Home » Societate » Sanatate » Româncele, bătute mai rău anul acesta

Româncele, bătute mai rău anul acesta

25 Noi 2008 | 4 comentarii | 2324 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Numărul româncelor bătute şi maltratate de soţi a crescut cu 25% în primele trei trimestre ale acestui an, faţă de 2007.
 
Un sondaj realizat la nivel naţional arată că, pe parcursul vieţii, una din trei românce este supusă agresiunilor fizice din partea soţilor, unele fiind bătute şi maltratate fizic, emoţional sau sexual, iar altele sfârşind chiar prin a fi ucise. “În primele trei trimeste ale anului 2008, procentajul privitor la violenţele în familie a crescut cu 25%, adică numărul plângerilor făcute de femei şi de minore (8.484) este aproape egal cu cel înregistrat în tot anul 2007, aproximativ 8.787”, susţine Mihaela Mostavi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei (ANPF).

Statistica mai arată că, în anul 2006, dintr-un total de 9.372 de victime, 5.160 au fost femei, în timp ce în 2004 şi în 2005 s-au înregistrat între 8.200 şi 9.500 de cazuri de violenţă în familie asupra femeilor, minorilor, bătrânilor sau a persoanelor cu handicap. Astfel, “în perioada 2004-2008, totalul victimelor în familie a ajuns la aproximativ 44.300 de cazuri, dintre care 633 de femei au decedat, numai 9 chiar anul acesta”, a adăugat Mostavi. Din acest motiv, în România s-au înfiinţat 55 de adăposturi pentru ajutorarea victimelor, atât prin consiliere juridică şi psihologică, cât şi cu hrană şi cazare gratuite de la 7 zile la 3 luni, dar şi 6 centre de consiliere pentru agresori.

În perioada 25 noiembrie-10 decembrie, Fondul ONU pentru Populaţie organizează, în toate ţările lumii, campania “Femei în umbră. Umbre”, ce are ca scop combaterea violenţei în familie şi sensibilizarea populaţiei, prin diferite activităţi culturale.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

4 comentarii

 
1
duorina 26-Noi-2008 01:36
o problema nebagata in seama
In Romania se vorbeste mult de problemele copiilor, nu si de cele ale femeilor. Ne place sau nu, in Romania violenta impotriva femeilor e un fenomen de amploare.
Si nici statisticile nu spun totul pt ca victimele se tem sa-si reclame agresorii (si nici nu sunt incurajate sa o faca - grava eroare).

Autoritatile se pare ca evita subiectul, partidele politice cu atat mai mult, de parca ar fi o rusine sa vorbesti despre asta. Oameni buni, rufele nu se mai spala in familie in sec XXI. Acolo unde exista forme de violenta ele trebuie eradicate nu ascunse sub pres.

1. Fenomentul este unul extrem de complex. Nu-i atat de simplu sa spui \\\"las ca femeia poate sa plece cand vrea de langa sotul agresor\\\". In conditii de saracie, in lipsa spatiului locativ, etc, lucrurile nu stau asa simplu.

2. Ignorarea fenomenului de catre autoritati face ca multe femei sa indure in tacere tratamente inumane pt ca traiesc cu impresia ca nimeni nu le ajuta, nimeni nu se preocupa de ele.


2
Adrian Nita 26-Noi-2008 10:15
Comentariu
Logică a la Cotidianul. La fel de bine erau bătute şi înainte. Anul acesta doar au declarat mai multe.
3
ardeleanuII 26-Noi-2008 15:13
A.N.P.F. ...
Asta-i una dintre cele 350 de ajenţii ale lui Popescu-Moliceanu ? Soră bună cu "Ajenţia pentru protecţia comeatelor" ? Şi condusă, după părerea "Cotidianului", de UN PREŞEDINTE NUMITĂ Mihaela ? Angajatele astea ale lui Precupescu-Tăriceanu sunt, toate, "mari profesioniste". Ia auzi: "în perioada 2004-2008, ...633 de femei au decedat [din cauza violenţelor...], numai 9 chiar anul acesta".
La decese nu se poate trişa, că acolo sunt statistici clare.
Deci o medie anuală de 633:5=126(,6...ha, ha !)
Ia sî-mi iesplişi mii, dragî Mihaielî, cum viezi tu cî crieşti numîrul victimielor di la 126(,6) sau cît or fi fuost în 2007, la 9 în 2008 !
Populaţia scade continuu în anii din urmă, guvernul se străduieşte să ne bage-n ceaţă şi să nu spună că am ajuns de fapt la sub-19-milioane de locuitori prezenţi în ţară. Oare de ce ? Exceptând manevrele de interes electoral cu care ne-au tratat şi frăţânii lor din partidul lui Ilici, care avea şi morţii pe listele de vot din 1990-2000... Ca să justifice astfel de scurgeri din buget ? Totul creste, în timp ce populaţia scade ?
Oare cam câtă hrană ajunge efectiv în stomacurile unor femei aflate în necaz, şi câtă este doar o fircălitură pe hârtie, menită să ascundă circuitul banilor, justificat (...cum se putea altfel ?...) de "creşterea violenţei domestice" cu zeci de procente !?
4
cnc 26-Noi-2008 17:04
sanatate?!
De ce nu e articolul asta in sectiunea de politica, ci in cea de sanatate? Pana cand nu intelegem ca violenta impotriva femeilor e o chestiune de politica si ar trebui discutata serios si public, misoginia va continua, si o gramada de femei vor suferi.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
SANATATE