Home » International » S-a găsit Lista lui Schindler

S-a găsit Lista lui Schindler

06 Apr 2009 Cosmin Popan | 0 comentarii | 2991 vizualizari
Rating:
9 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Numele celor 801 evrei salvaţi de omul de afaceri Oskar Schindler au fost scoase la iveală într-o bibliotecă din Sydney.
 
Celebra listă, care a inspirat un roman, precum şi un film câştigător de Oscar , a fost găsită de angajaţii unei biblioteci din Sydney, printre manuscrisele scriitorului australian Thomas Keneally, informează AFP, citată de NewsIn.

Angajaţii New South Wales State Library au găsit documentul, îngălbenit de vreme, în timp ce căutau prin cutiile cu manuscrise ale scriitorului australian Thomas Keneally. Lista, lungă de 13 pagini, este o copie a originalului, făcută la o maşină de scris pe 18 aprilie 1945, într-una din ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Librarul Olwen Pryke a numit lista celor 801 nume de evrei unul dintre cele mai importante documente ale secolului XX, deoarece aceasta a salvat câteva sute de vieţi.

Oskar Schindler s-a născut în 1908 pe teritoriul actual al Republicii Cehe, unde se vorbea limba germană. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Schindler şi-a folosit relaţiile pentru a câştiga controlul asupra unei întreprinderi din Polonia, la scurt timp după ce Hitler a invadat ţara. Mita şi relaţiile l-au ajutat pe omul de afaceri să convingă oficialităţile că angajaţii săi evrei sunt utili şi că nu ar trebui trimişi în lagărele de concentrare.

Biblioteca din Sydney a achiziţionat în 1996 şase cutii cu materiale folosite de scriitorul Thomas Keneally pentru a se documenta înainte de scrierea romanului “Schindler's Ark”, distins cu un Premiu Booker. În 1993, regizorul Steven Spielberg a ecranizat romanul, cu Liam Neeson în rolul lui Schindler şi Ralph Fiennes în rolul şefului taberei naziste.

Documentul de 13 pagini găsit la Sydney a fost încredinţat scriitorului australian în 1980 de Leopold Pfefferberg, regăsit şi el pe listă ca “muncitorul numărul 173.
 
 


 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERNATIONAL