Ruşinea şi vinovăţia printre universitarii autohtoni

Catedrele Universităţii Bucureşti stau probabil cel mai prost în faţa colegilor europeni la capitolul producţie. Rarele studii publicate sunt de cele mai multe ori la nivelul unor simple cursuri, motiv pentru care studenţii sunt adesea obligaţi să le cumpere pentru a intra în examene, dar fără vreo contribuţie esenţială în domeniul respectiv. Puţinele lucrări valoroase sunt nepromovate şi publicate la edituri obscure în condiţii proaste. Un caz fericit din zona academică este studiul profesorului Septimiu Chelcea, coordonator al volumului “Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor”, la care a lucrat cu o întreagă echipă. Studiul stabileşte bazele sociologiei emoţiilor, orientează discursul către problematica emoţiilor negative în spaţiul public, şi îşi ilustrează teoria pornind de la câteva studii efectuate asupra problemei plagiatului în mediul universitar.

 

Studiul porneşte de la explicaţii teoretice în ceea ce priveşte apoariţia şi gestionarea emoţiilor în spaţiul public şi felul în care acestea contribuie la conturarea unei societăţi cu aplicaţie în mediul universitar românesc, dominat de fraudă intelectuală, superficialitate şi mimetism, dublate şi de alte păcate: “Unii dintre cei cu funcţii administrative sau cu grade didactice mai înalte, profesori, conducători de doctorat etc., fură munca preparatorilor, a asistenţilor, chiar a doctoranzilor sau a studenţilor, semnând ca prim-autori la studiile şi cărţile la care nu au nici o contribuţie sau au doar meritul de a da indicaţii”, subliniază studiul.

 

Felul în care o astfel de carte este lansată pe piaţă arată însă alte probleme ale mediului universitar român şi anume o amorţire într-un discurs din secolul trecut, plin de praf şi complet lipsit de orice strategie de captatio. Evenimentul s-a petrecut într-o atmosferă academic elitistă, în Sala Consiliului a facultăţii de Sociologie, cu invitaţii de onoare la catedră şi discursuri old school. Dacă universitarii de marcă pot ţine discursuri extrem de incitante despre domeniul lor de activitate, un exemplu fiind TED, o asociaţie care adună astfel de minţi, fiecare participant ţinând adevărate show-uri de prezentare a unor idei riguroase, academice, subiectul preferat al universitarilor români este propria persoană. Oricine are de spus ceva despre domeniul său începe prin ample şi stufoase introduceri anecdotice pornind de la propia persoană şi se termină cu nelipsitele cuvinte de laudatio la adresa autorului, într-un stil foarte convenţional.

 

Printre vorbitori s-au numărat decanul facultăţii de sociologie, Marian Preda, care a reuşit să spună câteva generalităţi despre sociologia emoţiilor printre fraze lungi şi stufoase în care nu reuşeai să găseşti o idee, redactorul Humanitas Vlad Russo, care a povestit câteva amintiri legate  de relaţia sa cu Septimiu Chelcea, şi conferenţiarul universitar dr. Mihai Milca, cu un discurs care a început într-un stil gen “sunt deosebit de onorat şi în acelaşi timp cuprins de invidie colegială”, şi a continuat într-un discurs complet clişeizat, livrat în cel mai plat mod cu putinţă, în care puteai să distingi, printre sesiunile de căscat, formulări ca “abordarea acestei problematici ridică numeroase semne de întrebare şi o serie întreagă de poziţii”, “acest imperiu al emoţiilor este omniprezent”, “societatea modernă are sincope, zone tulburi şi crize”, şi tot ce-a avut mai inteligent să spună despre carte a fost “deschizătoare de drumuri, fizează repere pentru o nouă abordare, merite deosebite” şi alte lucururi la fel de generale.

 

Singurul capabil să vorbească timp de 10 minute într-un stil viu a fost Lazăr Vlăsceanu, şeful catedrei de sociologie, care a vorbit articulat despre problemele pe care le ridică emergenţa unei abordări sociologice care are drept centru emoţiile umane. “Sociologia emoţională este un nou mod de a face sociologie care este contemporan cu lumea noastră, ceea ce înseamnă că ştiinţa în sine se află la o răscruce. Temele clasice ale sociologiei, care au făcut subiectul multor studii de amploare, sunt pe moarte. Un astfel de exemplu este sociologia stratificării sociale, domeniu în care nu s-a adus nici o contribuţie semnificativă în ultimele decenii”, a subliniat profesorul. Şi, referindu-se la emoţiile care stau în centrul studiului prezentat, ruşinea şi vinovăţia, Vlăsceanu susţine că o problemă importantă este gestionarea acestor emoţii, şi asta ne diferenţiază pe unii de ceilalţi. “ Eu cred că nu suntem diferiţi în privinţa manifestării sentimentelor de ruşine şi de vinovăţie, de cei dinaintea noastră. Mă îndoiesc că politicienii nu au sentimentul de ruşine când rămân în spaţiul privat, dar modul în care îşi gestionează vinovăţia este diferit”.

 

La dezbatere au fost prezenţi şi câţiva dintre autorii care au contribuit la acest studiu şi care au şocat prin atitudinea lor timid şcolărească complet nesigură şi timorată, în contrast cu textele lor din cartea de faţă, scrise riguros, ştiinţific. Din cei 11 sociologi care au contribuit la acest studiu au vorbit Daniela Boţone, care a discutat despre munca emoţională cu o privire goală, pe un ton de parcă ar fi complet dezinteresată de subiect, în picioare, strângând cu pumnii masa pe care îşi sprijinea întreaga greutate corporală într-o atitudine similară unui elev de generală ascultat pe nepusă masă. A doua vorbitoare a fost Elena Stănculescu, autoarea unor texte din capitolul dedicat manifestărilor sentimentelor de vinovăţie sau ruşine la copii. Pe un ton de studentă care vorbeşte la un examen oral dintr-un curs tocit pe dinafară care caută din priviri aprobarea profesorului la fiecare frază, a explicat cu o voce tremurată ideile principale din zona ei de contribuţie, nu înainte de a-i aduce un elogiu bombastic minunatului, extraordinarului şi emoţionantului profesor Septimiu Chelcea. Elementul de inedit al acestui eveniment a constat în intervenţiile domnului profesor cu fragmente din muzica lui Tudor Gheorghe, în spatele vorbitorilor fiind afişate proiecţii cu imagini zen, cu flori şi peisaje primăvăratice.

 

Studiul domnului Chelcea este într-adevăr fascinant, mai ales că studiile abordează o problemă delicată, plagiatul, şi analizează această problemă pornind de la cazuri reale, chiar dacă identitatea personajelor este nejustificat protejată. “Pe de-o parte, avem oroare de fraudă intelectuală, pe de altă parte, închidem ochii când ea se produce. Ca cetăţeni şi ca educatori, este timpul să reconsiderăm atitudinile şi comportamentele, este necesar să găsim modalităţi mai eficiente de reducere a frecvenţei vechilor şi noi forme (de exemplu ciber-plagiatul) ale fraudei intelectuale în universităţi”, concluzionează profesorul, care propune înfiinţarea unui Centru pentru Integritatea Universitară în cadrul Universităţii Bucureşti.