Home » Editorial » România sub ocupaţie Cheia marilor succese

România sub ocupaţie
Cheia marilor succese

17 Dec 2009 Dorel Şandor | 9 comentarii | 3757 vizualizari
Rating:
15 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
În fond, campania la prezidenţialele din 2009 reprezintă un triplu succes! Antonescu, la nici un an de la preluarea şefiei PNL, obţine 20% din electorat.
 
Record liberal rapid şi clar. Geoană, ironizat în dreapta şi-n stânga, primeşte după o campanie furibundă peste cinci milioane de voturi. Iar Băsescu, în plină criză economică, cu Bocul suspendat, după cinci ani de instabilitate, adună mai multe voturi decât în 2004! Privite la rece, toate aceste rezultate sunt remarcabile! Cui foloseşte?! Unde se duc toate acestea? Este România pe drumul cel bun? Cui îi pasă? Ce se întâmplă de fapt? Statul român al anului 2009 se goleşte de conţinut şi se umple de ură. O administraţie infiltrată, cu rude, prieteni, metrese şi clienţi, măcinată de jocuri de interese fără sfârşit. Confruntarea permanentă transformă acumularea de forţă şi exercitarea ei haotică într-un substitut al puterii democratice. Impostura la nivel înalt, abilitatea şi tupeul trec drept artă politică, iar mitocănia a devenit modul dominant de a fi al animalului politic sus-pus.

Lucrurile s-au aşezat pe termen lung. Nu mai e loc de întors. Ceea ce părea excepţie de la regulă, incident trecător, criză de interval a devenit regulă, stare de fapt, mecanism. Apărute în timp, sub diverse haite conducătoare, toate aceste surogate agresive s-au aşezat, formează azi un sistem. Luate separat, erau carenţe criticabile, condiţii de depăşit. De depăşit, pentru aderare, integrare sau diverse pomeni aparente ale Occidentului. Acum au intrat în firesc, în rutină, în miezul lucrurilor. S-a creat un decalaj profund între complexitatea agendei publice şi capacitatea efectivă a mediului politic, instituţional de a percepe, asuma şi de a duce până la capăt, prin politici oficiale, priorităţi majore. Există o discrepanţă majoră, întreţinută cu cinism, între ceea ce pretind şi ceea ce pun în faptele lor liderii politici. Sunt irosite oportunităţi, chiar şanse istorice, cu care nu ne întâlnim la tot pasul.

Tragem apoi ponoasele sub vechiul slogan „la noi nu se poate...!”. Plătim bani grei, salarii, indemnizaţii, sporuri, maşini, secretare, clădiri labirintice pentru găşti mediocre care se fac şi se prefac la nesfârşit. Lenea lor idioată este păzită disciplinat şi cu sârg de servicii secrete. Ce secret păzesc flăcăii ăştia? Ce secrete mai are România?! Există un ritm spontan, adesea haotic, al evoluţiei societăţii româneşti, o realitate greoaie, dar totuşi urnindu-se spasmodic într-o direcţie necunoscută. Nimic din toate acestea nu are ecou, rezonanţă, sincronicitate în vânzoleala curentă a vieţii politice. Mediocri în clarviziune, curajoşi în a lovi pe la spate, oamenii politici nu sunt nici pe departe lideri.

Criza actuală de premieri spune multe. În istoria Ardealului va rămâne un rând de neşters: moţul Emil Boc, premier reîncărcat cu votul decisiv al UDMR-iştilor! Noo, fain! Oamenii simpli, în viaţa de toate zilele, ameţiţi cu iluzii, speriaţi cu veşti proaste, încercând marea cu sarea, au adunat o colecţie impresionantă de temeri şi de aşteptări. Mai-marii ţării nu au ascultare, nu se aud decât între ei, înjurându-se, ameninţând, şantajând. De nimic nu le e mai ruşine decât de a avea compasiune. Asta nu înseamnă milă! Pomană, din an în Paşte, eventual în campanie. Compasiunea celui la putere pentru cei simpli, aflaţi în bătaia vântului, e valoare.

O valoare pe care nu o au nici în minte, nici în suflet. (Scuze pentru utilizarea cuvântului „suflet”...) În lume se petrec transformări tumultuoase. Criza acestor ani e doar un detaliu. România, ca stat, e pe nicăieri. Ridicatul din sprâncene a devenit gestul de rutină al străinilor când le trec prin faţă veşti, date, fapte despre teritoriul de la Dunăre... Întreabă cu jenă, nesiguri că ar putea gafa, care, cine e la putere acolo... la voi? Dacă n-ar ateriza cu avioane oficiale în capitalele străine şi numele de pe buletin nu s-ar regăsi în tabele oficiale la intrarea în clădirile importante ale străinătăţii, nu i-ar recunoaşte nimeni. Mai ridică cineva pălăria când trece vreun „oaspete” de la Bucureşti?!! A fi la putere, ales în toată regula de cetăţeni, cu program, cu acte legale şi mesaj clar, a devenit o farsă! Nu iluzie, ci farsă. Iluzie ar fi dacă cineva ar mai crede în asta sau ar fi pur şi simplu fraier. Nu mai e uşor să fii fraier în ţara asta.

Există totuşi o şansă evidentă pentru tot românul, cu mic, cu mare, şcolit sau ignorant, activ sau obosit. În ciuda stării confuze, a dezvăluirilor contradictorii şi a rezultatelor neconcludente care au urmat alegerile prezidenţiale din 2009, niciodată până acum nu a fost pusă în evidenţă cu atâta claritate starea reală a mediului politic autohton, a „clasei politice”... Ceva tot au primit alegătorii veniţi în număr aproape record la vot. Totuşi suntem în plin test Jessep! Până la urmă, poate societatea românească să facă faţă adevărului? Nu cumva tocmai de astfel de lideri are nevoie? Pentru a te complăcea la nesfârşit în inerţie, fragmentare şi dependenţă ai nevoie de oameni abili, tenace şi în formă... Cu toţii minţim. Să minţi şi mai ales să ţii în minciună 20 de milioane de locuitori e meserie „curată”! ~sta da succes!
 

 

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

9 comentarii

 
1
dorubarbu 17-Dec-2009 23:52
Romania - criza democratiei vs criza tot
Asa cum exista acum, in prag de 2010, plus/minus cateva teritorii redobandite/pierdute dupa cel de-al doilea razboi mondial...Romania \"reproduce\" proiectul elitei politice de la 1918. Practic de atunci se poate considera ca stat, in 1918 reusindu-se unirea Romaniei cu Transilvania. Daca gresesc, sa ma corecteze domnul Lucian BOIA. In cei 91 de ani de existenta...Romania a experimentat prea putina democratie. Perioada interbelica a fost dominata de autoritarisme, de explozia extremei drepte, aparitia si functionarea (la inceput clandestina) a Partidului Comunist (1921), \"dictatura\" lui Carol al II-lea, razboiul, apoi dementa comunista de 45 de ani...Practic dupa Decembrie 1989 romanii au incercat gustul democratiei, \"originale\" - la sugestia si indicatiile pretioase ale tovarasului Ion ILIESCU. Prea putin...Nesemnificativ chiar! Cei 45 de ani de dementa comunista au insemnat, pe rand: suprimarea fizica a elitelor in inchisorile comuniste, criza morala, criza economica, decredibilizarea totala! Mult mai grav este faptul ca aceste procese s-au inmultit si s-au acutizat, chiar cronicizat dupa 1989! Dovada? Ineficienta actului de guvernare, paranoia sociala generalizata (vezi actualele alegeri prezidentiale), reflexe autoritariste, coruptie endemica si generalizata, debusolare administrativa, criza economica perpetua, clivaje sociale ireconciliabile, faramitare politica, decredibilizare atat la nivelul institutiilor politice (Parlament, Guvern, Presedentie) cat si decredibilizare in plan international. \"Arondarea\" mai mult fortata in spatiul euro-atlantic nu a adus schimbari de substanta! Romania si romanii sufera, printre altele, de aceeasi boala a formelor fara fond. Sau, intr-o forma mai atenuata, de forme improprii pentru un fond la fel de impropriu. Nici nu cred ca ar mai fi fost nevoie de actuala criza economica, Romania se afla deja intr-o criza economica proprie. Nici nu vreau sa ma gandesc ce urgie se va abate asupra Romaniei din Ianuarie 2010! Democratia romaneasca, \"originala\" sau nu...se afla in criza! Cine e de vina? Protagoras, pentru ca a spus \"omul este masura tuturor lucrurilor\"! Si mare dreptate a avut!
Spun si eu, un plagiator al sofistului: \"romanii sunt masura crizei totale in care se afla\"!
Sa le fie invatatura de minte!
2
naiv 18-Dec-2009 10:33
doua la primarie, doua la...
daca Ipo_crin a obtinut 20%, ramane Geoana cu 29% si nu mai ies cele 5 milioane. Iar cu 20% nu conduci o tara normala. Iar dincolo de retorica lui Ipo_Crin, nu numai el reprezinta dreapta din Romania (caci ar insemna ca 80% nu sunt dreapta). Putin coerenta dle Sandor!
3
Kabul din Afg 18-Dec-2009 12:05
Introspectia este OK
dorubarbu (17-Dec-2009 23:52)
Romania - criza democratiei vs criza tot
Asa cum exista acum, in prag de 2010, plus/minus cateva teritorii redobandite/pierdute dupa cel
Avem insa solutii? La analiza se pricepe o gramada de lume, pana si Cornelus jupan de ziar, sunt insa putini cei capabili sa ofere si solutii! Putem spera?
4
dorubarbu 18-Dec-2009 15:36
Solutii vs "omul providential"
Kabul din Afg (18-Dec-2009 12:05)
Introspectia este OK
Avem insa solutii? La analiza se pricepe o gramada de lume, pana si Cornelus
Draga "Kabul din Afg", la sfarsitul anului 2009 e pagubos sa gandim ca la inceputul anului 1009! Vremea oamenilor providentiali A TRECUT! A mai crede in "oamenii providentiali" care salveaza neamul e pueril si pagubos. Solutia, dupa parerea mea sta intr-o echipa (guvernamentala). Aceasta trebuie sa fie SINCERA, COMPETENTA SI DETERMINATA. Sa vrea cu adevarat sa faca ceva pentru romani! As spune mai mult: FIECARE ROMAN, DE LA STRUNGARUL DE LA ARAD, LA BRUTARUL DIN OTOPENI, TRECAND PE LA CONSTRUCTORUL DIN CLUJ-NAPOCA SI GUVERNATORUL BNR...TOTI TREBUIE SA MUNCEASCA SINCER, COMPETENT SI CU SENTIMENTUL LUCRULUI BINE FACUT!!!
Suna poate utopic, dar nu cred ca exista alta solutie! In afara de asta, orice speranta legata de omul providential se va traduce intr-o amagire perpetua urmata de o dezamagire crunta!

PS Pana la urma...Protagoras avea dreptate, nu? "Omul este masura tuturor lucrurilor"!
5
Lucifer 18-Dec-2009 18:42
Quo vadis?!
Mă bucur că încep să se pună întrebări esenţiale asupra căilor de urmat în viitor(cam târziu totuşi fiindcă deja au trecut 20 de ani...).Sinuciderea cu rezultatul ultimului vot prin care "poporul",de bunăvoie şi nesilit de nimeni,a votat un terorist-securist va radicaliza pe români.Din această radicalizare poate rezulta orice,inclusiv distrugerea statului român.Care este soluţia,încotro vrem să mergem,aceasta-i întrebarea!"Poporul" nu vrea altceva decât "pâine şi circ",nu de la el trebuie aşteptată soluţia.Cred că rezolvarea nu poate veni decât de la capitaliştii români,care încă nu s-au trezit dar sunt mai avansaţi decât alte categorii sociale.Ei sunt singurii care ştiu şi pot să facă ceva pentru România.Mai este puţin şi vor şi vrea!...
6
Vlad_Dracu 21-Dec-2009 07:37
quousque tandem abutere patienta nostra
Sunt extrem de fericit sa citesc 5-6 comentarii, si alea chinuite, pe site-ul unui cotidian de succes care nu se intreaba "incotro" se indreapta nu tara ci cititorii sai virtuali. Ceva nu mai merge. Geoana s-a ascuns dupa ce si-a clamat, a cata oara, victoria si sustinerea partidului. Antonescu e un pic debusolat dupa ce, perorand la nesfarsit in fata camerelor tv, s-a vazut demonetizat. Fara ei, Romania e lipsita de morala, de profesionalism, de incredere, de intelectuali (artisti si sportivi), de... interes.
7
naex 21-Dec-2009 07:41
D Sandor
Dle sa stii ca PNL nu are nicidecum 20% si va avea si mai putin daca talibanul Antonescu va mai pune pumnul in gura .In PNLNimeni nu mai are dreptul la opinie a inceput sa fie ca pe timpul lui ceasca perioada cand nimeni nu misca in front.
8
rxctps 21-Dec-2009 10:55
Mai sa fie!
Dupa primul razboi din Golf,ori de cate ori aparea o problema in SUA,presedintele de atunci,Bush sr,le gasea o rezolvare,ordona o parada militara.Era desigur o gluma dar era foarte aproape de adevar.Inraitii fani portocalii procedeaza la fel,ori de cate ori vine vorba despre beleaua in care ne-au bagat idolul lor Reales si gasca lui,incep sa zbiere din adancul bojocilor ca "Geoana" este prostanac iar "Crin"este taliban.Bun,sa presupunem ca au dreptate.Pai daca nu ma insala ochii si auzul tara este condusa de Guvernul Boc si are presedinte pe Reales...A,ca nu vrea "Crin" la guvernare?Pai ce ar putea sa faca Realesu'cu un taliban in guvern?Geoana nu pune botul?Pai ce ar face Boc cu un "prostanac" in guvern?A pus "Crin"pumnul in gura PNL?Pai asta nu are decat sa-i bucure pe portocalii,liberalii o sa-l dea jos si o sa se incoloneze disciplinati si in liniste in spatele Realesului si gata.Geoana nu reformeaza partidu'?Pai las'ca vine Mitrea cel mare si-l reformeaza el de-i merg fulgii!Orice numai opozitie sa nu fie!O sa fie consens in tara!Sau mai degraba nu,pentru ca nu prea mai sunt bani.Si incolonati au ba nu o sa primeasca nimeni nimic.Geaba este Udrea in fruntea bucatelor de la dezvoltare,UE nu se mai lasa pacalita si tare mi-e ca "dezvoltatorii" o sa inghita in sec de pofta si cu asta o sa ramana.Ca sa furi bani europeni trebuie sa te pricepi.Si asta cere o minima competenta...
9
costiandriescu 24-Dec-2009 14:35
Important
Viorel Gaita va putea fi citit in continuare pe blogul personal www.INPANAMEA.ro
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
EDITORIAL