Home » Bani & Afaceri » România, după orgia creditelor. Vine nota de plată

România, după orgia creditelor. Vine nota de plată

10 Aug 2009 Serban Buscu | 1 comentarii | 4799 vizualizari
Rating:
12 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
584.000 de români au ajuns restanţieri la bănci. Doar Kazahstanul stă mai prost decât noi în privinţa ponderii restanţelor în suma totală a creditelor, în timp ce Turcia, Ucraina sau Rusia au mai puţini restanţieri.
 
Restantieri bancari
Băncile au semănat credite alandala şi culeg restanţieri. Sursa: Timi Şlicaru
După ce ani la rând băncile locale au acordat credite într-un ritm care nu putea fi comparat cu nici o ţară din zona noastră, a venit momentul ca bancherii să achite şi nota de plată. Aproape 18% din suma totală a creditelor acordate în ţara noastră reprezintă împrumuturi cu probleme, după cum arată un studiu al UniCredit. Indicele a crescut nu mai puţin de 43% faţă anul trecut. Cu alte cuvinte, dintr-un volum total de 200 de miliarde de lei, aproximativ 36 de miliarde reprezintă împrumuturi care au înregistrat restanţe mai mari de 30 de zile. Dintre acestea, 14,4 miliarde sunt credite aproape imposibil de recuperat, adică restanţe mai mari de 90 de zile, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Din acest punct de vedere, ţara noastră stă mult mai prost decât ţările din Uniunea Europeană şi chiar decât unele state nemembre, cum ar fi Turcia, Ucraina sau Rusia. De altfel, singura ţară cât de cât comparabilă care depăşeşte România la capitolul restanţe este Kazahstantul, unde împrumuturile cu probleme reprezintă 26% din total. Prin comparaţie, Bulgaria are 3,2%, Ungaria 5,3%, iar Estonia doar 3,3%, deşi la nivel macroeconomic are probleme mult mai seriose decât România. „Deteriorarea calităţii creditelor este principala provocare pentru băncile din Europa de Sud-Est, inclusiv din România”, crede Rozalia Pal, economist-şef al UniCredit Ţiriac Bank.

Tocmai creşterea rapidă a restanţelor a provocat scăderi, în unele cazuri dramatice, ale profiturilor înregistrate de bănci de la începutul acestui an. Cu o singură excepţie, principalele zece bănci locale au anunţat după primele şase luni scăderi cu două cifre ale câştigurilor comparativ cu anul 2008. Potrivit normelor Băncii Naţionale a României, pentru fiecare restanţier, băncile trebuie să constituie provizioane (sume de bani menite să acopere găurile în condiţiile în care clientul nu mai plăteşte ratele). Pentru restanţe cuprinse între 31 şi 60 de zile, băncile pun deoparte 20% din valoarea creditului, pentru restanţe între 61 şi 90 de zile, ponderea provizioanelor ajunge la jumătate din împrumut, în timp ce pentru restanţele de peste 90 de zile băncile constituie rezerve egale cu valoarea creditului. Toate provizioanele sunt scăzute din profitul băncii. În ultimele şase luni, rezervele au crescut cu peste 100%.

Explozia creditelor cu probleme nu pare deloc întâmplătoare în România în condiţiile în care ţara noastră a avut cele mai importante ritmuri de creştere a creditului în ultimii câţiva ani. În timp ce în România valoarea creditelor, mai ales a celor în valută, creştea cu până la 100% pe an în perioada 2004-2008, în ţări precum Bulgaria sau Cehia, creşterea se limita la 20-25%. De asemenea, deprecierea leului a contribuit substanţial la explozia restanţelor în condiţiile în care, din nou atipic faţă de celelalte ţări din zonă, ponderea creditului în valută a fost constant mai mare decât a celor în lei. Faţă de iulie 2008, de exemplu, în acest moment, o rată de 200 de euro aferentă unui credit de nevoi personale de aproximativ 7.000 de euro este cu peste 120 de lei mai mare.

Peste 100.000 de restanţieri noi în doar cinci luni
Faptul că românii pun ratele la bancă pe locul al doilea se vede şi în evoluţia restanţelor bancare. Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, nu mai puţin de 102.000 de persoane au intrat în categoria restanţierilor cu datorii mai mari de 30 de zile, numai de la începutul acestui an. În prezent, 584.000 de români au înregistrat 858.000 de restanţe în valoare totală de 1,72 miliarde de lei. Faţă de sfârşitul anului trecut, nivelul restanţelor la creditele acordate populaţiei a crescut cu 75,9%. În intervalul mai 2008-mai 2009, restanţele la credite ale populaţiei au avansat cu 144,3%, ritmul accelerând faţă de aprilie, când creşterea era de 128,1%. În structura restanţelor domină datoriile vechi (mai mari de 90 de zile), care adună 1,42 miliarde de lei din totalul de 1,72 miliarde. De asemenea, putem observa că împrumuturile de consum au constituit cel mai important generator de restanţe. Acest lucru reiese din faptul că 65% din restanţe (1,1 miliarde de lei) au fost înregistrate la creditele în monedă naţională, în majoritatea lor împrumuturi de nevoi personale de valori mici (inclusiv celebrele credite doar cu buletinul).
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
Cata 11-Aug-2009 10:39
a trai normal inseamna orgie???
daca nu acum atunci in care viata?

aceste abordari de tip orgia creditelor reflecta lipsa de bun simt si respect a celor care au asemenea idei fata de semeni lor!

traim intr-un sistem neinventat de noi si care e la fel de gaunos, ba chiar mai gaunos decit altele. nu fac apologia ncicunei orinduiri sociale caci s-au dovedit ele insele limitate si primite in contextul devzoltarii constiintei umane.

nu a fost nicio orgie! doar dorinta de a aavea un adapost, de a trai decent intr-o lume care te deposedeaza de propria viata!

ar fi cazul sa va cereti scuze acestor oameni.
iar statul ar face bine sa-i ajute caci si ei, acesti romani sint parte a statului si poporului roman.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
BANI & AFACERI
 
Vrei un business la cheie?
KingKebab este un lant de fastfood cu specific arab ce ofera clientilor un meniu traditional arabesc bogat si diversificat. Printre produsele din meniu se regasesc DonerKebab ,Iskender Kebab, Shaorma , Falafel si o sortimentatie bogata de salate toate preparate dupa retete originale.
Formatul de [detalii]