Regele Richard al III-lea devine victima colaterala

Un spectacol marca Bulandra, in regia Catalinei Buzoianu, despre dictatura stalinista si teatru. De ce il interzice dictatorul pe eroul shakespearian.

In deceniile trei si patru ale secolului trecut, regizorul rus Vsevolod Meyerhold formula o noua estetica teatrala contrazicind dogma general admisa in vremea lui in legatura cu reproducerea vietii pe scena: "Pe scena tot ce e adevarat pare fals si tot ce e fals e adevarat", sustinea el. Dictatorului rus I.V. Stalin si serviciilor lui de propaganda nu le-a placut acest fel de a pune problema si l-au ucis.

Richard si Stalin

In piesa lui Matei Visniec, regizorul lupta cu vizibile si invizibile comisii pentru ca spectacolul sau cu "Richard al III-lea" de Shakespeare sa poata sa existe. Catalina Buzoianu lupta cu Visniec, cu Shakespeare, cu actorii teatrului Bulandra, cu propriile amintiri pentru a le deslusi si ordona, pentru a sensibiliza spectatorul de astazi - departe de Stalin si de Meyerhold - la rasuflarea fierbinte care a asigurat supravietuirea teatrului in vremurile cind au fost persecutati si ucisi creatorii sai. Sub ochii nostri, Virgil Ogasanu (Meyerhold) incearca sa elimine tot ce ar fi trimitere concreta la epoca lui Richard al III-lea sau a lui Shakespeare, la personajul cronicilor istorice, pentru a-l lasa sa se exprime pe omul devenit tiran, cel care nu da inapoi in fata crimei cind e vorba despre putere. Condamnat sa-si caute in eternitate calul, Richard incepe sa semene cu Stalin si in imaginatia regizorului cei doi se explica si se conditioneaza unul pe altul.

Tradatorii din intimitate

Meyerhold e interesat de teatru, nu de putere, dar temnicerii stiu ca, daca ii lasa mintea sa zburde, puterea dobindita de artist va fi infinit mai persuasiva si mai durabila decit cea impusa de politie. Spectacolul din spectacol - "Richard al III-lea" - este tinut sub tirul observatiilor stupide, amanuntele se modifica si substanta lui se dizolva, imperativele amenintatoare ale cenzorilor din loja sint dublate de vocile parintilor, sotiei, actorilor, indemnindu-l pe artist sa cedeze: viata e mai importanta decit arta. Nimeni nu-i poate rapi libertatea din mintea lui, crede Meyerhold. Or, tocmai aceasta libertate este asediata de oamenii din intimi-tatea artistului, demisia lor este complice, ei sint fata cea mai durabila a dictaturii.

Nu am citit - din pacate - piesa lui Matei Visniec, dar, asa cum este structurata prima parte a spectacolului, evolutia acestui conflict intretine tensiunea si izbuteste sa dea fluiditate si dramatism salturilor de la realitatea scenei bucurestene la cea de demult, din teatrul lui Meyerhold, de la brutalitatea interogatoriilor la consecintele lor in imaginatia artistului. Decorul lui Mihai Madescu construieste reperele concrete care permit trecerea fireasca de la actiunea exterioara la cea din mintea personajului, teatrul din teatru are corporalitate, dar si stranietatea obiectelor din vis.

Intre vis si cosmar

In rolul lui Meyerhold, Virgil Ogasanu nu joaca eroul, ci omul: in cele mai umilitoare momente ale existentei sale fizice, gaseste puterea de a fi el insusi; in succesiunea cedarilor, transmite sugestia a ceea ce ar fi vrut si ar fi putut sa faca. Renuntind la efecte, la spectacolul zgomotos al infringerii, Ogasanu are aura artistilor mari care fac ce trebuie, cu aerul ca nu fac nimic.

Radu Amzulescu, actorul distribuit in rolul lui Richard, combina vigoarea replicilor shakespeariene cu becisnicia tradarii concrete, zilnice. Dintre toate mastile ludicului, cel mai bine i se lipeste de fata cea a tradatorului. Actorul construieste trecerile contribuind esential la structurarea imaginii complexe a spectacolului. Coca Bloos (mama), Petre Lupu (tatal), Valeria Ogasanu (sotia) - personaje concrete si plasmuiri ale regizorului din piesa - evolueaza in spatiul strimt dintre realitate si vis, dintre vis si cosmar. Tot o plasmuire a mintii infierbintate este si personajul lui Stalin, asa cum apare el in spectacol, jucat de Doru Ana. In imaginatie, dictatorul, "parintele popoarelor", converseaza protector cu artistul. In tot acest nod de vorbe si stari se aude vocea pura cu intonatii firesti a Ancai Sigartau (sufleorul), martor si memorie a unei istorii insingerate.

Nasterea unui monstru

Firele actiunii si ale meditatiei despre soarta teatrului si a artistului in vremuri de masacru coaguleaza in scena nasterii: sacrificiile nu au fost materia prima a unei lumi noi; dimpotriva, inutilitatea acestor sacrificii a creat sub ochii nostri un monstru. Richard al III-lea, criminalul tragic interzis, este inlocuit de "omul nou" al crimelor pe banda rulanta. Spectacolul continua, parca prea lung dupa acest moment, iar acestui repros i se poate adauga observatia ca inceputul (textul in limba engleza, Meyerhold din enciclopedie, incercarile de a mima exercitiile biomecanice) intirzie declansarea magiei spectacolului. Dincolo insa de amanuntele care pot apartine unei reprezentatii anume, cred ca acest spectacol al Catalinei Buzoianu este expresia unui talent matur si are atitudinea demna a unui intelectual, autor al propriului raport referitor la crimele comunismului.