Home » Arte & Popcult » Teatru » Schimbarea la faţă a Regelui Lear

Schimbarea la faţă a Regelui Lear

09 Noi 2008 Gabriela Lupu | 0 comentarii | 2214 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Mult aşteptatul spectacol al lui Andrei Şerban ce are o distribuţie 100% feminină a avut premiera în acest weekend, la Teatrul Bulandra, în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa. Lear-ul Marianei Mihuţ are chiar mai multă „carne“ decât cel al lui Victor Rebengiuc.
 
Mariana Mihut face un Lear care starneste mila, nu antipatie
Mariana Mihuţ face un Lear care stârneşte milă, nu antipatie.
Dând o „replică “ peste sute de ani teatrului elisabetan care oferea şansa de a juca doar bărbaţilor, Andrei Şerban a pus în scenă această tragedie shakespeariană, „cea mai apropiată de tragedia greacă“, după cum spune regizorul, numai cu femei care sunt cele mai sigure vehicule purtătoare de emoţie. Emoţia este de altfel cuvântul de ordine al spectacolului care nu se ruşinează să arate „bărbaţii“ plângând, recunoscându-şi vinovăţia şi trecând prin toate etapele procesului de „vindecare“ psihologică. Lear în interpretarea Marianei Mihuţ este poate cel mai puternic pe care l-a văzut scena românească tocmai pentru că pare cel mai vulnerabil bătrânel care se amăgeşte cu zăhărelul puterii. Nici o clipă Lear nu-ţi este antipatic, ci îţi trezeşte o nesfârşită milă. El şi bătrânul său prieten Gloucester, interpretat în dublă distribuţie de Valeria Seciu şi de Dana Dogaru, sunt parteneri de ratare în ceea ce priveşte relaţiile cu copiii lor. Într-un anume fel, ei sunt creatorii teribilelor făpturi care îi chinuiesc la bătrâneţe pentru că fiul nelegitim al lui Gloucester şi fiicele lui Lear au învăţat tirania, superficialitatea, egoismul şi nedreptatea chiar de la taţii lor. Prin orbire, Gloucester ajunge la adevărata „vedere“, ca pe vremuri Oedip, şi, prin umilire, Lear învaţă lecţia smereniei.

La început, pare ciudat să vezi femei ce se joacă de-a bărbaţii, vorbind gros şi făcând gesturi obscene ca „băieţii de băieţi“, dar, odată intrat în convenţie, totul pare firesc şi natural. Pentru că nu e vina femeilor că bărbaţii sunt de multe ori mitocani şi grobieni, mândrindu-se în orice clipă cu virilitatea lor. Caricaturizându-le masculilor gesturile şi discursul adesea monocord, actriţele din „Lear“ nu uită să fie femei inteligente, versatile şi cu un pronunţat simţ al umorului. E drept că nu toate interpretele din distribuţie se ridică la standardul producţiei. Rolul Goneril nu este deloc bine rezolvat în nici una dintre distribuţii, Maria Obretin urlând tot timpul, iar colega ei, Daniela Nane, fiind de un patetism de telenovelă. Adevărate bijuterii artistice realizează Valeria Seciu în Gloucester, actriţa atingând aici poate cel mai mare rol al său, cel puţin din ultimul deceniu, şi Dorina Chiriac care este cel mai dulce, mai „funny“ şi mai isteţ bufon de pe „piaţă“. Fiecare apariţie a sa provoacă spectatorului un surâs şi-o lacrimă. Jucând mereu pe muchia dulce-amarului, bufonul Dorinei Chiriac este cea mai fidelă, dar şi cea mai iubitoare oglindă pusă în faţa lumii.

Bătrânului şi nebunului rege Lear îi rămâne, chiar şi în stadiul de homeless, luxul artei. Bufonul îl urmează în exil cântându-i, distrându-l sau întristându-l. Lear are catharsisul asigurat, beneficiu de care nu se bucură decât marile personaje. Atât Emilia Bebu, cât şi Andreea Bibiri sunt foarte bune în rolul lui Edgar, fiul legitim al lui Gloucester, exilat cu un şut din bibliotecă în plină stare de aurolac. Ada Navrot este şi ea foarte bună în Kent, aristocratul ce-şi păstrează nobleţea până la capăt. Iar Lear - spectacolul nu se numeşte „Regele Lear“, ci pur şi simplu „Lear“ - este fabulos în interpretarea Marianei Mihuţ. Mărirea şi decăderea regelui nu au fost nicicând mai fin nuanţate, mai profund umanizate şi mai emoţionante. Nici chiar Lear-ul jucat de Victor Rebengiuc, soţul Marianei Mihuţ, nu avea atâta „carne“ pe el. Puternic, dar şi neajutorat, despotic, neacceptând adevărul din gura fiicei sale mai mici, Cordelia, dar umil ascultător al glumelor bufonului său care îl ia adesea drept ţintă, Lear în interpretarea Marianei Mihuţ e prototipul părintelui universal, fie el tată sau mamă, ce la bătrâneţe ajunge, avându-l drept „psihoterapeut“ pe bufonul său, să-şi înţeleagă greşelile.

Scenografia lui Dragoş Buhagiar este foarte inspirată, zidul palatului transformându-se în ruine, într-un decor post-apocalipsă, de sfârşit de lume şi de timp al judecăţii pentru nesăbuitul rege Lear. Poate că toată piesa nu este de fapt pentru Lear decât „recapitularea“ de câteva secunde de dinaintea morţii.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TEATRU
 
CELE MAI