Home » International » Asia » Reactor nuclear nord-coreean pentru Siria

Reactor nuclear nord-coreean pentru Siria

24 Apr 2008 Irina Moldovan | 0 comentarii | 2344 vizualizari
Rating:
7 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
O înregistrare video a fost prezentată în Congresul SUA pentru a demonstra teoria.
 
Coreea de Nord a ajutat Siria să construiască un reactor nuclear pe bază de plutoniu, asemănător celui de la Yongbyon. Asta reiese dintr-o înregistrare video, realizată de serviciile secrete israeliene. Filmarea a fost făcută vara trecută în interiorul unui amplasament secret dintr-o zonă nepopulată a Siriei. Ea urma să fie prezentată joi, ca probă, în faţa Congresului de la Washington.

La momentul înregistrării, imaginile au convins autorităţile israeliene şi pe cele americane că Siria se ocupa cu construcţia unui reactor nuclear în colaborare cu Phenianul. Potrivit ziarului ,,Washington Post’’, partea centrală a dispozitivului era identică cu cea din reactorul de la Yongbyon.

Aparatul prezenta inclusiv acelaşi număr de fose şi de rezervoare pentru combustibil. “Ceea ce am văzut pe casetă semăna izbitor cu reactorul nord-coreean de la Yongbyon. Imaginile sunt foarte, foarte tulburătoare”, a afirmat un înalt responsabil SUA, sub ptrotecţia anonimatului.

Pentru a elimina o potenţială ameninţare, armata statului evreu a bombardat construcţia siriană, în septembrie 2007. Gestul a stârnit proteste vehemente din partea Damascului, care spune că raidul israelian a reprezentat o intruziune nepermisă pe teritoriul său.

Washingtonul nu a condamnat însă în public bombardamentul, deoarece îl considera legitim. Totuşi, disputa iscată pe marginea acestui subiect a determinat Congresul american să ceară publicarea înregistrării ce a stat la baza lansării atacului. Potrivit ,,Washington Post’’, unii parlamentari influenţi au forţat mâna CIA, ameninţând că îşi vor retrage sprijinul pentru diferite eforturi diplomatice dacă solicitarea lor nu e îndeplinită.

Ambasadorul sirian la Washington, Imad Moustapha, a acuzat CIA că vrea să prezinte dovezi false în faţa Congresului.

Experţii internaţionali în armament spun că amplasamentul sirian nu era funcţional în momentul distrugerii. ,,SUA şi Israelul nu au identificat nici o amenajare pentru separarea plutoniului. În lipsa unor astfel de tehnologii, e foarte puţin probabil ca reactorul în cauză să facă parte dintr-un program nuclear activ”, a declarat David Albright, fost inspector pentru armament al Naţiunilor Unite.

El a precizat că Phenianul nu a mai furnizat materiale atomice Damascului după bombardarea presupusului reactor din Dayr az Zawr. ,,Negocierile în şase naţiuni privind programul nuclear al Coreii de Nord au avut succes în ultima vreme. Nu există aproape nici o dovadă care să demonstreze că Phenianul ar fi continuat să ajute Damascul după ce amplasamentul din Dayr az Zawr a fost distrus.”

Israelul, gata să renunţe la Golan

Autorităţile israeliene sunt dispuse să redea Siriei Înălţimile Golan, în schimbul unui tratat de pace în regiune. Potrivit BBC, oficialii de la Ierusalim au transmis acest mesaj Damascului prin intermediul premierului turc Recep Tayyip Erdogan. Israelul şi Siria sunt, tehnic, în război din 1967. Atunci, armata statului evreu a preluat controlul asupra unei regiuni din teritoriul sirian, denumită Înălţimile Golan, şi a extins administraţia israeliană în zonă.
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
ASIA