Home » Arte & Popcult » Reforma din cultură, îngropată în scandaluri

Reforma din cultură, îngropată în scandaluri

27 Oct 2009 Doinel Tronaru | 0 comentarii | 1324 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Sala Palatului îi face încă să sune prost şi pe cei mai buni muzicieni ai lumii, multe monumente îşi aşteaptă restaurarea măcinându-se sub vânturi şi ploi, iar legi importante din domeniul culturii sunt şi astăzi blocate.
 
• Proiectele „faraonice“ anunţate cu mare tam-tam de ministrul Adrian Iorgulescu - pentru care se susţinea că există fonduri nerambursabile de la Banca Europeană (BDCE), care aşteaptă doar încheierea contractelor interne de proiectare şi execuţie - nu s-au mişcat, până în ziua de azi, au rămas doar pe hârtie. Este vorba de şantierul Bibliotecii Naţionale, proiectul Esplanada sau proiectul transformării Sălii Palatului într-un „mall cultural“. Iar succesorul său, Theodor Paleologu, tace chitic când este vorba de aceste subiecte.

• Protecţia patrimoniului, una dintre cele mai importante sarcini din subordinea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN), este una dintre cele mai mari înfrângeri, atât pentru Adrian Iorgulescu, cât şi pentru Theodor Paleologu, care a insistat mult asupra acestui subiect. Banii primiţi de la buget pentru Programul Naţional de Restaurare sunt din ce în ce mai puţini, monumentele sunt multe, ele necesitând fonduri foarte mari, iar între timp se prăbuşesc părţi importante din obiective de importanţă naţională, cum ar fi Cetatea Sighişoara şi Cetatea Râşnov. În plus, clădirile vechi din marile oraşe cad adesea victime ale asaltului „feroce“ al rechinilor imobiliari.

• Legi importante s-au blocat, în ultimii cinci ani, pe drum şi n-au mai văzut lumina zilei: Legea Arhivelor şi Legea Sponsorizării. Mai mult, „scandaloasele“ Norme de Aplicare a Legii Instituţiilor de Spectacol, care-şi propun să modifice din temelii funcţionarea instituţiilor de spectacol, s-au lovit de împotrivirea tenace a breslei, din cauza inaplicabilităţii lor.

• Deşi cinematografia românească este „produsul“ cultural românesc cu cel mai mare succes „la export“, în ultimii ani, modul de finanţare al acesteia, prin intermediul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a stârnit, în permanenţă, obiecţii din partea tinerilor cineaşti, dar chiar şi a unora din „vechea gardă“, pe lista finanţărilor aflându-se şi „găuri negre“ pentru buget, de care nimeni nu ştie cum se poate scăpa.
Încercarea de privatizare a sălilor de cinema a dus la un conflict deschis între minister şi angajaţii Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) şi până acum nu s-a găsit nici o soluţie în acest sens.

• „Perla coroanei“ pentru guvernarea PDL-PNL a fost programul „Sibiu - Capitala Culturală Europeană 2007“, a cărui reuşită a dus la o mai bună imagine a oraşului şi a ţării în Europa şi, mai ales, la atragerea fondurilor pentru restaurarea unei mari părţi din centrul vechi al Sibiului. Nu au lipsit însă acuzaţiile de corupţie şi scandalurile legate de finanţarea din banii publici a unor spectacole lipsite de valoare.

• Cele trei ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu“ - 2005, 2007 şi 2009 - organizate ca urmare a unei decizii din 2005, care considera Festivalul un obiectiv „de importanţă naţională“, pot fi, la rândul lor, socotite „bile albe“ ale ultimilor cinci ani.
Absenţa din Bucureşti a unei săli moderne de concerte şi „cârpeala“, din doi în doi ani, a Sălii Palatului impietează însă, la fiecare ediţie, calitatea actului artistic.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ARTE & POPCULT