Home » Politic » Alegeri » Reconciliere naţională

Cu o manipulare, România brevetează formula „revoluţiei împotriva Opoziţiei“, blocând astfel proiectul de

Reconciliere naţională

01 Dec 2009 Dana Piciu | 44 comentarii | 5929 vizualizari
Rating:
21 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
La 20 de ani de la Revoluţia din 1989, în oraşul în care s-a declanşat aceasta, a fost semnat marţi Parteneriatul pentru Timişoara, un document cu o mare semnificaţie pentru România, un semnal de reunificare a societăţii româneşti.
 
Liderii politici
Timişoara 2009: singura soluţie pentru democraţie este o altă revoluţie împotriva puterii.
Mircea Geoană, Klaus Johannis, Crin Antonescu şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, au semnat ieri, în sala Consiliului Local Timişoara, Parteneriatul pentru Timişoara, un acord prin care edilul acestui oraş îl sprijină pe candidatul PSD la Preşedinţie. De asemenea, a mai fost semnat acordul dintre PNŢCD şi PSD pentru reconciliere naţională, un acord „pentru ieşirea României din criză“. La ceremonia de semnare a documentului, candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a povestit un fragment dintr-o discuţie pe care a avut-o cu Nelson Mandela pe vremea când era ambasador al României în Statele Unite. Având în vedere experienţa lui Mandela în privinţa apartheidului, Geoană l-a întrebat care este părerea sa despre ceea ce pot face românii, încă dezbinaţi în urma experienţei comuniste. Mandela i-ar fi răspuns: „Tânărul meu prieten, înainte să condamni, trebuie să fii pregătit să ierţi“.

Geoană a mai spus că prezenţa politicienilor respectivi la Timişoara, locul de unde a început revoluţia, este un simbol că românii, ca popor, „au găsit şi găsesc tăria de a se aduna în momente-cheie pentru ţară“. „Sunt un om care crede cu tărie că a venit clipa să facem un efort de reconciliere naţională“, a adăugat liderul PSD. „Ca preşedinte al României, în anul viitor am să chem naţiunea română să creăm un model de societate aşa cum au făcut înaintaşii noştri. Nu mai este timpul să avem modele de import. Pe 18 decembrie, în calitate de preşedinte al României, voi fi la manifestarea de respect pe care întreaga Românie o va aduce timişorenilor la 20 de ani de la revoluţie“, a adăugat Geoană.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus că, dacă ar fi fost aplicată Proclamaţia de la Timişoara, „am fi fost departe acum“, iar dacă punctul 8 ar fi aplicat în prezent, cel care ar trebui să plece din politică ar fi Traian Băsescu. El a arătat că semnarea Parteneriatului pentru Timişoara marchează simbolic sfârşitul tranziţiei, al dezordinii, al confuziei şi trecerea la o perioadă în care idealurile de acum 20 de ani să poată fi îndeplinite. „În ultimii cinci ani, din păcate, confuzia, pericolul, ofensiva populistă de cea mai joasă speţă a preşedintelui actual şi a susţinătorilor săi au pus în discuţie tocmai acest fundament al democraţiei, pluralismul. Ceea ce iniţial a fost cooperare dintre noi şi PSD şi UDMR în ceea ce privea soluţia Johannis se dezvoltă într-una de durată pentru proiectul Johannis. Înseamnă un alt mod de a face politică, o bună guvernare“, a adăugat liderul PNL.

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a afirmat, la rândul său, că România este „iarăşi divizată“ şi că îşi doreşte să reuşească reunificarea societăţii româneşti, prin modul de abordare comun, ca şi echipă care unifică şi care prezintă proiecte. El le-a urat tuturor „La mulţi ani!“ de 1 Decembrie, spunând că face acest lucru „cu bucurie“, pentru că şi strămoşii săi au votat pentru unificarea cu ţara. „Iată, după nici o zi de la întâlnirea de ieri, are loc o reconciliere istorică. Cred că este un început destul de bun. Domnule preşedinte Geoană, daţi-mi voie să vă felicit pentru acest pas, care ştiu că nu v-a fost uşor, nu a fost uşor nici pentru partidul dumneavoastră, fiindcă, după părerea mea, nu este doar o reconciliere cu PNŢCD, care este un pas excelent, este poate şi o reconciliere cu trecutul propriului partid, fără de care nu se poate face pasul spre un nivel superior“, a spus Johannis.

Ţărănistul Gheorghe Ciuhandu a spus că speră ca în 6 decembrie să existe o guvernare nouă, cu un premier cunoscut atât pe plan naţional, cât şi internaţional, şi un preşedinte care să nu îi învrăjbească pe români, ci „să fie un preşedinte al tuturor românilor“. „Din păcate, preşedintele pe care l-am avut în ultimii cinci ani nu a corespuns acestor cerinţe“, a adăugat Ciuhandu.

Liderul ţărănist Radu Sârbu a declarat şi el că acordul semnat cu PSD prevede îndemnul la adresa susţinătorilor şi a simpatizanţilor partidului de a vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale pentru Mircea Geoană. Potrivit lui Sârbu, acordul între cele două partide prevede o serie de aspecte importante, printre care se numără combaterea comunismului, care „a fost şi rămâne legitimă şi necesară“. „PNŢCD salută poziţia lui Geoană de reorientare ideologică a PSD spre o social-democraţie modernă“, a mai spus Radu Sârbu.

Obiectivele Acordului
Principalele obiective ale documentului semnat ieri la Timişoara sunt descentralizarea economică şi financiară, depolitizarea administraţiei publice, susţinerea tuturor proiectelor de importanţă majoră ale municipiului Timişoara. „Astăzi, la 20 de ani de la începutul revoluţiei, România este o ţară fără un guvern legitim, măcinată de conflicte artificiale, o ţară în prag de colaps economic“, se arată în document. În Parteneriatul pentru Timişoara mai scrie că municipiul de pe Bega a fost vitregit în ceea ce priveşte alocarea de fonduri pentru investiţii majore în favoarea „unor comunităţi conduse de personaje obediente puterii centrale, membre ale grupurilor de interese care gravitează în jurul lui Traian Băsescu şi al guvernului PDL“, motiv pentru care a şi fost semnat acest protocol. Semnatarii documentului se angajează să „împlinească aspiraţiile timişorenilor, readucând Timişoara acolo unde îi este locul câştigat prin sacrificiu, prin muncă, printr-o administraţie corectă şi eficientă, dedicată interesului public“. Pentru îndeplinirea obiectivelor, semnatarii hotărăsc susţinerea lui Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi crearea unei majorităţi stabile pentru susţinerea unui guvern condus de Klaus Johannis. Celălalt document semnat ieri la Timişoara este Acordul dintre PNŢCD şi PSD pentru reconciliere naţională, un acord „pentru ieşirea României din criză“. Potrivit documentului, PNŢCD salută poziţia lui Geoană de reorientare doctrinară a PSD, care conduce PSD către o social-democraţie de tip occidental, compatibilă cu doctrina creştin-democrată a PNŢCD. În acord se mai afirmă că reconcilierea se bazează pe adevăr şi morală creştină, că vinovăţia nomenclaturii comuniste şi a celor din aparatul represiv trebuie recunoscută şi condamnată public şi că pentru reconcilierea naţională este necesară o exprimare a căinţei din partea celor care au greşit şi a iertării din partea celor care au suferit.
 

 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

44 comentarii

 
1
pro 01-Dec-2009 20:39
asta da reconciliere
Luam mizeria si o bagam sub pres apoi spunem ca am reconciliat natiunea.
Felicitari timisoreni, bucuresteni, clujeni, constanteni.
2
Scuratov 01-Dec-2009 20:46
TM
felicitari timisoreni !
3
Adrian Nita 01-Dec-2009 21:06
Mizeriilor!
Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul şi Bucovina nu vor fi niciodată ale PSD-ului!
http://prezidentiale.evz.ro/emain/artic olul/877416/Trei-culori-cunosc-pe-harta-Romaniei-- -rosu-portocaliu--verde/
4
george jora 01-Dec-2009 21:08
Etica
Ma bucur ca pomeniti de asa zisul pact de reconciliere in conditiile in care respectivii lideri de partid si-au batut joc de ziua de 1 decembrie. Ma bucur ca au scos psd-istii din casa numai pentru a veni sa il sustina pe "Prostanacul". Ma bucur ca sinteti in stare sa recurgeti la asemenea miscari populiste de o nesimtire crunta, in orasul in care a inceput Revolutia.

Un text oribil, despre o mare mascarada, demn de Scinteia! Bravo timisorenilor ca au reusit sa iasa si sa-si sustina opiniile
5
K.Samuel 01-Dec-2009 21:09
Semneaza petitia
Televiziunile inca refuza sa dea pe post imagini de la protestele din Bucuresti, Timsoara si Brasov! Semnati petitia impotriva manipularii media din Romania: http://www.petitiononline.com/numanmed/petition.ht ml
6
erador 01-Dec-2009 21:10
PACTUL RUSINII, PT ROMANIA RECHINILOR
LA TIMISOARA, GEOANA A INCERCAT SA CONFISTE SIMBOLUL REVOLUTIEI. SI A VAZUT PE PIELEA LUI CA OAMENII VAD ADEVARUL SI TAXEAZA MINCIUNA SI TRADAREA.
7
erador 01-Dec-2009 21:11
PACTUL RUSINII, PT ROMANIA RECHINILOR
LA TIMISOARA, GEOANA A INCERCAT SA CONFISTE SIMBOLUL REVOLUTIEI. SI A VAZUT PE PIELEA LUI CA OAMENII VAD ADEVARUL SI TAXEAZA MINCIUNA SI TRADAREA.
8
gica 01-Dec-2009 21:18
Matrozul securist e disperat, stie ca i-a sunat ceasul. Pe mare cu el !
Aceste manifestatii "spontane" cu cateva sute de PDL-isti fara scurtele portocalii pe ei sunt o culme a grotescului. Cica sunt "anticomunisti" si-l sustin pe cel mai notoriu securist si nomenclaturist comunist, matrozul de la Cotroceni. In disperarea lui ca pierde puterea, marinarul a orchestrat aceasta jalnica operatiune de manipulare, incercand sa confiste simbolurile revolutiei din '89, in timpul careia el era nomenclaturist comunist si securist sub acoperire la Anvers si pe care a vazut-o speriat la televizor.
Matrozul securist disperat dupa putere a inventat noii "dusmani ai poporului" mogulii, echivalentul "burjuilor" invocati de stalinisti. Ordinarul asta l-a depasit si pe Gheorghiu Dej, Ceausescu e deja mic copil pe langa paranoicul insetat de putere (mai rau chiar decat de alcool).
Securisto-comunistul asta mai are si tupeul incredibil sa se pretinda de dreapta. Daca securisto-stalinistul asta e de dreapta, eu sunt Papa de la Roma.
Matrozul securist este complet dezechilibrat psihic.
Filmul din campania 2004 dovedeste asta din plin, marinarul e in stare de orice pentru putere, chiar sa loveasca un copil nevinovat, cand isi pierde controlul. Acum are tupeul sa sustina ca e un trucaj, cand copilul (mai mare acum) a povestit toata scena cu lux de amanunte, ca si faptul ca familia sa a primit oferte de bani ca sa taca din gura si amenintari cand au refuzat banii. S-a vazut intotdeauna faptul ca marinarul are reactii emotionale necontrolate, il apuca ba hahaitul, ba plansul, din senin. Ordinarul asta ar fi trebuit supus unui control psihiatric inainte de a-i fi admisa candidatura la cea mai inalta functie in stat. Probabil ca un diagnostic ar fi cel de paranoia cu accese schizofrenice. In absenta oricarui control psihiatric al candidatilor, singura sansa sa scapam de acest paranoic securist este votul din 6 decembrie.
Mai mult ca sigur, romanii nu vor rata sansa de a scapa de acest scelerat bolnav de putere.
9
ut 01-Dec-2009 21:33
Reconcilierea ...
Libertate te iubim, ori invingem ori murim!
http://romania1989.com/
10
ut 01-Dec-2009 21:35
Este vinovat Basescu ?
http://www.youtube.com/watch?v=lhGY3_deHgY
11
dianuta 01-Dec-2009 21:36
comunisti
primarul timisoarei ar trebui sa si revizuiasca atitudinea,oameni din timisoara s au impotrivit acestui parteneriat!!!!daca acesti lideri politici au continuat cu acest protocol in ciuda protestelor de azi,inseamna ca pe ei nu i intereseaza opinia publica!!!ei sunt interesati doar de ei si de grupul de interese din spatele lor!!!!JOS COMUNISTI,TRAIAN BASESCU PRESEDINTE
12
Adrian Nita 01-Dec-2009 21:56
Petiţie
http://www.petitiononline.com/numanmed/
13
Camelian Propinatiu 01-Dec-2009 22:53
Pregatirea deficitara a reconcilierii
Oaspetii bucuresteni si-au pus poza deasupra istoricului Balcon al Operei, ceea ce e o mare eroare a staffului. In plus, a respecta sloganul de acum 20 de ani Timisoara-n sange, Bucurestiul plange insemna ca Pactul sa ia in seama doleante precum:

a) Modificarea protocolului bucurestean astfel incat cortegiul prezidential si al altor lideri politici, in drumul spre Cimitirul Eroilor Revolutiei, sa depuna coroane si la Crematoriul unde au fost arsi cei 40 de martiri ai Timisoarei.
b) Sa se gaseasca un adapost sigur pentru Memorialul Revolutiei din Timisoara, deschizandu-se eventual o filiala la Bucuresti.
c) Sa se asigure ridicarea unui monument religios compatibil cu Monumentul Mariei in zona gropii de canal de la Popesti Leordeni, unde au fost varsate tomberoanele cu cenusa martirilor nostri.
d) Sa se realizeze, eventual cu sprijinul Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989 si al Instutului Cultural Roman, un site care sa adune pentru uzul romanilor din tara si din diaspora, ca si pentru opinia publica internationala, documente semnificative ale Revolutiei, un exemplu remarcabil despre cat de impresionanta poate fi o asemenea opera fiind blogul luptatorului timisorean pentru libertate si adevar Marius Mioc.
e) Sa se improvizeze la Biblioteca Nationala, aflata in faza avansata de constructie, o sala functionand deja ca mediateca dedicata Revolutiei Anticomuniste din Decembrie 1989.
14
demofil 02-Dec-2009 02:08
Parteneriatul de la Timisoara (1)
Iata textul integral al acestuia:
„Astazi, 1 Decembrie 2009, la Timisoara, constatam ca la 20 de ani de la momentul in care aici a izbucnit Revolutia care ne-a adus libertatea, sperantele si aspiratiile celor mai multi dintre timisoreni au fost risipite intr-o tranzitie fara sfarsit. Astazi, la 20 de ani de la inceputul Revolutiei, Romania este o tara fara un guvern legitim, macinata de conflicte artificiale, o tara in prag de colaps economic.
Incompetenta, reavointa si jocurile de interese ale celor care detin in acest moment puterea politica in Romania se reflecta si in plan local. Timisoara, considerata pe buna dreptate un model din punct de vedere administrativ, economic, social si cultural pentru orasele Romaniei, recunoscuta ca pol national de crestere in documentele oficiale ale statului roman, este vitregita in favoarea unor comunitati conduse de personaje obediente puterii centrale, membre ale grupurilor de interese care graviteaza in jurul presedintelui Traian Basescu si al guvernului PD-L.
La 20 de ani de la inceputul Revolutiei, timisorenii constata ca orasul lor este mereu pe ultimul loc in ceea ce priveste interesul puterii centrale, alocarea de resurse pentru proiecte majore si sustinerea proiectelor de interes municipal."
15
demofil 02-Dec-2009 02:11
Parteneriatul de la Timisoara (2)
(continuare)
“De aceea, noi, semnatarii prezentului Parteneriat, impreuna cu formatiunile politice pe care le reprezentam, ne asumam obligatia de a implini aspiratiile timisorenilor, readucand Timisoara acolo unde ii este locul castigat prin sacrificiu, prin munca, printr-o administratie corecta si eficienta, dedicata interesului public.
Principiile si obiectivele care stau la baza Parteneriatului pentru Timisoara:
1. Descentralizarea economica si financiara
2. Depolitizarea administratiei publice
3. Sustinerea tuturor proiectelor de importanta majora ale municipiului Timisoara
Pentru indeplinirea obiectivelor din Parteneriatului pentru Timisoara semnatarii hotarasc urmatoarele:
1. Sustinerea lui Mircea Geoana in turul II al alegerilor prezidentiale
2. Crearea unei majoritati stabile pentru sustinerea unui guvern condus de Klaus Iohannis”

Asta ca sa fie clar cine sunt cei care au provocat scandal la Timisoara.
16
PeterBadesco 02-Dec-2009 03:49
Realitatea Tv
In atentia echipei Realitatea Tv, in special Cosmin Prelipceanu, Corina Dragotescu, Razvan Dumitrescu, Stelian Tanase, Oana Stancu , Adrian Ursu si nu in ultimul rand ‘domnul’ cel care se vrea deasupra tuturor Robert Turcescu.

Ma numesc Peter Badesco si in calitatea mea de cetatean roman, va scriu aceste cateva randuri cu un sentiment de protest pe care cu greu mi-l stapanesc. Ma refer, evident, la emisiunile moderate de dumneavoastra, unde, desi nu ma surprinde modul partinitor folost de dumneavoastra toti,, ma revolta metodele imorale implementate. Din pacate nici unul dintre invitatii dumneavoastra si aici nu ma refer la cei cu care ‘sunteti in echipa’ ci la acei invitati ca domna Pora sau domnul Mircea Marian care cred ca din politete nu v-au spus direct in fata, SUNTETI CORUPTI SI IMORALI. Si am sa va explic de ce aceasta concluzie.

Recent ne-ati confirmat, desi nu mai era nevoie, ca asta este orientarea dumneavoastra, fie ea politica sau jurnalistica. Adica asta pe care o propagati. Nu am s-o numesc aici ‘de stanga’ asa cum a recunoscut doamna Dragotescu pentru ca nu are rost. Asta este orientarea dumneavoastra si gata, nimic de condamnat. Traim in democratie ( nici vorba ) si atunci trebuie sa ne acceptam cu ideile si principile noastre, oricare ar fi ele. Pana aici nimic de obiectat.

Problema mea este ca in procesul asta asa numit democratic, dumneavoastra toti, va folositi de o arma care ma pune pe mine, si multi ca mine in imposibilitate de a trai intr-o tara care nu e un Stat de Drept, astfel privandu-ma de posibilitatea de a avansa pe scara sociala. Promovati minciuna si imoralitatea in spatele paravanului libertatii presei. Nu veniti sa-mi spuneti ce realizari are favoritul dumneavoastra ( pentru ca sunt sigur ca nici dumneavoastra nu credeti in el ) la Presidentie, in schimb denigrati in permanenta pe domnul Basescu cu convingerea ca astfel facand, il promovati pe Geoana. Loviti, loviti si iar loviti insa atentie loviti si in interesul meu, cu alte cuvinte, loviti si in mine. Si asta va asigur nu este un lucru pe care il accept usor. Probabil va ganditi ca eu nu am resursele dumneavoastra si atunci eu nu pot sa va intorc ‘loviturile’. Daca asa ganditi, va inselati amarnic, pentru ca si eu si multi alti avem resurse si o sa va platim inapoi cu varf si indesat, si nu vad de ce nu v-ati astepta la asta, sunt sigur ca da. Deci repet, nu ne spuneti ce destept, frumos si inteligent este ( prostamnacul ) Geoana, in schimb ma tocati cu ce rau este Basescu fara insa sa-mi aduceti vreo dovada, el e rau si gata, asa ati hotarat voi. . Chestia asta pe care o faceti, cica democratic, ca o piesa de teatru si lectie bine invatata ma pune pe mine ca cetatean in inferioritate, nu pot progresa in Romania pentru ca voi nu vreti. Probabil ca este in interesul vostru al tuturor, dar va asigur ca nu este in interesul popular pentru ca, dupa cum vedem, noi tot cu Basescu o sa votam. Sa fiti convinsi ca toata Romania vede cat de imoral si mincinos va faceti meseria. Inca o data, nu va fac nici o vina pentru ca sunteti de ‘stanga’ sau ca faceti parte din clanurile Vantu, Voiculescu sau Patriciu. Foarte bine va pozitionati acolo unde vreti, ce Dumnezeu, este democratie. Problema pe care o am este ca voi, angajatii unui puscarias, ma privati pe mine si pe multi ca mine sa-mi exprim parerea si dorinta de a trai intr-o tara corect constituita, promovati minciuna, imoralitatea desi voi credeti ca nu, vezi Doamne puteti spune ce vreti atata timp cat nu este legat de cel pe care il promovati. Primul lucru pe care o sa-l fac este sa va dau un scuipat in gura, cand va vad pe la Mall , pe la Cora, sau pe unde ne putem intalni. Sa vedeti si dumneavoastra ce inseamna sa fi improscat cu ‘gunoi’ asa cum suntem si noi improscati cu ‘gunoiul’ vostru. Banuiesc ca facnd cea ce faceti este de acceptat acest lucru din partea voastra, asa cum s-a intamplat si cu poetul nostru national Adrian Paunescu la Revolutie. L-au scuipat in gura cum era de asteptat nu ? . Sigur ca o sa platesc 100 de lei amenda de la CNA pentru ca indraznesc sa va scuip in gura.

Fara nici o stima, va aflati acolo unde v-ati pozitionat singuri, in rahat.

17
tartoman 02-Dec-2009 07:00
Derbedeii lui Base
Comentariul #16 este emblematic pentru Basescu si sustinatorii lui care vor sa-l mentina la putere. Dupa ce primarul Solomom interzice lui Mircea Dinescu sa stea in Oltenia, vin acum pesedistii impreuna cu o galerie de fotbal sa interzica accesul in timisoara. Ura si instigarea la violenta sunt armele care i-au mai ramas marinarului fara flota. Plesnitul in fata si scuipatul in gura -acestea sunt argumentele unor oameni imbibati de ura....Ura de clasa... ale unor oameni pretins de dreapta. Sunteti aceeasi care, in 1990, il fugareau pe taranisti la mitinguri si ii cotonogeau pe cei din Piata Universitatii... Sunteti urmasii fesenistilor inraiti de acum 20 de ani, deghizati in membri ai PPE si revolutionari... Prin eforturile voastre de intimidare nu veti reusi sa-l mentineti pe tronul de la Cotroceni pe marinarul derbedeu si bataus....
18
rasvati 02-Dec-2009 08:12
niste ciulini
ciulinii care manifestau in piata operei nu semanau deloc cu timisorenii de care-mi aduc aminte.....printre care am trait.
la sfarsit de ani 90...eram si eu in fiecare dimineata in piata operei...imi beam cafeaua ..grabit spre facultate
de multe ori l-am vazut pe ciuhandru..traversand grabit pe jos piata in drum spre 'servici'.
ciuhandru...un adevart prima european..intr-un oras cu adevarat european.timisoara se deosebeste de celelalte orase prin oamenii care-l locuiesc.
dupa douazeci de ani psd-ul a ajuns se pare la un anumit grad de intelepciune si a realizat ca este nevoie de o reconcilierie...cu noi sustinatorii dreptei ...taranisti..liberali..si cam atat.basescu si pd-ul nu exista pentru noi
19
pro 02-Dec-2009 08:40
@gica; @tartoman; @rasvati
Cotitianul face angajari. Profitati de oportunitatea de a inghiti doza zilnica de rahat pe bani. Criteriile de selectie vi se potrivesc perfect (vezi articolol dreapta sus: "Redacţia ziarului COTIDIANUL"). :)
20
Periscop 02-Dec-2009 08:50
Stima nostra si mandria
Iohaninis Romania. cam asta vreti sa ne bagati in cap. Geoana al vostru n-are curaj sa lupte singur si se ascinde dupa fustele lui Iohannis. Care miting impotriva opozitei? 2007-2008 PDL in opozitie. 2009 PD la Guvern PSD si la putere si in opozitie. In pParlament PSD+PNL lamajoritari (putere) si PDL in opozitie. Pupinii sefului Nisto care a emis chestia asta din putul gandirii lui aseara la Irealitatea. La fel ca Ceausescu: aia de la Timisoara sunt huligani asta sustin mafiotii lui Vantu uitand sa spuna ca cei care au protestat pentru "pangarirea" simbolurilor revolutiei sunt membrii Societatii Timisoara ai revolutionarilor.Heil Nisto!
21
Cepeca 02-Dec-2009 09:26
Pedeleii sunt falsi reprezentanti.
Cine sunt cei care au "protestat" la Timisoara impotriva unei actiuni publice electorale ? Ce au ei comun cu revolutia si cu valorile democratice ? Nu trebuie sa cautam mult. Imaginile de la Timisoara vorbesc singure. Chipurile schimonosite de ura, tineretea multora dintre cei mai violenti, sictirul de pe chipurile unora mai in varsta ... ne arata ca suntem in fata unei manipulari ordinare.

Eu nu cred ca cei mai in varsta sunt participanti la revolutie. Posibil sa fie dintre cei care, la fel ca Basescu, au privit cu ingrijorare cum se duce dracului regimul comunist al lui Ceausescu. Iar tinerii ? Ei bine, acestia nu au nimic cu revolutia. Au in schimb o evidenta inclinatie catre scandal, catre violenta, catre dezordine. Iar apetenta pentru camera de luat vederi, catre aparatele de fotografiat ale jurnalistilor completeaza imaginea. Daca se mutau camerele de filmat ale televiziunilor precis se mutau si ei, "protestatarii" pentru a nu pierde prim-planu.

Faptul ca la Bucuresti si la Brasov, la fel ca in alte localitati au fost organizate manifestatii ad-hoc arata ca PD-L vrea sa obtina, in ultimul ceas, "o revolta populara". Cea mai stupida revolta. Impotriva opozitiei ! Pentru apararea puterii ?! Cred ca vom intra in Cartea Recordurilor la capitolul popor stupid.

Timisoara nu este a PD-L. Acolo sunt membri si simpatizanti ai PNT-CD (fara Milut), PNL, PSD, PRM, FDGR, UDMR etc. Iar timisorenii s-au laudat mereu pentru pluralismul si multiculturalismul lor. Manifestatia stupida a PD-L de ieri calca in picioare tot ceea ce Timisoara a promovat continuu, de la revolutie incoace. Este stupid. De aceea este putin credibila acea manifestatie a PD-L.
22
schmoukiz 02-Dec-2009 09:30
n-aveti pic de jena
Chiar nu va deranjeaza ca TOATE comentariile venite pana la ora asta sunt fie proteste fie ironii la adresa acestui asa zis ziar? Treziti-va, dle Nistorescu, ati fost pus aici sa inchideti ziarul printr-o metoda bizara: il transformati in foaie volanta distribuita in campanie, dupa modelul Vocea Romaniei, Dimineata, Azi sau Cronica Romana.
Singurul motiv pentru care nu va intereseaza reactiile cititorilor e ca stricati hartia doar pentru cativa membri de partid, care aveau oricum Jurnalul National.
23
ALL GAARF 02-Dec-2009 09:30
RECONCILIERE ?
rasvati (02-Dec-2009 08:12)
niste ciulini
ciulinii care manifestau in piata operei nu semanau deloc cu timisorenii de care-mi aduc
RECONCILIERE ? NU MULTAM.ASTA SE VA INTIMPLA CAND VOM STI CINE SE FACE RASPUNZATOR SI VA PLATI PENTRU MORTII DE DUPA 22-89,POATE ATUNCI CAND CINE AU FOST UCIGASII FRATILOR,PARINTILOR NOSTRI.ACUM TRIPLETA GEOANA-ANTONESCU IOHANIS NE PROPUN SA-L ADUCEM IARASI LA PUTERE PE TOV. ILIESCU UCIGASUL,DAR NU SINGUR CI ASEZONAT CU
TRIPLETA DE JEFUITORI PATRICIU VOICULESCU VANTU.
ACEASTA GASCA DE MAFIOTI AU IMPRESIA CA NE MAI POT MANIPULA CU TELEVIZIUNILE-ZIARELE LOR? GRESESC AMARNIC.
DAR SA VEDEM UN SPECIMEN DE GANDIRE LIBERALA CARE NE-A LAMURIT DACA MAI ERA NEVOIE :
ASEARA LA ORA DE FOC INTRETINUTA DE HACUITORII
URSU SI MADAMSTANCU CEA CU RANJETUL PERFID
ZICE LIBERALUL ANTONESCU;

DACA IPOTETIC,PRIN ABSURD,BASESCU VA CASTIGA ALEGERILE,NOI PARLAMENTUL IL VOM SUSPENDA.

HALAL SA VA FIE,HALAL LIBERAL.BIETUL BRATIANU NU SE RASUCESTE IN MORMANT,ACUM FACE TUMBE.
SUNTEM HOTARATI RAMANE CUM AM STABILIT

BASESCU PRESEDINTE
24
miha3lla_ 02-Dec-2009 10:30
Esec total!
Asa zisa reconciliere nationala sfideaza realitatile revolutiei!Ce s-a intamplat ieri a fost strigatul disperat al oamenilor de a opri o noua guvernare comunista.S-au crezut stapani pe Romania si deja invingatori si au fortat situatia!Acest ''parteneriat'' inseamna lipsa de respect si de bun simt,batjocurire,calcare in picioare a durerii acestor oameni si a victimilor cazute pentru a-si apara cauza,acum 20 de ani!
25
Durex sed Lex 02-Dec-2009 10:31
Bai desteptule...
rasvati (02-Dec-2009 08:12)
niste ciulini
ciulinii care manifestau in piata operei nu semanau deloc cu timisorenii de care-mi aduc
...daca tot il stimezi atat si mai ca nu te cufuresti pe tine de dragul Timisoarei, macar invata cum il cheama pe primar. Ca daca scrii de Ciuhandru s-ar putea ca timisorenii sa nu stie despre cine-i vorba, gogomanule. Auzi la el isi sorbea cafeaua grabit in drum spre facultate, si acum l-a apucat nostalgia, mai bine vezi-ti de strung, filosofule!
26
Durex sed Lex 02-Dec-2009 10:33
Bai desteptule...
rasvati (02-Dec-2009 08:12)
niste ciulini
ciulinii care manifestau in piata operei nu semanau deloc cu timisorenii de care-mi aduc
...daca tot il stimezi atat si mai ca nu te cufuresti pe tine de dragul Timisoarei, macar invata cum il cheama pe primar. Ca daca scrii de Ciuhandru s-ar putea ca timisorenii sa nu stie despre cine-i vorba, gogomanule. Auzi la el isi sorbea cafeaua grabit in drum spre facultate, si acum l-a apucat nostalgia, mai bine vezi-ti de strung, filosofule!
27
CristinaPNL 02-Dec-2009 10:41
Ce tupeu
Ce tupeu pe PSDisti. Domnilor nu stiati ca in campania electorala este interzis oricarui candidat prin constitutie sa-si asocieze imaginea cu drapelul national ? Miroase a puscarie pe aici .
28
spix 02-Dec-2009 11:08
nu e tupeu!
e nesimtire! au incercat sa fure voturi si din tm! spre nenorocul lor, acest lucru nu le-a reusit! au ajuns doar sa ii trezeasca pe oameni din indiferenta! suntem solidari cu voi impotriva acestor indivizi!
29
Clarinita 02-Dec-2009 11:21
nesimtire fara margini!
Au pus acordul semnat ieri la timisoara pe seama faimosului punct 8 si pe aprobarea post mortem a dl coposu!!! asta este reconciliere nationala? in data nationala de 1 decembrie, si pe seama readucerii la conducere a comunismului?? totul s-a desfasurat cu mare fast, insa sub protectia cladirii operei. nu au avut curajul de a iesi in fata lumii adunate in piata! rusine lichelelor comuniste!
30
rasvati 02-Dec-2009 11:41
cu stima!!!!
cu multa placere prietene!!!dar sa sti..ca un strungar trebuie sa stie putina geometrie..vedere in spatiu....sa stie sa foloseasca un subler...un micrometru.....indemanare...ce sti tu prietene...mi-ai facut un compliment...fara sa vrei
31
rxctps 02-Dec-2009 11:49
Mare traznaie!
Tipc romaneasca.Ca pana acum nu a mai auzit nimneni de mitinguri contra opozitiei.Poate doar in tara lui Chavez mai vezi asa ceva.In Europa aia la care inca visam si care este depaaarte de tot,nimeni nu face asa ceva.Iar despre subiectul propriu zis al manifestatiilor \"spontane si neorganizate ale cetatenilor\",ma intreb,data fiind varsta destul de frageda a multor participanti,ce-i facea sa strige asa de convinsi \"Jos Iliescu\"si \"Jos comunismul\",oare nu au aflat pana cum ca Iliescu nu mai are nici o functie publica iar comunismul este o poveste veche moarta si ingropata...Cat despre lozinca cu \"Jos dictatura\" mi se pare ca este adevara gura pacatosului adevar graieste!
32
ut 02-Dec-2009 12:21
pt 31rxtps
" poveste veche moarta si ingropata ... " ? Cati ani ai ?
Mortii cu mortii dar stii cati dintre raniti sunt si grav mutilati in viata ? Stii cati raniti au refuzat Certificatul - pe care il are Oprescu si soacra lui Geoana si altii care nu au avut nici o treaba cu Rascoala reprimata in Decembrie 1989 ?
http://www.youtube.com/watch?v=lhGY3_deHgY
http ://romania1989.com/
Elimina spatiile libere in link-uri
33
gogoase 02-Dec-2009 12:25
mineriada portocalie
Mare dreptate avea dna doina cornea cand spunea ca presedintele este disperat si ceea ce se intampla in unele orase seamana cu mineriada. Da, este democratie, avem dreptul la libera exprimare, la opinie, dar unii confunda democratia cu anarhia, daca unii sunt cuprinsi de ura si nu concep reconcilierea asta nu inseamna ca treb sa i oblice pe altii sa i urmeze. Aceasta campanie electorala a fost benefica pt tot poporul, a putut sa vada cum lupta fiecare partid pt popor(sau pt clici), s a vazut clar cum vrea sa se impuna vointa poporului prin violenta, felicitari romanilor ca nu s au lasat manipulati si n au iesit in strada pt a discredita inca odata romania cu mineriada portocalie. Da, infractorul este disperat, schimba minciunile de la o zi la alta, de la o ora la alta, incepe sa spuna adevarul, ce a facut cu romania, cum a facut numirile in functii importante , dezastru, dezastru peste dezastru a provocat tari acest infractor cu \"elita\" din jurul lui care acum vor sa transforme tara intr un camp de lupta, iata unde am ajuns. Vorbesc de comunism, lupta impotriva comunismuli, folosesc timisoara (instigarea timisorenilor) pt scopuri marsave. Uita , sau se fac ca uita acei instigatori de la timisoara ca acolo s a scris o proclamatie PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA unde articolul 8 spune clar ca nomenclaturistilor le este interzis accesul la functiile inalte in stat, incalca acest articol propunand un nomenclaturist, securist si infractor pt cea mai inalta functie in stat, se fraudeaza si alegerile, se fac mineriade, se face orice pt a impune poporului dorinta comunistilor portocali. Inca odata felicitari poporului roman ca nu se lasa antrenat in violentele provocate de acesti huligani ai stadioanelor.
34
Kabul din Afg 02-Dec-2009 12:35
Ii felicit pe timisoreni!
Pentru demnitatea de a nu lasa o gasca de politruci sa confiste simbolurile REVOLUTIEI din Timisoara (acolo a fost revolutie!).
35
kuki56 02-Dec-2009 12:55
rusine
Cat de tare puteti sa va afundati in mocirla cei de la Cotidianul cu astfel de articole comandate ?
Credeti ca toti suntem prosti ?
Eu unul am ctit Cotidianul pana acum o luna, dar in aceasta luna a-ti luat-o razna de tot i-ati depasit pana si pe cei de la Antena 3.
I-mi pare rau ca trebuie sa renunt a va citi de acm incolo.
36
bullterrier 02-Dec-2009 12:56
bravo dana piciu!
aveti deja limbajul folosit in vremurile lui Ion iliescu, cel mai bun la dezinformare. Ce "manipulare"? ce "instigare"? (in articolul cu facebook) Ne indreptam cu viteza spre trecut si asta datorita voua, jurnalistilor vanduti. "Reconciliere"? Pai si rudele victimelor lui Iliescu nu au nici un cuvant de zis?
37
ut 02-Dec-2009 14:29
"Tânărul meu prieten" ???
Pentru Dna Dana Piciu -
Citez din articol: " Având în vedere experienţa lui Mandela în privinţa apartheidului, Geoană l-a întrebat care este părerea sa despre ceea ce pot face românii, încă dezbinaţi în urma experienţei comuniste.
Mandela i-ar fi răspuns: "Tânărul meu prieten, înainte să condamni, trebuie să fii pregătit să ierţi". "

Este o culme de impietate + ridicol a sugera similitudini intre Nelson Mandela si Geoana.
Mandela acum la 91, condamnat pe viata, a petrecut 27 de ani in inchisoare si nu a fost ridicat din str. Primaverii. I-a spus lui Geoana "Tânărul meu prieten" ?
Am mai vazut ca sustine pe cei care au tras in ei ... nu mai inteleg nimic ...
Sa ma ajute cineva sa inteleg ! Ajutor ! Va rog !
"Comunistii au tras ca sa ramana la putere. Si au ramas"
http://www.allmedia.it/pages/30YEARS _GO/STORY_12172005.html
http://ro.wikipedia.org/w iki/Nelson_Mandela
Eliminati spatiile libere in links
38
ut 02-Dec-2009 14:33
Erratum
"Am mai vazut ca sustine" se va citi "Am mai vazut ca Blocul Revolutionarilor sustin"
39
IonescuIoan 02-Dec-2009 15:17
Ziaristii mogulizati doresc victoria lui
Ziaristii mogulizati doresc victoria lui Basescu/
Secretul constiintelor cumparate / Viata este grea, mai ales cand ai o familie cu copii de intretinut. Fiecare om vrea sa aiba bani cat mai multi, sa traiasca bine, sa aiba o casa (daca se poate, si una la munte), o masina performanta, fiabila, bani de vacanta in locuri mult visate. Aceste aspiratii nu ii ocolesc pe ziaristi. In ultimii ani, viata le-a deshis o posibilitate unica, extraordinara. Media a intrat pe mana catorva moguli, avizi sa se imbogateasca vertiginos, protejati cu ajutorul celor mai buni avocati si al ziarelor si TV pe care le-au creat in acest scop. Cele mai valoroase constiinte au lefuri de 10.000-20.000 Ron/luna. Pericolul Basescu a desfacut larg pungile cu bani ale mogulilor, spre bucuria ziaristilor mogulizati. Desi acum il apara pe mogulul sau, fiecare ziarist doreste sa castige Basescu alegerile, sa persiste astfel pericolul deasupra capului mogululi, sa fie determinat sa prelungeasca nevoia de protectie, de decredibilizare a justitiei a tuturor institutiilor statului, de mentinere a unei confuzii generalizate, cu ajutorul trustului sau de presa. Numai daca va castiga Basescu alegerile ziaristii angajati la moguli vor avea mult de lucru. Daca va pierde Basescu, obiectul muncii lor, tinta tirului lor, mogulii se vor descotorosi de majoritatea ziaristilor. Ce vor face bietii de ei?

40
ut 02-Dec-2009 15:25
„Aici stau şi nu pot altfel“.
http://www.revista22.ro/de-ce-votez-cu-b259sescu-7 181.html
41
gogoase 02-Dec-2009 15:26
#37
Nu intelegi sau te faci ca nu intelegi? Vrei raspunsuri pe care vrei sa le auzi, sau faci pe naivul? Mi ai demonstrat ca nu esti capabil sa porti un dialog. Cred ca aici se despart unii ca tine de oamenii care si folosesc creieru pt a gandi , nu pt a repeta ca papagalii ce spune basescu, nu inteleg semnificatia cuvintelor; condamnare, iertare, fanatismul orbeste, tulbura creierul, ura dicteaza. Cum poti numi gestul idolului tau pe post de presedinte care n a dat mana cu fostii presedinti? era vb de relatia intre fosti presedinti, protocolul, sa nu mai spun de bunul simt o impunea. Oare acest individ, dupa toate mitocaniile si faradelegile comise , se poate numi presedintele tuturor romanilor? Cand si cum vom ajunge la o reconciliere nationala daca ememetul invrajbirii este insusi seful statului? Mi e sila cand vad aplaudaci care i sustin gesturile, i as compara cu huliganii stadioanelor care au ca singura preocupare violenta. Daca te crezi un infocat anticomunist, de ce nu mi raspunzi daca sti,; Ce spune pct 8 din proclamatia de la timisoara?
42
victorino 02-Dec-2009 16:23
Despre Mircea Dinescu
Un comentariu interesant în ziarul Curentul - ziar de mare încredere pentru toti românii adevarati / Presa, despre mitocanul infiltrat la varf / Inceputul comentariului / In 1990, ziarele dezvaluiau ca Mircea Dinescu (isi facuse armata la securitate) a fost infiltrat de securitate in randul scriitorilor importanti ( in apropierea lui Marin Preda), cu sarcina sa participe la chefuri, sa ii distreze cu bancuri trivial-barbatesti, sa le pregateasca si sa le serveasca acestora bauturi si cafele, sa le afle intentiile, pe care sa le raporteze printr-o retea extrem de bine securizata, cu ramificatii in lumea intelectuala din Vest./ Vezi sfârsitul comentariului /Dinescu se zbate violent, acuza trivial, nu mai are masura, este intr-o panica permanenta. Toata aceasta gesticulatie violent- nestapanita confirma tabloul pe care i l-a facut presa in decursul anilor.
43
ctatar 02-Dec-2009 18:04
Doamnei Cristina
Sunt de acord cu dvs. E inadmisibil sa te folosesti de drapel. E corect insa sa comiti urmatoarele:
1. Sa te folosesti de institutia referendumului ca sa dai la cap opozantilor (marea lor majoritate fiind foarte bine informati despre problema parlamentarismului-sa fie 2 camere? sa fie doar o garsoniera? cu baie pe coridor?).
2. Sa numesti in pozitii cheie in stat pe criterii de ''asa a vrut sufletelu' lu Adriana''.
3. Sa ascunzi tentativele de corupere ale justitiei tu, presedinte al Romaniei, cel care prezidezi din cand in cand sedintele CSM in care zbieri la nenorocitii aia de magistrati ca nu rezolva dosarele de coruptie.
4. Sa recunosti cu tupeu ca doamna Rizzi trebuia sa zboare rapid din functie, desi partidul pe care il conduci s-a opus din rasputeri.
5. Sa te declari anticomunist dupa ce in 2004 ii spui lui AN ce ghinion are poporul asta a trebuie sa aleaga intre doi comunisti.
6. Sa pocnesti un copil, sa admiti tacit ca ai comis-o, dupa care sa racnesti ca totul e un trucaj ordinar.
7. Sa iti trimiti consilierul pe probleme de aparare sa stea la taifas cu teroristul nr. 1 al Romaniei.
Ar mai fi atatea, dar trebuie sa imi fac un suc de lamaie. Multa lamaie.
44
alsav55 02-Dec-2009 20:46
basescu s-a sinucis politic
Basescu iese cu niste lucruri tehnice banale produse de niste subalterni ai lui.Basescu vrea totul pentru el.Lui i se cuvine tot.Fara sa dea ceva in schimb afara de ura si dosare, inclusiv pentru oamenii pdl..Un perdant care nu respecta nimic.Putea sa dea mana cu fostii presedinti de 1 dec.S-a comportat mizerabil.Asta-i presedinte?Daca ar spune cineva ca Melescanu,Tzopescu sau Cristian Diaconescu ar fi batut un copil as fi zis ca e o minciuna.Dar in cazul lui Basescu pare credibil.Acest individ dubios a sterpelit mobilul unei ziariste, dupa care a jignit-o.Acest individ de proasta calitate s-a certat cu Plesu,Weber,Adriana Saftoiu,a trimis-o pe centura pe o alta colaboratoare, a jignit o multime de oameni politici si are obiceiul sa arunce vorbe la intamplare.Chiar Udrea spune ca da capete in gura unor oameni.Asta nu-i presedinte.Romania nu are nevoie de asa ceva in fruntea ei.Pe posturile de televiziune apar oameni credibili care-l ataca pe Basescu si oameni de proasta calitate care-l apara .Matrozul e un pericol pentru oamenii de calitate din Romania si un tata bun pentru EBA pe care a bagat-o pe sub ascuns in parlamentul european .O rusine.
Vezi primele comentarii
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ALEGERI