Home » Home » Interviu » Răzvan Mazilu, dansator şi coregraf: „Publicul trebuie să nu se mai lase păcălit de orice şuşă“

Răzvan Mazilu, dansator şi coregraf: „Publicul trebuie să nu se mai lase păcălit de orice şuşă“

16 Noi 2009 Ramona Draghici | 0 comentarii | 2016 vizualizari
Rating:
11 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Dansează de când avea 3 ani, dar spune că descoperă încă din secretele acestei arte. Îşi creează propriile costume, îşi regizează singur spectacolele şi chiar se implică financiar în realizarea lor.
 
Spectatorii romani ii alunga lui Razvan Mazilu gandul de a pleca din tara
Spectatorii romani ii alunga lui Razvan Mazilu gandul de a pleca din tara
Atunci când vă implicaţi într-un pro­iect o faceţi total. Sunteţi, prac­tic, propriul dumneavoastră creator de spectacol. Cum reu­şiţi?

Îmi place să mă implic cu adevărat în spectacolele mele, nu să vin doar „la serviciu“. Şi atunci ele mă re­pre­zin­tă, mă exprimă, cu tot ce presu­pu­ne artistic asta. Nu îmi propun să fiu un factotum cu orice preţ, pur şi sim­plu asta simt. Sunt şi proiecte în ca­re am lucrat alături de regizori de tea­tru, Alexandru Dabija sau Dra­goş Galgoţiu, de exemplu. Glumind un pic, nu am semnat încă decorul, dar nu e târziu. Iată că am început să realizez costumele spectacolelor me­le la „Urban Kiss“, „Remember“, la Timişoara, şi „Flashback“, în Ger­ma­nia. În luna octombrie am avut pre­miera spectacolului de teatru şi dans „Când Isadora dansa“ la Tea­trul Meli din Atena, unde am montat deja al doilea spectacol. A fost un suc­ces. Voi continua, deci, să fac şi re­gie de teatru împotriva tuturor pre­judecăţilor.


Veţi relua din această lună one-man showul „Sell Me!“?
Da, îl voi relua la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română“, din 28 noiembrie, ceea ce mă încântă, pentru că e un proiect care s-a bucurat de succes. E un mic spectacol de cabaret relaxat, plin de umor, şi cred că avem nevoie şi de aşa ceva, mai ales în vremuri dificile, încordate, ca acestea pe care le trăim. Avem ne­vo­ie de evaziuni, avem nevoie să nu fim aşa de gravi şi de fatalişti.

Vă este mai greu sau mai uşor să dansaţi într-un one-man show decât într-un spectacol obiş­nuit?
Într-un fel este mai uşor, pentru că de­pind doar de mine, e un dialog, o în­­trecere doar cu mine însumi. O pri­­vire mai atentă în oglindă. Asta nu înseamnă că nu-mi place dialo­gul cu partenerii de scenă. Dacă gre­şesc, nu pot să dau vina decât pe mine.

Ştiu că dansaţi de când aveaţi 3 ani. Se poate spune că dansul nu mai are nici un secret pentru dumneavoastră?
Din contră, aş spune că misterul se adânceşte. Cu cât dansez mai mult, cu atât am senzaţia că ştiu mai pu­ţin. Ce rost ar mai avea să continui, dacă într-o bună zi mi-aş putea spune: „Gata, nu mai am nimic de învăţat?“ În momentul acela, totul ar fi pierdut.

Când v-aţi dat seama că dansul e mai mult decât o pasiune?
Eu sunt dintre norocoşii care nici n-au avut timp să-şi pună întreba­rea dacă dansul e o pasiune sau mai mult. Până să mă întreb, dansul era deja o alegere pe care nici nu o con­ştientizasem, extrem de firească.

Cât de dificil este să transmiţi un mesaj artistic prin limbajul tru­pului?
E mai dificil decât să-l transmiţi prin vorbe, dar de multe ori e mai eloc­vent. Nu degeaba un înţelept a spus că omului i s-a dat graiul ca să poată să-şi ascundă gândurile. Gestul, dan­sul pot exprima orice stare, orice sen­timent, orice gând, cu maximă sinceritate.
 
Cât de receptiv este publicul ro­mân la dansul contemporan?
Publicul român e dornic să înveţe şi, din păcate, are puţine oportunităţi de a o face. La noi sunt puţine spectacole de acest gen, se fac foarte pu­ţine turnee ale trupelor interna­ţio­nale importante, dar eu sper că vom evo­lua cu toţii, iar dansul contemporan va avea şi în România locul pe care-l merită, într-o bună zi, aşa cum se întâmplă în mai toate ţările cu tradiţie culturală. Publicul trebu­ie să nu se mai lase păcălit de orice în­cropire, de orice şuşă improvizată sub firme de răsunet, aşa cum ve­dem deseori la Sala Palatului, care are o scenă total improprie pentru balet.
 
Cum rezistă acest gen de artă într-o Românie în criză econo­mi­că şi în condiţiile în care a fost nevoie de o serie de „re­vol­te“, să spunem, pentru a se înfiinţa un Centru Naţional al Dan­sului?
Arta, în general, suferă de lipsă de fon­duri, de lipsă de implicare a au­to­ri­tăţilor la noi în ţară. Dar nu trebuie să aşteptăm totul de la stat, trebuie să ne luptăm să facem proiecte. Asta am făcut de când mă ştiu şi încă nu am obosit. Asta pentru că, din fericire, publicul este în conti­nua­re alături de mine şi asta e motivaţia a ceea ce fac: eu nu dansez nici pentru cronicari, nici pentru carie­ră, nici pentru festivaluri trendy, eu dan­sez pentru oameni. Feed-backuri­­le spec­­tatorilor mei, faptul că cineva ie­se din casă şi plăteşte un bilet ca să mă vadă dansând, sala plină, toate as­tea îmi dau curajul de a merge mai departe, de a nu renunţa, îmi alun­gă gândul de a pleca în străi­nă­tate.
 
Cât de eficient funcţionează as­tăzi Centrul Naţional al Dansu­lui? Cât de tare se implică statul ro­mân, financiar vorbind, în acest sector?
Însăşi crearea CND, în sine, a fost o vic­torie, pentru că a arătat că se poa­te face, chiar şi în România, un ast­fel de nucleu. Faptul că el reu­şeş­te să funcţioneze, într-o vreme de cri­ză, este, de asemenea, o reuşită. Cât despre rolul său, rămâne de vă­zut, în timp, cât de mult va putea să modeleze şi să educe, în egală mă­sură, artiştii şi publicul şi să nu ră­mână într-un turn la care au acces doar iniţiaţii.

Unde vă putem vedea pe scenă în pragul sărbătorilor?
La Odeon, casa mea, unde dansez spec­tacolele consacrate „Umbre de lumină“, „Un tango mas“ şi „Block Bach“, la Operă pentru „Simfonia fantastică“, la Teatrul Naţional din Timişoara în „Remember“, la Tea­trul de Operetă în „Urban Kiss“, la „Tinerimea Română“ în „Sell Me!“. Îi aştept cu mare drag pe toţi iubi­torii dansului şi ai spectacolelor bune, în general.
 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
INTERVIU
 
CELE MAI