Home » Home » Features » S-a stins cronicarul Gulagului

S-a stins cronicarul Gulagului

04 Aug 2008 Dan Duca, Lucia Popa, Cristiana Visan | 8 comentarii | 3653 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Aleksandr Soljeniţîn, laureatul Nobel pentru Literatură care a descris, în cărţile sale, infernul gulagului stalinist, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 89 de ani, în urma unei insuficienţe cardiace.
 
Alexandr Soljenitin
Alexandr Soljeniţîn în 1974, când i-a fost retrasă cetăţenia şi a fost deportat în Germania. Sursa: Agerpres
„Duminică a lucrat ca în orice altă zi. Apoi, spre seară, starea i s-a înrăutăţit şi moartea a survenit repede. N-a suferit mult“, a relatat Stepan Soljeniţîn, fiul disidentului, pentru canalul rus ORT. Natalia Soljeniţîn a declarat pentru agenţia Interfax că soţul său s-a stins aşa cum îşi dorea: „Şi-a dorit să moară vara şi a murit vara. A vrut să moară acasă şi a murit acasă. Aş zice că Aleksandr Isaevici a avut o viaţă grea, dar frumoasă“.

Născut pe 11 decembrie 1918, în Kislovodsk, Aleksandr Soljeniţîn a luptat în linia întâi, fiind căpitan de artilerie în cel de-Al Doilea Război Mondial. În ultimele săptămâni ale conflagraţiei a fost arestat pentru scrierea unor texte critice la adresa lui Stalin, pe care îl numea, în mod constant, „Mustăciosul“. A fost condamnat la opt ani de muncă silnică, experienţa servindu-i drept punct de pornire pentru primul său roman. Aceasta e perioada când a început să scrie, memorându-şi adesea textele ca nu cumva să le piardă în cazul în care i-ar fi fost confiscate. Subiectul principal - suferinţa şi nedreptatea vieţii în gulagul stalinist - a fost reluat şi ulterior, când a ajuns să predea matematica la o şcoală din târgul de provincie rusesc Riazan.

Primele roade ale acestei perioade s-au văzut în cartea „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici“, care spunea povestea unui bărbat ce se zbate să supravieţuiască în sistemul gulagului, unde a fost trimis, ca şi Soljeniţîn, după ce a luptat pe front. Romanul a fost publicat în 1962, cu aprobarea lui Nikita Hruşciov, care voia să discrediteze abuzurile lui Stalin, predecesorul său. În 1964, după înlăturarea lui Hruşciov, Soljeniţîn a început să fie urmărit şi hărţuit de KGB, cărţile i-au fost interzise şi el însuşi a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor Sovietici. Câţiva ani mai târziu, în 1970, primea Premiul Nobel pentru „forţa etică cu care a urmat tradiţiile indispensabile ale literaturii ruse“, însă nu s-a prezentat la ceremonia de decernare, mai ales că autorităţile sovietice nu priveau cu ochi buni o călătorie la Stockholm.

Situaţia lui Soljeniţîn în Rusia s-a înrăutăţit odată ce, în presa occidentală, au început să apară, în 1973, fragmente din celebra sa operă, „Arhipelagul Gulag“. Într-o întâlnire convocată pentru a dezbate „problema Soljeniţîn“, Leonid Brejnev afirma: „Avem tot temeiul legal să-l trimitem la închisoare. A încercat să submineze tot ceea ce este sfânt pentru noi: pe Lenin, sistemul sovietic, puterea sovietică… Acest huligan Soljeniţîn e de necontrolat“. 

Pe 12 februarie 1974, Soljeniţîn era arestat şi acuzat de trădare, iar a doua zi i se retrăgea cetăţenia sovietică şi era urcat, cu cătuşele la mâini, într-un avion cu destinaţia RFG. Avea să-şi petreacă următorii 20 de ani în exil. 

Deşi iniţial a fost primit ca un erou în Occident, imaginea lui Soljeniţîn s-a schimbat rapid. Într-o serie de discursuri, dintre care cel mai cunoscut e cel susţinut la Harvard, în 1978, disidentul a criticat „corupţia morală“ a societăţii occidentale, respingându-i mai ales nucleul valoric: libertatea. În faţa absolvenţilor de la Harvard a afirmat că „libertăţii distrugătoare şi iresponsabile i-a fost acordat un spaţiu nemărginit, iar societatea nu prea pare să mai aibă cale de scăpare în faţa prăpastiei decadenţei umane“. În perioada exilului, Soljeniţîn a trăit mai ales în America, stabilindu-se, în 1976, în orăşelul Cavendish din Vermont. Din această perioadă datează opera la care a ţinut cel mai mult Soljeniţîn - ciclul istoric „Roata roşie“. Lucrarea avea peste 5.000 de pagini în 1991, când autorul a încheiat-o, în cele din urmă.

În 1990, Mihail Gorbaciov i-a redat cetăţenia, un an mai târziu renunţându-se şi la acuzaţia de trădare, la numai o lună după puciul de la Moscova. Soljeniţîn însă nu şi-a ascuns deloc dispreţul faţă de preşedintele Boris Elţîn, pe care îl considera vinovat de prăbuşirea economiei ruseşti şi de dependenţa sa de FMI şi pe care îl acuza că nu e în stare să oprească lărgirea NATO şi că permite, de fapt, ca o mână de oligarhi miliardari să conducă ţara. În mai 1994, Soljeniţîn s-a întors în Rusia, aterizând la Vladivostok şi de acolo pornind într-o călătorie de şapte săptămâni cu trenul, spre Moscova, pentru a se obişnui astfel cu noile realităţi ruseşti. Într-o serie de apariţii publice a criticat vehement privatizarea „bezmetică“ şi degradarea limbii ruse. Însă, cu timpul, s-a retras în reşedinţa sa dintr-un cartier moscovit elitist, unde îşi petrecea vremea scriind. În ultimii ani ai vieţii a publicat câteva volume de nonficţiune şi de memorii, care n-au mai avut însă răsunetul operelor sale anterioare.

Spre surprinderea multora, atitudinea critică a lui Soljeniţîn s-a mai îmblânzit în timpul mandatelor prezidenţiale ale lui Vladimir Putin, cu atât mai mult cu cât orientările noului şef de la Kremlin nu contraziceau opiniile disidentului octogenar, pentru care Rusia era un bastion al civilizaţiei pravoslavnice, un loc aparte prin cultura şi destinul său. De altfel, în 2007, Putin i-a oferit lui Soljeniţîn cea mai înaltă distincţie a guvernului rus, pentru întreaga sa operă. „Milioane de oameni asociază numele şi creaţia lui Aleksandr Soljeniţîn cu destinul Rusiei. Întreaga sa viaţă a fost dedicată mamei Rusia“, afirma Putin în timpul vizitei pe care i-a făcut-o scriitorului la reşedinţa sa, pentru a-i înmâna distincţia.

Trupul neînsufleţit al scriitorului Aleksandr Soljeniţîn va fi depus marţi la Academia de Ştiinţe din Moscova, pentru o ceremonie, înaintea funeraliilor care vor avea loc miercuri, a anunţat Fundaţia Soljeniţîn, citată de agenţia Interfax. Un reprezentant al Patriarhiei Moscovei a declarat că scriitorul va fi înmormântat miercuri la cimitirul Mănăstirii Donskoi din Moscova. „Aleksandr Soljeniţîn însuşi a ales acest loc în timpul vieţii“, a spus arhimandritul Nikolai Balaciov, care a adăugat că, la cererea scriitorului, „în urmă cu cinci ani, Patriarhul Aleksei al II-lea a rezervat un loc în cimitirul Mănăstirii Donskoi“.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

8 comentarii

 
1
matache 04-Aug-2008 14:23
Dumnezeu
sa-l ierte si sa-l odihneasca!
2
lia 04-Aug-2008 19:37
O mare pierdere
Pentru intreaga lume, care nu realizeaza cit a facut Soljenitin pentru demolarea comunismului.Din pacate, la noi e insuficient cunoscut. "Primul cerc " nu s-a tradus inca, sa nu mai vorbim despre alte lucrari.
3
corcinschi 04-Aug-2008 21:28
Soljenitin,un stindard.
A fost un om care a scris de mama Rusie,despre ideologia omului rus liber,in care a imbinat traditionalul gindirii rusesti cu nevoia de libertate,de intoarcere la acel "EU",stropit cu mirosul pamintului reavan si nevoia de confirmare a societatii rusesti. A criticat capitalimul,chiar daca traia in el,a expus tarele democratiei americane, dar nu a fost alungat si nici nu a avut de suportat repercursiunile guvernului sau a societatii care l-a adoptat. A trait in respect,si a murit respectat. Onorurile nu i-au fost aduse de un presedinte sau premier rus,sau de guvernul acestei tari,onorurile i-au fost aduse de poporul rus,care a vazut in "EL",luptatorul,ideologul omului liber rus,poetul si stigmatizatul. Dumnezeu S-al odihneasca.
4
lucid 04-Aug-2008 21:46
Soljenitin cenzurat si in necrolog
Mai ziaristii lu' peshte, cele mai importante cartzi ale lui Aleksandr Isaievich sunt cele scrise in ultimii douazeci de ani: Dvesti let vmeste - istoria celor trei sute de ani ai relatziilor rusilor cu evreii - si Ca bobul (de grau, se-ntzelege) intre pietrele de moara - memoriile deceptziilor sale din USA.
Jalnic e ca nu numai voi, dar totzi cei aflatzi "sub comanda" il castratzi pe marele om pana si in necroloage.
5
Cristi.S 04-Aug-2008 22:24
...Poate de-aia se "omit" titluri...
...poate ca, intr-adevar ziaristii lui peste si intelectualii lu peste din Romanika n-o sa-l planga prea tare pe Soljenitin...

"Intr-adevar, nu este deloc intamplator ca „Memento Gulag” a avut loc anul acesta in Vendeea. Soljenitin a marcat comuniunea de destin si de spirit intre Vendeea martira si cei care au trait suferinta comunismului si rezistenta impotriva lui. Ramanand credincioasa chemarii ei, Vendeea pastreaza memoria propriilor sai eroi si a eroilor care, in alte parti si in alte timpuri, au continuat aceeasi lupta: nu stiu cate licee din lume poarta numele lui Soljenitin, dar in Vendeea exista, din anul 2005, „Le Collège Alexandre Soljenitsyne”, in localitatea Aizenay.

Da, Vendeea stie si isi aminteste. Aceasta mica regiune din vestul Frantei, la sud de orasul Nantes si raul Loira (10.000 km2, 800.000 locuitori), s-a ridicat in martie 1793 impotriva acelei revolutii care i-a omorat regele si distrus legea (Point de roi, point de loi, „Unde nu e rege, nu e lege” a fost unul din refrenele revoltei), care i-a alungat, persecutat, omorat preotii, si care supunea intreg poporul marii „reeducari”: formarea „omului nou”, cel „fara prejudecati”, adica fara Dumnezeu (crestinismul a fost interzis), fara traditii, fara memorie. Impotriva acestei revolutii s-a ridicat Vendeea. Nu a fost o miscare de partizani (ca suanii din Bretagne), si nu a fost nici o rascoala populara obisnuita. A fost altceva. S-au ridicat taranii, si ei s-au dus la nobili si i-au rugat sa vina, si au format – lucru unic in istorie – o formidabila armata. De aceea, ceea ce s-a petrecut in Vendeea nu se numeste „revolta” sau „rascoala Vendeii”, ci les guerres de Vendée, „razboaiele Vendeii”. Vendeenii au format o armata, o armata fara uniforma – erau sateni in straiele lor obisnuite –, dar reprezentata printr-un simbol pe care toti l-au arborat spontan: o mica inima brodata, inima arzatoare a lui Hristos (le sacré coeur).
-MOnica Papazu, Puncte Cardinale 2006
6
Cristi.S 04-Aug-2008 22:30
...si-un articol excelent...
...despre (o adresare a lui) Soljenitin (la Harvard University) despre "conditia Vestului"...Asa cum spune autorul, "Harvard was not amused", si cu "el" tot Vestul liberal si progresist...

http://cusack.norumbega.co.uk/200 8/08/03/alexander-solzhenitsyn/

Un fragment:

"“The press too, of course, enjoys the widest freedom. (I shall be using the word press to include all media). But what sort of use does it make of this freedom? Here again, the main concern is not to infringe the letter of the law. There is no moral responsibility for deformation or disproportion. What sort of responsibility does a journalist have to his readers, or to history? If they have misled public opinion or the government by inaccurate information or wrong conclusions, do we know of any cases of public recognition and rectification of such mistakes by the same journalist or the same newspaper? No, it does not happen, because it would damage sales. A nation may be the victim of such a mistake, but the journalist always gets away with it. One may safely assume that he will start writing the opposite with renewed self-assurance.”
7
mettyec 04-Aug-2008 22:39
Adevarata fata a totalitarismului
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Totusi nu trebuie sa uitam ca mai avem o personalitate de acelasi calibru:

Eric Arthur Blair (25 June 1903[1][2] – 21 January 1950) was an English journalist, political essayist and novelist, who wrote under the pseudonym George Orwell.

His writing is marked by concise descriptions of social conditions and events and a contempt for all types of authority. He is most famous for two novels critical of totalitarianism, Nineteen Eighty-Four and Animal Farm (a satire of Stalinism). (Am preluat din Wikipedia.)
8
Cristi.S 04-Aug-2008 23:24
@mettyec
Adevarat...Si cat de mult seamana fragmentul asta din Soljenitin "There is yet another surprise for someone coming from the East where the press is rigorously unified: one gradually discovers a common trend of preferences within the Western press as a whole. It is a fashion; there are generally accepted patterns of judgment and there may be common corporate interests, the sum effect being not competition but unification. Enormous freedom exists for the press, but not for the readership because newspapers mostly give enough stress and emphasis to those opinions which do not too openly contradict their own and the general trend. " cu critica lui Orwell la adresa presei din prefata nepublicata initial la Ferma Animalelor
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FEATURES
 
CELE MAI