Home » Arte & Popcult » Film » Publicul şi-a spus cuvântul: mediocritatea a învins la "Anonimul”

Publicul şi-a spus cuvântul: mediocritatea a învins la "Anonimul”

16 Aug 2009 Alexandra Olivotto | 1 comentarii | 3996 vizualizari
Rating:
16 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
Anul acesta, publicul a votat câştigătorii festivalului din Deltă. Dacă la capitolul scurtmetraje trofeele au fost binemeritate, premiul-vedetă al „Anonimului”, cel pentru lungmetraj, a fost dat unui film românesc, cât se poate de anemic.
 
Cealalta Irina
Publicul de la „Anonimul“ a apreciat „Cealaltă Irina“ aşa cum n-a făcut-o cel de la TIFF
Festivalul „Anonimul” s-a încheiat după o săptămână de proiecţii şi muzici bune în Deltă. Testul primului an de vot exclusiv al spectatorilor a dat însă rezultate împărţite: presupunerile mele privind publicul au fost hazardate şi obişnuitele artificii pe fondul „Allegriei” au avut un gust amar la a şasea ediţie a ,,Anonimului’’. La categoria Lungmetraj, alesul publicului a fost, după o luptă corp la corp cu „Tulpan”, care s-a prelungit pe ultima oră de votare, „Cealaltă Irina”. Altfel spus, delicatesa kazahă a pierdut în faţa ghiveciului românesc.

Deşi a fost catalogat de selectorul festivalului Ludmila Cvikova drept „sensibil”, publicul ,,Anonimului’’ din acest an a demonstrat intenţii bune (adică disponibilitatea de a sta la ore târzii, dar şi un patriotism prost înţeles) şi lipsă de experienţă filmică. Asta e, e foarte tânăr şi e loc de crescut. Şi totuşi, nu mă pot abţine să nu mă gândesc că avem filme mai bune decât merităm - noul val -, iar „Cealaltă Irina” (contraexemplul, un lungmetraj mediocru prin excelenţă) nu demonstrează decât absenţa discernământului, mai ales la un public de festival de vreo 3.500 de suflete. Oricum, dacă e să-l credem pe autorul „Celeilalte Irina”, filmul său nu a găsit un public mai bun decât cel de la ,,Anonimul’’; rămâne de văzut cum se va descurca la box office. Dar trebuie să contrazic afirmaţia Irinei-Margareta Nistor: nu, motanul Obama nu a purtat noroc ,,Anonimului’’, cel puţin nu la lungmetraj.

Aplauzele au întâmpinat „Cealaltă Irina” la proiecţiile din Deltă, ceea ce m-a făcut să-mi dau seama că m-am grăbit să cred în maturizarea spectatorilor. Filmul e bazat pe un caz real insuficient digerat: un soţ are de elucidat circumstanţele dubioase în care nevasta, plecată să lucreze la Cairo, i se întoarce acasă într-un sicriu. Tot filmul e pe umerii lui Andi Vasluianu, însă, deşi el se achită de sarcină - ceea ce fac şi Dragoş Bucur, şi Vlad Ivanov, şi Dana Dogaru, nu acelaşi lucru se poate spune despre titulara rolului principal feminin, căreia dintr-o femeie ambiguă îi iese o gâscă pertinentă -, pelicula scârţâie şi din scenariu, şi din regie şi din (surprinzător pentru Vivi Drăgan Vasile) imagine. Personajele n-au nici contururi clare, iar spaţiul de manevră le lipseşte actorilor.

O fi drama reală, dar la Gruzniczki e atât de anemică încât te-ai uita cu mai multă însufleţire la un eventual documentar care ar stagna la stadiul descriptiv, fiindcă la „Cealaltă Irina” sutură nu există. Explicaţia cea mai la îndemână e principiul dominoului: Irina Jianu e o arivistă banală, soţul, un fraier, familia - of!, la capitolul ăsta ţi-ai pierdut de ceva vreme interesul; povestea de dragoste e plauzibilă doar prin informaţiile pe care le capeţi din off, nu şi când o vezi pe ecran. Poate portretul birocraţiei româneşti să mai tragă „Cealaltă Irina” la suprafaţă, dar şi el e edulcorat cu brio. E pur şi simplu o poveste cu amor, crimă, adulter, conspiraţie, frescă socială la o adică, însă nici unul din aceste elemente nu e suficient de apăsat sau de îndelung tratat ca să facă vreo impresie. Lungmetrajul pare un extemporal pe care un elev neglijent l-a predat după ce a scris ce i-a trecut prin cap şi n-a mai aruncat vreo privire pe text.

Pe de altă parte, cel mai bun lungmetraj de la „Anonimul” a fost, de departe, „Tulpan”, regizat de Serghei Dvortsevoy. În timpul proiecţiei mi-a trecut prin cap că nu mă aşteptam ca salvarea filmică să vină din partea unei pelicule în care respiraţia gură la gură aplicată unui miel de-abia născut care mai e învelit în placentă şi legat de cordonul ombilical joacă un rol decisiv, dar aşa au stat lucrurile. Oierii care locuiesc în iurtele din Kazahstan, alcătuind o comunitate infinitezimală şi nomadă, sunt focusul lungmetrajului: Askhat locuieşte cu familia surorii lui, al cărei soţ îl umileşte de câte ori are ocazia, şi vrea propria turmă, dar n-o va căpăta decât dacă are nevastă, iar peţitul nu merge tocmai bine din cauza penuriei de candidate.

Selectorul Ludmila Cvikova spunea că e vorba de un film la graniţa dintre documentar şi ficţiune, dar, din cuvintele actorului din rolul principal (de fapt, student la regie) Askhat Kuchencherekov, deduci că o astfel de afirmaţie aduce a eufemism. De fapt, pelicula a fost realizată de-a lungul a patru ani, pornindu-se de la două secvenţe cruciale filmate din prima, iar apoi povestea a fost însăilată din mers; nota bene, parcursul a fost lung, secvenţele gândite şi răsgândite, dar unele cusături se mai disting. „Tulpan” e filmat exclusiv în stepă, la 500 de kilometri depărtare de orice localitate - echipa a locuit într-un hotel improvizat, care a fost distrus în „post-producţie” -, cu trei actori profesionişti, iar în rest, amatori care însă nu şi-au jucat propriile roluri. Seamănă cu „Nunta lui Tuya”, dar are propriul ritm: dacă-l laşi să respire, livrează şi ceva rom-com, o porţie de tristeţe, o felie de viaţă, dar una care să nu reprezinte vreo scuză de film, ci, dimpotrivă, împachetată după standarde cinematografice rezonabile.

Veşti ceva mai bune dinspre partea scurtmetrajelor. „Shame”, de Hasan Gunduz, pleacă acasă - pe drept şi pe bune, de data asta - cu trofeul Ovidiu Bose Paştină; povestea peliculei de şase minute porneşte de la cazul real al sinuciderii obligate a câtorva femei bănuite de adulter dintr-un sat din Turcia.

La animaţie, publicul a mizat pe „Post!”, de Matthias Bruhn şi Christian Asmussen, iar trofeul pentru Scurtmetraj merge la „Nunta lui Oli” de Tudor Jurgiu; regizorul nu a fost de faţă la ceremonia de premiere, prezentându-şi filmul la Locarno.

Pentru mine, cel puţin, „Anonimul” se încheie circular, şi anume cu muzica bătând filmul. Pentru că ritmurile îndrăcite ale lui Gojira, care a animat campingul din Sfântu-Gheorghe mai mult decât orice peliculă - chiar la sfârşitul show-ului am auzit o domnişoară urlând „Nu mai vrem filme, vrem Gojira!” - au eclipsat cu o singură mână „evenimentele” cinematografice.

 
 
 
 
Abonare Newsletter
 
 
 

1 comentarii

 
1
anton beton 09-Sep-2009 02:51
D-ra Olivotto
Eu am vazut filmul acum o zi si am incercat sa inteleg din critici care a fost impactul operei. Am ramas foarte surprins sa constat, la marea majoritate a "specialistilor", doar opinii nefavorabile. Filmul e foarte bun si are o chetie de mare sensibilitate care rezida tocmai din interpretarea rolului principal. Poate parea o stire de la ora 5 - ceea ce a si fost - dar nu e tradus in acest registru. Intrebarea este: Cat de rupti de realitatea obiectiva sau cat de rupti de expresia cinematografica puteti fi voi "criticii" incat sa uzati de mizerii gen - publicul e needucat - sau - totul e o varza - doar pentru ca voua v-a placut alt film si nu v-ati aplecat suficient sa percepeti mesajul si modalitatea de expresie. Cum poti rupe de asa maniera lucrurile, cum ca interpretii s-au achitat magistral de sarcina si regizorul e un bou... Daca nu a iesit cine iti doreai castigator - in opinia dumitale - pune pe seama sansei si nu pe seama "publicului needucat" care s-a exprimat nefericit si a gresit din spirit patriotard, chiar daca potentialul castigator era dintr-o tara care se situeaza foarte rar in topuri. Nu-l cunosc si nu am nici in maneca cu regizorul dar filmul pe care l-am vazut eu nu e deloc prost. Daca am accepta aceasta maniera de gandire si "critica" ar insemna ca si "Politist adjectiv" trebuia catalogat drept o porcarie, intrucat in 2/3 din film un prost pazeste o poarta.
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
 
 
Locuri de munca disponibile in jobs.Cotidianul.ro
 
 
FILM
 
CELE MAI