Home » Arte & Popcult » Film » Scenariul original, pasăre rară la Oscar 2010

Scenariul original, pasăre rară la Oscar 2010

04 Noi 2009 Victor Popescu | 0 comentarii | 1110 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Hollywoodul s-a lenevit în ultima vreme şi preferă adaptările după cărţi şi benzi desenate.
 
Oscarizata Hilary Swank joacă în biopicul „Amelia“ rolul faimoasei femei-pilot dispărute în 1937 în timpul unei călătorii aviatice în jurul lumii. Postapocalipticul „The Road“ urmăreşte disperarea tatălui (Viggo Mortensen) şi a fiului care caută drumul spre coastă, unde speră să găsească supravieţuitorii unui cataclism ce a ras totul de pe pământ. Poliţistul de epocă „Public Enemies“ povesteşte înfruntarea dintre agentul Christian Bale şi mafiotul Johhny Depp desfăşurată pe fundalul Marii Depresii economice. Trei filme cu şanse foarte mari să ajungă printre nominalizările la Oscar. Trei producţii cu actori de soi, cu imagini reuşite şi scenarii cu substanţă.

Toate au însă o hibă: sunt adaptări după cărţi de ficţiune sau istorice. „Premiile Oscar de acest an au o problemă cu originalitatea. Categoria Scenariu original este atât de slabă precum un top-model după o dietă drastică“, observă publicaţia „Hollywood Reporter“. Fără să se compare cu strălucirea Oscarurilor pentru Cel mai bun film sau pentru Cel mai bun actor, categoria este un bun indicator al stării de sănătate din cetatea filmului, care a dat în trecut scenarişti de calibru, precum Orson Welles („Citizen Kane“), Billy Wilder („Ninotchka“) şi Paddy Chayefsky („Network“). Acum mai bine de zece ani, în 1994, Tarantino se bătea la categoria Scenariu original cu Woody Allen, Richard Curtis şi Peter Jackson. Acum, confruntarea este mult mai moale. Cu scenariul comediei „Inglorious Basterds“ se măsoară fraţii Coen („A Serious Man“), dar şi Bob Peterson şi Tom McCarthy, scenariştii desenului animat „Up“.

În rest, „votanţii categoriei Scenariu original vor avea ceva de căutat“, susţine „Hollywood Reporter“. Publicaţia citează explicaţia unui agent din industria filmului: „Actuala situaţie se datorează faptului că studiourile se bazează doar pe marile companii şi nu mai caută inspiraţie pe piaţa liberă“. Scenariştii unui alt film cu şanse de nominalizare la Oscar, „(500) Days“, Scott Neustadter şi Michael Weber, se plâng de faptul că nimeni nu le mai citeşte propunerile. Când au ajuns cu scenariul ultimului film la Sony, aceştia i-au întrebat direct dacă nu vor mai bine să scrie povestea pentru „The Pink Panther 2“. „N-am mai înţeles ce se întâmplă. I-a întrebat pe directorii de la Sony: Dar scenariul nostru l-aţi citit?“, povesteşte Neustadter. Odată ce categoria Scenariu original pierde din prestanţă, şi studiourile vor fi mai puţin deschise la poveşti inedite - acesta este cercul vicios în care a intrat Hollywoodul blockbusterelor şi al adaptărilor.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FILM