Scurtă istorie a operei rock în România: De la „Cantafabule“ la „Dracula“

În vremea lui Ceauşescu, operele rock se sufocau, de obicei, din faşă. Unele erau prea complexe pentru ochelarii de cal ai cenzorilor. Altele nu ajungeau la maturitate din pricina sculelor ruginite, depăşite de fantezia anilor ’70-’80. Astăzi, făurarii operelor rock aşteaptă după orchestra suprasolicitată în stagiune sau se luptă pentru galbenii din vistieria primăriei. Ceva mai mult noroc a avut spectacolul „Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei“ realizat de Trooper, cu premiera chiar în această vineri, la Palatul Copiilor din Bucureşti.

 

„Iniţial voiam să facem o operă rock despre Ghilgameş, dar am fost descumpăniţi de documentaţia săracă. Am descoperit, în schimb, romanul istoric «Răstignit între cruci» al lui Vasile Lupaşc“, povesteşte Alin Dincă, vocalistul şi chitaristul de la Trooper. Viaţa sângerosului domnitor va fi depănată pe un fundal sonor ce include „părţi de baladă, doar cu chitară şi voce, dar şi bucăţi de metal şi rock“, adaugă solistul. Desfăşurarea amplă va include o orchestră de coarde, un povestitor (Cristian Şofron), o interpretă de muzică populară (Irina Someşan), dar şi un spectacol de umbre. „A fost cea mai bună soluţie pentru a evita ca actorii să se împiedice în cablurile de pe scenă“, motivează Dincă.

 

Sânge va curge şi în opera rock „Meşterul Manole“, la a cărei orchestraţie lucrează acum fostul basist de la Phoenix, Josef Kappl. „Proiectul este din 1972, însă după ce am trimis textul, în trei exemplare, la cenzura locală şi la Bucureşti, ni s-a spus că libretul s-a rătăcit. Cred că a fost doar o scuză a nu ştiu cui“, spune Kappl. Norocul său a fost să regăsească libretul publicat la o editură germană chiar de autorul său, Victor Cârcu. De aici, ideea de a relua fostul proiect Phoenix. Singura piesă care nu se regăseşte în libret, ci pleacă tocmai de la balada culeasă de Alecsandri, este „Pe Argeş în jos“, melodie ce poate fi deja auzită în recitalurile lui Kappl şi Mircea Baniciu. „Etno-simfonic-rock-opera“, cum o alintă Kappl, va fi pusă în scenă în toamna viitoare, când va ieşi şi CD-ul. „Imprimările încep în martie-aprilie, căci până atunci orchestra are o stagiune solicitantă“, adaugă muzicianul stabilit în Germania.

 

Dacă „Meşterul Manole“ s-a curmat din prima noapte, calfele şi zidarii lui Nicu Covaci au reuşit să ridice alte opere mai trainice. Înainte de 1971 (anul cooptării lui Kappl), Phoenix era deja faimoasă cu teatrul rock „Omul 36/80“, pentru ca la jumătatea anilor ’70 să servească delicioasele „Cantafabule“, oprite nu de cenzură, ci de limitările tehnice. „La concertul de la Sala Sporturilor din Timişoara am luat patru reflectoare mari de la aeroport pe care a trebuit să le înapoiem imediat după spectacol, pentru că urma o aterizare“, îşi aminteşte Josef Kappl. Tot pe malul Begăi s-a născut şi „Introducerea într-un concert baroc“, spectacol semnat de Pro Musica. „Este singura operă rock adevărată pe care am văzut-o la viaţa mea“, spune Călin Pop, solistul de la Celelalte Cuvinte. Pe atunci era student la Timişoara şi a avut privilegiul să tragă cu ochiul la una dintre cele 12 vizionări cu public select: organele de partid. „Au tot tăiat, au tot umblat la text, până când au decis să interzică spectacolul“, îşi aminteşte Ilie Stepan, fostul lider al trupei Pro Musica. Speriaţi de ariile cu nume stranii - „Pasărea P(roteus)“, „Alcina“ -, cenzorii au sufocat din faşă povestea cântăreţului rock şi a iubitei sale rebele. O parte dintre arii au fost salvate pe albumele „Formaţii rock 9“ şi „Rock baroc“.

 

„Rockul s-a clasicizat, iar una dintre cele mai rafinate forme este opera rock“ - aceasta este filozofia fondatorului actualei trupe Stepan Project şi a autorului unei noi opere rock, „Timişoara“. „Am scris-o pentru comemorarea a 20 de ani de la Revoluţie, dar nu ştiu încă dacă primăria timişoreană mă va susţine financiar pentru punerea ei în scenă“, spune Stepan. Lipsa banilor e, de fapt, motivul pentru care România n-a avut parte de show-uri precum „Tommy“, „Hair“ sau „Jesus Christ Superstar“, confirmă Călin Pop. Privitor la rockul simfonic din „Armaghedon“ (1994) sau la teatrul cu balet „Umbre şi ziduri“ de la jumătatea anilor ’80, solistul de la Celelalte Cuvinte refuză să eticheteze lucrările trupei sale drept „operă rock“. „Le-aş spune mai curând albume conceptuale. De aici până la opera rock e o distanţă foarte mare, pentru că e nevoie de o scenografie şi de mai multe personaje“, nuanţează muzicianul orădean.