Home » Arte & Popcult » Teatru » Radu Beligan şi arta de a seduce

Maestrul teatrului românesc împlineşte astăzi 91 de ani

Radu Beligan şi arta de a seduce

13 Dec 2009 Magdalena Popa Buluc | 0 comentarii | 1774 vizualizari
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Numele lui Radu Beligan nu este doar legat de teatru, el se confundă cu teatrul. Un lung monolog, cu privirea îndreptată spre noi, cei uluiţi de acest actor şi mag deopotrivă. Astăzi, Radu Beligan, la 91 de ani, începe un nou deceniu al vieţii sale.
 
Radu Beligan este socotit de multi iubitori ai teatrului un "actor de geniu"
Radu Beligan este socotit de multi iubitori ai teatrului un "actor de geniu"
Continuând cariera de şapte decenii, artistul şi-a marcat ieri aniversarea, apărând pe scena Sălii Amfiteatru a Teatrului Naţional în rolul celebrului personaj din „Egoistul“ lui Jean Anouilh, spectacol pe care l-a pus în scenă în 2004 şi care se joacă de atunci cu casa închisă. Senior al teatrului românesc, Radu Beligan a devenit o personalitate proeminentă de-a lungul anilor, într-o continuă evoluţie datorată talentului, glasului său inconfundabil şi dragostei pentru scenă, care nu l-a părăsit nici acum. Ca un mare artist a dat tot timpul dovada unei exemplare demnităţi profesionale şi umane.

Actor de geniu, a fost de cele mai multe ori gazdă a visului, a speranţei şi a marilor revelaţii, pe care le-a transmis publicului prin tehnica desăvârşită, prin intuiţia extraordinară, prin inteligenţa scenică neasemuită, cu măiestrele-i frazări şi cu o sensibilitate nebănuită. A încercat să descopere oameni, să descifreze psihologii, fiind un partener de scenă excepţional. Şi-a intersectat existenţa, în dueluri şi replici savuroase, cu aceea a unor nume mari ale scenei şi artei, de la Birlic la Victor Eftimiu sau Liviu Rebreanu, de la Eugène Ionesco la Gheorghe Dinică, de la Valentin Uritescu la René Claire, de la Marin Moraru la Salvador Dali, de la Jean-Louis Barrault la Alain Paruit, până la mai tinerele Monica Davidescu, Medeea Marinescu sau Lamia Beligan. „Iubesc teatrul, care este arta de a povesti opoziţiile. Teatrul te învaţă să-l cunoşti şi să-l iubeşti pe celălalt“, scria maestrul în „Note de insomniac“. De câte ori încerci să priveşti dincolo de uimirea inteligentă a lui Radu Beligan, simţi că eşti atras într-un univers fabulos, simţi că acolo stă ascunsă o minune.

A debutat în spectacolul „Crimă şi pedeapsă“, după Dostoievski. Studiile le-a făcut la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde fusese elevul Luciei Sturdza-Bulandra. Între 1937 şi 1938, a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti. A venit la Teatrul Naţional din Capitală în 1945, iar în 1961 a pus bazele Teatrului de Comedie, fiind directorul acestuia. Din 1969 până în 1990 a fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. Fiind considerat la început actor de comedie, după apariţiile în „Sărută-mă imediat“ de Tudor Muşatescu sau „O femeie răpită“ de Louis Vermeuil, în regia lui Sică Alexandrescu, s-a hotărât să lupte împotriva acestei etichete cu rolul Profesorului Miroiu din „Steaua fără nume“, cu cele din „Trei surori“ şi „Medicul în dilemă“ care i-au relevat calităţile excepţionale pentru teatrul poetic.

Spaţiul lui de zbor a fost întotdeauna nelimitat, de la galeria personajelor caragialiene (deschisă în stagiunea 1948-1949 cu Dandanache din „O scrisoare pierdută“, Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă“ şi Catindatul din „D-ale carnavalului“) la Tuzenbach din „Trei surori“, de la Hlestakov din „Revizorul“ de Gogol, în regia lui Sică Alexandrescu, la Mircea Cavafu din „Mielul turbat“, de la Doctorul Şmil din „Apus de soare“ la Filipetto din „Bădăranii“, de la Cheryl în „Celebrul 702“ la Berenger din „Rinocerii“, de la Berenger din „Ucigaş fără simbrie“ la George din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“, de la Ştefan Valeriu din „Jocul de-a vacanţa“ la Spirache din „Titanic vals“ de Tudor Muşatescu, de la Romulus din „Romulus cel Mare“, în regia Sandei Manu, la Richard al III-lea, în regia lui Horea Popescu, de la Robespierre din „Danton“ la Mel din „Prizonierul din Manhattan“, de la Bătrânul din „Cotletele“ de Bertrand Blier la Gugliemo din „Numele trandafirului“. Ropote de aplauze stârneşte de ani buni în partituri de neuitat: „Tache, Ianke şi Cadîr“ de Victor Ion Popa şi, mai recent, în „Egoistul“. Radu Beligan este cunoscut publicului şi în calitate de regizor. Să amintim numai „Poveste din Irkutsk“ de Aleksei Arbuzov, „Sălbaticii“ de Serghei Mihailovici Mihalkov, „De partea cui eşti?“ de Ronald Harwood, „Egoistul“ de Jean Anouilh şi „Străini în noapte“ de Eric Assous, ce pare un succes fără sfârşit, cu Emilia Popescu şi Florin Piersic.

De-a lungul carierei sale a fost răsplătit cu numeroase premii şi distincţii: a fost Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), a primit Premiul Academiei „Le Muse“ din Florenţa, este Membru de Onoare al Academiei Române, decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Mare Ofiţer, este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“. Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a semnat decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare. A primit de mai multe ori Premiul UNITER.

În acest an a lansat volumul „Confesiuni despre viaţă şi artă“, dezvăluind câte ceva din secretul longevităţii sale, despre personalităţile care i-au marcat destinul. A fost aplaudat până la incandescenţa palmelor pentru sutele de întruchipări scenice realizate de-a lungul anilor, chipuri cu care ne-a desfătat existenţa, fiind convins că teatrul este „unica experienţă în care oamenii mai pot trăi şi visa împreună“. Pentru Radu Beligan, teatrul este, într-adevăr, o artă vie şi memoria lui păstrează imagini, frânturi de dialog dintr-o aventură teatrală în care pasiunea învinge timpul. Minunea din adâncul fiinţei lui Radu Beligan se simte într-un singur gest, într-un singur cuvânt, într-un singur gând. Dacă această minune ar fi să poarte un nume, i s-ar spune geniu. Îţi vine parcă să spui că teatrul nu e cuvânt, nici imagine, e tăcere şi putere de a asculta gândul acestui mare actor al lumii.

Noi toţi îi urăm maestrului să trăiască în sănătate, spre bucuria milioanelor de spectatori care îl admiră şi îl iubesc. Într-o lume fără modele avem mulţumirea că există Radu Beligan.
La mulţi ani, Maestre!
 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
TEATRU
 
CELE MAI