci. La Arte, Cetăţeni!
15 Mai 2010 0 comentarii
Noaptea europeană a muzeelor este patronată pentru a doua oară consecutiv de UNESCO. Anul acesta, sediul organizaţiei de la Paris îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică marelui public. „Ghepardul” revine la Cannes
11 Mai 2010 2 comentarii
În 14 mai, la Festivalul Filmului de la Cannes, în secţiunea Cannes Classics, va fi prezentată capodopera lui Luchino Visconti, “Ghepardul”. Pelicula, realizată în 1963, după romanul omonim al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, a fost distinsă cu Palme d’Or pentru cel mai bun film, la cea de-a 16-a ediţie de pe Croisette. Filmul va fi prezentat în avanpremieră mondială într-o versiune restaurată digital în 4K. Incertitudini, proteste şi speranţe pe Croisette
11 Mai 2010 0 comentarii
S-ar părea că anul acesta împotriva Festivalului de Film de la Cannes s-au unit şi cerul, şi pământul, şi apele mării.
Un templu al cinematografului
14 Mai 2010 0 comentarii
Celebra construcţie de 167 de metri (masa construcţiei are 113 metri, iar cupola, 47 de metri), al doilea edificiu ca înălţime din Italia, “La Molle Antonelliana”, situată în centrul istoric, simbol arhitectonic al oraşului Torino. Această construcţie, în forma cea mai paradoxală din câte pot exista, are o sală de proiecţie în care vizitatorii se pot întinde pe şezlonguri comode pentru a urmări filmele şi unde, la anumite intervale, proiecţiile se întrerup, cupola se deschide lăsându-te să urmăreşti stelele şi norii, care fug cu aceeaşi viteză ca şi imaginile fantastice ale lanternelor magice.
Cu foarfeca prin ziare şi emisiuni
Oamenii mogulului cel bun spun lucruri trăsnite
13 Mai 2010 0 comentarii
Protestele pensionarilor şi posibilele mari mişcări sindicale se pare că au generat unele frisoane. Drept urmare, presa “oficială” a luat atitudine. B1 şi EVZ au fost din nou în prima linie.
Nu doar Gazprom, ci şi „Rusia Vie”
România devine şi piaţă culturală pentru Rusia
14 Mai 2010 0 comentarii
Ambasada Rusiei şi Centrul de Afaceri al CSI încearcă să aducă aminte că Rusia nu înseamnă doar gaze naturale, ci şi Cehov sau Mihalkov. Un prim pas este spectacolul de pe 16 mai, ora 18.00, de la Sala Tinerimea Română al ansamblului muzical căzăcesc “Jivaia Rus”. Urmează zilele culturii ruse în oraşele româneşti şi retrospective de filme după piesele lui Cehov, la 150 de ani de la naşterea autorului.
Dosarele de presă cotidianul.ro
Eforia Spitalelor Civile
O restituire necesară
10 Mai 2010 1 comentarii
Sistemul sanitar românesc este fără îndoială şubrezit sau mai degrabă sabotat de perpetua confuzie birocratică în privinţa surselor de finanţare. Situaţia s-ar îmbunătăţi foarte simplu. Torino. Allegro con gusto
12 Mai 2010 2 comentarii
Pictoriţa Elisabeth Vigée-Le Brun, portretista Mariei Antoaneta, spunea despre Torino, în 1789, că este unul dintre cele mai spectaculoase oraşe ale Europei, unde “străzile, pieţele au o regularitate a ţesutului urban”.
Interviu cu Florin Marcu - director general Sindserv
Primul serviciu de urgenţe electrice (2)
12 Mai 2010 1 comentarii
Angajaţi punctuali şi un serviciu organizat după modelul nemţesc. În maximum o oră de la efectuarea apelului telefonic, orice fel de problemă legată de sistemul de electricitate este rezolvată. Aceasta este noutatea, în materie de servicii, oferită de electricienii care lucrează pentru serviciul IntervEL, un serviciu nou apărut pe piaţă.
Advertorial:
Piscina, ca o rachetă de apă
(Sau poveşti din prostiile amatorilor şi din universul profesioniştilor)
12 Mai 2010 0 comentarii
În timp ce Mihaela Bucur de la Chemoform vorbea despre proporţia obligatorie a substanţelor chimice în apa de piscină mi-am adus aminte cum, prin 1993, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri români se căina pe marginea unui bazin. Ce dracu' are, că schimb apa tot la două-trei zile şi tot se înverzeşte. Nici omul nostru şi nici românii în general nu prea au habar ce maşinărie complicată este o piscină.
Oscarul italian pentru “Concertul”
10 Mai 2010 0 comentarii
Lansat în premieră mondială toamna trecută, la Festivalul de la Roma, “Concertul” regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu a primit cel mai mare premiu decernat în Italia, “David di Donatello”, pentru cel mai bun film european. Văduva neagră cucereşte Parisul
09 Mai 2010 2 comentarii
Musée d’Orsay prezintă o şocantă expoziţie, „Crimă şi pedeapsă”, ce va fi deschisă până la 17 iunie.
Mirela Zeţa (Mondenii) despre parodierea vedetelor: “Suntem actori, nu judecători”
08 Mai 2010 2 comentarii
Îndrăgostită de scenă şi de universul provocator al personajelor pe care le interpretează, Mirela Zeţa este printre puţinii artişti care preferă în egală măsură să trăiască în lumina reflectoarelor dar şi în spatele acesteia. Jurnal pe portativ, la Viena
09 Mai 2010 0 comentarii
Nicicând Viena nu este mai frumoasă decât primăvara, când este scăldată de mirosul pomilor în floare. Este unul dintre cele mai înverzite oraşe ale Europei.
Shoppingul Principelui
08 Mai 2010 1 comentarii
Muzeul Liechtenstein din Viena, complet renovat, el însuşi un univers baroc, găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii private din lume, aparţinând Prinţului Hans Adam al II-lea de Liechtenstein. Colecţia cuprinde peste 1.500 de picturi, sculpturi şi piese de mobilier, de la Renaşterea timpurie până la Romantismul austriac.
Publicitate
GHID CULTURAL DE CALATORIE
Vrem sa alcatuim un ghid cultural pe baza povestilor voastre despre ce spatii culturale ati vizitat sau la ce evenimente ati participat, asa ca va invitam sa trimiteti amintirile voastre aici. Noi le vom publica pe blogul turistilor de elita: travel.blog.cotidianul.ro, iar cele mai bune dintre ele vor aparea in editiile tiparite ale ziarului Cotidianul si vor putea castiga intreaga colectie de carti "Cele mai iubite orase".












