Home » Ultima ora » Bani & Afaceri » Scădere cu 27% a tranzacţiilor imobiliare faţă de anul trecut în judeţul Cluj

Scădere cu 27% a tranzacţiilor imobiliare faţă de anul trecut în judeţul Cluj

20 Noi 2009 | 0 comentarii | 844 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Cluj a anunţat, vineri, că în primele zece luni ale anului au fost înregistrate cu 27% mai puţine tranzacţii imobiliare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite corespondentul NewsIn.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei în 2009 au scăzut şi numărul ipotecilor şi a terenurilor scoase din circuitul agricol în vederea construirii.

„În perioada ianuarie-octombrie 2009 se constată o scădere cu 27% a numărului de tranzacţii imobiliare în evidenţele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În cazul înscrierii ipotecilor în Cartea Funciară, se observă o reducere cu 64 de procente pentru intervalul ianuarie-octombrie 2009 în comparaţie cu aceeaşi perioadă de timp din 2008. De asemenea, numărul avizelor pentru scoaterile din circuitul agricol a scăzut cu 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată în comunicatul de presă, care menţionează şi o scădere cu 12 procente a numărului de lucrărilor de cadastru depuse la OCPI Cluj, pentru perioada amintită.

O creştere s-a înregistrat la capitolul eliberării titlurilor de proprietate – 6 procente – dar şi a exproprierii pentru utilitate publică – 220%.
Piaţa imobiliară din Cluj şi-a revenit însă în luna octombrie, faţă de luna septembrie înregistrându-se cu 33% mai multe tranzacţii imobiliare, tendinţa fiind în creştere – în luna septembrie au fost tranzacţionate cu 22% mai multe imobile faţă de august.

„În cazul înscrierii ipotecilor în Cartea Funciară, statisticile arată o creştere cu 27 de procente faţă de înregistrările pentru luna precedentă (august/septembrie - 21% creştere). De asemenea, creşteri faţă de luna septembrie înregistrează şi Serviciul de Cadastru din cadrul OCPI Cluj, la numărul lucrărilor de cadastru – 10% (august/septembrie - 2% creştere), în timp ce se observă o scădere cu 34 de procente la numărul de titluri de proprietate emise (august/septembrie – 21% creştere) şi la numărul de dosare depuse în vederea exproprierii pentru obiective de interes naţional - 71% (august/septembrie - 52%)”, se mai arată în documentul remis vineri de OCPI Cluj.
Cele mai multe tranzacţii au fost desfăşurate în luna septembrie şi octombrie de către persoane fizice – 2004, respectiv 2545 –, deşi cea mai spectaculoasă creştere a fost înregistrată la persoanele juridice. Firmele au tranzacţionat în în octombrie cu 190% mai mult decât în luna precedentă. NewsIn


 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
BANI & AFACERI