Home » Arte & Popcult » Carte » România&Europa de Est - de la comunism la UE

România&Europa de Est - de la comunism la UE

24 Iun 2008 Cristian Patrasconiu | 0 comentarii | 1114 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Recent, la Editura Polirom a apărut în limba română una dintre puţinele lucrări de specialitate din Franţa care analizează şi explică istoria contemporană a Europei de Est.
 
Jean-François Soulet
Cartea, care are titlul „Istoria Europei de Est de la Al Doilea Război Mondial până în prezent“ şi a apărut în traducerea lui Marius Roman, este scrisă de Jean-François Soulet (foto), specialist în istoria comparată a comunismului şi în istoria societăţii civile. Istoricul francez este, de altfel, autor al unei alte cărţi apărute la aceeaşi editură, în limba română în urmă cu cîţiva ani - „Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre“.

Volumul proaspăt publicat, apărut în Franţa în anul 2006, completează, în viziunea autorului său, o bibliotecă a sintezelor istorice franceze despre Europa de Est nu doar săracă, ci şi în bună măsură tributară istoriei care îşi însuşea o perspectivă îngustă, animată de „geopolitica rezultată după Ialta“.

Convins, în răspăr cu o influentă direcţie istoriografică a acestei zone care preferă o linie de argumentare foarte puternic ideologizată, că Europa de Est e un teritoriu mult mai viu şi mai ofertant inclusiv pentru un istoric care priveşte dincolo de meschinele grile politice de lectură, J.-F. Soulet recompune foarte convingător un „parcurs excepţional“ al ţărilor care compun această zonă. „Jucând rolul de teritorii frontaliere între Orient şi Occident, toate aceste ţări au fost, rând pe rând, disputate fără milă de către marile puteri ale momentului, au trecut în masă, uneori cu forţa, la comunism, după ce suferiseră vicisitudinile regimurilor fasciste şi, spre surpriza generală, au reuşit să se elibereze de jugul totalitar, sfârşind prin a intra cu entuziasm şi curaj în Uniunea Europeană“.

România ocupă o parte însemnată a amplului studiu propus de istoricul francez. De la intrarea sub tutela sovietică la „destatalizarea influenţată“, de la dificultăţile de adaptare la rigorile minimale ale democraţiei până la dubla integrare - spectaculoasă! - în NATO şi UE, de la consensul larg împărtăşit şi de conducători, şi de cei conduşi („instaurarea unui sistem democratic“) până la „practica democratică presărată cu numeroase piedici“ şi în România - acestea sunt câteva dintre bornele însemnate pe care le atinge J.-F. Soulet în demersul său, reuşit, de a realiza inclusiv o istorie convingătoare a României contemporane.

Într-un mod discret, volumul autorului francez include şi o pledoarie pentru o mai bună „înşurubare“ în proiectul european a ţărilor din această zonă de tranziţie care este Europa de Est. „Ar fi catastrofal pentru viitor să considerăm că Europa actuală, care se confruntă în parte cu Uniunea Europeană, este o construcţie piramidală, în care naţiunile bogate din «bătrâna Europă» trebuie să domine naţiunile sărace, desprinse recent de pe orbita sovietică. Nu trebuie să negăm anumite inegalităţi sau anumite întârzieri, ci să luăm în considerare atât extraordinarul efort al ţărilor est-europene de a se ridica la cel mai bun nivel, cât şi enormul lor potenţial“, scrie J.-F.Soulet în finalul cărţii.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CARTE