Home » Politic » Se pregăteşte un nou partid?

Se pregăteşte un nou partid?

27 Ian 2009 Izabela Niculescu | 2 comentarii | 2946 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
2009 ar putea fi anul apariţiei unui nou partid politic, unul care să reunească grupări importante din PSD, PDL, PNL, PC şi PRM, dar şi al apariţiei unui candidat la preşedinţie puternic susţinut de un grup media.
 
În subteranele politicii româneşti se pregăteşte un nou partid, susţine jurnalista Floriana Jucan într-un editorial  publicat în ultimul număr al revistei Q-magazine. Jucan citează în acest sens surse care se ocupă cu monitorizarea liderilor politici care afirmă că viitoarea formaţiune politică ar putea fi condusă de liderul parlamentarilor PSD din Parlamentul European, Adrian Severin şi ar urma să grupeze o parte din facţiunile nemulţumite din PSD, PDL, PNL, PRM şi PC. „La discuţiile facerii acestuia au participat mai mulţi oameni de bine, apropiaţi fostului şef al statului, rămaşi pe dinafara Parlamentului, din cauza unui calcul eronat făcut la centru de Vasile Blaga, Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Geoană (la alegerile parlamentare).

Noua formaţiune ar urma să fie condusă, provizoriu, de un politician respectat atât în interiorul graniţelor, cât mai ales în străinătate, omul care poate deschide orice uşă a oricărei cancelarii occidentale, şi care, în ultimii ani, şi-a consolidat o carieră pe plan internaţional. Omul acesta este Adrian Severin. Cult, carismatic, lider nepătat, el a luat deja pulsul unor lideri importanţi de la Bruxelles şi a fost încurajat în această direcţie. În afara Occidentului, înfiinţarea unui nou partid ca alternativă la tot ce există acum pe scena noastră, este susţinută şi de numeroşi oameni de afaceri din teritoriu, nemulţumiţi de baronii care s-au folosit de ei şi, ulterior, nu le-au mai răspuns la telefon, dar şi de un sondaj de opinie”. Unul care demonstrează, potrivit directoarei Q-magazine, că 19% dintre români ar vota un nou partid.

Jucan trece în revistă şi situaţia din PSD, acolo unde apele stau să dea în clocot. „Grupul de la Periş, coalizat în jurul lui Gabriel Oprea, vrea să plătească umilinţa îndurată de liderul sau. Cel de la Cluj a fost profund lezat de Mircea Geoană, după episodul Vulpea, ştiinduse clar că, cu doar o seară înainte de controversata numire, Gabi Oprea a fost la Cluj, dormind acasă la Ioan Rus, de unde a venit cu ideea. O altă aripă nemulţumită este cea a lui Miron Mitrea care, după celebra discuţie telefonică, a rămas doar cu dinţii băgaţi în jugulara lui Mircea Geoană, dar nu şi i-a scos încă, iar preşedintele PSD pare a nu fi muşcat de moarte. Alături de Mitrea stă, la bine şi rău, chiar cel de la capătul firului, Dan Ioan Popescu. O a patra facţiune este cea a lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, care au pledat întotdeauna pentru unitatea partidului şi, deşi gigantici ai politicii, au preferat echipa înaintea orgoliului personal satisfăcut, înghiţind de fiecare dată înfrângeri personale pentru ca partidul să nu se rupă”.

Editorialista Q-magazine mai face o profeţie: „Anul 2009 ne mai poate aduce însă… şi surpriza unui candidat la prezidenţiale, puternic, (nu iepure, vorba lui Adrian Năstase), capabil să-l înfrunte pe Traian Băsescu, susţinut nu neapărat de propriul său partid, cât mai ales de un grup mediatic important”.

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

3 comentarii

 
1
Marius Delaepicentru 28-Ian-2009 19:01
Nicio şansă
Adrian Severin are o problemă. Şi încă una mare. Nişte opinii cam xenofobe, ca să nu mai zic că am dubii asupra sănătăţii sale mintale. Semnele de demenţă sunt deja prezente. Sculaţi-vă simţul logicii cînd îl ascultaţi, priviţi-i ochii, şi-mi veţi da dreptate. Chiar, constituit, asemenea partid va fi înghiţit de PNŢ-cd, specializat deja în asimilarea musculiţelor de oţet.
2
Nicu Pruna 28-Ian-2009 20:32
Din nou ?
Inca un securist sef de partid politic ?!
3
Incitatus 29-Ian-2009 14:08
Bijule , eu am mari dubii asupra
Marius Delaepicentru (28-Ian-2009 19:01)
Nicio şansă
Adrian Severin are o problemă. Şi încă una mare. Nişte opinii cam xenofobe, ca
sanitatii tale morale, care este limpede suferinda de Ebola.
Faptul ca te sarisi imediat pe dupa piersic k sa dai dudele astea , ne arata ca deranjul pe tema asta fuse luat in calcul la Trei Coceni si analiza lor e asta pe care o regurgitezi tu ici-sha pe fata de masa....
Faptul ca Secu si in subsidiar Base contorizeaza PNT-cd inca 1990, respectiv pe lungimea mandatului sau trecator, nu este nici surprinzator si nici o mare noutate, asa ca daca mai sus zisa Institutie de bine si al ei matelot fruntas vor incerca a proceda la fel cu orice formatiune politica nou aparuta , este axiomatic .
Mai dificil va fi pentru Base & Co daca de la Bruxelles vor veni mesaje clare de sustinere pentru noua formatiune , in contextul in care criza is va face de cap inainte, fara a fi impresionata de programul de resuscitare a turismului ecumenic in Romania, iar pe Marele Licurici , ocupat cu afacerile lui de acasa , o sa-l doara fix in pix de soarta unuia dintre guduraii lui George W. din noua Europa .
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
POLITIC