Home » Ultima ora » Cultura » Roman dedicat celui care a avertizat Europa asupra exterminării evreilor, distins cu Interallie

Roman dedicat celui care a avertizat Europa asupra exterminării evreilor, distins cu Interallie

19 Noi 2009 | 0 comentarii | 658 vizualizari
Rating:
6 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Premiul Interallie 2009, care închide sezonul premiilor literare ale Franţei, a fost atribuit miercuri lui Yannick Haenel pentru "Jan Karski", un roman despre una dintre figurile rezistenţei poloneze care încearcă să alerteze Occidentul asupa exterminării evreilor, a anunţat juriul.

"Este o carte care vorbeşte despre rezistenţa poloneză, despre un om care a salvat evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial", a explicat laureatul după anunţul juriului. "Cartea se numeşte Jan Karski. Sunt două nume pe copertă, însă cel mai important nu este al meu".

"Jan Karski este bazat pe documente şi pe ficţiune. Erou tragic şi necunoscut în Polonia, Karski a încercat să alerteze Occidentul asupra exterminării evreilor în Europa de Est. Acest catolic foarte patriot a devenit unul dintre marii mesageri ai evreilor în Europa, dar mesajul său nu a fost înţeles", a subliniat scriitorul.

Romanul a fost lansat în luna august, în 70.000 de exemplare, iar miercuri editura Gallimard a mai produs 40.000 de exemplare. Drepturile de traducere ale cărţii au fost cedate pentru zece limbi, inclusiv poloneza.

Profesor de franceză, Yannick Haenel, în vârstă de 42 de ani, se ocupă de revista de cercetare literară "Ligne de risque". Este autorul "Introduction ai la mort francaise" (2001), "Evoluer parmi les avalanches" (2003) şi "Cercle" (2007).

Jan Karski , mesagerul mandatat în 1943 de rezistenţa evreiască şi de guvernul polonez în exil, a vizitat de două ori clandestin ghetto-ul din Varşovia şi a încercat să convingă Aliaţii să acţioneze pentru a opri Holocaustul. "Este una dintre marile mărturii, nu doar a exterminării evreilor în Europa, nu doar a abandonului Poloniei de toate forţele occientale", potrivit lui Haenel, invitat de onoare la o dezbatere organizată în Varşovia.

"Dar în mod egal din acest aranjament colectiv care face ca ceva în sine dezgustător, nesănătos şi infam să aibă loc, nu doar din partea naziştilor sau a sovieticilor, ci şi din partea a ceea ce numim lumea liberă", a adăugat acesta.

Pentru a alerta Occidentul, Karski a riscat enorm traversând Europa ocupată, cu trenul, cu bicicleta noaptea, pe jos prin munţi şi apoi cu vaporul până în Gibraltar, înainte de a ajunge la Londra şi apoi la Washington. Acolo, s-a întîlnit cu preşedintele Franklin Roosevelt la Casa Albă şi a fost profund dezamăgit. Descrie atrocităţile naziştilor judecătorului de la Curtea supremă americană Felix Frankfurter, care i-a spus că nu poate crede aşa ceva. A vorbit cu presa, cu conducători evrei, iar rapoartele sale au fost citite şi de Churchill.

"Informaţii asupra exterminării le-au parvenit lui Roosvelt şi comunităţilor evreieşti din SUA pe căi diverse, prin serviciile de informaţii poloneze, evreieşti şi englezeşti. Americanii ştiau", spune istoricul Stanislaw Jankowski. Raţionamentul politicienilor şi militarilor era că, pentru a salva evreii, trebuia să câştige războiul, a adăugat Jankowski, coautor al cărţii "Karski: How One Man Tried to Stop the Holocaust".

Karski a rămas bântuit de amintirea ghetoului din Varşovia, marcat de sentimentul de a nu fi ştiut să convingă Londra şi Washington-ul, până la decesul său în 2000. "Plângea şi îmi spunea <Oare puteam face mai mult? Pentru că am eşuat!>", povesteşte Mathias Vanesse, care l-a intervievat timp de trei zile la sfârşitul vieţi sale pentru BBC din Polonia. Vanesse adaugă că pentru el, Karski este un personaj tragic.

Karski estima că veritabilul stat clandestin dezvoltat pe pământul polonez şi dotat cu o armată de sute de mii de rezistenţi ar fi făcut dovada înţelegerii sale a tragediei evreieşti, notează Ewa Wierzynska, director adjunct al Muzeului de Istorie al Evreilor din Polonia, instituţie în curs de formare. NewsIn

 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
CULTURA