Home » Sport » Fotbal » Să râdem cu arbitri români

Să râdem cu arbitri români

04 Ian 2009 Ioan Viorel | 0 comentarii | 2564 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Nicolae Grigorescu a evacuat un hotel întreg din greşeală, Adrian Porumboiu a luat la şuturi opritoarele de uşi din Bremen, iar engleza vorbită cu mâinile i-a creat probleme pe aeroportul din Larnaca lui Anton Heleşteanu.
 
Extrem de severi la meciuri, arbitrii romani dovedesc ca au simtul umorului in afara gazonului
Extrem de severi la meciuri, arbitrii romani dovedesc ca au simtul umorului in afara gazonului
Farsele din lumea fotbalului fac deliciul nu doar celor implicaţi în punerea lor la cale, ci şi, sau, mai ales, celor care le ascultă. Poate că scrise ele nu au aceeaşi savoare ca şi atunci când sunt povestite, dar poanta oricum rămâne. În rândurile următoare încercăm să vă aducem câteva dintre cele mai reuşite dintre aceste farse, care îi au în prim-plan pe arbitrii români.

Cum l-a păcălit Crăciunescu pe Porumboiu, la Bremen, 1994, celebrul meci Werder - Anderlecht 5-3, după 0-3 la pauză. Cu o oră înaintea jocului ploua de rupea, un adevărat potop al lui Noe. Brigada de arbitri din România, compusă din Ion Crăciunescu, Nicolae Grigorescu, Ilie Coţ şi Adrian Porumboiu, ultimul rezervă, tocmai se întorsese la vestiar, după ce efectuase încălzirea. La uşa cabinei, mai precis după uşă, exista bila aceea de cauciuc, fixată în podea, care avea rol de opritor pentru uşă, să nu se dea de perete. Atunci, lui Ion Crăciunescu i-a venit o idee şi l-a provocat pe Porumboiu: „Facem pariu că dacă şutezi în bila aia nu nimereşti plinta de pe peretele de vizavi?“.
 
Neştiind despre ce e vorba, vasluianul a muşcat şi a acceptat pariul pe 100 de mărci. A pus piciorul de sprijin lângă bilă, a flexat de două ori piciorul cu care urma să şuteze, pentru a-şi regla direcţia, după care a dat cât a putut în bila de cauciuc. Bineînţeles că durerea a fost cruntă, iar bila nici nu s-a mişcat din loc. Toţi ceilalţi se ţineau cu mâinile de burtă de atâta râs, iar hazul a fost şi mai mare pentru că Porumboiu n-a realizat că a fost păcălit, el cerându-i lui Crăciunescu să fie de acord să-l lase să mai încerce o dată, pentru că prima oară lovise cu piciorul tocul uşii! Practic, nu-şi dăduse seama că lovise bila şi că aceasta era ţintuită. Atras de hohotele de râs care veneau din cabina arbitrilor, însuşi observatorul acelei partide, francezul Michel Vautrot, a intrat în cabină să se lămurească ce s-a întâmplat, iar când a auzit povestea s-a amuzat şi el copios.
 
Grigorescu a evacuat un întreg hotel în 1994. Povestea s-a petrecut la Manchester, înaintea unui United - Barcelona 2-2, cel mai frumos meci al acelei ediţii de Liga Campionilor. Seara, înaintea meciului, în camera sa de hotel, asistentul Nicolae Grigorescu - fostul şef al CCA - s-a apucat să facă nişte mişcări de stretching. Din greşeală, a atins cu mâna un sistem de alarmă de incendiu extrem de sensibil, care imediat a început să sune în întregul hotel. Reacţia gazdelor a fost imediată, toţi turiştii fiind somaţi să părăsească urgent hotelul până se va lămuri situaţia. După aproximativ jumătate de oră în care s-au verificat toate instalaţiile, toată lumea a revenit în camere, fără însă ca vreo persoană să ştie de unde şi de ce s-a declanşat acea alarmă. Abia peste câţiva ani, într-un moment de sinceritate, Grigorescu i s-a confesat lui Crăciunescu: „Măi, Ioane. Ţii minte când ne-au scos pe toţi afară din hotel, la Manchester?“. „Da, mă, ţin. Dar de ce mă întrebi?“. „Mă, din cauza mea s-a întâmplat!“. După care a povestit cum declanşase el, din greşeală, acea alarmă.
 
 
Înainte de Revoluţie, brigăzile de arbitri români care urmau să plece să oficieze la meciuri peste hotare treceau pe la fosta Apaca pentru a-şi lua costumele de prezentare. Actualul şef al CCA, Gheorghe Constantin, avea însă o mare problemă, în sensul că la el nu corespundea mărimea de la pantaloni cu aceea de la sacou, din cauza lungimii mâinilor având nevoie de un sacou cu câteva numere mai mari. Înaintea unei deplasări la Aalborg însă, i-au dat pantalonii la aceeaşi mărime cu sacoul. Ei, nu-i nimic, şi-a zis Costică-Vâlcea, îi suflec jos, strâng cureaua mai tare şi stau acceptabil pe mine.
 
Numai că, în seara dinaintea partidei, înainte de cină, Ion Crăciunescu a intrat în camera lui de la hotel şi, fără să fie văzut, i-a furat cureaua! Acum, trecuseră vreo 20 de minute de când ceilalţi membri ai brigăzii coborâseră la cină, numai Vâlcea nu apăruse. Când a coborât, în sfârşit, o mână o avea liberă, dar cu cealaltă îşi ţinea, prin haină, pantalonii să nu-i cadă. Toţi râdeau pe înfundate, puşi în temă de farsă, dar hazul mare a fost atunci când fiecare a trebuit să treacă pe la bufetul suedez să se servească. Neputând lua cealaltă mână de pe pantaloni, actualul şef al CCA nu reuşea să-şi pună în farfurie cu o singură mână. N-au lipsit miştourile, genul: „Ce-i, Costică, nu ţi-e foame? Nu ţi-ai pus nimic în farfurie!”. Abia după o altă porţie colectivă zdravănă de râs, Crăciunescu s-a îndurat şi i-a înapoiat cureaua colegului de brigadă.
 
Fostul asistent Daniel Lăzărescu, un alt glumeţ din lumea arbitrajului, povesteşte o întâmplare petrecută pe aeroportul din Atena, unde brigada de arbitri români făcea escală după revenirea de la un meci jucat la Stuttgart. „Stând noi aşa şi aşteptând legătura pentru Bucureşti, văd un grec imens, sau credeam eu că e grec. N-am văzut aşa ceva în viaţa mea, cred că avea peste 200 de kilograme. Mă mănâncă limba şi îl întreb pe Ionică Serea: «Moldovene, ai vrea, mă, să ai 100.000 de dolari şi să arăţi ca ăsta!?». La care grecul, nu ştiu cum naiba se uitase spre noi chiar atunci, sare ca ars şi mă întreabă, cu accent clar: «Ca ţine, mă, ca ţine!?». Pe moment n-am ştiut ce să mai zic. Probabil făcuse studii pe undeva prin România de înţelesese. Noroc de faptul că a avut Serea prezenţă de spirit şi a replicat repede: «Ce-ai, domne’, nu vorbeam cu dumneata!»“.
 
Cu ocazia aceleiaşi deplasări, din Cipru, Anton Heleşteanu a fost victima unei farse puse la cale de Lăzărescu. Cursa Larnaca - Bucureşti a fost cu escală la Zürich, iar în timpul zborului spre Elveţia, Lăzărescu i-a sustras colegului de la linie, din buzunarul sacoului, biletele de călătorie, lăsându-i doar coperta Buuuuun. La Zürich, când călătorii spre Bucureşti au fost chemaţi la îmbarcare, ceilalţi colegi de brigadă au luat-o înainte lăsându-l pe Heleşteanu mai în urmă. În momentul în care a ajuns la pupitru, iar stewardesa a cerut ieşeanului biletul, acesta a scos liniştit coperta şi i-a în-
tins-o. Fata s-a uitat curioasă la el şi i-a spus: „Sir, ticket, please“. Heleşteanu, care în engleză ştia să zică doar „yes“ şi „no“, i-a răspuns candid: Ticket, ticket“, zâmbind mieros către angajata companiei aeriene. Tipa i-a repetat, arătând cu degetul către coperta din care lipsea biletul: „Well, you show me the ticket, please?“. La care Heleşteanu, neînţelegând nimic din ce se petrecea, a răspuns la fel, arătând şi el cu degetul spre copertă: „Ticket, ticket!“. Deja fata dădea semne de nervozitate, restul călătorilor de la coadă de asemenea, iar Heleşteanu se schimbase la faţă. „Băi, nu mă lăsaţi aici“, le-a strigat colegilor, care îl aşteptau 20 de metri mai încolo şi care râdeau cu gura până la urechi. Lui Lăzărescu i s-a făcut milă şi i-a înapoiat biletul, dar apoi pe întrega durată a zborului au continuat să se amuze pe seama „englezului“ Toni.
 
Reţeta lui Tudor: Peşte fără şpriţ
 
Daniel Lăzărescu rememorează un episod petrecut la primul său meci ca arbitru internaţional, un Cipru - Irlanda de Nord, la Larnaka, cu Alexandru Tudor la centru. Culmea, şi acesta aflat la primul meci internaţional. Celălalt asistent al brigăzii era Anton Heleşteanu, actualul preşedinte al FC Vaslui. În seara dinaintea partidei, gazdele i-au invitat pe români la cină, în care li s-a servit un peşte delicios.
„În acel moment - povesteşte Lăzărescu - îl auzim pe Tudor: «Băi, nici măcar un şpriţ nu bem, ne văd ăştia şi ce părere îşi fac?». La naiba, ne-am zis noi, ceilalţi, în gând. Nu ne puteam pune cu nebunul, cine ştie, dacă ne spunea la întoarcerea în ţară? În sfârşit, am mâncat peştele fără să bem un strop de vin, dar la finalul mesei am izbucnit cu toţi în râs când Heleşteanu nu s-a mai putut abţine şi a refulat: «Să moară mama, Tudore, dacă am mai mâncat vreodată peşte cu apă minerală!»“.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FOTBAL
 
CELE MAI