Home » Arte & Popcult » S-a dat startul la Luvrul din Abu Dhabi

S-a dat startul la Luvrul din Abu Dhabi

27 Mai 2009 Andra Matzal | 0 comentarii | 1191 vizualizari
Rating:
13 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
La începutul acestei săptămâni au demarat lucrările pentru construirea luxosului muzeu conceput de VIP-ul arhitecturii franceze, Jean Nouvel.
 
Louvre-Abu Dhabi
Louvre-Abu Dhabi
La ceremonia de demarare a lucrărilor au participat atât Nicolas Sarkozy, cât şi prinţul Moammed bin Zayed Al Nahyan, dată fiind importanţa proiectului construirii unei “francize” a Luvrului pe insula Saadiyat. Discuţiile pentru crearea acestui muzeu au mulţi ani la activ, partea franceză beneficiind de un parteneriat foarte profitabil cu guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va investi masiv în ridicarea acestei construcţii, formula cooperării cu parteneri externi dispuşi să investească în artă determinându-l pe Sarkozy să ia în calcul posibilitatea deschiderii unui Luvru în Singapore. Startul lucrărilor a pus capăt unei controverse ale cărei premise s-au stabilit încă de pe vremea mandatului lui Jacques Chirac, când aproape cinci mii de francezi semnau o petiţie care condamna “vânzarea” simbolului naţional.
 
Celebrul arhitect Jean Nouvel, care a realizat proiectul, a venit cu o soluţie adaptată la condiţiile climatice dificile ale ţării, ariditatea peisajului ajutându-l, după propriile declaraţii, să nu facă rabat de la imaginaţie. Aşa se face că spaţiul - cei aproape 80.000 de metri pătraţi rezervaţi pavilioanelor, piaţetelor şi aleilor, respectiv cei aproximativ 20.000 de metri pătraţi destinaţi expoziţiilor - presupune multe zone deschise şi multe fluxuri de apă care încadrează domul cu un diametru de circa 180 de metri. Lucrările sunt estimate să se încheie în 2012-2013, perioadă în care autorităţile din Abu Dhabi speră să se finalizeze şi construcţia versiunii arabe a Muzeului Guggenheim, de al cărui design s-a ocupat un alt star al arhitecturii, americanul Frank Gehry.
 
Gândit ca “primul muzeu universal”, Luvrul lui Nouvel va avea un sector destinat arheologiei, unde vor fi expuse obiecte din toate colţurile lumii, însă accentul principal va cădea asupra artelor. Lucrările care vor fi prezentate în sălile muzeului din Abu Dhabi vor proveni, prin împrumut, din colecţiile mai multor muzee franceze celebre, cum sunt Musée D’Orsay sau Centre Pompidou, urmând ca franciza din insula Saadiyat să îşi pună la rândul ei pe picioare o colecţie proprie. De altfel, francezii vor pune la dispoziţia partenerilor arabi expertiză şi consiliere artistică, aceştia din urmă intenţionând să deschidă în Franţa şi un centru de cercetare pe probleme culturale.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT